Putini sunt cei care stiu ca Osetii sunt un popor aparte care au dreptul sa fie independenti. Osetia nu este Transnistria, pentru ca in Transnistria majoritatea populatiei este de origine romana. Iata situatia etniilor in auro-proclamata republica nistreana:

• Moldoveni (Romani): 39.9%
• Ucrainieni: 28.3%
• Rusi: 25.5%
• Bulgari: 1.8%
• Gagauzi: 0.8%
• Altii: 3.7%

Pe cand in Osetia doar 10% din populatie sunt georgieni. Nu trebuie sa uitam ca la destramarea URSS, hotarele republicilor independente au fot fixate arbitrat (cazul Ucrainei, care inglobeaza teritorii pe drept ale Romaniei, Poloniei, fostei Cehoslovacii si Rusiei, si a carei teritoriu este de fapt de doua ori mai mic). La fel si in cazul Georgiei, frontierle i-au fost fixate fara a se tine cont de istorie. Nu vad care ar fi motvul pentru care osetii, fiind un popor aparte de georgieni si nefiind colonisti (ca gagauzii in cazul nostru), sa nu lupte pentru independenta lor.

In continuare prezint un scurt istoric si cumul de date cunoscute despre oesti:

Calatorii europeni ajunsi in Caucaz in a doua jumatate asecolului al XVIII-lea s-au pierdut in prezumtii dupa ce i-au intalnit pe oseti: cine sunt ei? Ce fel de oameni? Mai mult, de-a dreptul hipnotizati de acest subiect, au aprofundat cautarile ajungand pana la determinarea originii acestora.

Istoria poporului oset, descendentii alanilor, se intinde pe o perioada de cel putin 30 de secole. Ei vorbesc o limba indo-europeana, care face parte din ramura iraniana a trunchiului comun. Studiile efectuate de catre cercetatori cu privire la originile etnice revela filiatia scito-alano-oseta. Scitii, care apartineau etnic popoarelor antice iraniene, au intrat in istorie incepand cu secolul al VII-lea inaintea erei noastre, perioada in care cavaleria lor vana cimerieni, popor care traia in Pritchernomoria de nord (regiune a Marii Negre) si care era de origine tracica dupa unii istorici sau traco-ilirica dupa parerea altora. In secolul urmator, numeroase triburi de sciti au realizat o incursiune victorioasa in Asia Mica. Stepele lor natale se intindeau din Crimeea pana la Pritchernomoria de nord, teritoriu situat intre cursul inferior al Dunarii si Don.

In anul 40 al celui de-al IV-lea secol dinaintea erei noastre, regel scit Atheas va duce la bun sfarsit misiunea de reunificare a Scitiei, de la marea Azov si pana la Dunare, perioada cunoscuta si ca “epoca de aur “. Scitii au creat o arta originala. S-au gasit morminte in interiorul carora au fost descoperite numeroase ustensile, armuri (inclusiv armuri de cai) si diverse ornamente din aur si argint. Pe pietre si dale ei au gravat desene reprezentand oameni si animale precum si ornamente geometrice pe care cercetatorii inca cauta sa le descifreze.

Prosperul regat al scitilor a fost devastat de goti (un popor germanic rasaritean), care isi antrenau supusii in “Marea migratie”. Cu toate acestea scitii nu au disparut pe de suprafata pamantului. Comunitatile scito-sarmate, formate din semi-nomazi vlaguiti, vor da nastere energicilor alani, care calare pe animalele lor se vor indrepta spre sud si est.

In primul secol al erei noastre o parte din alani si o parte din huni migreaza impreuna si, trecand prin Galitia si Spania, cuceresc Africa de Nord. Cealalta parte va ajunge exact in dreptul lantulului lateral al muntilor Caucaz unde se vor instala si se vor uni cu etniile autohtone. In acel moment a inceput formarea statului feudal primitiv alan.

