De când am pornit campania Basarabia pământ românesc, o grămadă de oameni fără ocupaţie caută să ne atace. Unii că nu punem harta României Mari, alţii că ce facem nu are efect, că”basarabenii ăştia sunt ruşi”. Ei bine, pe partea de promovare stradală foarte discret au încercat nişte indivizi să înlocuiască sintagma PĂMÂNT ROMÂNESC cu PĂMÂNT OMENESC, nesesizând faptul că a noastră campanie este una de informare şi nu de ură împotriva vreunui popor.
Ideea câtorva demni urmaşi a lui Lenin(care promova şi el, nu-i aşa, iubirea între etniile conlocuitoare, pentru instaurarea regimului de extremă stânga imaginat de el) a fost copiată ca metodă de promovare a lansării cărţii „Cine suntem noi” de Dan Dangaciu, profesor la Facultatea de Sociologie din Bucureşti. Afişul respectiv:
După o discuţie cu Igor Mocanu, director al editurii Cartier, vizibilă aici, am înţeles că afişul respectiv nu a fost realizat cu rea intenţie, prin munca depusă de Igor Mocanu şi cei de la editura Cartier, românismul este promovat mai bine decât 1000 de afişe de-ale noastre. Puteţi citi prezentare a lansării aici. Totuşi mai rămânea o problemă, grafittiul folosit în afiş era real…
A vorbi de ură rasială într-o „ţară” în care moldovenii/românii reprezintă 80% din populaţie ni se pare o aberaţie. Campania noastră este una menită a deştepta conştiinţa şi cultura românească din Basarabia, nicidecum nu avem vreo treabă cu alte naţiuni conlocuitoare.
Drept urmare, îi invităm pe toţi pasionaţi de tagurile noastre din diferite oraşe româneşti să citească atent articolele publicate pe www.romanism.net şi să se analizeze profund problematica românismului de peste Prut.
BPR – avem străzile
o mică parte din colecţia noastră de poze:
Nisporeni, „republica Moldova”
Rugăm ca lipirea afişelor sau a abţibildurilor şi executarea grafitti-urilor şi a stencil-urilor să nu vizeze monumentele istorice, statuile, soclurile, elementele arhitectonice protejate şi alte asemenea obiective cu valoare spirituală şi simbolică, nici chiar dacă este vorba de monumente dezavuate de noi. Nu suntem de acord cu profanarea, vandalizarea şi alte asemenea procedee. Afişele, abţibildurile, înscripţiile să fie puse cât mai la vedere, în locuri în care afluenţa publicului este mare, pentru ca mesajul campaniilor să ajungă la cât mai mulţi oameni. Mai multe despre implicarea în campania Basarabia pământ românesc găsiţi aici.
Încheiem cu singurul lucru adevărat pe care l-am citit pe paginile extremiştilor de stânga:
Milioane de oameni au avut de suferit de pe urma patologiei imperialiste sovietice. Teroare, hoarde de refugiati, familii despartite poate pentru totdeauna si o granita la Prut intre oameni care au aveau atatea lucruri in comun. O granita aparuta nu din vina rusilor, nici a ucrainienilor, nici a evreilor de printre noi, ci din vina unui sistem inuman ,a politicienilor si a tiranilor care l-au dirijat. Iar apoi, in ’91, corifeii aceluiasi sistem, marionete de partid si securisti ordinari cuprinsi de frica pierderii functiilor s-au transformat rapid in aparatori ai “statalitatii moldovenesti” si cu concursul “colegilor de partid” de la Bucuresti – si ei copii cuminti ai Moscovei – au restabilit aceasta granita ilegitima in detrimentul romanilor de pe ambele maluri in loc de a o inlatura.
- Noii Golani vă salută!
52 de răspunsuri la “BPR – Avem străzile!”
De ce nu vă scrieţi voi pe frunte in loc de gardurile şi casele oamenilor ?
Nu cred că v-a dat cineva acordul să-i mâzgâliţi casa sau gardul (indiferent cu ce) e chiar revoltător să vezi ceva abia construit sau renovat şi vopsit.
Pe frunte băieţi, nu stricaţi nimic din ce muncesc alţi, nu deranjaţi pe nimeni, vă reprezintă şi are efect mult mai mare 🙂
Multumim de propunere, am mai primit-o si in trecut si am trecut si la fapte:
http://www.curaj.net/?p=11132
poate am exagerat putin totusi….
