Protestul din 25 noiembrie 2006 din fata Palatului Prezidential a fost autorizat!


Actiunea va avea loc sambata la amiaza, incepand cu ora 13.00, la Palatul Cotroceni (str.Geniului 3-5, statia Leu) si are ca scop sensibilizarea autoritatilor centrale asupra gravelor probleme cu care se confrunta romanii-basarabeni, bucovineni, transnistreni in Romania si dincolo de Prut. Actiunea a fost autorizata de Primaria Bucuresti prin protocolul nr.54471 din 20.11.2006.
Presedintele Basescu va avea ocazia sa afle detalii despre consecintele politicii discriminatorii pe care o duc autoritatile romane fata de romanii din afara granitelor:
– Tinerii care vin sa-nvete prin programe guvernamentale sunt nevoiti sa renunte la studii (deja mai bine de jumatate dintre liceenii veniti de peste Prut renunta la studii deoarece taxele pentru cazare si masa sunt de 3 ori mai mari decat bursa) sau sa munceasca la negru, fara a avea siguranta ca vor fi remunerati pentru munca lor
– din 2005 romanii intra in propria tara cu viza, invitatii si alte inventii “fratesti” (gen taxa ecologica – 12 euro, sau taxa pentru cartea verde – cca 60 euro pentru o perioada de minim 2 saptamani etc.)
– cei care fac parte din familii mixte sunt constransi sa parasesca teritoriul romanesc o data la trei luni daca nu-si fac acte de …sedere temporara (la fel de costisitoare si umilitoare, la care se adauga amenzile si interdictii de intrare / iesire din tara)
– cand vin in Romania, ei au exact atatea drepturi ca arabii, somalezii sau chinezii, care se afla pe teritoriul romanesc de o zi… (pentru TOtI dreptul la munca este unul umilitor si costisitor!, dreptul la un trai decent nu este asigurat, iar despre drepturi politice nici vorba)

Prin urmare, am vrea sa aflam daca POLITICA DE-NSTRaINARE A ROMaNILOR este o politica de stat in ROMaNIA.

Persoane de contact:

Gh.Brega (Hyde Park) – 0745435321 | curajnet@yahoo.com
Ion Slubschi (C.N.R.) – 0723862605 | birou@cnr.org.ro

Aici gasiti un COMUNICAT DE PRESa

harta_protest.jpg

Referinte:

  • MEMORIUL prezentat autoritatilor romane dupa actiunea de protest din fata Palatului Parlamentului din data de 14.06.2006; De ce era nevoie ca liderii de asociatii si membrii societatii civile romanesti si basarabene sa faca aceasta pichetare? – explicatie

ACtIUNI in INSTANta | Memorii

[20.11.2006] O noua victorie in lupta cu birocratia
[16.11.2006] Transcrierea actelor de stare civila se va face in termen legal, de 30 de zile, nu in 90, asa cum a fost pana acum
[06.11.2006] Guvernul Romaniei ar putea fi obligat sa anuleze o lege discriminatorie prin care basarabenii care obtin cetatenia romana nu puteau sa circule in afara Romaniei timp de 4 ani
[21.08.2006] Am atacat in instanta raspunsurile primite de la Ministerul Justitiei si am cerut urgentarea solutionarii dosarului meu

,

64 de răspunsuri la “Protestul din 25 noiembrie 2006 din fata Palatului Prezidential a fost autorizat!”

  1. VA FI VAI DE STEAUA NOASTRa!!!
    Ma gindesc ca la acesta „viza gratuita” pe care nu o vom primi pentru ca n-avem nustiu ce acte ….e in stilul autoritatilor romane sa solutioneze cererile. Halal fratie ;(((

  2. E recomandabila o astfel de manifestare la Cotroceni, intrucat din 2005 pana in prezent Basescu numai de promisiuni s-a tinut in ceea ce priveste romanii de peste Prut. Ultima mare fagaduinta e cea privind cetatenia romana, precum ca pan la sfarsitul lui septembrie vse va adopta legislatia care faciliteaza si deblocheaza procesul redobandirii cetateniei romane. Unde este iperativul maral al cuvantului dat al Presedintelui, sa-l intrebam?!?

    CURAJ!!!

  3. Lasa ca a aruncat praf in ochi cu peste 12000 de cereri publicate in MO partea 3 in mai putin de 2 luni. Spera si ei sa ne inchida cumva gura.

  4. M-am saturat sa-mi caut de munca si nimeni nu vrea sa ma angajeze ca sunt „romanca” dupa cum spun ei, nustiu ce sa mai fac, acest protest poate ar fi o solutie.

  5. Intr-adevar este o problema grava, dar cred si sper ca acest protest ar fi o cale de rezolvare si poate asa vom reusi sa-i punem pe ganduri pentru ca sa putem pasi in aceasta tara(a noastra ) mai cu INCREDERE. CE DUMNEZEU DOAR SUNTEM UN POPOR, O NATIUNE!!!!!!

  6. Chiar ma mir ca nu s-a protestat pina acum la Cotroceni… Basescu a cam fost singurul demnitar care cel putin a promis romanilro de afara sa-i trateze in mod egal cu ceilalti, dar nici el nu face nimic in sprijinul promisiunilor… postelectorale.
    De ce pe 9 mergeti la MAE si nu la Cotroceni sau macar la MAI?

  7. Ce spune Cotroceniul? De ce-i permite unui venetic sa subjuge romanii de peste Prut? La ce o mai fi bun NATO acesta, daca nu puteti deschide gura si bate cu pumnul in masa la Chisinau?

  8. ultimele noutati: ca sa ti faci permis de sedere trebuie sa te asiguri la cnas pe 1 luna – te costa 89 ron
    obligatoriu 1 luna!
    amenda pentru sedere peste termen 400 ron
    intocmire permis sedere aproape 400 ron
    astea-s taxele pentru permis de sedere in cazul fericit

  9. Salutari, dupa multe luni de asteptari guvernul a mai aprobat 17 cereri de redobandire a cetateniei romane vedeti M.of. nr. 906 , 7 now. 2006.

