-
Moldovenii de peste hotare-partea inteligentă a electoratului, care, din păcate, nu va putea ajunge la urne
Raportând la populația Moldovei, numărul moldovenilor cu drept de vot din afara graniței e extrem de mare (aproape un sfert). Păcat că Moldova a rămas fără majoritatea celor cu minte lucidă, apți de a gândi și a alege ce mai bun. Totuși, nu suntem pierduți. Urmărind presa online
-
Voi vota, poate, peste 4 ani
Am avut recent o discuţie în treacăt cu câţiva amici şi amice despre prezenţa sau absenţa de la alegeri. Personal, declarasem anterior că nu mă voi implica, cu toate că am uneori remuşcări nejustificate de conştiinţă
-
UE semnalează probleme în procesul electoral din R.Moldova
Uniunea Europeană semnalează probleme în derularea procesului electoral din Moldova în ajunul alegerilor parlamentare din 5 aprilie Dupa cum transmite INFOTAG, in declaratia prezentata la Viena, in cadrul sedintei Consiliului Permanent al OSCE, se precizeaza ca este vorba de asa „aspecte negative
-
Republica Moldova este în criză de mai bine de opt ani…
Altfel de ce credeţi că au plecat din ţară mai bine de un milion de cetăţeni? De viaţă bună sau mai mult de nevoie, de teama persecuţiilor şi a intimidărilor la care sunt supuşi de către organele de forţă. Cât de actual poate fi M.Eminescu şi Scrisoarea a treia
-
Procuratura aplică standarde duble?!
Se pare însă că nu întotdeauna e la fel de aspră şi nu se aplică chiar în cazul tuturor. Procuratura Generală a decis ca membrul PLDM care a
-
Cele trei ţepe ale neamului şi groapa de gunoi a istoriei
Nu cred că a speculat cineva mai mârşav şi mai ipocrit idealurile naţionale, continuând să o facă, ca PPCD. Membrii lui, în maniera lui Roşca, îi cred pe toţi imbecili şi promovează, atunci când pe o rază de câţiva kilometri nu se află niciun comunist
-
Anatol Mătăsaru a ieşit iar în stradă, poliţia l-a oprit iar!
-
Un pronostic personal pentru 5 aprilie
Mai sunt două zile până la alegeri, aşa că m-am gândit să fac şi eu un pronostic într-un final. Nu că aş fi mare prezicător, dar mi-ar fi util ca după alegeri să mă analizez şi să-mi dau seama cît de adevărate sunt reflecţiile mele de acum despre politica din Republica Moldova. […]
-
Manifestul verde (n-are nicio treabă cu campania electorală)
Cât de prostită, ignorantă şi dezinformată e lumea în ziua de astăzi (dar mai ales în ţărişoara noastră mică şi părăsită, Republica Moldova). Să pui într-un rând pe un criminal care a violat şi omorât, cu un tânăr care a fost prins cu vreo câteva jointuri (ţigară cu marijuana) în buzunar şi încă să crezi […]
-
Declaraţia biroului parlamentar al deputatului Tudor Panţîru
cu privire la iniţiativa legislativă privind modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române Deputatul român Tudor Panţîru, ales în circumscripţia 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 2, din care face parte şi Republica Moldova, a înaintat o iniţiativă legislativă prin care propune Parlamentului României modificarea radicală a Legii cetăţeniei române, în interesul românilor basarabeni
-
Trafic de copii la nivel înalt cu echipă internaţională!
De pe
-
Câtă încredere avem în (pseudo)democraţia noastră?
De vreo câțiva ani buni (sau dintotdeauna) basarabenii rămân restanțieri la școala democrației. Asemeni unui elev codaș care repetă ani la rând clasa I. Zădarnic vin la noi învățători străini(OSCE, Consiliul Europei) și se chinuie cu școlitul, cu metode noi de învățare, noi tot repetenți rămânem. Ceva similar cum i-ai da unui copil din clasa […]
-
Drepturi egale pentru toţi! (şi pentru homosexuali?)