Asteptam si alte propuneri, le vom pune in practica negresit!
———————————–
Da Oleg, mersi de avertisment, am scos cateva minute articolul de pe site ca avea cateva greseli la linkuri. Daca e vreo problema, trec ora publicatii initiale.
Respect!
E aiurea să mâzgileşti casele oamenilor atât timp cât sunt o grămadă de panouri publicitare, te impiedici practic de ele.
Sau cereţi d-le un colţ un spaţiu public unde să faceţi acolo e mult mai decent şi corect.
Da, cred ca puterea comunista abia asteapta sa ne dea un colt in care sa scriem si noi Basarabia pamant romanesc…
Cred că toate spaţiile publice trebuie să fie folosite pentru a exprima opinii, mesaje, păreri. Cele private să fie bine marcate, şi statul, dacă vrea să nu fie mîzgălit chiar totul, să scrie pe ziduri, garduri: aici vă recomandăm să vă exprimaţi. Altfel o să scriu şi io graffitti cînd n-o să mai am acces la web & mass media :p
Totuşi, cea mai originală ideea a voastră e pictura pe corp: http://www.curaj.net/?p=11132
Ce inseamnă ptr tine Brega spaţiul public ? te caci acolo fiindcă e public sau ai un loc destinat ?
Ce inseamnă pulbicitate sau informare ?
Sunt atâtea metode oferite gratis, faceţi pliante afişaţi pe panuri pblicitare că SUNT nu e lipsă, duceţi acţiuni de informare dar nu panarame de astea.
Sau tu deja ţi-ai vopsit casa cu inscrisuri şi nu mai ai loc ?
Nu mai vb prostii, dacă vrei o informare fă corect dacă nu nu mai fă deloc findcă va avea efect invers.
pt anonim…
lasa ma, mare specialist in etica te-ai gasit…fii mai moale…aceasta este o metoda chiar foarte buna…am scos la imprimanta cateva foi cu BPR si a doua zi toate au fost rupte, atunci am hotarat sa fac grafitti si iata ca pana in prezent exista…
TRaiasca Romania MARE!!!
Bai „Anonymous” anonimule sau cum sa-ti mai zic !!! Daca esti atat de corect ia pune tu banii de la tine tata si plateste panourile publicitare(alea pe care le da jos militia lui Voronin) si fa tu reclama , ca de dat sfaturi toti suntem buni !!! UNIRE UNIRE UNIRE FRATILOR !
MĂ ANONIMUS MĂ,DA ”””maaare român””” MAI EȘTI ȘI TU MĂ…
Costică fă lampa mai mică
Afişele alea nu-s numai din Basarabia is puse si aici exact la fel de nesimţit, vopsesc casele şi gardurile oamenilor, bunurile publice etc. Dacă is prinşi asupra faptului se vaită după drepturi deşi se cheamă „vandalism” seea ce fac ei (in absolut orice ţară din lume tot aşa se cheamă), nu e nici o informare, e tupeu de borfaş, informările se fac in cu totul alt mod.
Cind or face ei ceva n-au decât să le şi vopsească in ce culori vor dar nu să strice bunurile publice sau private fiindcă nu-s ale lor, deşi mintea lor e tot pe acolo noi nu mai trăim in colectiv de mult.
Bravo baieti, e cea mai desteapta campanie din ultimii 20 de ani! Cea mai tare locatie pe care am vazut-o e podul de la Cernavoda , la iesire de pe autostrada! Pe cuvant ca-ti tresalta inima de bucurie!!!
Ce-i romeo0971 ?
unde stai să vin să-ţi vopsesc casa
Hai că te fac gratis omule
iţi surâde ? mie nu
cum se face cate o actiune mai concreta hop si anonimi care- nu mai pot de dureri in cur de grija peretilor! Hai anonimule,vino si-mi ‘picteaza ‘casa, am deja pregatiti trafaletii..!
Mă – Pe bune că vin dacă pot şi nu esti departe zi unde
De ce nu incepi tu dacă iţi place, dă exeplu propriu, nu da pe bunul altuia finsdcă mie unul nu-mi convine să-mi vopsească un tâmpit gardul sau casa.
