Un nou “adevar istoric” pentru Basarabia?


Ieri (19-12-2007), la Chisinau, a avut loc (imi permit sa spun) “asa-numita” conferinta de presa, sustinuta de catre presedintele Republicii Moldova – Vladimir Voronin. Sincer, mi-as permite nici sa nu scriu numele acestui om cu majuscula, nu cred ca merita; atat de mult ne desconsidera pe noi, compatriotii sai, cei pe care ar trebui sa-i respecte cel mai mult in calitatea sa de om suprem al statului. Nici nu mai stiu daca omul asta merita in genere ceva, in afara de dreptul la viata, care ne este dat fiecaruia de la natura. Scriu aceste randuri deoarece simt nevoia sa impartasesc cu cineva indignarea la maxim care m-a cuprins dupa ce am auzit declaratiile celui mai comunist dintre toti comunistii moldoveni, si sper ca vor fi nu putini cei care imi vor sustine pozitia.
Primo: Voronin, sustinand ca Romania este cea care atenteaza la “integritatea, independenta si suveranitatea Republicii Moldova”, declara ca stema, drapelul, imnul, limba si istoria tarii noastre au fost adoptate prin inselaciune; in realitate, ele trebuiau sa fie altele, dar au fost schimbate peste noapte de catre persoane interesate sa sustina Romania, care mai detineau si majoritatea in legislativ. Deci, Voronin vrea sa le schimbe, spune ca “adevarul istoric” este altul, nu cel pe care ni-l impun romanii. Va inventa o noua stema, un nou drapel, un nou imn, o noua denumire, de fapt, a limbii si o noua istorie. Atat de iscusiti sunt savantii lui Voronin ca sa ne ofere peste noapte o noua identitate. Interesant, pe ce argumente stiintifice se va baza (daca in genere o va face-o) echipa care sa va ocupa de aceasta chestiune? In concluzie, Voronin (!) vrea sa ne ofere aceasta identitate noua, sa ne arate el cine suntem noi cu adevarat! Presedintele argumenteaza aceasta decizie prin faptul ca schimbarile pe care intentioneaza sa le faca vor solutiona problema integritatii tarii, problema transnistreana. Asa sa fie oare?! Sa-mi explice cineva ce legatura are una cu alta. Nu prea cred ca oamenii de pe malul stang al Nistrului, in frunte cu Smirnov, vor sari in gatul nostru de fericire si vom juca hora (re)unirii daca ne vom inventa o alta natiune.
Secundo: am impresia ca acest om, cu toate ca sta in fruntea statului, habar nu are ce-i asta politica. Imprastie atacuri in stanga si in dreapta asupra Romaniei, ajungand sa o condamne pentru agresiune si pentru faptul ca “atenteaza la integritatea, independenta si suveranitatea tarii noastre si ca nu recunoaste RM ca stat independent” chiar si la Curtea Europeana, mentionand ca aceasta nu este problema noastra, ci a Romaniei, in contextul relatiilor ei cu UE. Sincer, eu nu am inteles logica din toate aceste afirmatii (nu ca le-as fi formulat eu acum intr-o maniera neclara).
Si numerotarea ar putea continua la nesfarsit, cred. Totusi, una nu am inteles: aceasta a fost, parca, o conferinta de presa. Atunci de ce, cand un reporter a adresat, in repetate randuri, dlui Voronin, intrebarea despre motivele expulzarii diplomatului roman, cu referire la reactia conducerii de la Chisinau fata de gestul autoritatilor ruse de a deschide sectii de votare in Transnistria fara acordul autoritatilor moldovene, Voronin, practic, a inchis gura reporterului respectiv, refuzand sa raspunda la intrebare, dar a declarat, in cele din urma, ca MAI a primit explicatii de la partea rusa si problema este clarificata, pe cand diplomatul roman “a atentat la integritatea si suveranitatea Republicii Moldova… bla-bla-bla…”. In plus, califica relatiile actuale moldo-ruse drept “excelente”. O tine una si buna, vede spioni romani peste tot si considera romanii cei mai mari dusmani ai nostri. Ai cui dusmani, de fapt?
Si in genere, Voronin cunoaste care sunt atributiile unui presedinte, consfintite prin Constitutia RM? Nu credeti ca prea mult hotaraste un singur om pentru circa altii 4 milioane, fara a cere parerea macar catorva dintre ei, ca prea se joaca de-a puterea (nelimitata), neluand in consideratie aproape niciun temei de lege?
Recent, comunistii au readus in actualitate problema studierii limbii si literaturii moldovenesti. Mi-a placut enorm replica unui lector de la Facultatea de Filologie a USM: “Sa-l traduca, atunci, pe Eminescu in limba moldoveneasca. Sa vedem ce sens si ce valoare va avea aceasta opera, tradusa”. Intr-adevar, cum va suna oare Eminescu tradus in “moldoveneasca”? Ma doare cand ma gandesc ca scrisorile de protest adresate lui Voronin vor fi aruncate intr-o parte, poate chiar si la gunoi. Deja nimic nu ma mai mira.
Haideti sa facem o analiza simpla, logica – cine atenteaza la integritatea si suveranitatea poporului nostru: Romania, in frunte cu presedintele Basescu, care ne sustine adevarata noastra origine etno-lingvistica si reactioneaza civilizat, rational, neluand in consideratie toate aceste amenintari ieftine si marsave, sau Voronin, care vrea sa faca peste noapte o spalare de creier si sa ne arate, chipurile, cine suntem “cu adevarat”?
Nu vreau sa transform acest articol intr-un referat lung si plictisitor. Mai vreau doar sa-mi exprim speranta ca lumea nu va ramane inerta asa cum a facut-o in nenumarate cazuri pana acum. Intr-o era cand valoarea contului bancar este mai importanta decat orice, vreau, totusi, sa cred ca mai exista pe pamantul asta oameni cu moral si constiinta.
P.S. sa se declare sus si tare cei care vor vota la urmatoarele alegeri comunistii si care cred ca vom asista din nou la o victorie sigura a partidului, dupa cum crede cu tarie si Voronin.
Curaj!!!