  10. Stiu Moromete ca e destul de greu, am trecut pe la ei, merci pentru info o sa am in vedere pe viitor. Culmea ca urma sa-mi ridic legitimatia de sedere temporara luna trecuta, si mi-au pierdut dosarul APS-ul, cu trecerea lor la sediul nou din N. Iorga, acum incepe alta distractie.

  11. Si cum vede statul Roman solutionarea problemei date …? Cozi uriase/Vlaicu Parcalab intersectie Bd Stefan cel Mare, pan’ajungi la destinetie si vacanta trece;). Absurd domnilor etnic roman din ROMANI si cu vize acasa la frati. La ce bun stau Basarabenii la invatatura acolo, iesitzi in strada sa va aude masele si poate Chsinaul va iesi din hibernare

  12. Eu as propune sa vi se anuleze toate facilitatile pe care vi le acorda statul roman nesmititilor. Eu platesc 90 lei noi pentru camin, nu am nicio bursa, iar voi veniti ca niste porci in tara si mai faceti si valuri.
    Nu va este rusine!!!! profitorilor!!!! puneti mana si invatati si lasa-ti cxa nu avem nicio obligatie fata de voi…. sa va fie clar!!!

  13. Haideti s-o luam metodic:
    1) toti cetatenii romani sa fie lipsiti de cetatenie romana!
    2) sa fie tinuti 65 de ani la cheremul muscalilor, sa le fie decapitate elitele, sa fie expropriati, deportati, haituiti si, in special, inlaturati de la functiile unde se iau decizii.
    3) sa li se dea drepturi atunci cand i s-o scula lui robert dajetaptu’, ca asa vrea muschii lui
    4) sa nu aiba dreptul sa munceasca in Romania decat in regim de straini, exact ca chinezii, somalezii, arabii, basarabenii si bucovinenii
    5) sa nu se mai dea burse tinerilor care au avut cetatenie romana pana in 2006, doar strainilor, ei sunt viitorul Romaniei, nu bastinasii.
    Abia de-aici poate incepe discutia, intelegi?!
    Cam asa vad eu lucrurile. Iar opiniile lui Robert ma ating exact in cot. E o javra notorie, urma de cacanar care o face pe-mparatul Dau drepturi cui vreau eu, dau cetatenie si burse de studii cui vreau ei etc.
    Tinerii romani cand pleaca la studii in afara tarii primesc bursa de studii cu care sa se intretina si sa nu fie stresati. In plus, au dreptul sa munceasca. Basarabenii au o bursa mizerabila, care n-a fost actualizata din 1998, deci e dreptul lor sa ceara actualizarea, nu? La fel si cu dreptul de munca sau la cetatenia romana. Ce vezi rau in asta????

  14. PROTEST – 25 noiembrie 2006, ora 13.00 – 15.00, in fata Palatului Cotroceni
    (str.Geniului nr.1-3/Statia LEU – vezi imaginea atasata)
    Cerem:
    – actualizarea cuantumului burselor pentru studenti si liceeni
    – dreptul la munca fara restrictii
    – recunoasterea noastra ca cetateni romani

    detalii pe http://www.curaj.net/?p=1352

  15. pt Mihaila si alti galagiosi!

    Sa o luam metodic:

    1. In primul rand din cate stiu eu, in Romania vin la studii inca din 1990 moldoveni(tot romani), rezultatul este ca voi ati profitat de acest statut de bursieri si de fapt nu ati produs nimic, scopul era sa aparati limba romana si nu sa va opriti aici ci sa va itoarceti acasa la voi. 2 la suta, la recensamant spune multe…

    2. din 1991 pana in 2000 a avut libertatea de a obtine cetatenie orice roman care a suferit in urma ocupatie de catre muscali asa cum zici tu, nimeni nu va oprit acum cand ne-am lamurit cum e cu moldvenii care la Chisinau sunt frati cu rusii iar in tara nu toti cei drept, dar multi va treziti ca sunteti si romani.
    Las-o mai moale cu elitele…

    De ce nu-i dati pe rusi in judecata sa le cereti sa recunoasca genocidul care l-au produs in Basarabia, dar v-ati gasit prosti in tara care sa va bage in seama si mai vreti si marire de burse.

    PROTESTATI CA POATE VA TAIE BASE SI CE AVTEI SI DUPA ACEEA MAI VORBIM, BURTA PE CARTE copii!!! nu va invitat nimeni ati venit de buna voie si e bine sa lasati apucaturile sovietice acasa!!!!

  16. daca asta e tot ce-ai inteles tu, robert, atunci incepe sa-mi fie clar cum functioneaza la voi ideea de libera exprimare. o descriu in cateva fraze:
    multimea oamenilor de buna credinta nu au acces la internet, nu au timp de lecturi si de comentarii, in schimb de asta se ocupa nomenclatura. pe ziua , cotidianul, jurnalul si alte publicatii care mai scriu despre basarabeni ati invadat forumurile cu comentarii de „experti”. voi le stiti pe toate, voi dati masura rachetului, a traficului cu droguri si alte gainarii fara a va baza pe vreun studiu. voua va dicteaza meseria, iar securistul, prin definitie e si antibasarabean, antibucovinean deoarece voi aparati interesele celor 19 minoritatii recunoscute si curtate in Romania.
    de ce faceti asta? DIN PREA MULTA SLUGARNICIE! LA SAPA, ROBERTE, LA SAPA!
    nu e cazul sa-ti cer sa pui mana pe carte. inutil! pe voi viata v-a crescut in acest spirit – urati tot ce e national, tot ce e romanesc. un protest este un semn ca societatea functioneaza bine, e un semn ca reactioneaza la anumite ingradiri. in cazul dat ingradirea e evidenta – studentii si elevii nu pot duce un trai decent cu bursa asta de doi lei pe zi si nici nu au dreptul la munca si alte accesorii de care in Romania se bucura toti romanii (inclusiv cei care fac parte din minoritatile nationale!) deci nu ai argumente ca sa opresti tinerii sa-si ceara drepturile. doar freci menta, doar inventezi scuze.
    si o ultima intrebare, roberte, TRADAREA din 1940, repetata in 1947 (dupa incheierea razboiului), apoi cea de dupa 1989 prin ce o explici?!