Eşti idiot ? arată casa ta vopsită şi poate te cred cănd te dai revoltat
bai papagale nu umbla pe aici cu cioara vopsita! Ce sa spun..ia un par si plimba-te sa aperi gardurile de frica „picturilor”1 Baii nene nu mai scapa lumea de „binevoitori anonimi”! Cand avem nevoie de paznici te chemam n-ai grija…
Papagal e măta, la mintea ta orice e de domeniul publicului ţi s-ar permite orice nu ?
vă mai şi kkţi pe voi cu muzica in mijloacele de transport publice ?
Fumatul in public ?
Nu e tot AIA deşteptule
GARA-GEANTA-BUCURESTI!!!
Lipseste inscriptia in fata parlamentului cum in rep. mold. asa si in Bucuresti.
Intii pe lozinci, apoi pe pereti.
nici acum nu se afiseaza toate imaginile
bă grenada.md
puneţi tu o grenadă sub călcâie şi zbori tu la tatătu Stalin în poalele sale
ai înţeles!!!!!!
Uai Anonymous, am si eu o intrebare: ce te tot freaca atata grija gardurilor oamenilor?
Findcă vă pute gura Jorjel de adâta dreptate fals afişată
Pro dreptacii, deşi se plăng foarte lamentabil cind alţii fac de ilegalităţi publice, cer să se respecte, şi totcmai ei fac vandalisme …aşteaptând şi laude ?
mă da ce minte ageră mai aveţi, nu vă dă nimic pe dinafară ?
Sunt şi eu contra voastră. Pentru a fi înţeles dau exemplul Rusiei. Au şi ruşii, săracii, probleme de acest fel. Crimeea, să zicem. Nu afirmă însă Crimeea pămînt rusesc!Ceea ce nu înseamnă că stau cu mînile în sîn. Ştiţi care e sloganul lor ? Rossia vsegda s toboi. Este o încurajare; ştim că e susţinută şi material…De-ar fi ruşi acolo, luptători, organizaţi… Cu timpul şi pămîntul va fi al lor.
În cazul Basarabiei se face tocmai invers: interes pentru pămînt, dezinteres faţă de oamenii acestui pămînt.
Primii neunionişti sunt românii… Pe degeaba-da, la un preţ-ba.
nu se schimbă nimic prin lozincile scrise fie pe muri, fie pe curi, pardon, fac aluzie la o postare anterioară la temă.
Cu voia puterilor /SUA, UE, FR/, dar şi a României, Basarabia va rămâne în zona rusească…
Asta e!
iu tsu
Primii neunionişti sunt românii….. mda.
Dute bre şi tu, habar n-ai care-i faza.
Faza e că habar n-au ce vor, ba vor respectarea drepturilor publice, ba vor chiar ei să le incalce ..şi totul e ok doar ptr că „aşa vor ei”, asta după ce „mint” cu neruşinare pentru că lui Jorjel isteţul (si mare luptător pentru Basarabia) i se dă drept să mâzgâlească (nu ii este interzis cum fals se confesează) doar că nu i se dă voie oriunde (i s-a şi dat drept să vopsească …chiar fără să ceară 🙂 (de unde o mai fi scoţând că li se interzic ? ) jorjică ia zi matale ce pictarăţi tată in copou as’ vară şi cine a organizat picturile rupestre ? nu primăria mă gogoşarule ? dar lu’ Jorjel ii ajunge ? nuuu băieţii tre să picteze şi blocurile, aşa-i Jorj’ ? că aşa e „feeling”-ul 😛 pe lângă inscripţiile pictate sau afumate cu „mu*ie steaua” (lozinca cea mai de bază) apare şi basarabia p.r. 🙂 sau alte mui’ ..nişte „artişti” cioflingari.
Anonymous, n-am idee despre ce vorbesti, du-te abereaza in alta parte te rog.
In alta ordine de idei, un mesaj foarte important pentru toti vizitatorii acestui portal:
BASARABIA PAMANT ROMANESC
BASARABENII SUNT ROMANI!
Tu multe nu ştii dar le sustii indiferent unde şi cum le fac nu ?
Mare scuză cu ocoliţi monumentele. ph .. mă faci să râd sec.
Ai idee că haidamacii tăi pasionaţi de pictură au scris până şi pe cimitire asemenea chestii ?