deleanu_vio. dec 20, 1:32 PM
sursa: Postati un articol.


69 de răspunsuri la “Un nou “adevar istoric” pentru Basarabia?”

  1. Mie sincer incepe sa imi produca un dezgust de zile mari voronin. Daca stau sa insir toate tampeniile lui pornind de la violarea dreptului omului cred ca mi-as pierde un an intreg din viata insiruind totul. NU MAI VOTATI PE voronin! Gata cu comunismul lui, cu ideile lui fabricate, cu afirmatii si expulzari pe motive de kkt, minciuni, ridicari pe sus a oamenilor care indraznesc sa isi ceara drepturile sau SA VEGHEZE UN POM DOMLE… Ai dracu tineri delicventi, vegheau pomu domle, ma mir ca nu le-a dat si o amenda pe baza ca vegheau un pom… Bravo dl. voronin arata-ti in continuare inteligenta si compasiunea pt toata lumea mai putin romani, adica doar pentru rusi.. Sunt sigur ca nu ati avut vreodata cetatenie rusa. De cum a aparut ceva care sa puna piedici celor cu dubla cetatenie cum a disparut si cetatenia aia.. Stai ca nu ati avut cetatenie in dimensiunea asta ci in alta.. am visat noi astia 2% romani adik in jur de vreo 4mil, ca noi suntem dusi cu capul si visam prostii, o viata decenta, visam la UE si uniri.
    Cred ca sunte-ti de fapt singurul care are un cosmar, care sper sa vi se termine destul de repede cu eliberarea dv. din functie. Doamne ajuta!

  2. INGROZITOR !!!
    …personaj, gen voronin & Co, pare lipsit de integritate morala si necesita un control riguros medical la capitol „functionalitatea mintala”.

    La „balamuc” cu ei !

  3. Cand io mai veni idei de a inventa istorii sa ii dea cineva cu o carte groasa de istorie in cap!

  4. Toata lumea stie ca voronin e debil ,dar ma mira alt lucru ,unde a disparut parlamentul,mai precis fractiunile necomuniste,stie cineva ❓ De ce tac ?
    Din unele surse voronin are de gand sa schimbe tricolorul pe un drapel asemanator celui cipriot,numai ca in centru va fi harta R.Moldovei inconjurata de lastari de vita de vie.

  5. Presupun ca vor reaparea cand o mai fi counismul la moda. Sper ca voi cei din RM sa nu mai permiteti asta

  6. tema asta a fost discutata in lung si in lat!Chiar ma plicitsesc…ce rost are sa discuti si sa nu faci nimic!Daca tot il doare pe popor atita,atunci de ce nu face revolutie?!Numai ne plingem de mila.Cui ii pasa…sa faca ceva.