Romanii au recunoscut forta si realizarile Alaniei, considerand-o aliata. In 407, alanii, calare pe caii lor de rasa, au aparut la granitele imperiului roman unde au fost intampinati ca niste razboinici care aveau dreptul de a primi pamant. Un detaliu interesant: pe faimoasa statuie ecvestra care il reprezinta pe imparatul Marcus Aurelius intr-o piata a Romei acesta se afla in saua unui cal de lupta alan… In orice caz aceasta este ceea ce pretinde hipologul rus V. Vitta.

In secolul al IX-lea crestinismul a patruns si in spatiul alan, avand ca sursa de provenienta Bizantul. Chiar si astazi este practicat de marea majoritate a osetilor, atat de cei din nord, cat si de catre cei din sud. Cealalta parte este formata din musulmani. Cu toate acestea, ritualurile stravechi nu sunt ortodoxe, impletindu-se cu paganismul si vechiile traditii scito-alane. In familiile osete se venereaza inca lantul situat deasupra vetrei care servea la agatarea cazanului in care se prepara candva masa. Pe acest lant jura barbatii si in fata lui tinerele fete se vor inclina atunci cand parasesc casa parinteasca pentru a se marita.

In perioada adoptarii crestinismului s-a nascut o legenda, pe care osetii continua s-o respecte si astazi, si anume ziua lui Khatag. Potrivit legendei, curajosul razboinic Khatag s-a convertit la crestinism iar paganii nu l-au iertat niciodata pentru acest gest. Pentru a scapa de urmaritori a dat bice calului, insa acesta a sfarsit prin a se prabusi, ajuns la capatul puterilor. Atunci Khatag l-a implorat de Dumnezeu sa-l ajute. Legenda spune ca in acel moment o umbra imensa adusa de copaci s-a desprins din padure si l-a facut pe Khatag sa dispara.

Existenta puternicului stat al alanilor a fost intrerupta intr-un moment de inflorire de catre invazia hoardelor mongolo-tatare in campia precaucaziana. In 1238-1239 alanii scapati cu viata au cucerit muntele si s-au dispersat in trecatori. Cativa dintre ei s-au instalat si au ocupat versantul meridional al lantului muntos, in Transcaucazia. Aceasti oameni sunt astazi osetii de nord si osetii de sud.

Pastrandu-si filiatia cu alanii, coloniile caucaziene se vor dezvolta sub numele de osi, oseti. Privati de puterea stramosilor, pe parcursul a cinci secole acest popor a trait practic in afara arenelor istoriei. Dar va fi mentionat din nou.

Istoria de 15 secole a rusilor se afla in stransa legatura cu cea a acestor alani-oseti. Aceste doua popoare s-au situat in drumul hoardelor distrugatoare ale lui Gengis Khan. Destramarea regatului medieval alan a fost completa, numeroase valori culturale au fost pierdute, mai ales scrierile originale. Ea a fost refacuta cu timpul, dar pornind de la alfabetul chirilic rus.

Pe data de 25 septembrie 1750, cinci ambasadori oseti impreuna cu arhimandritul Pakhomi au sosit la Saint Petersbourg si i-au comunicat imparatesei Elisabeta Petrovna ca “intregul popor oset doreste sa devina supus al coroanei ruse “. Ei au rugat-o pe aceasta sa le acorde osetilor permisiunea de a cobora muntele si de a se stabili pe campiile nord caucaziene. La scurt timp, pe malul Terek-ului a fost ridicata fortareata Vladikavkaz. La sfarsitul secolului al XVIII-lea, de la aceste ziduri pornea drumul militar al Georgiei care trebuia sa strabata marele lant caucazian. Luptatori viteji, osetii au fost insarcinati cu misiunea de a apara acest drum strategic.

Separati de munti, osetii din nord si cei din sud (cei din nord ocupa un teritoriu in interiorul granitelor Rusiei, iar cei din sud in teritoriul Georgiei) nu si-au uitat nici o clipa inrudirea, au comunicat intre ei si s-au vizitat reciproc cu ocazia sarbatoririi numeroasele casatorii intre acestia. Sursa: frontpress.ro