Întrebă-l pe Jorj’ (dublura ta) sigur le stie omul la cât era revoltat, ştie exact şi ce am afirmat că vopsesc blocurile (şi mai ales chestiunea – că nu li se interzice să o facă civilizat)
Şi la mintea ta oricine ar avea ceva de spus hai la vopsit in public, pe ce nimerim, indiferent a cui o fi, instituţie sau firmă nu contează 🙂 vopsim cumva colectiva lui stalin ?
Când scriu unguri ceva cum e George ? tot aşa cool
Poate chemăm şi ceva ruşi să se exprime şi ei pe bunurile publice ? poate scriem direct pe scaune ?
nu e anarhie cumva ?
in cazul ăsta dacă aş face şi eu la fel ca voi şi eu ar trebui să fac exact ce vreau unde vreau fiindcă la fel pot să-mi vină idei cu duiumul.
Ar mai conta cu ceva dacă aş fuma in public ? după voi am dreptul să fac ce vreau, nu ?
Ce vă mai stropşiţi la ala cu muzica ?
Nu e in public ? are dreptul să facă ce vrea.
asta contează 😛
să-i vopsesc maşina ? să i-o zgării ? de ce nu, e in public.
Poate sunt curios să văd şi cum se mişcă câinii liberi tot in public findcă poate am simţăminte de compătimire şi faţă de câinii oropsiţi 😛
pot face ce vreau, toată lumea să facă ce vrea pentru că este exact la fel ceea ce faceţi voi acum, faceţi „exact ce vreţi” (in afara legii care nu vă interzice) ceea ce nu este tocmai ce ar trebui să faceţi (mai ales „cum” să il faceţi)
Las-o anonimule mai moale 🙂 Scriu pe garduri,pe vagoane,pe peretilor cladirilor publice.Ori ai ceva impotriva mesajului ? 🙂 Parca-i fi un comunist care s-a suparat ca i-au mazgalit bustul lui Lenin 😀
pe peretilor cladirilor publice ?
Măcar de-ar scrie acolo dar acolo nu indrăznesc.
CFR e firmă privată de călători casele sunt proprietăţi private ca şi gardurile ca şi locuinţele ca şi cimitirele.
Ce nu ţie clar ?
Ca chestie, câţi bani i-o fi trebuind firmei CFR ca să revopseacă vagonul ? 🙂 şi toţi ne plângem de condiţiile proaste normal de transport 😛
Ai crede că nu li se dă voie şi n-au unde ?
Aha, sunt afisoare căcălău. pun acolo ? NU pun findcă e mai cool să strice ceva, bate mai repede la ochi.
Mă şi amuză frază din text că li se pun beţe in roate 🙂
de cine George ? primăriile vă susţin vrei dovadă concretă ?
Dar nu susţin vandalismele, pentru asta nu poţi să-i blamezi pe ei.
Ei si ? 😀 Eu sunt pentru ca sa se scrie peste tot si sa le crape inima de ciuda celor care nu le place ca „Basarabia e pamant romanesc!”
Bravo baieti,scrieti peste tot 😉
(poate nu stiai) Be bunul tău propriu nu-ţi interxice nimeni să faci ce vrei.
Dar pe al altuia normal că vor fi traşi la răspundere.
Atunci se vor văita ? păi cine le va lua apărarea cind ei strică bunul altora ?
CEDO ? CEDO o să le dea poate şi dobândă. 🙂
Eu le-am propus ceva, pe frunte băieţi dacă unde e locul nu vreţi 🙂 findcă altfel asta e, ce daţi aia primiţi.
vandalismele sunt incriminate de legile oricărui stat civilizat.
Tu eşti cam copil Alex
poţi să impui cuiva să-i placă ceva anume ?
;i inc[ cum la mintea ta ..vandalizându-i locuinţa 😛
prea necopt …
Tema postului nu e popularzarea graffiti-ului,dar mesajul,si dupa cum stiu ce ura au comunistii si mancurtii pe inscpriptia data si cum ii ustura in ochi cand vad,sustin asta 100 %.
