Un nou “adevar istoric” pentru Basarabia?


Ieri (19-12-2007), la Chisinau, a avut loc (imi permit sa spun) “asa-numita” conferinta de presa, sustinuta de catre presedintele Republicii Moldova – Vladimir Voronin. Sincer, mi-as permite nici sa nu scriu numele acestui om cu majuscula, nu cred ca merita; atat de mult ne desconsidera pe noi, compatriotii sai, cei pe care ar trebui sa-i respecte cel mai mult in calitatea sa de om suprem al statului. Nici nu mai stiu daca omul asta merita in genere ceva, in afara de dreptul la viata, care ne este dat fiecaruia de la natura. Scriu aceste randuri deoarece simt nevoia sa impartasesc cu cineva indignarea la maxim care m-a cuprins dupa ce am auzit declaratiile celui mai comunist dintre toti comunistii moldoveni, si sper ca vor fi nu putini cei care imi vor sustine pozitia.
Primo: Voronin, sustinand ca Romania este cea care atenteaza la “integritatea, independenta si suveranitatea Republicii Moldova”, declara ca stema, drapelul, imnul, limba si istoria tarii noastre au fost adoptate prin inselaciune; in realitate, ele trebuiau sa fie altele, dar au fost schimbate peste noapte de catre persoane interesate sa sustina Romania, care mai detineau si majoritatea in legislativ. Deci, Voronin vrea sa le schimbe, spune ca “adevarul istoric” este altul, nu cel pe care ni-l impun romanii. Va inventa o noua stema, un nou drapel, un nou imn, o noua denumire, de fapt, a limbii si o noua istorie. Atat de iscusiti sunt savantii lui Voronin ca sa ne ofere peste noapte o noua identitate. Interesant, pe ce argumente stiintifice se va baza (daca in genere o va face-o) echipa care sa va ocupa de aceasta chestiune? In concluzie, Voronin (!) vrea sa ne ofere aceasta identitate noua, sa ne arate el cine suntem noi cu adevarat! Presedintele argumenteaza aceasta decizie prin faptul ca schimbarile pe care intentioneaza sa le faca vor solutiona problema integritatii tarii, problema transnistreana. Asa sa fie oare?! Sa-mi explice cineva ce legatura are una cu alta. Nu prea cred ca oamenii de pe malul stang al Nistrului, in frunte cu Smirnov, vor sari in gatul nostru de fericire si vom juca hora (re)unirii daca ne vom inventa o alta natiune.
Secundo: am impresia ca acest om, cu toate ca sta in fruntea statului, habar nu are ce-i asta politica. Imprastie atacuri in stanga si in dreapta asupra Romaniei, ajungand sa o condamne pentru agresiune si pentru faptul ca “atenteaza la integritatea, independenta si suveranitatea tarii noastre si ca nu recunoaste RM ca stat independent” chiar si la Curtea Europeana, mentionand ca aceasta nu este problema noastra, ci a Romaniei, in contextul relatiilor ei cu UE. Sincer, eu nu am inteles logica din toate aceste afirmatii (nu ca le-as fi formulat eu acum intr-o maniera neclara).
Si numerotarea ar putea continua la nesfarsit, cred. Totusi, una nu am inteles: aceasta a fost, parca, o conferinta de presa. Atunci de ce, cand un reporter a adresat, in repetate randuri, dlui Voronin, intrebarea despre motivele expulzarii diplomatului roman, cu referire la reactia conducerii de la Chisinau fata de gestul autoritatilor ruse de a deschide sectii de votare in Transnistria fara acordul autoritatilor moldovene, Voronin, practic, a inchis gura reporterului respectiv, refuzand sa raspunda la intrebare, dar a declarat, in cele din urma, ca MAI a primit explicatii de la partea rusa si problema este clarificata, pe cand diplomatul roman “a atentat la integritatea si suveranitatea Republicii Moldova… bla-bla-bla…”. In plus, califica relatiile actuale moldo-ruse drept “excelente”. O tine una si buna, vede spioni romani peste tot si considera romanii cei mai mari dusmani ai nostri. Ai cui dusmani, de fapt?
Si in genere, Voronin cunoaste care sunt atributiile unui presedinte, consfintite prin Constitutia RM? Nu credeti ca prea mult hotaraste un singur om pentru circa altii 4 milioane, fara a cere parerea macar catorva dintre ei, ca prea se joaca de-a puterea (nelimitata), neluand in consideratie aproape niciun temei de lege?
Recent, comunistii au readus in actualitate problema studierii limbii si literaturii moldovenesti. Mi-a placut enorm replica unui lector de la Facultatea de Filologie a USM: “Sa-l traduca, atunci, pe Eminescu in limba moldoveneasca. Sa vedem ce sens si ce valoare va avea aceasta opera, tradusa”. Intr-adevar, cum va suna oare Eminescu tradus in “moldoveneasca”? Ma doare cand ma gandesc ca scrisorile de protest adresate lui Voronin vor fi aruncate intr-o parte, poate chiar si la gunoi. Deja nimic nu ma mai mira.
Haideti sa facem o analiza simpla, logica – cine atenteaza la integritatea si suveranitatea poporului nostru: Romania, in frunte cu presedintele Basescu, care ne sustine adevarata noastra origine etno-lingvistica si reactioneaza civilizat, rational, neluand in consideratie toate aceste amenintari ieftine si marsave, sau Voronin, care vrea sa faca peste noapte o spalare de creier si sa ne arate, chipurile, cine suntem “cu adevarat”?
Nu vreau sa transform acest articol intr-un referat lung si plictisitor. Mai vreau doar sa-mi exprim speranta ca lumea nu va ramane inerta asa cum a facut-o in nenumarate cazuri pana acum. Intr-o era cand valoarea contului bancar este mai importanta decat orice, vreau, totusi, sa cred ca mai exista pe pamantul asta oameni cu moral si constiinta.
P.S. sa se declare sus si tare cei care vor vota la urmatoarele alegeri comunistii si care cred ca vom asista din nou la o victorie sigura a partidului, dupa cum crede cu tarie si Voronin.
Curaj!!!