  7. n-am gasit de cuviinta sa mentionez in articol alte detalii autentice despre sanatatea donului voronin. stie cineva ca domnul cheltuie sume frumusele pentru tratamente naturale anti-alcoolism in china? se vede ca nu prea au efect… ce sa zic, avem un presedinte care, pe langa insuficiente intelectuale, mai are si insuficiente serioase de sanatate…

  8. Ar trebui sa iasa lumea in strada. Ce democratie e asta in care presedintele face ce vrea. In Romania nu ar fi permis poporul asa ceva.

  9. Ma tem, procedura de impeachment pe cale parlamentara, in formatul actual al parlamentului, nu va trece.
    Insa, initierea lui, va avea impact benefic pentru societate in intregime.
    – va deminua mult „popularitatea” stirbita zdrentei de PCRM in frunte cu presedintele ei;
    – va lansa mesaj pozitiv catre societate si organisme UE ;
    – va ridica retingul partidelor din opozitie si celor extraparlamentare.

    Depinde cum va exploata opozitia, societatea civila situatia creata.

    PS. Impeachment in conditii actuale poate fi posibil doar sub presiuni masiva din partea populatiei, societatii civile, bine gestionate de catre opozitie unita. Cu alte cuvinte – nesupunere civica si fara violente.
    Ceea ce este, deocamdata, putin probabil.
    Si inca ceva…
    „REGE A MURIT – VIVAT REGE !” – va amintiti ? 😀
    Ma intreb si va intreb: „Pe cine va alege „caracatita majoritara” – PCRM – PPCD in caz, daca se va reusi?” 😛

  10. Patru jurnalisti din Romania au fost impiedicati sa participe la conferinta de presa organizata ieri dimineata de presedintele moldovean Vladimir Voronin, reprezentantii Presedintiei invocand faptul ca acestia nu figureaza pe lista ziaristilor ce urmeaza a participa la intalnirea cu presa a sefului statului moldovean. Cei patru ziaristi de la Bucuresti neacceptati la conferinta de presa a liderului politic de la Chisinau reprezinta Agentia Nationala de Presa Rompres, postul Radio Romania-Actualitati si postul de televiziune Prima TV (reporterul si cameramanul). O reprezentanta a serviciului de presa al Presedintiei cu care au incercat sa vorbeasca cei patru jurnalisti la poarta sediului Presedintiei a invocat in fuga motive din cele mai surprinzatoare: ba ca trebuia o acreditate speciala, ba ca nu mai este loc pe lista intocmita cu ziaristii ce urmeaza sa fie prezenti la conferinta de presa.

  11. Observati ca o parte din membrii conducerii tarii nu au venit la conducere ca comunisti, ci au fost „veniti” la conducere de Partidul Comunist. Prin termenul „veniti” in mare parte am in vedere ca asa membri ca Tarlev, Rosca, Lupu fiind mari oportunisti au profitat de lipsa de cadre necesare in sanul partidului comunist si dandusi seama ca niciodata nu vor mai avea o alta atat de reala sansa de a accede la putere – au acceptat posturi de conducere in cadrul guvernarii comuniste.

    Asa ca chiar daca unii se lauda mai oficial – mai la privat ca ei nu sunt comunisti – acceptarea unui post de conducere in cadrul guvernarii comuniste deja si-a pus amprenta pe toata cariera lor de mari si mici politicieni.

    Eu, personal, nu vreau sa mai vad astfel de politicieni pe eshichierul politic al Rep.Moldova. Asa deci, cand se termina guvernarea comunista – sa li se dea „one way ticket” to „nowhere”.
    Sa-i stergem din memoria noastra pe imbecilii astia oportunisti – Tarlev, Rosca, Lupu, dar si alti functionarasi.

  12. Romania acorda un ajutor umanitar de urgenta Moldovei

    Premierii Tariceanu si Tarlev
    Premierul Tariceanu i-a promis ajutor omologului sau, Vasile Tarlev
    Romania va acorda Republicii Moldova un ajutor umanitar de urgenta ca urmare a situatiei dificile cu care se confrunta aceasta tara din cauza secetei, a declarat marti Camelia Spataru, purtatorul de cuvant al guvernului.

    Sprijinul acordat cetatenilor Republicii Moldova consta in produse alimentare – 3.000 de tone de faina de grau, 400 tone de zahar, 10 tone de lapte praf, 24 de tone conserve din carne, 16 tone pate de ficat si 40.000 de litri ulei rafinat din floarea soarelui.

    Potrivit unei hotarari aprobate in sedinta de guvern de marti, ajutorul va fi acordat cu titlu gratuit, in limita sumei de 6,6 milioane lei (66 miliarde lei vechi) inclusiv transportul.