In legatura ca-s copil ,as vrea toata viata sa raman asa 🙂
Tema postului nu e popularzarea graffiti-ului,dar mesajul,si dupa cum stiu ce ura au comunistii si mancurtii pe inscpriptia data si cum ii ustura in ochi cand vad,sustin asta 100 %.
oare tu inţelegi ceva ? românii nu sunt impotriva mesajului
nu ştiu ..poţi inţelege aspectul ? „nu sunt impotriva mesajului”
N-au nimic cu el (pe majoritatea nici nu-i interesează la fel cum nu-i interesează nici reclamele de prost gust)
Atât timp cât e pus unde trebuie (nu pictat pe casele lor) n-au absolut nici o problemă, ia dute tu şi vopseşte casa vecinului să vezi ce spune sau dute in cimitir si apucăte de vopsit, dute la vreo firmă si fă-i la fel.
Normal că efectul va fi unul invers, reprobabil, nimeni nu acceptă să i se picteze pe casă nici lozinci si nici un alt fel de reclame că nah …”nu vrea”.
Dacă vrea să fie informat şi aşa dă ochii zilnic de panourile alea, şi ele sunt puse strategic, în aşa fel incât „tot prostul” să poată să dea ochii cu ele zilnic.
Păi dacă nici asta nu le convine, mai poţi comenta ceva despre ceea ce fac sau cum o fac ? cum se cheamă ? informare cumva ?
sigur.
Şi sunt atâtea medode de promovare …pot să facă pliante afişe au media la dispoziţie prin ziare (se fac gratuităţi şi acolo), televiziuni, şi acolo pot accesa (cu intervenţii ? să spunem, dar na dacă tot le este interesul aşa mare trebuie să se şi zbată că nimic nu cade moca, moca cade numai cind vandalizezi dar efectul nu e cel bun.
Dacă au relaţii sau cunoştinţe acolo pot să facă turnee cu formaţii autohtone, primăriile ii pot suţine (şi chiar ii susţin), promovare in scoli cu personalităţi pe lângă unele ore impreună cu profesorii şi elevii de aici, şi scolile noastre sunt foarte deschise la aşa ceva …după cum vezi nimeni şi nimic nu-i opreşte să facă …dacă vor să facă ceva corect numai aşa pot avea si rezultate.
Salutari Alex!
care mai e viata?
Duppa cum vezi, sunt tot felul de indivizi carora le sta in gat cand vad Basarabia pamant romanesc.
Hahahaha, pot ei sa lase ce mesaje vor, noi tot p-a noastra o tinem.
salutari frate, vezi ca ne vedem negresit pe 27 martie la Chisinau, e intalnirea nationala a tuturor romanilor!
Hahahaha, pot ei sa lase ce mesaje vor, noi tot p-a noastra o tinem.
Phahaha 😛 ..vă opreşte cineva ? ar avea cineva vreun interes ?
pentru ce ? nu vă zice nimeni absolut nimic (atât timp cât nu ne implicaţi in alte prostii) puteţi să vă şi spănzuraţi dragă
cine ţi-ar fi impotrivă şie cu ce anume ? (aşa de importanţi vă credeţi 😉 ?) hehe
Numai abureli şi vrăjeli de copii :), fă cel puţin ceva corect (dacă tot vrei), dacă nu fă ce te taie capul findcă ăsta nu e nimic alceva decât rezultatul a ceea ce faci tu. (nu m-ai convins deloc cu vopsitul gardurilor vecinilor)
E acel ceva la care tu ii spui „informare” 🙂
(nu e nimic altceva) fâ-ne mândri mai departe 😛 (dar nu te mira dacă nu ai simpatizanţi, şi mai ales nu te da rănit in orgolii că românii ar fi aşa şi pe dincolo, ok ? 🙂 nu suntem toţi cu vopsitul şi nici cu devastatul 😛 )
Salut George 🙂 Cum sa mai fie viata daca e criza peste tot ? 🙂 Merge numai daca o impingi 🙂
:)))) s-a enervat papagalul anonim si a inceput sa spumege cu mamele…! vrei sa fii „dastept” papagale? ai impresia ca democratia ca piesa de teatru te face „deosebit”? lumea e „jorjel” si ..crud..a? Iti pute scrisu a prostie..si fereasca Dumnezeu cand prostu e liber..si ascuns in anonimat!