deleanu_vio. dec 20, 1:32 PM
sursa: Postati un articol.


69 de răspunsuri la “Un nou “adevar istoric” pentru Basarabia?”

  1. Si atunci de ce ii acuzi tot timpul pe romani ca nu fac aia si cealalta? Numai ca sa te afli in treaba Carolino? Numai pentru plantarea urii, cand toate natiunile europene lupta contra prejudecatilor nationala si urii?

    Plus, datele tale istorice sunt false. Talleyrand a lansat ideea autodeterminarii popoarelor la Congresul de la Viena, in 1815. Mai invata carte.

  2. Tu esti anti-romanca intr-o vreme cand Europa intreaga nu mai este contra Romaniei. Faci ceva contra vantului, Carolino. Chiar si puseul anti-romanesc din Italia s-a spart.

    Europa de maine va arata asa pentru un basarabean: vinerea, de sfarsitul saptamanii, se va plimba de la Chisinau la Cheile Bicazului, pe munte, unde isi va petrece doua zile de relaxare; muncitorii din Ungheni vor munci pe timpul zilei la Iasi, iar cei din Galati, la Giurgiulesti. Romania va fi recontituita chiar fara voia ta si a romanilor in general.
    Imbecilitatea sectara va fi batuta cu armele ei. Nu te indoi de asta!

  3. Nu vor exista locuitori de categoria a doua in Europa. Chiar si arabii sunt acum „de-a intaia” in privintza drepturilor!
    Propaganda ta ruseasca nu are succes decat pentru prosti. Si rusii inteligenti stiu asta. Apropo: sunt multi rusi din Basarabia si Transnistria care s-au stabilit la Bucuresti si sunt multumiti!
    Sper ca in viitor Bucurestiul sa devina un oras cat mai cosmopolit. Nu strica sa vedem in viitor defilari ale secuilor, ale gagauzilor, rusilor, ucraininienilor, etc. Sa ne obisnuim si noi romanii cu diversitatea, ca atunci vom fi mai toleranti chiar si fatza de romanii nostri!

  4. Esti dus cu pluta, way Anton!

    Cracana ochii bine, nevazatorule!

    Italia n-a renuntat inca la nimic. Pregateste o noua lege si mai aspra pentru romanasii venetici. Spania, Franta si Marea Britanie baga pe romanasi si Romania in p#zd@ mamei lor. Citeste presa de ultima ora! Nu citi Fuck & Mail!

    Bucurestiul va deveni oras pierdut! E suficienta o mica implozie nucleara si s-o terminat cu Bucurestiul tau. Cum crezi e greu de realizat asa ceva acum – cand geamandane cu uraniu si plutoniu calatoresc nestingherite prin Europa?.. Referitor la cine poate sa va faca „cotleta”‘n Bucuresti… Pai oricine – rusii, italienii, arabii. Chiar si romanii pot s-o faca. Normal ca contra bani.
    Un mic exempplu la tema:
    Intri cu o masina in Bucuresti, ii dai 500 lei unui boschetar si ii spui s-o puna unde vreai tu. Desigur, stii bine, ca boschetarul nu va rezista si va deschide lacatul geamandanei sa vada ce este in interior. Ei si atunci implozia… Si asa s-a terminat cu Bacharestu.

    Ti-am descris simplist o varianta de revenge din partea Europei pentru romanasi! Variante pot fi mai multe si mai complicate. Dormi bine si vei visa una mai trasnet. Am sa ti-o teleportez in cap in timpul somnului.

    Bye, bye, Anton! Si nu uita serviciile secrete nu dorm, ci vegheaza!