    Ministerul Afacerilor Externe va intreprinde, pe cale diplomatica, demersurile necesare in vederea transportarii ajutorului la destinatie, anunta purtatorul de cuvant al guvernului Romaniei.

    „Acordarea acestui ajutor umanitar catre Republica Moldova arata deschiderea Romaniei si dorinta de a contribui concret la eforturile internationale de sprijinire a statului moldovean in urma situatiei create de seceta.”

    „Totodata, decizia luata se inscrie in politica traditionala a Romaniei de deschidere si receptivitate fata de problemele Republicii Moldova”, a precizat purtatorul de cuvant al guvernului.

    „Sprijinul acordat de Guvernul de la Bucuresti raspunde apelului lansat de autoritatile de la Chisinau statelor membre ale Uniunii Europene, ca urmare a secetei prelungite care a afectat Republica Moldova”, a mai declarat Camelia Spataru.

  13. Romania ar putea ajuta cu energie Republica Moldova

    Linii electrice
    Romania doreste sa ajute Moldova, dar atrage atentia asupra costurilor
    Guvernul a decis sa reactiveze Comisia de lucru romano-moldoveneasca, pentru a analiza cererea autoritatilor de la Chisinau, de furnizare de energie electrica.

    Din partea romana, vor participa in cadrul comisiei reprezentanti ai Ministerelor de Externe, de Finante si al Economiei.

    „Avem intentia politica sa ajutam Republica Moldova”, a declarat premierul Calin Popescu Tariceanu.

    El a aratat ca cererea facuta de Chisinau implica un efort financiar important, data fiind diferenta intre preturile din Romania si cele din Republica Moldova.

    „Va trebui sa gasim solutiile adecvate, atat tehnice, cat si financiare tinand cont ca, in trecut, Romania a mai facut un gest similar”.

    „insa, din pacate, furnizarea de energie electrica in trecut catre Moldova a insemnat un cost de peste 32 de milioane de dolari, care, in momentul de fata, nu este recunoscut de Guvernul moldovenesc” a mai spus Calin Popescu Tariceanu.

    in momentul de fata, Republica Moldova traverseaza o criza energetica, din cauza ca principalul furnizor, din Transnistria, a incetat furnizarea de electricitate.

  14. Romania acorda ajutor Chisinaului

    Electricitate
    Moldova a cerut ajutorul Romaniei in decembrie
    Romania a decis sa acorde Republicii Moldova un ajutor constand in 300 de milioane de kilowati energie electrica.

    Guvernul de la Chisinau a solicitat sprijinul Romaniei, in luna decembrie 2004, pentru depasirea crizei energetice determinate de sistarea aprovizionarii cu energie electrica de la centrala de la Cuciurgani, din regiunea separatista Transnistria.

    Cantitatea de energie electrica mentionata va fi livrata la pretul stabilit pe piata romaneasca, urmand insa ca Republica Moldova sa plateasca doar contravaloarea acesteia la pretul stabilit pe piata moldoveneasca.

    Diferenta de pret urmeaza sa fie acoperita de Republica Moldova prin livrarea de electricitate in perioada de vara a acestui an.

    O noua datorie

    Este o noua datorie care se adauga la nota de plata destul de ridicata pe care Republica Moldova o are de achitat pentru energia electrica furnizata de Romania.

    Republica Moldova datoreaza deja Romaniei peste 30 de milioane de dolari, provenind din livrarile de energie electrica acordate de compania Conel, si mai apoi Termoelectrica pentru compania Moldtranselectro din Republica Moldova.

    La aceasta se adauga si un credit guvernamental nerambursat integral pana la aceasta ora.

    La sfarsitul anului trecut, Republica Moldova mai avea de restituit Romaniei peste 9 milioane de dolari, reprezentand suma restanta dintr-un credit de mai mult de 14 milioane de dolari primit in 1993.

    Aceasta restanta a fost reesalonata pe o perioada de 15 ani printr-un acord semnat intre ministrul finantelor din fosta guvernare PSD, Mihai Tanasescu, si omologul sau din Republica Moldova.

    Ce semnificatie are ajutorul anuntat acum de autoritatile romane?

    Potrivit analistului Cornel Codita, faptul ca Romania continua sa crediteze relatia cu Republica Moldova va crea spatiul economic comun de care s-a vorbit in ultima vreme.

    “Acest ajutor arata si seriozitatea angajamentului Romaniei si reflecta, intr-un fel situatia de pe teren. Republica Moldova are inca mari dificultati economice iar daca Romania nu o ajuta acum, atunci va fi mai greu sa spere ca va avea beneficii mai tarziu”- e de parere Cornel Codita.