Îţi par cumva enervat ? 😛
(papagal n-ai decât să-i spui mătii findcă nu cred că mă repet pe când tu … 🙂 )
Vă daţi atât de inălţători şi (in special) „curajoşi” cănd faceţi prostii (deşi vi se dă voie) incât „curajul” răspunderii faptei personale a dispărut 🙂
Cine a pictat gardul mey curajosilor ? 🙂 umbra lui burebista ? mare curajosi din dos, păi d’aia nici sponsori nu aveţi ..nici măcar la vopsea findcă ala riscă bulău ptr asta 😛 (hai ziceţi că nu ştiaţi nţ nţ 🙂 )
Mai aruncaţi şi cu Roşia Montana 🙂 adica acei indivizi care fac de fapt nişte ilegalităţi, vandalisme, afişează „dreptatea” 🙂 hai du-vă naibii de popândăi 🙂
Aeţi mâini ? puneţi-vă plancarede şi defilaţi …”non stop”, vă opreşte cineva ? (ce dezamăgire pe capul vostru că nu vă opreşte nimeni 🙂 nu? ..aveţi gură ? strigaţi frate cât vă ţin plămânii Basarabia si tra-la-la, aaaa e mult mai diferit şi subtil sa faci prostii pe ascuns, dacă e ceva scandal (ca fapt normal) eveţi acuza pregătită „conducerea” (comunistă neapărat 🙂 că de ce vă ia pe sus)…(chestii făcute cu un curaj, desigur, tot la fel de ..invizibil că aşa e mai „misterios” 🙂 haha, sunteţi „oarecum” amuzanţi.
serios?:) pai nu repet..te denumesc…pentru ca de-alde tine anonimi „dastepti” sunt pline siturile…toti „acizi” si „cititi” Din pacate, papagale( denumire personalizat-repetitiva) vrei sa fii prompt si logic..dar se vede foarte clar grobianismul care te caracterizeaza sub „spalatura” de informatii cu care te foiesti pe aici…! ehee..unii rag dar unii au STAIF..din ala pe care l-ai vrea si tu! Dar toti pana la urma esuati in aclasi papagalism „telectualicesc”..adica,.. pentru trezirea celor 1,5 neuroni ne-enervati ai tai…ducerea in derizoriu si-n penibil a unor fapte facute de baieti si fete care cred in ceva si sunt impiedicati de papagali cu „costum” ascusi in anonimat..asa ca tine….! Din pacate sunt prea „batran” sa mai umblu la vopsit sloganuri..dar ai facut o fapta buna papagale…ai gasit un sponsor pentru baieti:)))) Asa ca hahaha prin alte zari…mey!!!!!!:)))
N-ai nici un alt raspuns mai concret sau cel puţin unul legat de responsabilitate? realitatea in care trăieşti şi de legile existente ? … „bătrăne inţelept” ?
fac ce vreau că mi-s curajos din născare …aşa m-ă făcu muma (pădurii? …după manifestări aşa ai crede) dar nu vreau să fac legal ..pentru că pot 🙁 (ce necaz) vreau ilegal pentru că is mai deştept 😆 si imi trebuie agitaţie să arăt cine sunt comunitii ? sau ce ?
mi-a pierit cheful de polemici cu „isteţii” sau „curajoşii” care nu-şi asumă nici o raspundere a ceea ce fac. Care şi unde o fi „curajul” că exprimările nu sunt interzize 🙂
aveţi exact imaginea lui iliescu vorbind despre democraţie sau anti-comunism 😆 , fix la fel, voi faceţi prostii si tot voi le condamnaţi cerând revoltaţi să se respecte LEGILE (de ce mai cereţi să se respecte legile ?)