  17. din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice
    (publicata in Monitorul Oficial nr. 192 din 25 septembrie 1991)
    ART. 1
    Libertarea cetatenilor de a-si exprima opiniile politice, sociale sau de alta natura, de a organiza mitinguri, demonstratii, manifestatii, procesiuni si orice alte intruniri si de a participa la acestea este garantata prin lege.

  18. Date cu caracter general: sunt roman, dar nu am cetatenie romana. In tara mea nu mi-am gasit de lucru. Am gasit de lucru in Bucuresti. Am toate actele legale:
    – permis de munca (200$ a platit firma)
    – contract de munca
    – permis de sedere temporara (200Euro am platit eu)

    Evident ca permisul de munca si permisul de sedere trebuie reinnoit in fiecare an si de platit taxele, dar nu asta e tema pe care vreau sa o prezint.

    LEGILE:
    1. Toti care lucreaza in Romania primesc salarii in Lei. (e ok)
    2. Suma de Lei care o poti scoate din tara e limitata. (e ok)
    3. Cetatenii straini nu au dreptul sa cumpere valuta. (luand in considerare 1 si 2 nu e ok deloc)
    4. Pentru a obtine prelungire de permis de sedere temporara, trebuie sa ai dolari, ca sa-i schimbi in lei, si sa vii cu bonul de schimb. Daca eu de 2 ani traesc in Romania, primesc salariu in Lei si nu am dreptul sa cumpar dolari, de unde sa-i iau?
    5. Cetatenii straini nu au dreptul sa faca depozite in Lei. (nu cumperi valuta, nu scoti lei din tara, nu faci depozite in lei, da ce sa faci cu banii?)
    6. Cetatenii straini nu au dreptul sa ia credite.

    Concluzii:
    1. Daca de analizat setul de legi de mai sus, este clar ca un om normal, cetatean strain, care lucreaza de 2 ani in Romania este fortat de catre statul Roman sa incalce legile.
    2. Fara suparare dar: daca Romania si cetatenii ei vor sa fie tratati fromas in alte tari, trebuie sa vada intii cit de frumos trateaza ea/ei pe cetatenii altor tari in Romania.

  19. Draga Mihaela,

    Las-o mai moale cu Sapa, caci eu sunt profesor la liceu in Cluj de 10 ani si din 20 de elevi basarabeni pe care ii avem la liceu, 18 dintre ei nu au media peste 6,5. Fapt ce spune mult, dar noi le oferim cazare gratuita plus masa de trei ori pe zi. Copii nostri din apropierea Clujului, care sunt si ei de aceeasi varsta si unii chiar de nationalitate maghiara nu au nicio facilitate desi invata foate bine si isi platesc ei caminul 65 de lei si masa 100 de lei pe luna din banii primiti de la parinti.

    Iar copii care sunt la noi la Liceu, fie ca sunt din Basarabia ori de la noi nu sunt de loc discriminati asa cum inventati voi.

    In primul rand statul Roman va ofera cat poate si nu va OBLIGA nimeni sa veniti aici si s-o faceti pe nemultumitii si mai ales victime. urasc oamenii care se plang. Eu am un salar de 650 lei si nu-mi ajunge de loc, iar voi vad ca aveti pretentii marii.
    Fiti realisti, voi nu vedeti ca un profesor la tara are un salariu de 200 lei.

    sunt curios, poate imi spui ce salariu primesc profesorii in Basarabia sau ce burse au studentii la Chisinau.

    RUSINE sa va fie si nu mai plangeti…, ori daca nu va place plecati in Occident ca sigur bursele sunt mai mari… ori acasa la voi unde e chiar nevoie de patrioti nu de plangaciosi….

  20. N-au cum sa vina la Cluj 20 de copii basarabeni, bateti campii! Ce fel de profesor sunteti daca vorbiti cu date false?
    Argumentez:
    1. Politica autoritatilor de la Bucuresti a fost si este sa se dea burse doar in orasele din Moldova romaneasca, iar la Cluj nu ajung decat 2-3 persoane pe an, intrebati la MEC.
    2. Daca si ar fi o clasa de copii care vin de dincolo de Prut, e o tampenie sa ai pretentia ca toti treb sa invete pe nota 10 – fiecare dupa puteri, nu? O alta greseala a autoritatilor bucurestene – accepta ca liceele din Romania sa faca clase separate pentru tinerii basarabeni. Puteau, bine merci, sa faca liceul acasa, dar ei au preferat sa vada tzara, sa faca liceu romanesc, deci ei au facut primul pas, …totusi partea romana nu e interesata ca ei sa se integreze.
    3. acesti copii primesc o bursa de 100 lei pe luna (bursa pentru liceeni!!), in timp ce pentru cazare si masa trebuie sa plateasca 300 lei. Ca rezultat, aproape jumatate dintre ei renunta la studii, ceea ce este anormal. Dupa 1998 responsabilii de la MEC nu au facut nici o schimbare pentru a imbunatati acest program.
    Cui convine ca tinerii basarabeni si bucovineni sa plece inapoi fara sa faca liceu/facultate in Romania? – Doar nomenclaturii!
    E mare pacat ca dumneata, Robert, aperi interesele nomenclaturii. Vii cu argumente de doi bani cum ca ei n-ar invata si n-ar merita… dar ce sa merite?! dreptul de a fi umiliti in Romania?