  15. Federatia Rusa acorda ajutoare si nici nu se lauda cu aceasta!
    Mai scrie mass-media din Transnistria despre aceasta si cam atat.

    Pe cand Romania a zvarlit un bat-doua Rep.Moldova si striga de i se rup bojocii in toata mass-media ca uite deh noi am dat, noi am acordat, noi am facut… V-ati cacat si l-ati mancat, voi cei din Romania!

    Omul de rand din Rep.Moldova n-a simtit nici un fel de ajutor din partea voastra! Va scremeti de zeci de ani sa porniti un proces de redobandire a cetateniei pentru fiecare basarabean si aceea o faceti „din cur”! Nu puteti, nu stiti, nu doriti – declarati-va impotenti, voi romanasilor!

    Sa fi fost voi consecventi, sa realizat la timp politici de apropiere si dezvoltare romaneasca las’ daca se mai intampla sa castige alegerile in Rep.Moldova – Partidul Comunist.
    Da – suferim si noi cetatenii Rep.Moldova, da – veti suferi si voi romanasii din Riomania!

    Prosti suntem noi din Rep.Moldova si prosti sunteti voi din Romania. Natiunea noastra (a celor din Rep.Moldova si Romania) trebuie sa se numeasca nu „moldoveni”, nu „romani”, ci „prosti”! Asa ii impacam pe toti!

    Pizda mamei voastre de prosti!

  16. Fuck you, whore! A whore ought’t be allowed to appear on a serious site! You smell whoredom! So, leave us alone!

  17. Fuck you romanian shit! Don’t fuck your mind here! Go fuck yourself elsewhere!

  18. In calitate de spioana mai ai si probleme hormonale. Toti spionii rusi au avut.

  19. La cum trateaza autoritatile din Republica Moldova relatia cu Romania cum am putea sa trimitem mai multe ajutoare. Oricum Voronin nu ar recunoaste nici in ruptul capului ca a primit ajutoare de la Romania.
    Ce putem sa facem ? Sa trimitem mai multi diplomati ca sa rezolve problema cetateniei ca apoi guvernarea din RM sa-i declare persoane indezirabile care atenteaza la suveranitatea tarii, si sa-i trimita inapoi in Romania.
    Ce putem sa facem ? Sa deschidem mai multe consulate ca apoi guvernarea din RM sa ne puna bete in roate si sa le desfiinteze.

    Cum se face mai Carolina ca tu consideri ca vinovat principal in problema cetateniei Romania, si NICIODATA nu critici autoritatile din RM ?

    Carolina, nu crezi ca esti absurda ?

  20. De ce vrei fa cetotenie sa puteti sa va duceti in europa sa infiintati partidul comunist moldovenesc an toata europa ha ha multa muie la comunisti si la rusi multa muie lui muinova kakalina

  21. BlueBear am observat din ultimele comentarii ca te-ai adresat Carolinei. Nu stiu pentru ce anume, deoarece nu citesc comentariile fara argumente si cu limbaj neadecvat situatiilor. Acum fara sa iti indic vreo persoana anume, pentru ca nu mai sunt la curent cu cine s-a mai lasat de proastele obiceiuri, te las pe tine sa decizi ce persoane mai trebuiesc luate in considerare si care nu. Intradevar acum daca nu a inteles cineva ajutor Romania a oferit si ofera Republicii Moldove pe cat se poate, pe cand Rusia acorda ajutor doar comunistilor si Transnistriei… 😐

  22. Voronin – Cartofi romanesti de campanie
    Pe langa 3.000 de tone de faina de grau, 400 de tone de zahar, 10 tone de lapte praf, 24 de tone conserve din carne, 16 tone pate de ficat si 40.000 de litri de ulei rafinat trimise de Romania in Republica Moldova, guvernul de la Bucuresti a mai trimis 15 camioane cu cartofi. Surse de la Chisinau ne-au comunicat ca toate acestea sunt distribuite in aceste zile, in numele Partidului Comunistilor din Moldova, doar in localitatile care au primari comunisti. Un astfel de eveniment s-a desfasurat zilele acestea la scoala profesionala din satul Marculesti, raionul Floresti. in spatele usilor inchise, concomitent cu actiunile „pe teren” ale liderului lor, sfetnicii comunisti ai lui Voronin ajusteaza legislatia electorala, urmarind interzicerea constituirii blocurilor electorale si crescand pragul electoral de la 4% la 6%.

