Curaj.Net - Eşti liber atît cît poţi să spui!

[Cred că-i gata...]

Întîmplător, acest număr de ziar apare în ziua cînd la Antena C, postul de radio municipal, colegiul de redacţie aproape unanim şi administraţia au decis suspendarea emisiunii nocturne de liberă exprimare Hyde Park.
Această decizie a însemnat nu doar interzicerea microfonului liber pentru 13 luni (mai mult decît cele trei luni
anunţate iniţial), cenzurarea nemiloasă a cetăţenilor cu atitudine, ci şi abdicarea ruşinoasă a breslei jurnalistice de la menirea ei principală de apărare a libertăţii cuvîntului.
Cîţiva cetăţeni negazetari, nescriitori, am decis să ne exprimăm şi să comunicăm prin intermediul unei publicaţii periodice independente, făcută cu banii noştri, deci să nu depindă de stat, partide sau grupuri de interese financiare. S-a numit pînă acum Buletin Informativ Hyde Park. Pentru editartea lui am beneficiat cîtva timp de un grant american, dar, pentru că această contribuţie ne stingherea în exprimare, am renunţat la ea, chiar dacă a trebuit să reducem drastic tirajul şi volumul ziarului. Am rămas săraci, dar liberi. În mare parte, cheltuielile au fost suportate de membrii ONG Hyde Park, prin cotizaţiile de membru sau donaţii. Dar acest bilanţ de 100 de numere şi doi ani de activitate neîntreruptă n-ar fi fost posibil fără cei care au contribuit cu opinii şi comentarii, fie prin scrisori, fie cu atitudini exprimate prin internet şi la microfonul liber duminical din parc. Totuşi meritul cel mai mare îl are echipa redacţională, care în aceşti doi ani a făcut muncă voluntară, sinceră şi responsabilă. Inestimabilă rămîne deocamdată experienţa editorială pe care au acumulat-o. În această vară ei vor încerca să edifice o publicaţie de liberă exprimare cară să poată ajunge în casă la fiecare. Oleg Brega, ONG HP
-----------------------------
Au mai rămas zile numărate pînă la următoarele alegeri. ONG Hyde Park a făcut public deja al doilea raport de monitorizare a alegerilor. Dar, din păcate, constatăm că în afară de cîţiva curioşi, nu prea multă lume are acces la rezultatele muncii noastre. Noroc că nu sînt abateri foarte mari, dar dacă am depista încălcări grave ne temem că semnalul nostru nu ar ajunge la cetăţeni, pentru că sînt prea puţini acei care ar aprecia astfel de informaţie şi aproape inexistente mediile nepartizane, care să aibă grija informării echidistante a alegătorului. Noi vom continua totuşi să urmărim alegerile, cel puţin pentru noi, ca să ştim cum s-a desfăşurat competiţia şi vom publica rapoartele periodice doar la www.curaj.net pentru cei mai deschişi la minte.
La această etapă constatăm cu îngrijorare că pentru cetăţenii doritori de a se include în cursa electorală independent a fost impusă o condiţie discriminatorie pe care foarte puţini au putut s-o treacă – 10 000 de semnături, pe cînd la alegerile generale un candidat independent avea nevoie de doar 5 000, acelaşi număr de semnături e necesar pentru un partid, ca să fie înregistrat.
În dorinţa de a apăra dreptul cetăţeanului de a candida în condiţii egale, indiferent de apartenenţa politică, facem apel la membrii Comisiei Electorale Centrale, la deputaţii din Parlament, membrii Guvernului şi avocaţii poporului să iniţieze revizuirea mecanismului care creează astfel de bariere ce împart cetăţenii în categorii cu drepturi mai mari şi mai mici. Din acelaşi motiv, considerăm că cenzul de vîrstă pentru candidaţii la funcţia de primar în orice localitate trebuie să fie mai aproape de 18 ani, vîrsta maturităţii şi asumării de responsabilităţi, nu arbitrarul 25 de ani, care creează altă discriminare.
În schimb, candidaţii ar trebui să fie obligaţi prin lege să vorbească limba oficială a statului în care majoritatea populaţiei constituie aproape 80%, chiar şi în localităţile locuite preponderent de minorităţi, deoarece primarul e un funcţionar public.
Salutăm începerea dezbaterilor electorale în presa publică şi privată, sperăm să crească frecvenţa, profunzimea şi impactul lor, astfel ca alegătorii să facă opţiunea informat, conştient.
