Depuneti dosarul de cetatenie la Praga


Iata am fost si eu la Ambasada Romaniei in Praga cu aproximativ o saptamina in urma. Deci aici in Praga puteti depune dosarul fara programare. Asa ca toti cei interesati si care se afla pe teritoriul Cehiei pot oricind depune dosarul: Luni, Miercuri si Vineri de la ora 9. Vineri au program pina la unu, dar se mai retine si pina la 2 sau chiar 3 daca trebuie domnul Consul. Noul consul este Constantin Sorescu. Este un domn care se vede ca a mai activat anterior prin domeniu, dar sa va spun drept despre redobindirea cetateniei pentru basarabeni nu prea stie nimic, nu este inca documentat probabil. Mie initial nici nu imi permitea sa scriu o cerere pentru ca chipurile el nu vede sensul. Dupa ce i-am explicat ca eu vreau de fapt sa imi redobindesc cetatenia si nu sa o dobindesc incerca sa ma convinga ca nu am cum sa cer sa redobindesc intrucit nu am avut-o niciodata pina acum. Mai in scurt am fost lasat la urma ca sa reusesc sa ii explic totusi, ca eu ca descendent a unui cetatean roman am dreptul sa imi redobindesc cetatenia. Greu, dar a juns, dar mi se pare ca pentru a fi consul trebuia sa fie mai pregatit oricum. In fine, nu mai conteaza, am insistat ca sa imi inregistreze cerere si nu prea a vrut. Am insistat si am asteptata de la ora 10 pina la vreo ora 14 pina am ramas numai eu. Se tot pornea cu cererea mea chipurile sa o semneze si nu o mai semna. La urma a vrut sa discute mai multe, probabil ca sa se documenteze si mi-a spus ca el vrea ca eu sa fiu multumit de cum sunt deservit. Asta mai mult ma amuza intrucit nu ma asteptam ca eu sa fiu acel care explica consulului procedura si nu invers.
Dar inca ceva m-a mirat acolo: cind eu eram acolo ca sa depun cerere pentru redobindirea cetateniei, acolo tot mai multi romani veneau ca sa depuna cerere sa renunte la ea. Am vazut ca le sunt cerute o serie de documente si inca pe deasupra o suma de undeva o mie de dolari. Asa ca cei care se bat in piept ca basarabenii nu trebuie sa redobideasca cetatenia precum ca ei sunt oportunisti, va spun eu ca m-am convins singur ca sunt destul de oportunisti si romanii. Adica cum, au cetatenia unei tari din EU, iar acum vor deja sa aiba cetatenia unei tari din zona Shenghen, asa? Halal asa patrioti!

Ion Socolenco
27.XII.2007

,

246 de răspunsuri la “Depuneti dosarul de cetatenie la Praga”

  1. asta ptr ca tac’tu blocheaza ip-urile din RO

    Basarabenii nu sunt romani atat timp cat nu au acte oficiale, recunoscute de toate tarile lumii, care ar proba acest lucru.

    Pe care ar putea sa le recunoasca ei insisi acolo fiind o tara (independenta) dar romana, cu romani si apartenenta romana, dar de curve ce sint nu o fac. asa o sa si ramana daca nu o vor face.
    clar ca buna ziua

  2. Ideologia moldovanului
    (pentru favoruri)
    – Toata tara Moldovei(independente) e Romana
    – Toti moldovenii (independenti) sint romani
    – Toti moldovenii (independenti) vorbesc limba romana
    (real)
    cind sa recunoasca cele spuse mai sus pentru favoruri si drepturi – sintem moldoveni ce dracu…mai bine vorghim ruseste.

  3. Carolina, eu nu afirm ca as fi destept. De fapt multi ma condamna ca-mi „pierd timpul” pe curaj.net, condamnand in acelasi timp situl ca nu rezolva nimic.Asa o fi, dar uneori chiar a spune problemelor pe nume in mod corect, nu exagerat, este un lucru bun. Intai trebuie identificat raul si numai dupa ce stim exact care e problema putem sa indraznim sa facem un plan sa o rezolvam.

  4. Chiar si in randul basarabenilor circula ideea asta: ca nu trebuie sa-ti pierzi timpul gandindu-te la problemele tarii, ci trebuie sa te gandesti numai la problemele tale. Din cauza asta basarabenii (si romanii din tara, deopotriva) nu-si pierd vremea mergand sa voteze. Eu cred ca e profund gresit! Per toti trebuie sa ne intereseze repartitia puterii in societate, adica politica, nu numai pe unii!!!