  21. Pt Mihaela

    In primul rand eu na-m sustinut ca acesti tineri din Basarabia sunt toti intr-o clasa de basarabeni si nici nu sunt de aceeasi varsta, prin urmare e limpede ca sunt elevi in diversi ani.

    In al doilea rand, faptul ca esti obraznica se observa chiar din prima fraza, subliniind ca nu este posibil ca 20 de elevi sa studieze la noi. Te invit la mine la Liceul Balcescu cand treci prin Cluj sa vezi in ce conditii invata elevii Basarabeni si cu ce se ocupa in timpul liber.

    Am precizat si in prima interventie ca toti cei 20 de elevi nu-si cauta de carte ci asculta in caminile, in care stau gratuit (m-am interesat de acest detaliu si nu e vorba de niciun 300 de lei/minti), doar muzica ruseasca si nici ca nu le pasa sa invete.
    Eu n-am pretentia sa fie cei mai buni, dar imi pasa ca sunt c-am ultimii in liceu… trist dar adevarat!

    In ceea ce priveste nomenculatura, eu n-am fost membru de partid nici inainte de 1989 si nici dupa, asa ca mie imi pasa doar de un singur partid: Romania.

    Cand am auzit de acest forum, de la un coleg, tare m-am intristat sa aud ca basarabenii la care tin, sunt si aroganti si lipsiti de respect.

    Faptul ca aveti drepturile de care nu va bucurati acasa nu inseamna ca nu trebuie sa aveti si discernamant si sa nu tineti cont de ceea ce se poate si ceea ce nu se poate, repet un profesor incepator la noi la liceu are salar de 240 lei.

    Iar banii pe care ii cereti voi se c-am demonstreaza ca nu-i meritati. Din cate stiu, in prezent in Cluj sunt 147 de elevi din Basarabia, daca pentru fiecare dintre acestia statul roman plateste (400 lei pe luna) fa si tu un calcul sa vezi daca merita sa vii aici sa nu demonsterzi ca vrei sa inveti si ca-ti pasa de cei de acasa (cantand muzica ruseasca), ci sa demonstrezi ca vrei sa faci politica si mai ales ce politica!!!! Asa miroase din Ardeal, demersul vostru!!! Ma abtin sa ma pronunt de ce culoare?!!!

    Mana pe carte elevi! Caci v-o faceti cu mana voastra….

  22. bai fratilor bravo pt tot ce faceti…sa ne redobandim drepturile!!!!jos cu discriminarile….!!!!!!!!!

  23. Mai Robert, daca esti profesor, pune mana frate pe cartea de istorie omule, sa vezi cum au fost cedati, tradati, vanduti romanii de dincolo de Prut.Cu siguranta nu ai nici un bunic din Basarabia sau Bucovina, altfeel nu vorbeai asa! Pune mana omule pe cartea de istorie, poate te mai dezmeticesti! Curaj!

  24. Redobandirea cetateniei va deveni mai lejera?
    Guvernul Romaniei ar putea fi obligat sa renunte la anumite prevederi legislative care ingreuneaza procesul de redobindire a cetateniei romane pentru locuitorii Basarabiei si Bucovinei. La inceputul lunii curente, Curtea de Apel Bucuresti a admis cererea de sesizare a Curtii Constitutionale in vederea solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate a Art. 37 indice 1 din Legea 21/1991 „privind cetatenia romana”.
    Art. 37 indice 1 din Legea 21/1991 – (1) prevede ca persoanele care au redobindit cetatenia romana cu stabilirea domiciliului in Romania sau care si-au stabilit ulterior domiciliul in Romania nu vor putea exercita dreptul la libera circulatie in baza pasaportului emis de autoritatile romane pentru a calatori in alte state decit statul de origine timp de 4 ani de la data stabilirii, respectiv a schimbarii domiciliului. Avocatii vor cere, insa, anularea respectivei legislatii, care, in opinia lor, de 4 ani incoace ar incalca flagrant drepturile etnicilor romani din Basarabia si Nordul Bucovinei.
    Totodata, avocatii sustin ca Ministerul Justitiei al Romaniei prelucreaza dosarele depuse in luna august 2002. „La aceasta luna se lucreaza de mai bine de 1,5 ani. Autoritatile spun ca procesul de redobindire a cetateniei pentru etnicii romani de peste Prut nu este blocat, dar in acest an avem doar 454 de cetateni cu acte romane. in ultimii 4 ani au fost solutionate pozitiv doar 2343 de cereri, aminind alte citeva zeci de mii nesolutionate (neoficial – peste 100 de mii, oficial – peste 30-35 de mii de dosare depuse dupa august 2002”, mai afirma avocatii. [2006-11-14 | flux]

  25. Pt Robert
    Roberto, am remarcat ca in primele comentarii ale acestui subiect ai utilizat termenul, „porci” si nesimtiti pt basarabeni. Te-ai uitat in oglinda cum arati, sau iti e teama? Ai mai zis ca esti profesor///…? Fals, oi fi probabil vreun pedagog de 2 bani, care are acces doar 1 data pe saptamana la internet. In cazul in care mai utilizezi astfel de terminologie, ai cuvantul meu – RASPUNZI PENAL!!!