  23. 1. „La cum trateaza autoritatile din Republica Moldova relatia cu Romania cum am putea sa trimitem mai multe ajutoare. Oricum Voronin nu ar recunoaste nici in ruptul capului ca a primit ajutoare de la Romania.”

    Dar voua, Romaniei, va trebuie recunostinte din partea lui Voronin??? Da’ eu am crezut ca din partea basarabenilor!

    Acordati ajutoare basarabenilor de rand! Nu trimiteti bani pe contul Partidului Comunist din Moldova!

    2. „Ce putem sa facem ? Sa trimitem mai multi diplomati ca sa rezolve problema cetateniei ca apoi guvernarea din RM sa-i declare persoane indezirabile care atenteaza la suveranitatea tarii, si sa-i trimita inapoi in Romania.”

    Nu trebuie sa trimiteti pe nimeni nicaieri.
    Deschideti in fiecare judet al Romaniei cate o filiala a Directiei Cetatenie. Anjajati oamenii necesari acolo. Organizati lucrul. Publicati adresele filialelor in mass-media. Si anuntati tuturor basarabenilor sa trimita la aceste filiale prin posta dosarele pentru redobandirea cetateniei. Faceti posibil ca fiecare sa-si poata vizualiza starea dosarului prin intermediul unui cod – prin Internet sau la un numar de telefon (centru de apeluri). Si asa mai departe…

    3. „Ce putem sa facem ? Sa deschidem mai multe consulate ca apoi guvernarea din RM sa ne puna bete in roate si sa le desfiinteze. ”

    Nu veti avea nevoie de mai multe consulate din momentul ce majoritatea cetatenilor Rep.Moldova vor detine cetatenia Romaniei. Cred ca intelegi de ce!

    4. „Cum se face mai Carolina ca tu consideri ca vinovat principal in problema cetateniei Romania, si NICIODATA nu critici autoritatile din RM ?”

    Autoritatile din Rep.Moldova, daca observi bine, se compromit singure. Ramane sa fim tari si sa facem alegerea cuvenita in 2009.
    Iar voi romanasii din Romania sa nu dormiti pana atunci si sa asteptati pe cuptor anul 2009… Actionati acum – restabiliti cetatenia romana basarabenilor ca pe apa! Numai aceasta va mai putea schimba ceva! Altfel – nu reusiti nimic.

  24. Carolina draga, (32) e un mesaj f coerent!!! Sunt total de acord cu tine!

    Dar ai uitat ceva:

    Traiasca Federatia Rusa !! FUCK YOU ROMANIA !

  25. Da, ai dreptate, mihai!

    FUCK YOU ROMANIA! FUCK YOU ROMANIANS!

  26. Stai tu linistita ca o sa reusim prin educatie corecta in romania
    o sa invatam copii moldovei limba romana, libertatea si adevarul despre comunisti amputiti ca tine multa muie

  27. Esti prost, Florine!

    Nu faci tu cu educatia ta nimic – actual sunt numai sapte mii de studenti basarabeni in Romania. Acestor sapte mii – Rep.Moldova nu le recunoaste diplomele de facto. Romania de jure nu le acorda nici un fel de cetatenie. Si cu aceasta s-a terminat educatia voastra a basarabenilor! Acesti sapte mii la terminarea studiilor raman pe drumurile pribegiei europene – la dat cu var, la ingrijit batranii si sugacii etc.

    S’apoi cine mai vrea sa studieze in Romania – cu problemele de viza, permise de sedere si de munca, cetatenie…
    Cand insasi studentii romani fug in alte tari sa studieze cu replici taioase la adresa sistemului vostru teoretizat de invatamant. Am vazut si citit eu cartile voastre de mate, geometrie, limba si literatura etc.
    Nici de ucis mustile nu sunt bune ca au coperta subtire. Sper ca ti-aduci aminte de opera moldoveanului nostru – Ion Creanga!

    Asa ca bea aghiasma, Florinas! Si nu uita sa-ti faci cruce daca gandesti ca-si rupe cineva capul sa vina la studii in Romania! Nu in asemenea conditii – cand insasi Tariceanu trebuie sa intervina pentru a curma dezmatul meditatiilor fortate de profesori si acordate tot de ei contra bani grei.

    Du-te si te culca, Popizdashule!

  28. CAROLINA- VACA IMPUTITA

    Latri ca vaca la luna si mananci cacat si nu te mai saturi!
    Pacat ca Brega a dat drumul la scursuri ca tine sa ragaie si sa grohaie pe aici! Hai sictir javra bolsevica,imputita si ordinara!
    Ai toate atributele unei femei dipravate,pariez ca esti o curva si-o haimana ordinara de cea mai joasa speta!