  5. Iaca de „Ideologia moldovanului”, pe care o mentionati, sunt bolnavi cei alde Sashok, Alex, alte corcituri basarabene aflate acum la studii sau munca in Romania. Vorba ceea – nu-i padure fara uscaturi.

    Majoritatea basarabenilor se tin de linia clara pe care am mentionat-o:

    Basarabenii nu sunt romani atat timp cat nu au acte oficiale, recunoscute de toate tarile lumii, care ar proba acest lucru.
    In calitate de asemenea acte ar servi: buletinul romanesc sau pasaportul romanesc.

    Emotiile, simturile si alte asemenea bazaconii in jurisprudenta internationala nu conteaza deloc.

    Iar referitor la:

    „Pe care ar putea sa le recunoasca ei insisi acolo fiind o tara (independenta) dar romana, cu romani si apartenenta romana, dar de curve ce sint nu o fac. asa o sa si ramana daca nu o vor face.
    clar ca buna ziua”

    Boule romanesc ce esti!

    Nu care-cumva vreai ca cetatenii Rep.Moldova peste noapte sa-si modifice nationalitatea in pasaport in „turc” sau „ungur” (ambii au cucerit teritoriile actualei Rep.Moldova)?? Cum crezi va fi privit acest lucru in lume?? La fel va fi privit si cu schimbarea nationalitatii din moldovean in roman. Asa ca mai citeste niste cursuri de diplomatie si jurisprudenta internationala pana a te da cu sfaturi de kkt pe aici.

    Mai mananca kkt, romanasule – inainte de a invata basarabenii cum sa traiasca!

  6. Cu aceasta, way Anton, sunt de acord. Uneori mai scrii si cate ceva bine:

    „Chiar si in randul basarabenilor circula ideea asta: ca nu trebuie sa-ti pierzi timpul gandindu-te la problemele tarii, ci trebuie sa te gandesti numai la problemele tale. Din cauza asta basarabenii (si romanii din tara, deopotriva) nu-si pierd vremea mergand sa voteze. Eu cred ca e profund gresit! Per toti trebuie sa ne intereseze repartitia puterii in societate, adica politica, nu numai pe unii!!!”

    Pur si simplu la urmatoarele alegeri (romanesti si moldovenesti) trebuie de mers la alegatori cu sloganul „Problemele tale = Problemele tarii. Voteaza pe acel care crezi ca-ti va rezolva problemele!”

  7. fai zdreanta
    de ce agiti atat putoare?
    te freaca voronin in partz? nu-ti mai jigni tu fai zdreanta poporul
    orice ai face si orice ai zice tot o curva romanca ramai
    decat daca mata nu-i rusoaica si s-a frecat cu vreun roman de te-a slobozit (avortat) pe tine jegule

  8. Nu care-cumva vreai ca cetatenii Rep.Moldova peste noapte sa-si modifice nationalitatea in pasaport in “turc”

    Nu … in roman 🙂 , de romani (independenti) ce sint, puteti sa recunoasteti ca sinteti romani, nu turci ..si nici moldoveni 😛
    cine conduce tara nu voi „romanii” ?
    Cine va sta in cale ? sau de ce nu o faceti ?
    de al dracului ce sinteti tocmai Romania, si romanismul va sta in git sa nu recunoasteti asta.
    asa s-ar chema ca nu curvariti, ceva de buns simtz (daca il mai aveti) nu pentru … alte necesitati fiziologice 🙂

  9. cine sa le dea cetatenia mai smechere ?
    ori sint romani, ori nu sint, si gata
    Daca toata tara e plina de romani, vine popa din America sa imparta cetatenie cu cadelnita tuturor ? ..haida de ……. e mai greu sa recunosti ce esti ?

  10. Niste putori ca tine baga isi neamul in kkt facindu-l sa ceara, sa tot astepte, sa i se ofere, cind pot sa hotarasca ei ce sint si ce vor.

  11. Tusca, scrii cu mare OF. Care e necazul tau? Ce te apasa? De ce te consideri datoare sa-ti versi naduful?

    Cine te-a rugat sa-i declari multumiri eterne Romaniei?

    Injuraturile pot fi cuvinte dure (brute) prin ele insele dar cuvinte cu adevarat dure in inteles sunt numai cele a caror sens te marcheaza. Ce te-a marcat la cuvintele dure la care faci referire?