  26. nu va mai pierdeti timpul cu ASTA-ROBERT, NU ESTE EL PROFESOR , NU CRED CA UN PROFESOR IN ROMANIA ESTE ATAT DE NECARTURAR.. SI NECIVILIZAT.. IN CE PRIVESTE PROTESTUL .. TREBUIE DE FACUT. NUMAIDECAT. DAR SA FIE AUTORIZAT, BINE ORGANIZAT, CU REVENDICARI CONCRETE, MAI ALES IN PRIVINTA „REDAREA NECONDITIONATA, DE URGENTA A CETATENIEI ROMANE,” PIERDUTA DE BASARABENI/BUCOVINENI DIN VINA STATULUI ROMAN IN 1940 …PRESEDINTELE SA-SI INDEPLINESCA CE A DECLARAT: ” VOI FI UN PRESEDINTE AL TUTUROR ROMANILOR…”

  27. Profesorii din Bicaz vorbesc despre elevii din Basarabia
    Tinerii din Basarabia nu se mai inghesuie sa vina la Bicaz, pentru a urma cursurile liceale. Drept dovada, pentru anul scolar 2006-2007, clasele a IX-a ale Grupului Scolar Bicaz nu mai inregistreaza nici un elev din Republica Moldova. „Din cite stim, la acest debut de an scolar, nu numai Bicazul inregistreaza lipsa copiilor basarabeni in clasa a IX-a, ci intreg judetul Neamt. Din surse neoficiale am aflat ca, in aceasta vara, candidatii din Republica Moldova, pentru cursurile liceale, au fost dirijati spre judetul Bacau“, a afirmat Rodica Iorga, directorul Grupului Scolar Bicaz. Cert este ca, pentru profesorii unitatii de invatamint, absenta basarabenilor este un motiv de regret. „Si asta datorita faptului ca moldovenii care au absolvit, deja, liceul sau inca se mai afla la cursuri, prin seriozitate si disponibilitatile lor intelectuale, au ridicat nivelul calitativ al invatamintului din scoala noastra“, a spus Rodica Iorga. Afirmatia directorului liceului din Bicaz este sustinuta de faptul ca, din 2004, cind prima serie de elevi basarabeni a absolvit liceul, reprezentantii acestora au fost sefi de promotie, in fiecare an, anul 2000 constituind momentul in care prima promotie de elevi din Republica Moldova a „descins“ la Bicaz. Atunci, numarul celor veniti de peste Prut a fost de 36. in prezent, la Grupul Scolar Bicaz mai invata doar cu putin peste 20 de elevi basarabeni, acestia frecventind clasele a X-a, a XI-a si a XII-a. „Regretam faptul ca, in viitorii ani, nu vom mai avea la Bicaz elevi din Basarabia, iar asta cu atit mai mult cu cit au fost imbunatatite conditiile de cazare la internatul scolii noastre“, a declarat directorul Iorga. (…) http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=20060920&pagina=1&articol=6883

  28. Ce ziciti daca baietii astea care se agita sunt finantati de KGB?
    vreau si eu un cv de al vostru…

    Daca nu ma insel toate protestele in perioada interbelica erau finantate de URSS, iar in timpul razboiului rece de KGB.

    Din cate stiu unii baietii care administreaza acest forum sunt si impotriva NATO, ceea ce insemna ca sunt pt ramasitele tratatului de la Varsovia.

  29. Domnule Robert
    imi pare rau sa va spun asta,dar sunteti rasist!pur si simplu ne urati in cel mai rau hal.de ce? am terminat anul asta liceul in braila.vreti sa stiti cine a fost sef de promotie?un basarabean.vreti sa stiti cine a preluat cheia succesului?un basarabean.vreti sa stiti cine erau jumatate din elevii de pe panoul de onoare al liceului?erau basarabeni!si in frunte lui-tot un basarabean.
    deci imi pare foarte rau,dar cu argumente de doi lei chiar nu merita sa mai faceti efortul sa mai comentati ceva.ascultam muzica rusa?si???????? profesoara mea de limba romana nu si-a dat seama timp de 2 ani de zile ca sunt basarabeanca si a aflat asta pur intamplator de la colegi.ca stiu rusa foarte bine este un plus pentru mine.pe voi cine nu va lasa sa o invatati?ne tot acuzati pe noi de tradare in sensul ca ne orientam spre est.dar in afara de bursele astea mizere,cu ce motivati voi oamenii de rand sa se orienteze spre romania?
    hai sa lasam fatarnicia deoparte.nu cred ca problema este in noi.nu ne vreti si gata!ne-ati cedat ca sa iesiti curati din razboi si acum tot pe noi ne acuzati de tradare?
    mda,a zis bine cine a zis(tot roman) ca romanii nu mai au idealuri .de mult nu le mai au…
    de ce nu ati luptat pentru noi?unde va fost curajul,fratilor?ne-ati abandonat si acum ne mai si cereti sa uitam ca suntem romani.pai daca dumneavoastra,profesor,si tot ne faceti porci ,facand desigur aluzie ca suntem rusi,ce sa zic de ceilalti care chiar imi zic in fata ca sunt rusoaica,cu toate ca vorbesc romaneste mult mai bine decat multi dintre ei.stiu ca va e la mana sa pretindeti ca suntem rusi,dar………. SUNT ROMAN!este un fapt real pe care nimeni nu-l va putea schimba.am fost atatea ani sub rusi si totusi am supravietuit ca natiune.am avut CURAJUL sa spunem ca suntem romani,sa ne pastram traditiile si limba.in schimb Romania-mama a cam pus coada intre picioare…
    asa ca inainte de a veni cu asemenea acuzatii,mai bine v-ati mai gandi inca o data din a cui vina s-a ajuns in situatia asta.daca ar fi sa va cerem despagubiri,sa zicem morale,pt tot ce ne-ati facut de-a lungul anilor,nu cred ca in urmatorii 100 ani le-ati putea plati…deci,ne cam sunteti datori,nu vi se pare????????????

    daca vreti argumente tangibile ca sunt romanca,lasati-mi o adresa de email si va trimit o poza a actului (in varianta originala) prin care strabunelul meu a fost impropietarit cu pamant in 1938 de catre statul roman.