ONG Hyde Park va continua să urmărească comportamentul mass-media, a autorităţilor statului, a concurenţilor electorali şi va emite periodic observaţiile sale pînă la alegeri (dacă va fi necesar - şi după turul II). Membrii şi simpatizanţii organizaţiei care activează voluntar şi ne-remunerat în acest proiect doresc sincer ca procesul de alegere a primarilor să decurgă democratic, transparent, liber. Ne dorim să avem un scrutin la care şansele candidaţilor să depindă de ei înşişi, de aptitudinile lor şi puterea de a convinge, nu de procedee ne-democratice de manipulare şi propagandă ilegală.
-----------------------------------
Dacă eşti tînăr în spirit şi vrei să faci ceva vara aceasta (dar şi în lunile ur-mătoare) – poţi activa ca voluntar la ONG Hyde Park.
Vei învăţa alături de noi să comunici deschis, să te exprimi convingător; poţi să-ţi dezvolţi calităţile de mana-ger, organzator, potenţialul de lider; poţi contribui la promovarea libertăţii de ex-presie cu redactări, tradu-ceri, dactilografiere, mache-tare, activităţi pe Internet; vei călători prin republică şi în lumea întreagă, vei putea participa la conferinţe şi se-minare de instruire; vei pu-tea cunoaşte oameni noi, îţi vei face mai mulţi prieteni. Toate aceste beneficii îţi vor ajuta să te formezi şi să te afirmi ca personalitate, ca ce-tăţean liber într-o ţară euro-peană, democratică.
Ne găseşti în fiecare duminică la amiază pe Aleea Clasicilor sau la întrunirile publice organizate de noi.
E SIMPLU, ÎNDRĂZNEŞTE!
----------------------------------------
Grăbeşte-te să faci un bine
Pe data de 31 mai, în Liceul Teoretic Ruseştii Noi, am iniţiat o campanie de solidarizare în speranţa că o vom ajuta pe Dina Melnic. Dina are 18 ani, e frumoasă, visătoare, un copil ca toţi ceilalţi, însă soarta i-a jucat festa. E bolnavă de leucemie. Dar mai are o şansă – un transplant de măduvă îi poate reda sănătatea.
Campania de solidaritate constă în strângerea de fonduri (bani) pe care să-i donăm acestei fete. Eu cred că noi o putem ajuta să strângă cei 150 de mii de Euro necesari pentru tratament. Liceul din Ruseştii Noi a făcut primul pas, dar mai e nevoie încă de mulţi paşi pentru ca această cărare a binelui să fie bătătorită.
Am un îndemn către toţi cei care citesc acest articol „Arătaţi că sunteţi oameni, arătaţi că vă pasă şi nu uitaţi că mâine voi puteţi avea nevoie de ajutor”. Sabina Vulpe
------------------------------------
Dragii mei români de pretutindeni, chiar credeţi că dom' Băsescu nu ştia de problema etnicilor români, de problema cetă-ţeniei, discriminării şi birocraţiei?
Românii din România, marea lor majoritate, nici nu au habar ce se mai întâmplă prin meleagurile înstrăinate, iar când îşi amintesc de Bucovina, Ţinutul Herţei, Basarabia, sudul Basarabiei (regiunea Odesa) şi alte câteva provincii româneşti, despre care nici nu ştiu, se gândesc în primul rând la teritoriu, nu la românii de acolo. Mai mult de atât, unii, prin inconştienţa lor, vorbesc aiurea, cică: „Am fost la ruşi.” „Unde la ruşi?” „În Republica Moldova...” Iar alţii nu ştiu unde se află Cernăuţii, zic: „Da, am fost în R.Moldova.”
Cei care au avut cel puţin un contact cu un român din teritoriile înstrăinate, vor zice în gândul lor: „Ce varză sunt ăştia, ce urât vorbesc!” Sau va zice: „O duc mai bine decât noi, ce mai vor?” sau: „Sunteţi ruşi cu toţii, nu vedeţi cum arătaţi? Blonzi, cu ochi albaştri...” Mai există totuşi şi români adevăraţi în România. Care, amintindu-şi de ceilalţi români, le dau lacrimile. Pe bună dreptate, chiar sunt, dar în nici un caz generaţia tânără, care e mult mai preocupată de occident, de viaţa personală şi de starea materială, în cazul celor "drepţi", iar în alte cazuri, sunt preocupaţi de manele şi ţigănisme. Nu e de mirare că în Bucureşti au dispărut cuvinte de genul "te rog frumos". În loc de „spuneţi-mi, vă rog frumos”, „daţi-mi, va rog frumos”, se utilizează expresiile „dă-mi şi mie”, „spune-mi şi mie”, iar onomatopeele (că altfel nici nu le pot numi) „mişto”, „gagiu” şi altele, sunt de râsul curcilor.