  12. Moldovei nu-i trebuie diplomatie „din fata muma, din dos ciuma” care face numai contra romanilor din MD, acei romani „majoritari” (tipic lui Voronin), s-a dovedit un nemernic – morga poate il va linisti, o sa-l ajute lumea sa ajunga cit mai repede acolo. 😆 (sper)

  13. la com53.
    Asculta bai Carolici hahalera spurcata,corcitura cu mintea inghetata ce esti,nu incurca p***a cu Piz****a,ROMaN si CETAtEAN ROMaN sunt doua lucruri diferite,daca esti pana
    intr-atat de tampit la cap si nu poti sa faci diferenta,
    freac-o la culcare si nu du lumea in eroare 😡

  14. Daca la voi, cetatenii Romaniei „ROMaN si CETAtEAN ROMaN sunt doua lucruri diferite”, apoi la noi, cetatenii Rep.Moldova „sa fii ROMaN inseamna sa ai CETatENIE ROMaNa”, asa dupa la francezi „sa fii FRANCEZ inseamna sa ai CETatENIE FRANCEZa” sau la austrieci „sa fii AUSTRIAC inseamna sa ai CETatENIA AUSTRIACa”.

    Alte bazaconii d’ale voastre nu ne intereseaza, asa dupa cum nu sunt recunoscute in jurisprudenta internationala.

    Asa ca romanasule, vorba ta – freac-o la culcare si nu du lumea in eroare!

  15. fai carolino fa
    esti o zdreanta fai
    spune zdreanta care-i cetatenia ta zdreanta?
    si apoi spune javra ce natie esti in mortii matii?

  16. Sa fii francez si rus merge, dar francez si rus, provenit dintr-o tara tot franceza istoric (cum sinteti voi cu RO) nu merge cocolino 🙂 ptr ca rusu nu are radacini istorice, asa aberatii nu a auzit lumea de cind este, numai in MD se poate intampla 🙂
    sinteti ceia ce VRETI sa fiti, nu trebuie sa va dea nimeni nimic atit timp cit sinteti MAJORITARI. doar trebuie sa hotariti ce sinteti si sa va impuneti vrerea.

  17. Spala-te pe dedesubt si bea apa, porcusor-romanas!

    Numai pentru fraza „ptr ca rusu nu are radacini istorice” ai fi trebuit impuscat! Si ai sa fii – numai sa pasesti pe pamant rusesc…

    Gagauta de cacalas-romanas, baga tare in mintea ta cea nereusita:

    Orice popor, tara, oras, sat si om are dreptul la si are radacini istorice. Asa cum voi romanasii strigati ca aveti istorie, asa si rusii au istorie!

    Mai departe ce-ai scris – doar ma-ta sa te inteleaga!

  18. Rusu nu are radacini in Moldova cocolino, ce nu tie clar ?
    Rusu a invadat Moldova.
    Romani sint majoritari in RM (se vede si in redobandiri) din cauza asta Moldova (ca stat) e o tara artificiala, o fantoma creata, decorata si colorata frumos in scopul protejarii rusilor (putini la numar dar care conduc)
    E timpul ca Majoritarii sa-si spuna vrerea.

  19. Rusu ar putea sa ceara cetatenie Rusiei, are tot dreptul fiind un outsider in RM, dar moldoveanul nu are de ce, e tara lui de bastina, EL trebuie sa-si impuna vrerea (nu rusu) fiind majoritari in RM si sa nu mai accepte botezuri de la straini, (daca vrea cu adevarat altceva)

  20. Rusii au radacini in Rep.Moldova, kkt romanesc ce esti, ce nu ti-e clar?

    Rusii au invadat Rep.Moldova.

    Din 1812 pana in 1918 si din 1940 pana in 1991 rusii au fost ca la dansii acasa in Rep.Moldova. Au sau nu au radacini rusii in Rep.Moldova???

    Moldovenii sunt majoritari in Rep.Moldova si nu romanii tai.
    Romani de ai tai in Rep.Moldova sunt max. una suta de mii.
    Restul sunt moldoveni, ucraineni, rusi, bulgari, gagauzi, evrei.
    Toti cu ascte in regula, unde scrie clar cine sunt si de unde vin.

    Poate vreai sa spui ca romanii (cei din Roma) nu au radacini in Romania?!! Candva acesti romani au invadat teritoriile actualei Romanii si Rep.Moldova. Voi, romanasii din Romania, de ce nu aveti taria de caracter sa renuntati la curvarie si sa declarati ca sunteti romani din Roma sau geto-daci sau c***da Evei???

    De ce bre??? Hai bagati bine in cap, romanasule si declara-te c***da Evei sau puola armasarului Adam! S’auzim si asta!