  30. Draga Maraiana,

    Imi place ca a inceput sa fiaraba sangele si printe voi cei mai tineri, din pacate nu cunosc situatia reala de la Braila. Eu am precizat ce se intampla la Liceul Balcescu din Cluj si spus pt ca imi pasa de acesti copii, care nu depun nici un pic efortul sa-si schimbe acest statut de fosti cetateni sovietici.
    In ceea ce priveste ce avem de platit unii altora, cred ca este prea naiv si nelalocul ei afirmatia.
    Noi nu mai suntem impreuna pentru ca nu e vina nici celor de la Chisnau sau de la Bucuresti ca populatia este indobitocita. In tara Basarabia este privita cu multa uimire deoarece oamenii nu o cunosc, iar in Basarabia romanii sunt considerati tigani in manuale si am vazut ca nu a cazut nici un guvern care plateste din banii vostri asemenea ineptii.
    asa ca in primul rand voi acasa trebuie sa va lamuriti si apoi sa reprosati ca nu va dam sau respectam nustiu ce dr. Voi aveti toate parghiile necesare pt a va cere dr…, dar faceti-o intr-un mod inteligent nu intr-un stil stahanovist pur sovietic, care dupa cum vedeti nu prea tine!!!

    Succes si aparati romansimul acasa, demosntratile moldovenilor ca sunt romani, nu noua caci noi stim ca romanii nu pot fi moldoveni.
    robert marinus
    P.S nu sunt rasist, dar ni-mi place cand merg la Chisnau sa fiu injurat in plina strada de niste „porci” (printre altele vorbeau romaneste) breee „tigane”, asta e imaginea care mi-a ramaa de acum 8 ani in minte. nu cred ca s-a schimbat ceva, iar copii de la mine de la liceu, o confirma.

  31. Marina, draga, nu-ti pierde sanatatea cu acest Roberto… Mi se pare , ca atunci, cand a mers la Chisinau, i-au spus adevarul ca este un tigan… cred ca s-a vazut dupa fizionomie… numai un tigan, ai caror stramosi/radacini sunt in India, poate sa „iubeasca” asa de mult romanii din Basarabia, sa le cunoasca „asa de bine” istoria si sa scrie lucruri urate despre ei pe internet…IGNORATI-L…SI NU PIERDETI TIMPUL CU EL , NU SE MERITA, AVEM LUCRURI MULT MAI IMPORTANTE… oricum nimic nu va intelege…

  32. pt NINA
    Sii vrei bre moldoveni, ca si la Iasi moldovenii di pisti Prut umbla cu mata in sac.
    Sunt convins ca aveti lucruri mult mai importante de facut, ca de exemplu sa-i numarati pe cei 70 000 de mii de romani din Basarabia (atatia s-au declarat la recensamant) si voi imi spuneti mie ca spun aberatii.
    Cucoana, te invit sa te plimbi noaptea prin Chisnau, sau chiar si ziua cu lumanarea in mana si sa vezi cat de „cald” de primesc profitorii de moldoveni. Se uita la romanii din tara ca la un dusman numai daca ii intrebi nu mai spun sa soliciti ceva….
    asta-i adevarul!!!
    deschidet-ti ochiivmari nu mai dormiti!!!
    Mie imi pasa???
    si va mai dau un motiv in plus ca sa-i da-m afara pe acesti profitori!!!
    http://www.nascutinurss.ro/nascut_in_urss.html
    asta simt ei si probabil se simt bine cantand si vorbind ruseste intre ei. Vai de stramosii nostri.
    mi-a spus Artur, unul dintre elevii de la liceul nostru…

  33. PROTEST – 25 noiembrie 2006, ora 13.00 – 15.00, in fata Palatului Cotroceni
    (str.Geniului nr.1-3/Statia LEU – vezi imaginea atasata)
    Cerem:
    – actualizarea cuantumului burselor pentru studenti si liceeni
    – dreptul la munca fara restrictii
    – recunoasterea noastra ca cetateni romani

    detalii pe http://www.curaj.net/?p=1352

  34. daca robert e profesor in liceu atunci eu sunt tanc
    probabil la cluj asa se adreseaza profesorii celor mai in varsta decat ei, cu NINA…
    jenant!

  35. Mai Roberto, tu nu intelegi ca nu esti pe val, nu mai scrie pe acest site, tu sigur ori esti vreun securist la datorie, ori un ponosit care nu incape in propria persoana!
    Plimba ursu profesoras de cartier!

