Azi dimineaţă la Comisia Electorală Centrală Ion Ceban, reprezentantul PL, s-a grăbit să exclame victorios că Partidul Liberal e întîiul, pentru că a extras plicul cu nr.1, adică va fi primul înscris în registru. Iar Iurie Roşca, declara modest presei că ei nu vor toate voturile, ci contează doar să ia majoritatea mandatelor în noul Parlament. oricum, el e convins că vor avea de data asta cel mai mare scor electoral. Să vedem.
Reprezentanta comuniştilor n-a vrut să comenteze deloc, iar Filat şi Tănase n-au prea promis mare lucru. Cum vă pare începutul campaniei electorale?
Abia diseară, la ora 17, se va face loteria locurilor în buletinul de vot, la care vor putea participa şi cei care s-au prezentat la CEC după ce s-au săturat de somn, discret, fără prea multă presă.
Mai jos vedeţi parte din ce-am văzut şi filmat pentru Jurnal TV.
3 răspunsuri la “Dimineaţă la CEC, politicienii s-au pripit cu declaraţiile şi cu exclamaţiile”
Interesant.
Dacă pcrm ar fi venit primii acolo, cel mai probabil nu ar fi făcut nici o loterie şi anunţau direct că ei sunt primii, deci ei vor figura în capul listei pe buletinele de vot.
După asta, dacă ei ar fi extras bileţelul cu numărul 1, n-ar mai fi fost anunţată extragerea de bileţele programată pentru diseară. Ce nu face dracu’ pentru a se menţine la putere?
Regulile au fost stabilite mai demult, n-a fost o decizie de azi dimineaţă această loterie.
Totuşi, mi se pare pueril efortul de a ajunge primul în buletin, de parcă asta ar trebui să fie un criteriu serios de alegere a partidului, candidatului favorit.
Constat că cei care vor să candideze independent sunt şi la acest capitol discriminaţi, ei vor putea prezenta actele pentru a începe campania electorală abia după ce vor strînge cele 2500 de semnături pe listele de subscripţie obligatorii, eliberate de CEC.
1. Partidul Social Democrat;
2. Partidul Politic Partidul Liberal;
3. Partidul Politic Alianţa „MOLDOVA NOASTRĂ”;
4. Partidul Popular Creştin Democrat;
5. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova;
6. Partidul Politic Partidul Liberal Democrat din Moldova;
7. Partidul Democrat din Moldova.
Asta e ordinea, şi tot nu definitivă. Pînă la urmă primii au fost cei care au venit la urmă
http://www.comunicate.md/index.php?task=articles&action=view&article_id=972