  21. anonymous lasa-i tata sa-i frece rusu
    le-o place ciocanul rusesc
    are gust de vodka
    ciocciolina panfil asta de ce nu a plecat in rusia daca-i asa de smechera?
    stii de ce fai zdreanta?
    ca oriunde v-ati duce tot ca niste tarani veti fi priviti
    credeti ca rusii va privesc altfel decat ceea ce sunteti?
    adica niste romani
    au nevoie de teritoriul vostru, pe locuitorii Basarabiei se pisa pe ei
    daca ar putea v-ar extermina dar asa ii lasa pe aia din transnistria sa o faca
    ce dreacu sunteti prosti asa?
    v-au ciuruit partzul 60 de ani si tot nu v-ati saturat?

  22. Carolina confunda originea etnica cu cetatenia. Noi romanii stim ca doar 2% din basarabeni s-au declarat romani la recensamant. De la recensamant mult peste 2% din basarabeni au obtinut cetatenia romana. Cei care s-au declarat altceva decat romani nu mai au drept sa pretinda asa ceva. E ca si cum eu etnic roman si cu cetatenie romana as cere cetatenia Chinei si as vrea sa fiu considerat chinez. O enormitate emanata dintr-o minte bolnava ca a Carolinei Panfil. Eu m-am nascut roman si roman voi ramane chiar daca m-as stabili cu cetatenie in regula in orice alt stat de pe glob. Dar Carolina nu judeca asa. Pentru ea etnia nu conteaza, doar cetatenia. Iar daca ar obtine cetatenia romana si ar sta in Romania ar fi un membru de vaza al coloanei a 5-a a Rusiei in Romania. Cati basarabeni ar fi in stare sa moara aparand Romania de un oarecare inamic, sa zicem Rusia de exemplu? Voi nu sunteti in stare sa luptati macar pentru sudul si nordul Basarabiei care sunt pamanturi basarabene si la care istoric aveti dreptul. Voi nu sunteti in stare sa luptati nici pentru Transnistria, pe care ati putea-o schimba cu sudul si nordul Basarabiei. Halal patrioti in Republika Bessarabia!

  23. Situatia evolueaza si nu avem dreptul sa decidem noi in privintza nationalitatzii basarabenilor. La recensamantul acela autoritatile au profitat din plin de confuzia dintre cetatzenie si nationalitate. Da, exista multi basarabeni de nationalitate romaneasca si avand convingeri modelate de comunisti, dar nu prostii decid soarta unei natiuni. Copiii lor pot avea alte convingeri.

  24. Ba Carolici,daca esti atat de prost si nu stii sa faci distinctie intre nationalitate si cetatenie ,mars si fa scoala,de fapt tu stii foarte bine dar freci mintile la oameni,canalie comunista.Si tine minte bine ca rusii n-au nici o radacina pe aici,arata-miun sat ,un catun macar rusesc,care sa fie creat de ei asa cum au ucrainenii.Nai sa gasesti nici unul pentru ca sunt venitici .

  25. Conform Calendarului Chinezesc, vom intra in Anul ªobolanului!, o perioada benefica din mai toate punctele de vedere, dar…atentie la detalii. 😛

    in Calendarul Chinezesc, sobolanul este primul dintre cele 12 animale-totem, asa ca, (spun astrologii) 2008 va fi un an bun pentru a incepe afaceri sau pentru a pune la punct unele proiecte 😉 (prajirea ciorii ar fi o un start bun de afacere 🙂 )

    ªobolanul este, insa, un oportunist, inclinat intotdeauna catre specula si ii plac mult chilipirurile, asa ca…feriti-va de oamenii care nu prezinta incredere (Carolicikin & oportunistii semi-patrioti) si pastrati-va mai bine secretele in 2008 😉

  26. Inca o data, a cata oara, un reprezentant al intelectualitatii adevarate romanesti spune lucrurilor pe nume.
    Prostilor din Romania – cititi-l si ascultati-l macar pe el, daca sunteti surzi la cuvintele mele! Iar eu spun tot aceeasi de mai mult timp – restabilirea cetateniei romane de catre Romania este unicul lucru destinat pentru si palpabil de fiecare basarabean.

    George DAMIAN
    Adevarata condamnare a Pactului Hitler-Stalin

    http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-12-29&id=231247

    Inca o condamnare solemna in Parlament a Pactului Ribbentrop-Molotov nu poate fi decat ridicola si inutila. Linia existenta in prezent nu va fi mutata – este mult prea convenabila celor mari, care nu dau multe parale pe idealurile romanesti. In schimb, ar fi cat se poate de necesar un studiu care sa arate ce a insemnat pentru romani invazia ciumei rosii in Basarabia, Bucovina, Tinutul Herta – asasinatele in masa, violurile, jafurile, deportarile. „Blestem pe noi daca nu ne batem!” a spus Nicolae Iorga in Consiliul de Coroana care a decis cedarea in fata amenintarii colosului URSS. Blestemul poate fi rupt prin deblocarea procesului de redobandire a cetateniei romane. Aceasta ar constitui singura modalitate eficienta de anulare a efectelor Pactului Hitler-Stalin.