Puţini sunt tinerii care ştiu ce valoare au teritoriile înstrăinate pe nedrept şi prin trădare şi câte mii de români de acolo au murit deportaţi în Siberia şi Kazakstan.
Uşor le este unora să ironizeze – "vorbiţi ciudat", păi, fraţilor, oare cîţi ştiu că în şcolile româneşti din teritoriile înstrăinate s-a învăţat limba română cu caractere slavone, până în 1992? Dar totuşi s-a învăţat. Şi nu mai vreau să aud că românii din Cernăuţi nu au drepturi la ei acasă, poate nu le au chiar toate, dar limba româna şi azi se predă în şcoli. Şi nu numai, orice alt obiect se predă în româna, în afară de ucraineană, care tot în română le este explicată copiilor.
Dar ce drepturi au acei români în România? Îmi spune cineva? Acei români care trebuie să vină la ei acasă cu viză, obţinută în urma a lungi cozi şi aşteptare. Iar la consulatul României din Cernăuţi personalul are un comportament de parcă ar fi Occidentul întruchipat şi se adresează românilor de acolo ca unei rase infe-rioare. Umilitor...
Nu se ştie dacă domnul Băsescu va putea face mare brânză. Dacă voia, făcea până acum.
O soluţie viabilă ar fi un proces intentat României la CEDO... Să vedem atunci România în ochii lumii.
Nici un stat nu se poartă cu atâta indiferenţă faţă de poporul său.
După părerea mea, doamna ministru Macovei ar trebui declarată persona non grata în teritoriile româneşti înstrăinate. Pentru vorbele ei şi pentru atitudinea strigătoare la ceruri. Citez: "În perioada 2002-2004 am acordat 295 de cetăţenii unor moldoveni şi ucraineni" - din peste 50.000 de dosare aflate pe rol... (iar la anu', dacă vă purtaţi bine o să dublăm numărul)
Moldoveni ca moldoveni, e normal, dar ucraineni... Care ucraineni, fetiţo? Mai încearcă să înveţi istorie... Şi mai am o chestie cu care nu sunt de acord. Cu denumirile de basarabeni şi Basarabie, date de Ecaterina II, care nici nu ştia care e Basarabia (Chilia, Ismail, Cetatea Alba, Reni). Iar guvernanţii nici nu s-au silit să îndrepte greşeala. Nu contest numele marelui voievod Basarab, dar contest prostia omenească. Pentru mine Moldova o să fie mereu Moldova întreagă, cu Iaşul, Chişinăul şi Cernăuţiul ei, parte din corpul României, aşa cum a lăsat-o Dragoş Vodă şi Ştefan cel Mare. Şi să nu se mai încerce fracţionarea României pe tot felul de părticele cu tot felul de denumiri. Nu ştiu dacă aţi observat, dar în România termenul de "basarabean", este perceput ca un termen negativ, basa-rabean = ungur.
De ce sunt ruşii iubiţi în Moldova de o oarecare pătura socială? O să vă spun de ce. Un simplu exemplu... Când îi vorbeşti unui român din România el îţi va zice: „Vorbeşti ciudat, bizar, urât...” Iar când îi vorbeşti unui rus în rusă cu un accent vai de mama lui, rusul va zice: „Vai, cât de interesant vorbeşti!”
Trageţi o concluzie, dragii mei. Chiar şi cel mai mare naţionalist român din ţinuturile îndepărtate de patria mamă, în urma dezamăgirilor provocate de patria mamă, îşi va băga picioarele în tot naţionalismul.
Totuşi, credinţa, tăria de caracter şi sângele sunt moştenirea nepreţuită ce v-a rămas, urmaşi ai lui Ştefan!
Biruinţa e aproape. Vali, de pe forum HP
----------------------------------------------------
HYDE PARK BASARABEAN
Imn

Iubiţi-vă, voi fraţi români,
Cu tot neamul nostru sfînt
Şi spulberaţi-i pe păgîni
De pe-acest străbun pămînt

refren

Sîntem români de când ne ştim
Noi viaţă comunistă nu dorim
Liberi vrem să fim şi să trăim
Ori români-basarabeni murim

Astăzi prostia neunirii
Destramă ţara lui Ştefan
Şi clocoteşte valul urii
Din Carpaţi pîn-la Liman

E timpul Hyde Park moldovean
Îndeamnă poporul la luptă
Altfel ne sugrumă an cu an
Această cîrmuire coruptă


DE CE...?