În fiecare an, ni se impută vina că vrem să organizăm paradă la care, după cum odată a zis-o funcţionarul primăriei Nina Stratulat, vom ieşi goi. S-a găsit atunci un judecător cinstit, care, răspunzând la insinuările doamnei Stratulat, i-a sugerat că dumneaei, probabil, confundă gay-ii şi lesbienele cu nudiştii. În ce vom fi îmbrăcaţi? De […]
-
Au fost făcute publice toate PROMISIUNILE ELECTORALE din această campanie
Extrase din programele electorale analizate şi repartizate de către Asociaţia ADEPT pe şase domenii prioritare: politici economice; politici sociale; salarii, pensii, burse; reglementarea diferendului transnistrean; atitudinea faţă de UE; atitudinea faţă de CSI. Tezele sunt prezentate la finele campaniei electorale după ce toţi concurenţii şi-au făcut publice programele electorale. Politici economice | Politici sociale | […]
-
Omul care poate
Îi place să creadă despre sine că luptă de la egal la egal cu viaţa, cu care s-a luat de piept şi a învins-o. Înconjurat de amici care îi seamănă întru totul, se consideră împlinit şi nu scapă niciodată ocazia să o sublinieze şi să se felicite pentru toate pe câte le-a obţinut, spre deosebire […]
-
“Fiica matale nu poate vota acasa pentru ca are sedere in Romania, sa voteze acolo, la noi nu e pe nici o lista”
Oameni buni, …imi explica si mie cineva care e logica? Eu sunt casatorita in Iasi si am permis de sedere. Am rugat parintii sa se intereseze daca pot vota si ce acte imi trebuie. A discutat maica-mea cu presedintele comisiei si i-a spus : “fiica matale nu poate vota acasa pentru ca are sedere in […]
-
Profeţii chelboşi sunt periculoşi
Este cazul profetului Elisei care pleşuv fiind nişte copii şi-au rîs de el – şi de bună seamă! – un profet chelbos/un popă tuns sunt ceva ridicol. Prorocul s-a răzbunat rău pe copii
-
Protest la Ambasada Republicii Moldova!
La finele lunii martie sute de cetãţeni români au fost arestaţi şi expulzaţi din Republica Moldova ori pur si simplu li s-a interzis accesul pe teritoriul sfânt al Basarabiei române! În faţa acestei situatii inacceptabile, veniţi sã protestãm faţã de abuzurile sãvârşite de autoritãţile comuniste de la Chişinãu! Manifestãrile, autorizate de primaria Capitalei, vor avea loc […]
-
JURNAL (pre)electoral
Niciodată n-am văzut atâta agitație(o fi fost prin ‘89, însă atunci nici nu eram pe lume și n-am avut cum să văd:) ) printre basarabeni. Adevărată efervescență. Se îndeamnă sărmanii oameni unii pe alții să meargă la vot, alții și-au modificat planurile din acest week-end să ajungă să voteze. Simt ei că de data asta […]
-
CEDO recunoaşte că ne-au fost încălcate drepturile în anii 2004 – 2006
Ieri, pe situl oficial al Curţii Europene a Drepturilor Omului au fost publicate primele trei hotărâri pe cazuri intentate de ONG Hyde Park împotriva Republicii Moldova, în care reclamam încălcarea dreptului la liberă întrunire, apărat de Constituţia RM, dar şi de articolul 11 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, act internaţional specializat, pe care statul […]
-
Acest poster ar trebui să apară pe toţi stâlpii din satele basarabene
-
Câinii, rahaţii lor şi sexualitatea umană
Mergeam spre casă pe nişte uliţe lăturalnice ale Chişinăului, gândindu-mă la ale mele. La un colţ de stradă, ca şi la multe altele, o haită de câini în călduri îşi satisfăceau instinctul sexual. M-am uitat cu frică împrejur, să nu fie cumva prin preajmă vreun copil
-
Dovada noua: Cusnir trece de la Rosca la Filat!
La fel, Partidul Ecologist a sustinut în alte campanii PPCD, iar acum sustine PLDM. Se muta satra dupa cum ii spune boss-ul! Noi dovezi ca Filat are misiunea sa-l inlocuiască pe Roşca. Iurie Rosca s-a compromis, s-a developat, iar KGB-ul a gasit un nou “lider de dreapta” pentru Basarabia – Vladimir Filat. Daca Filat nu […]
-
A apărut numărul 29 al ziarului Curaj
A apărut numărul 29 al ziarului Curaj
-
Cine au fost principalii beneficiari ai pragului ridicat de acces in Parlament?
Mandate obţinute prin redistribuire, adică nemeritat: – 41 mandate – Partidul Comuniştilor din R.Moldova (PCRM) – (2005 – 56 mandate – 45.98% voturi; 2001 – 71 mandate – 50.07% voturi; 1998 – 40 mandate – 30.01% voturi) – 13 mandate – Partidul Democrat Agrar din Moldova (PDAM) – (1994 – 56 mandate – 43.18% voturi) […]