  27. alti oameni, alte timpuri! nu mai merge cu bataia, au apus timpurile. Nu va fi niciodata asa ceva, va imbata cineva cu apa chioara.
    Ce o fi insemnind ptr voi deblocarea procesului de redobandire a cetateniei romane ?
    fara nici o verificare, vine din ex URSSS (trait acolo generatiii bune) si ia de colea cetatenie ?
    sa se mai si imputa Romania cu miska kiska si alte nume si mentalitati rusofile, ba sa mai si afirme ca e moldovean … ar fi de risul lumii.
    De fapt si de drept, voi unde ati trait si traiti ? nu ati trait in RM pe pamaintul acela ?
    ati trait cumva in partea asta de prut ca sa cereti ceva de aici ca recompensa sau drepturi ?
    Luati cetatenia de unde ati trait de veacuri daca v-a fost lene sa spuneti ca sinteti romani ai Romaniei, de facto nu sinteti ai Romaniei nici acum ptr ca de acolo va trageti radacinile si drepturile iar ele nu apartin Romaniei. ce aveti sa cereti, cereti acolo. Cind se va reintregi Romania DA, va fi cu totul altceva. Nu am nimic impotriva acordarii cetateniilor dar am impotriva smecherilor profitori. Eu daca am trait aici nu am de ce sa cer cetatenie chinei decit daca ma consider chinez si am trait pe teritoriul Chinei, dar nu sa afirm ca teritoriul moldovei (pe care as sta si mi-au stat mosii si stramosii) nu e al Romaniei si sa am inca si tupeul sa cer cetatenie romana.

  28. La ce ii trebuie Romaniei un cetatean ca tine Carolino? Ce te dai cu capul de pereti pe tema asta?

    Caroline si Carolini ca tine sunt multi – chiar majoritari in RM.

  29. Carolina, daca tot nu ai nimik in comun cu Romania si romanismul, cautati d-le de valorile voastre tiganesti, ca dupa nume PANFIL, de acolo te tragi. Lasa-ne pe noi romanii sa ne cautam de ale noastre. Pentru linistea ta, sunt multi care-si bat capul pentru soarta romanilor de pretutindeni.

    Cat despre lucrarile de care vorbesti, cea mai multa literatura, maculatura… in istoria scrisa se refera la cel de-al doilea razboi mondial ale carui mistere raman a fi neelucidate.

    Iorga in maretia sa intelegea multe, insa prea putine puteau fi si aplicabile la capitolul bataie, in momentul „retragerii”.

    Sarbatori fericite!

    Sunt roman basarabean cu acte de la tatucul cioara, care oricum a spus ca nu-mi permite accesul la o funcite de stat daca ma cred roman. Nici nu am nevoie, daca as aspira ar fi din motive pur sentimentale, ca materiale gases in alta parte.

    PS: nu am nimik cu tiganii, doar ca sunt etnie, cultura diferita de cea romana
    . Daca tot esti tiganca, si dupa cum vad ai timp sa te documentezi pune si tu umarul la dezvoltarea educatiei, in comunitatile lor.

  30. Pentru romani,

    nu va injurati intre voi pentru deliciul Carolinei, cel care vrea sa fie roman este. Eu sunt, fara pasaport insa asta nu ma face mai putin roman sau am mai putine sanse decat colegii mei cetateni romani.

    🙂 Bucurii

  31. Cei care isi zice Carolina Panfil este tiganca sau tigan suta la suta. Un moldovan sau moldovanca nu este posibil de avut asa o comportare. Eu am primit cetatenia romana si sunt cu traiul in Romania la Iasi. Ma socotesc roman mai inainte de a ma socoti moldovan basarabean. Asa cum lumea de aici isi zice romani, dar romani din o anumita provincie romaneasca numita Moldova. Ei sint nascuti aici, da eu nu. Eu sint roman, da nascut in o tara straina. Ei amu as vrea ca si Basarabia noastra sa fie provincie romaneasca si sa nu ma socotesc eu ca iaca sint roman dar sint cu bastina din tara straina. Asta este corect pentru mine si familia mea, sa fim romani nascuti in Romania in provincia Basarabia. Asta daca este posibil de luminat mosnegii si mankurti nostri si sa nu mai voteze dusmanii lor comunisti care aduc saracie si obijduire pe basarabeni. Si atunci om avea toti si cetatenie romaneasca si liniste si trai mai bun.