De cîte ori te văd, străine,
Mă-ntreb atunci singur pe mine:
De ce în limba ta vorbeşti?
Cînd cu mine te-ntîlneşti?
Eu îţi propun să fii mai bun
Vorbeşte graiul meu străbun

Ion Cojocaru, Criuleni
---------------------------------------------
Libertate
Libertatea toţi o cer,
Însă, omule, aici e un mister,
Nu aştepta să-ţi dea voie,
Legea spune, iar de cuvinte-n plus nu e nevoie.

Domnule, ce mai aştepţi?
Scoate libertatea din coiful ruginit de multă vreme
În umbra indiferenţei care geme!
Liberi fiţi şi fericiţi, că pentru aceasta şi trăiţi!

Fiind influenţată de discuţiile de duminică de pe alee, alături de voi, cei de la Hyde Park, mi-am scris şi eu opinia. Se apropie alegerile municipale. Candidaţii, ca de obicei, îşi fac caracteristici, rostesc numai cu-vinte de aur despre ei, promiţând lucruri care deja de nenumărate ori au fost promise. Dar nu aţi observat până acum pata neagră sub albul lăudător? Mă deran-jează această problemă, m-ar interesa pe mine şi cred că şi pe ceilalţi. Să nu facă laude deşarte, dar fapte de lăudat. Referitor la critica între partide, aş putea să spun că atunci cînd unul celuilalt încearcă să-i scoată paiul din ochi, în felul acesta aflăm şi noi o parte din adevăr. Şi, în sfârşit, i-aş îndemna pe toţi să meargă la alegeri, deoarece îşi aleg soarta, îşi decid viitorul. Iar viitorul suntem noi, cei tineri.
Aliona David
pentru emisiunea „Dialog”, Radio Sângera (96,2 FM, în fiecare sîmbătă seara de la 19-la 21.00)
--------------------------------------------------
JUDECATA lui EMINESCU
Judecata de Apoi, după cum rezultă din denumire, este ceva ce ţine de un viitor mai îndepărtat. Totuşi, unii încearcă să–i trimită în locuri defel îndepărtate şi pentru veşnicie pe alţii, chiar dacă se ştie la sigur că ‘judecata este a Domnului’. Este strigătoare la cer aroganţa acestora, mai ales în cazul EMI-NESCU. Anume aşa: Biserica Ortodoxă Româna l-a judecat pe Eminescu – irevocabil şi pentru vecii.
Reiese acest fapt din pictura murală a bisericii din dealul Patriarhiei. Eminescu, de rînd cu alte personalităţi este repre-zentat în scena iadului sub aripa lui Satan – incredibil, dar sigur. Chiar dacă e vorba de pictură de anume gen (nu este o fotografie), totuşi trăsăturile caracteristice, inconfundabile se păstrează. Că poetul a avut nişte ‘mici păcate’ este bine ştiut; la fel, a făcut şi declaraţii ateiste la o anumită vîrstă, mai grav – a blestemat, dar e vorba de operă postumă (Antropomor-fism, Andrei Mureşanu).
Este o problemă – cu ce drept au fost publicate postumele? În lipsa unor succesori de drept, pe moştenirea lui Eminescu au pus mîna oameni de ocazie, după cum a şi profeţit-o. Nu-mai cine nu-şi drapează cu el nula? Dar revin la caz. În opi-nia mea trebuie pentru început să clarificam cine a fost totuşi Eminescu. Poet naţional etc. – sunt vorbe, nu total lipsite de adevăr. Dau răspunsul meu, conform operei celui în cauză. Reies în special din PREOT şi FILOSOF şi-l definesc pe Eminescu ca pe cineva care a ascuţit ADEVĂRUL în rimă. Altfel spus a fost un mare SPIRIT. Şi nu a fost doar unul care a vehiculat nişte idei din gnostica Indiană, mozaică (există influenţe cabalistice la Eminescu) sau creştină. Eminescu es-te unul care a ştiut, care a priceput şoapta misterului divin. A căutat cu înfrigurare ADEVĂRUL şi DUMNEZEU, care va judeca după acest adevăr, nu-l va condamna.