  5. Scria un teribilist pe aici:

    „Basescu va denunta Pactul Ribbentrop-Molotov, declaratie pe care o va face in fata Parlamentului, dupa modelul declaratiei de condamnare a comunismului, pentru ca denuntarea “sa capete deplina forta din punct de vedere politic”.”

    Cine ma se mai uita in gura lui Basescu acum! (observi nu am pus special semnul intrebarii)

    Basescu poate veni intro zi in fata Parlamentului si sa declare ca de fapt nu este barbat, ci femeie. Cine o sa se mire de aceasta declaratie? Sau cine ii va atribui vreo importanta??

    NIMENI! Asa ca ciocul mic, nighiobule din RO-MANIA!

  6. @Carolina

    Iar batii campii fa?!? Marsh mah! Huo! Milioane de romani ne uitam la ce zice Base si te gasesti tu aia mai fufa sa ne explici ce si cum. Plezniti-ar dintii din gura! Sa faci basici pe limba si bilbistroci (nu e in dictionar, trebuie sa fii romanca ca sa stii :)):)):)) ) in cap! Cand o sa pricepi ca trebuie sa te cari? Repet: marsh mah!

    @all

    Din ce inteleg eu Rosca e in aceeasi oala cu Voronin. Hmmm… Nasol. Aliatul dusmanului meu este dusmanul meu!

  7. eu cred ca e timpul de inchis cumva accesul acestui canadian „inteligent” cu inclinatii staliniste la acest forum.

  8. Nu poti cere mai mult de la tavarsci general militii Savitskovo Saiuza Cioroiescu-Varonin, cel care in calitate de ministru de interne al SSSR Maldavinesti a reprimat prim a demonstratie pentru limba romana si alfabet latin. O singura nedumerire am. In cadrul militarilor fostei Uniunu Sovietice de trista amintire un general (Varonin) asculta de ordinele unui colonel (sau chiar maior-Putin)? Pote sa elimine trocolorul, se vor implini versurile”Noi’ti-aducem petitor mandrul nostru trcolor” Impotriva vointei lui si a altor mancruti mai devreme sau un pic mai tarziu istoria isi va repara greselile si nedreptatile si vom avea din nou o Romanie Reintregita, a tuturor romanilor (in ordine alfabetica) ardeleni, basarabeni, banateni, bucovineni, dobrogeni, herteni, moldoveni, munteni, maramureseni, olteni, fie chiar si numai in UE.
    Tavarsci Varonin nu a invatat nimic din „patania” lui Ceausescu. Aceste ultime zvarcoliri desperate dar ridicole arata ca sfarsitul epocii lui este aproape. Cu dumnezeu si Sfantul Gheorghe pentru Romania reintregita inainte! ASA CUM SE ORDONA LA RAZBOI PENTRU ATACUL FINAL.

  9. Scuze pentru greselile de dactilografire. Dumnezeu se scrie cu D. In plus fac din nou apel ignorati pe Ms Pamfil , lasati-o sa vorbeasca singura si poate ne va lasa in pace si nu va mai polua site-ul cu vulgaritati si va face o polemica civilizata.

  10. Sa ma pish eu pe apelul tau, bugdan!

    Esti un romanas-cacanar si n-ai nici un argument nimic. Pizdeshti si tu fara noima.

    F***-o acasa!

  11. Am demonstrat ceea ce voiam sa demonstrez, Ms Pamfil nu poate face fata unei lupte de idei civilizate si singurele argumente sunt injuraturi de speta joasa. Pote un psihiatru o pate ajuta, daca intradevar exista si nu este doar un simplu nume l cuiva cu o misiune bine stabilita.

  12. Ce-ai demonstrat, way bugdan?!!

    S-o demonstrezi pe ma-ta cu puta goala in fata Senatului!

  13. Oi tirfa de kurulina panfil, tipa si tu Gios diktatura voronista! si ai sa ai si tu dreptu sa faci trotuaru la Chisinau.

  14. Iote amu tip si eu „Gios dictatorul voronin!” si „Gios dictatura comunista!” Vezi, si o curva rusoica isi da sama ca voronin este ultimul mare dictator care o mai ramas in Europa. Nu mai vreu bani lu voronin dictatoru!

  15. Vezi fa Kurulino, dupa ce chica voronin dictatoru, poti sa vii sa faci trotuaru la Chisinau sau sa margi sa faci trotuaru la Moskba. Cred ca esti satula sa mai faci trotuaru la Kanada.

  16. Stiti de ce a fost ucis Eminescu…..Eminescu a fost dezamagit de starea la care a ajuns Moldova si a inceput sa militeze pentru restabilirea statalitatii moldovenilor.Intr-o discutie cu „amicii” sai, de condei, el ar fi spus ca Moldova a fost tradata de catre sovinii din Bucuresti,astfel subliniind, ca s-ar putea ca ea sa-si reintoarca statalitatea de altadata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.