  32. Destept e Damian asta dar foarte straniu,se da mare expert in problemele R.Moldova dar unicele surse de inspiratie pentru scrierele sale constitue site-urile si blogurile din Moldova.Sunt convins ca daca s-ar face un sondaj la cat ii dor in cot de cele romanesti pe cei ce deja detin cetatenia romana,n-ar mai fi pentru deblocarea procesului de redobandire.Sunt o multime de state, ca Israel de exemplu unde o cota de peste 50 % din populatie detin doua sau mai multe cetatenii dar asta n-a dus la nicio anexare ,unire cu acelea state.Din contra daca s-ar „debloca”, acest proces in RM,niciodata nu vor mai dori unirea cu Romania ,daca si asa ,”idependenti”pot obtine cetatenia romana.

  33. ROMANASILOR!

    Pana nu fluidizati restabilirea cetateniei romane si va cererti iertare pentru tradarea basarabenilor – nu vedeti voi nici un fel de tratative ale Rep.Moldova si cetatenilor ei in vederea unirii cu Romania si cetatenii Romaniei.
    De aceasta va asigur eu si alte sute de mii de basarabeni.

    Pana la acel moment (daca il veti dori) sa ne-auzim numai de bine!

  34. Carolina uite, ce parere ai….. sa se declare toti basarabenii, romani. Astfel dl Cioara nu mai are ce cauta acolo, pentru ca el a declarat de nenumarate ori ca nu reprezinta romanii, ori basarabenii sunt majoritatea romani dupa cum recunosti si tu. Ori daca nu sunt, atunci de ce ar fi nevoie de fluidizarea procesului de redobandire a cetateniei?

  35. sa-mi mananci slobozul carolina, slobozul meu de roman basarabean. Bunicul meu nu a murit in siberia din cauza romanilor, ci din cauza rusilor, era un roman adevarat, ofiter in armata romana…. tu stai in canada si mananca sloboz…. e usor sa judeci cand esti departe…. cine te crezi? „noi nu vrem cetatenie romana”, care noi, mancatoareo de muie, vorbeste pentru tine, nu vrei cetatenia romana pt ca o ai deja pe aia canadiana??

  36. Carolina Panfil, noi romanii nu avem nici un motiv sa va cerem voua basarabenilor iertare, si eu cred ca majoritatea romanilor nici nu doresc sa vi se acorde voua cetatenia romana. Ce-ar fi ca voi, basarabenii, sa va cereti iertare pentru ca la recensamant v-ati declarat ca sunteti altceva decat romani, la vot ati votat pentru independenta, iar, alegand comunistii, ati votat de fapt in mod constient impotriva Romaniei? Asa ca ramaneti voi cu comunistii vostri si mai lasa-ne pe noi romanii in pace in legea noastra romaneasca. Eu unul sunt impotriva intrarii basarabenilor in Romania, fie cu viza, fie, cu atat mai mult, cu cetatenie. Sunt si impotriva unirii,pentru ca Basarabia ar fi o piatra de moara legata de gatul Romaniei. Sunteti comunisti, cu mentalitate profund comunista si posedati de sindromul Stockholm. Asa ca dispari de pe acest forum unde faci profunde deservicii basarabenilor, iar multi romani care nu au fost niciodata in Basarabia, ii judeca acum pe basarabeni dupa ineptiile pe care le vomiti tu pe forumuri. O reactie adversa foarte normala din partea noastra. Din partea mea, ar trebui sa vedeti voi cetatenie romana la pastele cailor! Nu o meritati, iar noi nu ne putem impaca cu rusii care, veacuri la rand, au lovit in noi si ne-au cotropit pamanturile. Romanii si rusii sunt incompatibili.

  37. „Iar tu Socolenco tu nu te simti roman nici in calcai, crede-ma, romanii au facut asa romanii se comporta asa de parca tu ai fi turc si nu roman, (faci diferenta intre tine si romani ca natie omule) deja nu arwe sens sa-ti mai explic ca nu te identifici ca roman, mai aveti cu mentalitatea multe de recuperat…”

    Ma anonimule, cum poti vedea tu ca eu nu ma consider roman? Daca critic pe functionarii romani care ne ignora pe noi romanii basarabeni, de ce ai crede ca nu as avea convingeri pro Romania? Sau ma gindesc, ei si la ce mi-ar servi cind vad cum gindeste Romulus, ceva specific majoritatii romanilor den Romania?