A fost necesară această judecată cu anticipare? Care sunt motivele adevărate? Iarăşi părerea mea: BOR, care a mono-polizat sferă SPIRITUALĂ, încearcă să lichideze un concu-rent redutabil, un deschizător de cale nouă, un vestitor al unei NOI ERE (vezi Memento Mori). Rezum: Eminescu nu a vehiculat doar anumite idei, el este un creator în acest dome-niu, nu doar un imitator al lui Goethe, ci un continuator al acestuia. Şi tragedia sa constă în faptul că neamul cătălinilor şi cătălinelor nu l-a urmat. Cine este Eminescu în opinia să zicem lui Vadim (Dabija etc.)? – Eminescu a fost un gazetar de geniu. Adică ceva ca noi, cu mică diferenţă că noi suntem nu doar redactori, dar şi editori, şi politicieni mari. L-aş putea cita pe M.Cimpoi, care vorbeşte despre “căderea în sus a Luceafărului”, dacă nu aş şti că sintagma e de împrumut; Goethe vorbea despre “căderea în sus a mumei noastre EVA”.
Iurie Ţurcanu, Chişinău
------------------------------------------------
Fiind un simplu "spectator" al acestei imense scene politice, nu fac decît să subliniez (să evidenţiez) această decadenţă a societăţii, în care, cu voie sau fără voie, am fost hărăziţi - în traiectoria evoluţiei noastre - să ne îndeplinim "misiunea" pentru care am fost "trimişi".
Complexitatea şi gravitatea problemelor cu care se confruntă atît societatea romanească cît şi cea basarabeană – între acestea existînd foarte multe puncte comune – ar trebui să constituie un important punct de plecare în adoptarea şi aplicarea unor platforme comune, care să ţintească găsirea celor mai eficiente mijloacele (sociale şi financiare) de stopare şi eliminare a acestui nefiresc exod. Această mare problemă – "a nu găsi de muncă" – ar putea fi ameliorată, prin punerea în aplicare a unor programe şi măsuri economice speciale, prin deschiderea unor instituţii cu rol consultativ şi de pregătire (gratuită) care să permită dezvoltarea, îndrumarea şi formarea acestor tineri, prin crearea unor facilităţi speciale, care, în final, să ducă la integrarea lor directă în societatea din care fac parte. Importanţa deosebită a acestor probleme sociale priveşte în mod direct guvernele din care aceşti tineri fac parte. Toate aceste subvenţii pot fi in mare măsură acoperite printr-un program bine întocmit şi stabilit, care să scoată în evidenţă importanţa lui în faţa comisiei europene, avînd astfel reale şanse de a fi finanţat de UE.
Problema în sine nu e deloc simplă. Atît Basarabia, cît şi România sînt două "corăbii" (zămislite din acelaşi "lemn"), aflate oarecum în "derivă", din cauza "furtunilor" cu care amîndouă se confruntă azi (atît la interior, cît mai ales la exterior). Rolul conducătorilor actuali devine şi mai mare. Români! NU trebuie lăsat ca aceste două "vase" surori să se "scufunde", indiferent de mărimea "VALURILOR" care le lovesc.
Personal sînt convins că actualii guvernanţi români sînt "ancoraţi" pe deplin în toate aceste probleme majore, care privesc însăşi existenţa noastră de mîine.
Pe plan european, nu am nici o îndoială că procesul de aderare început de România nu se va finaliza. Acest "cutremur" privind noua constituţie europeană, îl privesc ca pe un răspuns firesc dat de două naţiuni conducătorilor "rupţi" de realitatea existentă. Europa Unită nu înseamnă formarea unei "creme" sociale care să dispună de soarta milioanelor de oameni (în condiţii EXTRA-LUXOASE) fără a avea habar de realităţile cu care aceştia se confruntă. Este evident că toţi aceşti conducători europeni ajunseseră să creadă că popoarele Europei vor "dansa" de acum înainte după "muzica" aranjată de ei. S-au înşelat. Lipsa acelei urechi care are datoria să stea aplecată asupra popoarelor în luarea unor astfel de decizii atît de importante – lucru esenţial în respectarea regulilor democratice – s-a făcut pe deplin simţită. Această constituţie a fost concepută prea în grabă. Multitudinea modificărilor şi transformărilor survenite în ultima perioadă de timp în Europa, dacă privim din prisma lărgirii Uniunii şi tot ce presupune acest lucru, au pus popoarele Europei în faţa unei situaţii destul de neplăcute. Li s-a "forţat" pur şi simplu mîna, fără a se mai ţine cont de timpii necesari adaptării şi aclimatizării la noile condiţii. În principiu, această acţiune a fost dusă prost. Va trebui lăsat timpul să doftoriceasca şi să vindece această "rană", depunînd toţi eforturi multiple pentru a trece de "prăpastia" creată. Importanţa desăvîrşirii Europei Unite va trebui să depăşească orice criză sau obstacol (fireşti în derularea unor astfel de procese), dacă dorim să asigurăm pacea şi viitorul tineretului European de mîine.