cu prostia in slăvi n-ai ce discuta
Hai …mai bagă o trompetă 😆
pai..hai sa-ti mai bag o trompeta daca asa se cere domle…! Tu crezi ca fac polemica cu tine? heh..sa fim seriosi!!! Polemica se face pe idei..nu la aparitia „canadienilor” de genul tau!De obicei nu am reactii adverse decat la papagalul aparatcik parfumat cu democratie ..ca sa dea bine la vremurile noi! iar tu papagale esti exact tipul de aparatcik cu zambet unsuros si privirea in pamant la vederea sefului dar cu colti de lup si ingamfare de meltean ajuns pe pile! Cum iti permiti ghiolbane sa incepi pe aici sa tii discursuri la baieti ca Alex de pe „podiumul” pe care singur te-ai pus? nu te-au invatat la birou ca prima regula in democratie e respectul..iar aici esti EGAL! Te-a invitat cineva sa hahaiesti pe teme pentru care altii fac macar cat de cat un efort? vezi ca esti un papagal anonim penibil ..nu dumnezeul site-ului! Vii cu nesimtirea adeptilor lui Stepaniuk si Voronin care..unul vorbeste in ruseste „sa inteleaga toata lumea” iar altul rage ca „limba rus a luminat poporul moldovenesc”! Poate astia au adepti nu? sau sunt foarte curajosi la „adapostul”armelor si politistilor! Puti a fatarnicie papagale…exact ca tot clanul vostru care foloseste „arma democratiei” si dupa aia rageti cu respectarea legilor date de VOI impotriva oricarui bun simt sau! Tu ce ai impresia ca vii aici si exersezi manipulari cu faze de astea cu „sunteti prosti..si cruzi” iar toti ceilalti sar sa se disculpe..! TU esti un marlan papagale..ti-e clar?
che,
Russia a amenintat Ukraina pe fata precum ca „tankurile rusesti v-or fi intimpinate cu flori.
Apoi la stiri a fost demonstrata harta ukrainei hasurata in trei regiuni, cam cum va fi impartita Ukraina daca declara oficial intrarea in NATO.
Asa ca… Russia nu este in pasivitate cum o descrii.
Apoi Russia ajuta financiar transnitrenii, lunar la pensioneri lise acorda suma de 15 euro.
Fii atent la stiri!
haha am ajuns „domle…!” ? maimuţa progrează 😆
Stii vb că „nu da maimuţei briciul” ? ..nu se stie ce poate face cu el 🙂
De ce crezi că a amuţit Brega („marele”, ups, greseala mea 🙂 ) Is doua chestii aici absolut ilegale, (ai citit bine „ilegale” nu numai conform legilor Romăniei ci chiar celor internaţionale) Brega le-a văzut de a amuţit (l-am observat bine cănd a tăcut findcă l-aş fi luat in balon hehe 😆 la cât o băga el din „lege” exact pe puncte ţi le arăta haha acu tace) şhi tu (Ştefănică fără frică şi isteţ de mai nu pică) nici acum nu le vezi ?
Sau ce-i ilegal ii place şhi lui Dumnezeu ? 😆
Hai să nu mori prost, vandalizarea spaţiului public …chiar pentru deteriorarea unei singure flori din spaţiul public iei o amendă foarte serioasă peste 100$ (aşa sunt legile, nu numai ale României, poţi scrie şi „România i love you” tot vandalism se numeşte, nu fă atât caz, n-ati pictat voi numai atât, multe altele aţi mai vopsit dar pe alea nu le-aţi pus (normal că vă dădea rău) până şi clădirea Operei Române aţi vandalizat-o cu grafitti, ups mi-a scăpat)
Pentru afectarea imaginii României, poţi lua destul de bine şi acolo pentru că nici unul din „curajoşii pictori” nu şi-a asumat mesajul ca fiind al lui (poate cădea pe oricine, asta e şi intenţia), la trântit ca nesimţitul pe spatele celorlalţi, care poate scapă cine cade la mijloc ăla să o primească, pictorul s-a scos 🙂 ..ce curajoşi dle, şi mai vorbiţi …de ce ? dreptate ? si alte minuni ? …LEGE cumva ? 😆 …voi ?
pe când Roşia Montană pictată pe garduri sau pe instituţii ? 🙂
Tot amalgamul ăsta e condimentat cu un curaj „demn de toată lauda” de genul faci o boacănă şi o dai „intenţionat” pe spatele vecinului sau a unei firme (asta după ce le mai produci si alte pagube prin vandalizări)
ce ……mai vrei să spui ?
papagalul aparatcik nu se dezminte..o tine una si buna!:))) Bai ce rezistenta in nesimtire aveti..demna de o cauza mai buna! Tot o tii langa cu cu delictul de vandalizare…dar de sa-ti ceri niste scuze pentru nesimtirea ta sfatoasa asta nu intra in „vocabularul” unui aparatcik! Oricum…e de ajuns..o flasneta ramane o flasneta care canta acelasi cantec…deci nu ma mai obosesc sa mai rasucesc manivela! Arivederci papagale..si nu uita respectul pentru oameni…daca tot te caci atata pe tine in apararea „legislatiei”!