    Eu cred ca in primul rind voi aveti probleme de constiinta crezind ca ne oferiti un dar pe cind asta este dreptul nostru. Nu as cere nimic daca as sti ca nu am dreptul, ori acel „Te incadrezi??!!” trintit in nas de domnul consul iti mai da speranta la ceva? Este clar ca nu vreti sa va onorati obligatiunea de a trata pe toti romanii la fel chiar si pe cei instainati de timpuri, dar asta este problema statului Roman, nu-i a noastra. Nu-mi mai pasa, am sa redobindesc cetatenia ori nu, dar cel putin lamuriti si voi lumea de la inceput ca sa nu piarda timpul cu documentele.

    Mai mult as stima statul Roman daca ar modifica legea prin care ne-ar lua dreptul de a redobindi cetatenia romana, decit sa aiba o asa lege dar sa fie nefuntionala. Asta ma face sa gindesc ca nu este mare diferenta intre Moldova si Romania la capitolul respectarea legilor.

    Trebuie sa dati pe fata care sunt temerile, ca va temeti de noi ca avem mentalitate depasita sau ca va temeti ca prea mare legatura avem cu Rusia si ca vobim ruseste, sau ca nu va place cum vorbim romaneste.. dati pe fata ca sa fim si noi linistiti si sa stim macar motivul, fiti echitabili.

    Ca daca sa ne gindim noi asa mai bine, atunci Moldova a fost scutul cel de veacuri care a aparat romanismul den Romania sa nu fie amestecat prea mult de alte culturi si popoare, Moldova este hotarul familiei de limbi si natiuni latine. Cred ca suntem si noi vrednici de ceva mai bun si o sa obtinem si singuri fara pomana cuiva. Pentru ca acel popor devine mai viguros, care este multinational. Va spun eu ca noi o sa reusim sa ne incadram in familia de state Europene, pentru ca asta este inevitabil si o sa fiti singuri martorii aderarii republicii Moldova la Uniunea Europeana.

    Mult Success la toti, multa inspiratie in munca pe care o faceti si multa intelepciune ca sa ne intelegeti!

  38. Nu e vorba de critici. nu-ti spune nimieni din cauza asta absolut nimic. iti spune din cauza mentalitatii, critica tot timpul o faceti din prisma basarabeanului (ce va simtiti probabil) si nu a romanului(cum ar trebui sa fie) , voi romanii aia, noi basarabenii astia.
    Stipulati un drept (care de fapt nu prea e drept) tragind-ul in toate partile posibile. nu te roaga nimeni sa stimezi statul roman, dar statutul de roman ar fi trebuit sa-ti fie in vine
    Voi nu cereti un statut (cel de roman), voi cereti un drept si atat, fara sa va prea identificati cu statutul.
    de curiozitate parinii a cetatenie sau macar au cerut ?

  39. nu te roaga nimeni sa stimezi statul roman, dar statutul de roman ar fi trebuit sa-ti fie in vine indiferent ca il stimezi sau nu. asta esti (sau asta ar trebui sa crezi ca esti) dar nu credzi nici tu din moment ce „noi basarabenii” „voi romanii”, „romanii aia” etc….
    Voi nu cereti un statut (cel de roman), voi cereti un drept , atit, fara sa va identificati cu statutul.
    de curiozitate, parintii au cetatenie ? sau macar au cerut ? (mai mult ca sigur ca nu.)

  40. si sa fac eu ceva pe moderarile astea … care mai intai trebuie citite / \”aprobate\” si date peste vreo 2 zile probabil, nu cumva sa spui \”ceva\”, sau sa ofensezi 😉 (am uitat ca de ofensat numai carolica are voie 😆 ) de jingashi ce sinteti ….

  41. si sa fac eu ceva pe moderarile astea … care mai intai trebuie citite / „aprobate” si date peste vreo 2 zile probabil, nu cumva sa spui „ceva”, sau sa ofensezi 😉 (am uitat ca de ofensat numai carolica are voie 😆 ) de jingashi ce sinteti ….

  42. Salutare dragilor! Si la multi ani la toti romanii! Iar tu draga Ion Socolenco, sanatate si mult noroc! Dar unde locuiesti draga, ca dupa cat vad nu esti din RM? Iti afirm aici, si vei vedea ca am dreptate, ca dupa summitul NATO de la Bucuresti, alta va fi soarta confratilor din Basarabia. Insa acordarea in masa a cetateniei romane nu cred ca este posibila decat prin unirea Basarabiei la Romania. Trebuie evitat orice conflict cu Voronin si Rusia. Totul se va face pasnic si dupa legile internationale.