PS. Ţin la voi şi am fost prea de multe ori tratat cu indiferenţă sau neîncredere - chiar de-ai mei - atunci cînd le-am făcut cunoscut un "vis" în care eu cred. Vă rog să nu mi-o luaţi în nume de rău. Exodul tineretului basarabean coincide din nefericire cu cel al zecilor de mii de tineri români avînd în principiu aceeaşi bază comună – "fuga de sărăcie şi nesiguranţa zilei de mîine". Malmö, Suedia, de pe www.curaj.net/forum
----------------------------------------------
Întrebări adresate Preşedintelui Băsescu la întâlnirea cu studenţii din data de 14.06.2005, la care a participat şi un reprezentant al ONG Hyde Park: „Dacă tot autorităţile române susţin că au un interes major în democratizarea vecinilor, cum se explică faptul că România este atât de puţin vizibilă şi prezentă peste Prut în plan mediatic, cultural, social şi politic?!” şi „Când va fi deblocat procesul de acordare a cetăţeniei române românilor basarabeni?”
Ştim cu toţii că românii de dincolo de Prut şi-au pierdut cetăţenia împotriva voinţei lor prin pactul secret între Hitler şi Stalin din 1939, pus în aplicare în 28 iunie 1940. Deşi România nu se grăbeşte să ceară denunţarea tratatului de către Rusia (moştenitoarea declarată a URSS-ului), aceasta nu face nimic pentru apropierea cetăţenilor (cca un sfert din populaţia României!!!) din teritoriile ocupate de sovietici, pentru păstrarea identităţii şi a culturii acestora, în ciuda faptului că în unele regiuni românii sunt majoritari - ex. în Rep. Moldova locuiesc 78% de români-basarabeni (şi cca 6% ruşi), în regiunea de peste Nistru 40% sunt românii transnistreni (cca 20% ruşi), în ţinutul Herţa din Ucraina 95% sunt români. În doar 15 ani de pretinsă independenţă faţă de Rusia, audiovizualul din Moldova păstrează următoarele proporţii: 90% sunt posturi de radio şi TV ruseşti, 5% ucraineşti şi doar 3% româneşti, deşi faţă de hotarul ruşilor suntem la sute de kilometri, iar cu România avem graniţă comuna pe o suprafaţă de peste 400 km. Nici măcar TVR-ul nu are o filială la Chişinău, nu are audienţă relevantă, în schimb are acoperire pe întreg teritoriul ţării. Nici presa scrisă nu face excepţii. Ceea ce se scrie-tipăreşte la Bucureşti nu ajunge la românii de peste Prut şi nici nu există publicaţii care să acorde spaţii mai ample pentru a reflecta realităţile şi problemele cu care se confruntă românii de lângă noi. Cum se explică această situaţie?! Ruşii sunt interesaţi de Moldova (şi o fac declarat, la vedere) atât de mult încât îşi permit să întreţină o ambasadă de lux cu mii de angajaţi, să investească masiv în toată regiunea, nu doar dincolo de Nistru, pe când autorităţile româneşti se limitează la declaraţii şi la promisiuni. Iar ambasada românească este ca şi inexistentă. Cât credeţi că vom rezista izolaţi?!
Din răspunsurile date de preşedintele Băsescu nu se înţelege clar dacă autorităţile române actuale (în comparaţie cu foştii guvernanţi filoruşi) au o politică şi o strategie îmbunătăţită vizavi de cetăţenii din Republica Moldova şi din ţările limitrofe.
Noi vom continua să semnalăm aceste şi alte probleme pînă cînd vom obţine răspunsuri satisfăcătoare sau problemele vor fi rezolvate.
Vă amintim că pe 28 iunie se împlinesc 65 de ani de cînd Rusia sovietică a ocupat cu forţa armelor o bucată de pămînt românesc, pe care tot ei şi tot astfel l-au mai cotropit o dată în 1812 şi l-au numit Bessarabia. De această dată am obţinut autorizaţii de la primărie pentru un marş de doliu şi un miting de protest între orele 10.00 şi 14.00 la Ambasada Federaţiei Ruse din Chişinău. Ne întrunim de dimineaţă la monumentul lui Ştefan cel Mare şi la ora zece pornim în marş spre ambasadă. Acolo vom picheta 4 ore, ca să spunem de la megafoane ce credem despre ocupaţia rusească de ieri şi de azi.