  29. Florine, „copiii Moldovei” stiu romaneste in general de la nastere. De altceva e nevoie sa invetze. Dar acolo suntem cu totii deficitari…

  30. Datoria externa a Moldovei catre Romania ar putea fi platita din averea personala a lui Oleg & Fetitza, pentru ca in comunism principiul general trebuie sa fie de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa necesitati. Fiica lui Oleg Varonin nu are nevoie de mai multe bunuri decat maturatorii garii Chisinau. Nu?

  31. citesc si nu ma mir de ce RM se afla in asa groapa. Si va spun de ce, pentru ca exista asa indivizi NENORMALI cum ar fi Carolina Panfil & Co, care traiesc in afara RM si numai stiu sa scrie injuraturi la tastatura laptop-ului sau PC-ului. De aia si o sa traiti in rahat atata timp cat exista asa DEBILI.

    Cand in RM ei sa dispara, impreuna cu vova, atunci si o sa se itample unirea mult asteptata. Dar pana atunci trebuie sa ii rabdam pe toti „dezvoltatii cu mintile lor obosite”

  32. Da, hohllander! Tu esti etalonul nenormalilor si standardul debililor. Dupa tine se vor lua toti cand se va incepe vanatoarea nenormalilor si debililor!

    Tu se vede de la o posta ca traiesti in RM si scrii injuraturi pe aici cu ajutorul abacului! Uite-l bre pe omul normal si nedebil care le stie pe toate si poate face dreptate la toti.

    Traiasca imbecilitatea sa – hohllander!

  33. Carolina.. Cu injuraturi nu ajungi nicaieri, poate doar in siberia sau congo. Dialogul constructiv presupune respect pentru cel cu care vorbesti, in felul acesta arati in primul rand ca te respecti pe tine.

    Eu iti dau dreptate in multe privinte, sunt de acord cu afirmatia ta ca romanii sunt prosti si ca nu stiu sa isi ajute fratii de peste prut. Insa cred ca ar trebui sa cauti cauza daca vrei ca efectul sa nu se mai intample.

    Ca demonstratie scurta ca gresesti pot sa-ti dau urmatorul exemplu:
    Imagineaza-ti ca azi ma intalnesc cu voronin si ii spun urmatoarele : ” Mars in pizda matii, Cioara (tigan pe romaneste) „. Acum tu ce crezi, se supara??

    Ca daca romanii si moldovenii sunt atat de diferiti eu nu cred ca ar trebui sa inteleaga daramite sa se mai si simta jignit. O injuratura dintr-o limba/cultura diferita nu deranjeaza atat de mult ba chiar aproape deloc.

    Oricum, amuzant si ironic e cum tu sustii politica ruseasca insa folosind limba engleza. Injuri de mama focului insa pun pariu ca scrii pe o tastatura/calculator fabricat in tari „imperialiste”. O razbunare mai mare a sortii nu cred ca exista, un om principial ce se simte lezat atat de usor si lupta cu asa pasiune (ca tine) sunt sigur ca isi mananca degetele de ciuda ca „mama rusie” nu a fost in stare sa se impuna pe piata nici macar in acest domeniu.

    Fara sa vrei, tu intr-un fel confirmi infrangerea suferita de rusii tai dragi in fata oricarui stat civilizat si mai putin imbecil incat sa-si indobitoceasca sau sa-si omoare din prostie proprii oameni, iti recunosti cu fiecare litera si cuvant spus tocmai imposibilitatea de a avea un viitor. Intr-un fel te inteleg, e normal in situatia ta sa comunici doar prin injuraturi si agresiuni verbale, daca tu crezi ca asta te face sa te simti mai bine e ok din partea mea.

    Mult succes cu speranta de viata si natalitatea, in Romania cel putin noi am scapat de oameni fara trecut sau viitor ca neocomunistii nomazi si fara de tara (adevaratii tigani) de la care ai invatat cum sa fii patrioata oriunde este satra.

    Si sa nu uit, „Mars in pizda matii de unde ai venit (rusia)”, aici noi ne respectam trecutul si pamantul pentru care au murit bunicii nostri 😉

  34. Fa muisto numai tu si muistii de comunisti le stiu pe toate si in special tacto voronin care va da indicati si cum sa va stergeti la cur multa muie

  35. Voronin schimba steagul si stema

    Presedintele Vladimir Voronin a afirmat intentia administratiei comuniste de la Chisinau de modificare a stemei, drapelului si imnului de stat si de introducere in scoli a predarii „limbii moldovenesti”.