  36. Domnule Robert,
    sincera sa fiu nu am de gand sa raspund la provocarea dumneavoastra,dar chiar nu inteleg de ce ne urati atat de mult.
    aveti dreptate cand spuneti ca in noi,cei tineri, a inceput sa fiarba sangele.ganditiva prin ce au trecut strabuneii si buneii mei,ba chiar si parintii mei.au fost sub ocupatia RUSA!si asta nu pentru o zi sau doua,da mai bine de peste 50 de ani!!!(nu mai zic din a cui vina…)si in tot timpul asta au trecut printr-o deznationalizare atat de dura,incat foarte multi nu au mai avut puterea sa se impotriveasca la tot ceea ce venea din partea urss-ului.multi si-au aparat dreptul de a fi roman si stiti unde au ajuns?in Siberia sau in mormant…celorlalti pur si simplu li s-au spalat creierii si cred ca dumneavoastra,fiind profesor,stiti prin ce metode se facea asta.
    stiti cam ce numar de oameni are basarabia?in jur de 4 mil.stiti cam cati rusi au fost adusi de sovietici imediat dupa ocupatie?cam 2 mil.in aceste conditii nu credeti ca e normal faptul ca au preluat o parte din cultura lor,o inclinatie spre limba rusa?atunci toate aceste lucruri le-au fost bagate pe gat cu sila!chiar spunetimi,care este vina lor?
    si eu am crescut sub influenta ruseasca,dar a fost ceva cu totul diferit.si stiti de ce?tot ce venea din partea Rusiei(canalele de televiziune,muzica…) nu mai era o propaganda ruseasca cum a fost cea sovietica.au devenit ceva normal.noua generatie nu mai percepe legatura cu rusia,chiar daca vorbeste ruseste sau asculta muzica rusa.toate astea acum fac parte din cultura basarabiei,la fel cum limba maghiara pentru cei din transilvania.chiar si limba „moldoveneasca” nu e decat o schimbare de accent si folosirea unor regionalisme fata de romana curata.la fel vorbesc si cei din ardeal,si cei din zona iasului,sucevei,botosaniului.chiar faceti o mare greseala ca va legati de acest fapt si ne acuzati pe nedrept.
    cat despre rusisme…asta e!parintii mei asa au foat invatati sa vorbeasca.eu acum incerc sa le elimin cat pot de mult,si sa stiti ca de cand am venit in romania la mine in familie se vorbeste o romana chiar foarte corecta.
    aveti si dreptate,sunt multi basarabeni care se izoleaza de colegii lor romani si se incapataneaza sa vorbeasca rusa.si majoritatea tot datorita acelor romani care ii iau peste picior,isi bat joc de ei chiar si in momentul cand ei incearca sa vorbeasca romaneste corect si nu-i ajuta sa se integreze in societate.
    dar chiar nu vedeti ca suntem atat de multi tineri care sustinem ca suntem romani si care incercam din rasputeri sa facem ceva ca sa ne acceptati.nu mai avem nici o treaba cu urss-ul.suntem noua generatie care incearca sa indrepte greselile si nedrepteatea de care a avut parte basarabia in ultimul secol din partea Romaniei-mama.in loc sa ne ajutati,sa ne sustineti, dumneavoastra ce faceti?ne priviti ca pe niste activisti sovietici,KGB-isti,sau pur si simplu…fraieri.
    ar trebui sa apreciati catusi de putin faptul ca dupa atata timp si dupa tot ceea prin ce am trecut totusi mai suntem inca romani,ne-am pastrat limba,am luptat pentru traditiile noastre…si asta s-a facut tot prin intermediul acelor oameni care sub povara teribila a represaliilor,deportarilor,genocidurilor au reusit sa pastreze si sa transmita noilor generatii acel dor de tara ,de pamant stramosesc…ne-au transmis idealuri in speranta ca macar noi sa le putem realiza! si ne-am gasit multi care le-am preluat si incercam sa facem ceva…
    dar vad ca sunteti impotriva noastra…
    ce pacat!va-ti aratat inca o data nepasarea si lasitatea.nu va place cand ceva va perturba comoditatea proprie.sunteti prea pragmatici ca sa ne intelegeti…
    dar daca nici macar sovietici nu au reusit sa ne faca sa disparem ca natiune,cu atat mai putin vor reusi oameni ca dumneavoastra sa ne stea in cale.
    vom lupta pentru drepturile noastre.
    daca tot spuneti ca va pasa de noi,de ce nu incercati sa ne ajutati,sa ne intelegeti?de ce sunteti impotriva noastra?ca va facut cineva in chisinau tigan?si?pe mine la tot pasul ma fac rusoaica.poate daca ati fi avut alta atitudine nimeni nu var fi facut asa.eu nu ma supar cand mi se spune rusoaica.ii inteleg pe oameni si incerc sa le demonstrez contrariul.dar dumneavoastra de ce sunteti atat de revoltat ca vau facut tigan?cu tiganii ce aveti?sau tot ajungem la vorbea mea…sunteti rasist!
    sfatul meu ar fi sa mai treceti o data prin cartea de istorie si sa incercati sa analizati lucrurile OBIECTIV.

    iar pentru ceilalti – multumesc pentru sustinere si CURAJ in continuare!

  37. Braaavo Marina!!! Sunt mandru de tine! Esti adevarata Hyde Park_ista. 10 puncte!
    T-ai descalificat, Robbertino. Esti pierdant!