--------------------------------
4. Cătunul Orlovca

Iată-ne, în sfârşit, ajunşi la destinaţie, după o călătorie îndelungată şi obositoare, într-un cătun din mijlocul taigalei, care se numea Orlovca, după numele de familie al unui moşier rus, deportat şi el în fundul Siberiei. Am fost duşi la brigadier, care era cel mai mare pe cătun. El ne-a spus să descărcăm totul într-o casă destul de mare şi să dormim acolo, fiindcă ajunsesem noaptea. Vai de somnul cela, pe bulendrele noa-stre, aşteptam să vină mai repede ziua. A venit comandantul din raionul Kosulino. Ne-a făcut instructaj, cum să ne com-portăm şi ne-a prevenit să nu încercăm să fugim, căci n-avem unde, vom fi prinşi şi puşi la închisoare. Numai cu voia lui pu-tem pleca în alt sat. Ne-au repartizat pe la casele băştinaşilor (fostele slugi ale moşierului, care aveau o cămară în plus), obligându-ne să plătim lunar cu zile-muncă.
Noi am nimerit la o vădană cu două fete mari, pe care o chema Niura. Cătunul era construit pe malul unui lac pitoresc, erau de tot vreo zece case şi două băi. Mai erau şi două ferme. Toate construcţiile erau din bârne, doar şcoala era acoperită cu tablă(cred că a trăit în ea chiar Orlov), iar celelalte – cu scânduri, cu pământ etc.
Mare ne-a fost mirarea când am constatat că ruşii nu aveau fântână şi beau apă din lac, unde se scăldau şi ei, şi animalele. Venindu-şi în fire, moldovenii noştri au început a gospodări. În primul rând, au săpat o fântână pe malul lacului, au înconjurat-o cu bârne, au pus căldare şi cumpănă. Apa s-a dovedit a fi dulce şi rece. S-au bucurat şi ruşii, lăudându-ne. Lacul era de acum pentru spălat rufele, pentru scăldat şi pen-tru adăpat vite. După asta brigadierul i-a repartizat pe toţi la lucru: la arat, la prăşit, la cosit, la tăiat lemne pentru iarnă, la păscut vitele etc. În Orlovca nu era nici telefon, nici poştă, nici magazin. Toate acestea erau în satul Kutuzovka la 12 km. A început munca silnică pe stomacul gol. Şi dacă vara prindeam peşte, strângeam ouă de raţe sălbatice, noi, copiii, ne duceam în pădure după pomuşoare, căpşune, ciuperci, apoi iarna mân-cam numai cartofi, dar nici aceia nu erau în de ajuns. Beam ceai din plante fără zahăr şi compot din căpşune uscate. N-aveam niciodată ulei la masă. Mai era şi un ger năprasnic. El nu ştia că noi nu aveam haine şi încălţăminte corespunză-toare. Din cauza asta tata nu scăpa de răceală şi un picior de-al lui rupt se umfla şi bobotea. Bunica îi fierbea nişte plante şi-i oblojea picioarele. Bubele se uscau, se cicatrizau, dar ieşeau altele alături şi tot aşa până venea primăvara. Îmi era milă de el, dar nu ştiam cum să-l ajut. Brigadierul n-avea nici o milă, îi zicea: „Nicego tebe ne budet, ciortovîi kulak. Ia vot na voine bîl, contuziiu polucil, a vsio ravno rabotaiu”. Într-adevăr cei trei bărbaţi rămaşi vii în tot cătunul au rămas pe front. Unul era fără mână, altul – fără picior şi brigadierul – contuzionat. Dar nici unul nu lucra fizic, nici la colhoz, nici acasă. Lăsau muierile să lucreze, că ele n-au fost pe front... Şi pe cai, şi pe tractor în câmp, şi la pădure, peste tot lucrau numai femeile. Eu cu frate-le Emil nu aveam cu ce să ne îmbrăcăm iarna. Chiar dacă ie-şeam, pe un timp scurt, la „şcoală” sau după lemne, apoi ne încotoşmănam cu toate peticile care erau în casă. Umpleam două basmale cu paie şi le legam la picioare în loc de pâsle. Ieşeam pe rând la şcoală: într-o zi Emil, în alta eu. Bunica nu ieşea niciodată, pentru că îi îmbrăcam noi toate flendurile.