    Abia dupa ce Ucraina va fi invitata sa intre in NATO, Rusia nu va mai avea interese chiar atat de mari in RM. Iar RM va ramane o enclava rusofila fara sprijin consistent din partea Rusiei. Cat crezi ca va rezista aceasta enclava comunisto-rusofila incercuita de NATO? Cat crezi ca va mai rezista Voroninul si comunistii vostri? Asa trebuie sa gandesti si nu suparandu-te ca magarul pe sat.

  43. Draga Ion Socolenco, expresia romaneasca „a se supara ca magarul pe sat” se aplica cuiva care se supara degeaba si fara motiv. Nu este o expresie jignitoare cum poate ai fi tentat sa gandesti. Este o expresie inofensiva, dar daca cumva crezi ca am depasit masura, te rog sa ma scuzi anticipat. Nu jignirea ta a fost intentia mea, ci din contra, doresc sa te linistesc ca noi romanii nu i-am uitat pe etnicii romani din RM. Numai ca trebuie si voi sa faceti ceva, pentru ca daca nu ceri si nu lupti, nici Dumnezeu nu-ti baga in traista. Servus amice! La multi ani!

  44. „Voi nu cereti un statut (cel de roman), voi cereti un drept , atit, fara sa va identificati cu statutul.”

    Asculta ma anonimule: cum sa ma identific eu cu statutul de roman cind Romania a uitat de noi? Voi macar ne recunoasteti ca romani? Daca ne-ati recunoaste atunci nu ar mai fi atitea probleme cu redobindirea cetateniei. Si lasa emotiile, dreptul romanilor de pretutindeni trebuie sa fie acelasi, chiar si pentru acei romani instrainati si pe care nu vreti sa ii recunoasteti.

  45. „Nu jignirea ta a fost intentia mea, ci din contra, doresc sa te linistesc ca noi romanii nu i-am uitat pe etnicii romani din RM.”

    Vreau sa te cred ca intr-adevar nu ati uitat de noi. Ai sa vezi ca peste un an alta o sa fie situatia din Moldova. Nu trebuie sa credeti ca nu facem nimic, ca voi poate nici nu va inchipuiti ce rezistenta opunem noi la tot rusizmul din Moldova. Si am mai spus: Moldova este scutul cel de veacuri care apara romanismul den Romania. Asa ca macar asta sa intelegeti, Servus.

  46. Ioane,tu esti roman fara de cetatenie romana ori moldovean fara de cetatenie romana?Nu cumva incurci si tu ca Carolici cetatenia cu nationalitatea?

  47. Alex, eu nu incurc nimic, dar m-am saturat si eu de interpretarile astea precum ca avem mentalitate depasita. Vad asta ca ceva nefondat.

    Si vreau sa concretizez ca eu nu pot sa ma numesc roman cind stiu ca nu am act care sa confirme asta. Sunt cetatean a Republicii Moldova si vreau sa redobindesc cetatenia si statutul de roman. Si nici nu imi este rusine sa ma identific ca moldovean sau basarabean, caci suntem romani basarabeni, de fapt. De ce trebuie sa polemizam la infinit pe teme din astea care mai mult ne siciie. Ce nu le place lor, cum vad ei ca am eu mentalitate depasita? Nonsens.

    Pentru ca nu ma tem ca nu am sa obtin cetatenia romana ca sa ma pot si eu considera cetatean european. Eu deja ma consider cetatean european indiferent de politica care se duce in Romania sau Moldova. Mai trebuiesc argumente?

  48. Cetatenia e una,dar daca vrei sa redobandesti statutul de roman,incepe de aici de la instantele noastre.Cei din Romania n-au nevoie sa le dovedesti ca esti roman,pentru ca pentru ei am fost,suntem si vom fi romani.Aici in Moldova trebuie sa luptam si sa restabilim adevarul,sa invingem mancurtismul idiot .Eu sunt pentru acordarea in masa a cetateniei romane celor de aici,dar sa stiu ca va fi unirea dupa asta,ce rost are sa acorzi cetatenie tuturor si sa ramanem separati?Tu vrei cetatenie romana fara ca Moldova sa se reuneasca cu restul tarii?

  49. Mai intai documente si acte de roman si pe urma statut cu drepturi si obligatiuni!

    Pana atunci toata vorbaraia „Esti sau nu roman?” este o diaree verbala!
    Este ca si cum ai intreba: „Esti sau nu Pamantean?”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.