  38. […] N-aveam de gand sa raspund la provocarea acestui pretins profesor de liceu (a se vedea comentariile anterioare), totusi nu inteleg de ce ne uraste atat de mult… Aveti dreptate cand spuneti ca in noi, cei tineri, a inceput sa fiarba sangele. ganditi-va prin ce au trecut strabuneii si buneii mei, ba chiar si parintii mei. au fost sub ocupatia RUSa! si nu pentru o zi sau doua, da mai bine 50 de ani!!! (nu mai zic din a cui vina…) si in tot acest timp au trecut printr-o deznationalizare atat de dura, incat foarte multi nu au mai avut puterea sa se impotriveasca la tot ceea ce venea din partea urss-ului. multi si-au aparat dreptul de a fi roman si stiti unde au ajuns? in Siberia sau in mormant…, celorlalti pur si simplu li s-au spalat creierii si cred ca dumneavoastra, fiind profesor, stiti prin ce metode se facea asta. stiti cam ce numar de oameni are basarabia? in jur de 4 mil.stiti cam cati rusi au fost adusi de sovietici imediat dupa ocupatie? cam 2 mil. in aceste conditii nu credeti ca e normal faptul ca au preluat o parte din cultura lor, o inclinatie spre limba rusa?atunci toate aceste lucruri le-au fost bagate pe gat cu sila! chiar spunetimi, care este vina lor? si eu am crescut sub influenta ruseasca, dar a fost ceva cu totul diferit. si stiti de ce? tot ce venea din partea Rusiei (canalele de televiziune, muzica…) nu mai era o propaganda ruseasca cum a fost cea sovietica. au devenit ceva normal. noua generatie nu mai percepe legatura cu rusia,chiar daca vorbeste ruseste sau asculta muzica rusa. toate astea acum fac parte din cultura basarabiei, la fel cum limba maghiara pentru cei din transilvania. chiar si limba “moldoveneasca” nu e decat o schimbare de accent si folosirea unor regionalisme fata de romana curata. la fel vorbesc si cei din ardeal, si cei din zona iasului, sucevei, botosaniului. chiar faceti o mare greseala ca va legati de acest fapt si ne acuzati pe nedrept. cat despre rusisme…asta e! parintii mei asa au foat invatati sa vorbeasca.eu acum incerc sa le elimin cat pot de mult,si sa stiti ca de cand am venit in romania la mine in familie se vorbeste o romana chiar foarte corecta. aveti si dreptate,sunt multi basarabeni care se izoleaza de colegii lor romani si se incapataneaza sa vorbeasca rusa.si majoritatea tot datorita acelor romani care ii iau peste picior,isi bat joc de ei chiar si in momentul cand ei incearca sa vorbeasca romaneste corect si nu-i ajuta sa se integreze in societate. dar chiar nu vedeti ca suntem atat de multi tineri care sustinem ca suntem romani si care incercam din rasputeri sa facem ceva ca sa ne acceptati.nu mai avem nici o treaba cu urss-ul.suntem noua generatie care incearca sa indrepte greselile si nedrepteatea de care a avut parte basarabia in ultimul secol din partea Romaniei-mama.in loc sa ne ajutati,sa ne sustineti, dumneavoastra ce faceti?ne priviti ca pe niste activisti sovietici,KGB-isti,sau pur si simplu…fraieri. ar trebui sa apreciati catusi de putin faptul ca dupa atata timp si dupa tot ceea prin ce am trecut totusi mai suntem inca romani,ne-am pastrat limba,am luptat pentru traditiile noastre…si asta s-a facut tot prin intermediul acelor oameni care sub povara teribila a represaliilor,deportarilor,genocidurilor au reusit sa pastreze si sa transmita noilor generatii acel dor de tara ,de pamant stramosesc…ne-au transmis idealuri in speranta ca macar noi sa le putem realiza! si ne-am gasit multi care le-am preluat si incercam sa facem ceva… dar vad ca sunteti impotriva noastra… ce pacat!va-ti aratat inca o data nepasarea si lasitatea.nu va place cand ceva va perturba comoditatea proprie.sunteti prea pragmatici ca sa ne intelegeti… dar daca nici macar sovietici nu au reusit sa ne faca sa disparem ca natiune,cu atat mai putin vor reusi oameni ca dumneavoastra sa ne stea in cale. vom lupta pentru drepturile noastre. daca tot spuneti ca va pasa de noi,de ce nu incercati sa ne ajutati,sa ne intelegeti?de ce sunteti impotriva noastra?ca va facut cineva in chisinau tigan?si?pe mine la tot pasul ma fac rusoaica.poate daca ati fi avut alta atitudine nimeni nu var fi facut asa.eu nu ma supar cand mi se spune rusoaica.ii inteleg pe oameni si incerc sa le demonstrez contrariul.dar dumneavoastra de ce sunteti atat de revoltat ca vau facut tigan?cu tiganii ce aveti?sau tot ajungem la vorbea mea…sunteti rasist! sfatul meu ar fi sa mai treceti o data prin cartea de istorie si sa incercati sa analizati lucrurile OBIECTIV.Iar pentru ceilalti – multumesc pentru sustinere si CURAJ in continuare! […]

  39. Excelent! zece la ora de romana si la istorie.
    4 la cursul de educatie civica.

    IMPLICATE si vei vedea ca si idealurile pot fi implinite.

    din pacate sunteti putini cei care simtiti romaneste chiar dintre cei care veniti aici.

    viziteaza acest site si iti gasesti singura raspunsuri la toate intrebarile si framntarile tale.

    http://www.nascutinurss.ro

  40. Nu am nevoie de nici o trimitere, la nici o adresa., ca sa ma informez….. Am locuit in Basarabia pana la varsta de 51 ani si pot sa scriu si eu o carte ca si Vasile Ernu.. Poate ca omul a mai exagerat pe undeva, ma rog, trebuie sa se ‘hraneasca’… eu le stiu pe toate pe propria piele… Dar s-a intrebat vreodata acest Robert, daca Romania nu abandona Basarabia in 1940/ „a fugit” de frica rusilor/ mai scria V.Ernu aceasta carte.?. De ce robert nu-i dispretuieste si nu-i condamna pe mai marii de atunci ai Romaniei, dar s-a napustit impotriva celor, care-si cer dreptulrile, cetatenia si TARA /???? Nu stie ACEST ROBERT nici un gram de istorie , nu are omenie,,HALAL DE INVATAMANTUL ROMANESC , DACA TOTI PROFESORII SUNT CU ASA NIVEL DE CUNOSTINTE, EDUCATIE, CULTURA CA EL ..///EU UNA NU VREAU SA CRED CA ESTE PROFESOR ,,,, URA LUI AR TREBIU SA FIE INDREPTATA CONTRA ACELORA CARE I-AU ADUS PE BASARABENI IN ACEASTA SITUATIE, DAR …. NE PIERDEM TIMPUL CU EL , NU ARE „BAZA” CA SA INTELEAGA NIMIC… …

  41. Domnule Robert
    nu vi se pare ca Doamna Nina are dreptate?
    si…apropo…de ce va luati de noi si ne faceti comunisti si cetateni sovietici?da romanii pana in ’90 ce au fost? au pus coada intre picioare si majoritatea au fost la mana lui ceausecu.cati au indraznit sa se revolte?cata mandrie pe capu’ vostru…si acum va mai dati mari si tari…
    am auzit nu demult o discutie in tramvai…o doamna in varsta sustinea cu glas tare ca vezi tu Doamne,tot ce reprezinta in prezent Romania a fost construit de comunisti in frunte cu stimatul tovarisci Ceausescu si ca din ’90 pana in prezent tanara generatie darama si iroseste totul incetul cu incetul…
    logica de roman…sau mai bine zis logica unui om care a trait sub acel regim.si va asigur ca sunt milioane de oameni in Romania care sustin acelasi lucru.atunci de ce ne acuzati pe noi de asta?
    din acei 4 mil de oameni a Basarabiei cred ca aproximativ jumatate dintre ei sunt plecati periodic peste hotare iar din ce au mai ramas majoritea sunt copii si…batrani care si-au petrecut viata sub ocupatia rosie si gandesc la fel ca si batranii din Romania…

    daca chiar var fi pasat de noi cred ca ar fi trebuit sa stiti lucrul acesta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.