Realitatea era crudă şi îngrozitor de inumană. Ne-au lipsit de copilărie, ducându-ne la frig şi foame, fără nici un pic de vi-nă, numai ca să acapareze două gospodării frumoase, munci-te din tată în fiu, cinstit şi în sudoarea frunţii, ca să zidească cu ele colhozul bolşevic, prin minciună, trândăvie, beţie.
Tragic era şi faptul că l-au izgonit pe Dumnezeu din sufle-tele multor oameni şi mai ales ale copiilor. De aici s-a şi pornit dezastrul, pe a cărui temelie nu mai poţi construi nimic bun. Dovada e pe faţă. S-a prăbuşit tot ce a fost putred.
Casa directorului era şi şcoală. Avea două odăi şi o tindă. În una locuia directorul (contuzionat şi el pe front), soţia şi fiica lor, iar în altă odaie, mai mare, cam 4 pe 4 m, era clasă a tuturor copiilor de 7 – 17 ani, câţi eram în cătun. Se cerea numai să învăţăm a scrie şi a citi. Frecvenţa nu era obligatorie. Însă toţi vroiau să înveţe, chiar şi cei maturi. Anume acolo am văzut primul film. Î
Totuşi era o tristeţe nemaipomenită în cătunul cela, mai ales noaptea, când se auzeau numai lupii urlând. La sărbă-tori mari se făcea un rug mare-mare, ieşea toată lumea pe lac şi se veselea, cântând la balalaică „ceastuşki” şi bând bragă pe săturate, până o terminau. Apoi se certau şi se bă-teau. Chiar şi înmormântările se desfăşurau aşa. Veneau acasă, beau, cântau, apoi se întărtau la bătaie. Noi, basa-rabenii, ne miram – cum să cânţi la mort, la praznic? Ei nici cimitir nu aveau, îngropau morţii în pădure, sub un brad sau un mesteacăn, crucea o făceau din două beţe, legate cu o frânghie din coajă de copac. Peste un timp scurt frânghia putrezea, beţele cădeau, cineva le strângea pentru foc şi nu mai rămânea nici urmă de mormânt. Apoi păşteau vitele acolo. Iarna era şi mai greu să sapi groapa, pentru că solul era îngheţat. Săpau o jumătate de metru şi era bine. Primă-vara găseau numai oasele acolo şi nimeni nu plângea şi nu se văicăra. Din contra, când cineva dintre copiii ruşi găsea oasele, zicea cu mândrie: ”Ăto costi moei babuşki”. Pentru noi acest lucru era ceva înspăimântător. Şi nimeni nu vroia să murim acolo, în pământul îngheţat. Am asistat la multe înmormântări, decedau bătrânii noştri, nesuportând frigurile mari şi foamea. Atunci am aflat pentru prima oară că voi muri şi eu. Aveam vreo şapte-opt ani. Eram în ospeţie la o familie de tătari, ca să mă joc cu copiii lor, care erau vreo şase. O fetiţă de zece ani mi-a citit în palmă că voi muri degrabă. Am rămas trăsnită. Niciodată nu mă gândisem la moartea mea. Am început a plânge şi am plecat repede de-acolo, de parcă vroiam să fug de moarte. Însă gândul înfri-coşător nu m-a părăsit niciodată. De atunci tot învăţ a muri. Până la cincizeci de ani am suferit cu gândul morţii, după asta, când mi-am îndeplinit îndatoririle, sunt gata să mă duc liniştită. Nu mă mai ţine nimic pe acest pământ. Cred că aşa a plănuit Dumnezeu.
Atunci, însă, eram în Siberia şi viaţa mergea înainte. Dumnezeu mă lăsa să îndur şi să gust din veninul răului din plin, întărindu-mi sufletul şi corpul ca să rezist, în ciuda tutu-ror relelor. Margareta Cemîrtan-Spânu
P.S. Oameni buni, fiţi vigilenţi! De noi depinde să nu mai ad-
mitem calvarul bolşevic. Nu fiţi indiferenţi la ne-dreptăţi, nu plecaţi capul, căci n-o să mai vedeţi soarele! Ţineţi minte că nu suntem animale, cum ne consideră „fraţii mai mari” şi slugile lor. Ne-a zidit Dumnezeu asemeni lui, deci trebuie să avem demnitate şi să protestăm la orice semn de răutate.
M. C.-S.

Textul de mai sus este un fragment din manu-scrisul „Lupii”.
Pentru publicarea aces-tei cărţi sunt binevenite donaţii şi orice alt fel de suport din partea oa-menilor cu inimă mare.