    Potrivit lui Vladimir Voronin, simbolistica nationala „trebuie sa raspunda la intrebarile, realitatile, necesitatile independentei Republicii Moldova”. „Toate aceste atribute statale trebuie sa fie diferite si deosebite. Daca introducerea limbii moldovenesti sau schimbarea imnului sau stemei vor contribui la intarirea statalitatii, vom face acest lucru, indiferent de situatia politica”, a precizat Vladimir Voronin. Presedintele de la Chisinau a mai sustinut ca actualele simboluri de stat ale Republicii Moldova nu ar fi fost adoptate in mod legal afirmand ca „stema actuala a fost adusa pe „usa din spate” si propusa in ultimul moment. Era pregatita cu totul alta stema. Noaptea, acestea au fost inlocuite de catre majoritatea de atunci din Parlament. Acesta este oare adevar istoric? Nu cred”. Simbolurile Republicii Moldova sunt prevederi constitutionale si pot fi modificate prin doua modalitati: de catre Parlament si prin referendum constitutional. Pentru modificarea Constitutiei, indiferent pe ce cale, initial trebuie solicitat avizul Curtii Constitutionale, cu cel putin jumatate de an inainte de a opera modificarea. Pentru a fonda a Treia Republica „moldoveneasca” este necesar un vot constitutional, adica cel putin 2/3 din numarul total de deputati – 72 de deputati din 101 http://www.ziua.net/display.php?data=2007-12-21&id=231051

  36. De vreo doi ani incoace ma macina un gand: cum sa fac rost de un pistol sa-l impusc pe hominidul asta de voronin? De ce dracu’ un rahat ca asta a ajuns sa ia decizii pentru un popor pe care il uraste?
    Spunea cineva de revolutie. E o idee stralucitoare, dar cred ca niste organizatori ne lipsesc. Daca totusi se gasesc niste organizatori, sa stiti ca sant gata sa mor omorandu-l pe voronin.

  37. ce te-a apucat mai Carolino. Mai calmeaza-te un pic.
    Ti se duc comunistii de la putere si intri in puseuri de desperare sau ce dracu’ ai? Daca totusi ii iubesti asa de tare pe rusi, treci dracu’ pe un site rusofon si nu mai imputi atata siteul asta.

  38. Frumos scris aici si imi pare ca sunt de acord:

    http://www.ziua.net/f.php?data=2007-12-21&thread=231051&id=119126

    Bascalia nu ajuta la nimic.

    Basarabenii nu vor unirea cu Romania. Au alta istorie si nu ii putem „vraji” cu Stefan cel Mare si cu Eminescu. Ce legatura istorica sa u biologica este intre un basarabean si un oltean sau banatean. Eventual limba si atat. Prea putzin ! Dovada este votul lor. Nu podurile de flori de peste Prut conving popoarele. Ei cred ca intr-o viitoare Romanie care ar include si Basarabia, ei ar fi cetateni de categoria a doua. Cred ca au dreptate. Ne agitam degeaba. Populatia basarabiei nu ne vrea. Situatia este similara cu cea a iredentistilor unguri. Ei vor Ardealul inapoi dar populatia din Ardeal (majoritatea) nu vrea. Ardealul a fost stapanit de austrieci si de unguri 1000 de ani, Basarabia a fost stapanita de romani 22 de ani. Ce a fost inainte de 1812 nu mai are importanta. Atunci nu era Romania, era Principatul Moldovei. Ideia de Romania nu se nascuse inca. Degeaba spusese cronicarul ca „de la Rim ne tragem”, asta nu inseamna ca era o constiinta nationala. Aceasta constiinta nationala nu a avut-o nici M.Viteazul, nici D.Cantemir, nici D.Golescu. Sa fim seriosi, ca pana la 1848, cand ideia de natiune se importase din Europa, habar nu aveam de aceasta ideie ca suntem o natiune. Intrtebarea este daca o avem totusi si astazi ?

  39. Bai manuel, in loc sa-l omori pe Voronin, mai bine i-ai omora pe romanasii care lucreaza la ambasada romaniei. Voronin are si el partea lui de vina, dar oricum s-a compromis total. Asa ca nu mai are rost actiunea ta.

  40. Caroloci inghite si mori 😛
    Basescu va denunta Pactul Ribbentrop-Molotov, declaratie pe care o va face in fata Parlamentului, dupa modelul declaratiei de condamnare a comunismului, pentru ca denuntarea „sa capete deplina forta din punct de vedere politic”.
    Sursa BBC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.