Teza e interesanta si cheama la elucidarea mai multor aspecte ale problemei.Probabil,ca viata in afara tetrului nu exista.Sunt conditiile,constringerile,ca fiecare din noi sa poata supravietui psihic.Este ,pina la urma,vorba de „contractul”incheiat cu societatea care te determina sa vorbesti,sa actionezi,si chiar sa gindesti asa cum cer exigentele ei si nu cum ti-ai dori tu ca individ sa te manifesti.Nu degeaba iluministul J.J.Rousseau spunea ca societatea limiteaza si chiar denatureaza omul,invocind revenirea in natura.
Intr-un fel sau altul ,suntem toti condamnati la a juca roluri si parca asa e si normal sa fie.Or,caderea in absurd ii urmareste pe cei care fac abstractie de ceilalti si sunt,cum se spune pe la noi,ei insisi.
Dar,ceea ce- mi pare mie cu adevarat ridicl si chiar grotesc este faptul ca sinceritatea este considerata o valoare universal valabila careia ,dintotdeauna,i s-au adus elogii,ca pina la urma sa afirmam ca in viata fara teatru nu se poate.Si atunci imi vine in minte inevitabila intrebare:pentru cine,atunci,au fost create valorile?
..mmmda.frumos comentariu
Cred ca Shakespeare spunea ceva tot in genul „Viata este o scena de teatru”. Ideea e ca teatrul aduce anumite avantaje. Eu o stiu din experienta. Am jucat teatru mai ales in mediile pe care le consideram ostile. Adoptam, „jucam” un anumit comportament pentru a vedea reactiile celorlalti. Intrucatva, faceam experiente pe oameni. In functie de feed-back-ul lor, imi dadeam seama cu ce fel de oameni am de a face si asta ma ajuta sa ii cunosc mai bine si sa stiu cum sa ii abordez. In general, presupunerile mele se adevereau rapid, in sensul ca ceilalti reactionau cam cum imi imaginasem dinainte, astfel ca mi se confirmau banuielile. Este intr-un fel o sansa sau o provocare pe care o lansezi celorlalti. Prima impresie insala, pentru ca nu exista date suficiente. Dar in momentul in care ii antrenezi pe ceilalti intr-o astfel de experienta teatrala, intr-un astfel de „test”, ei au sansa sau nesansa sa se arate exact asa cum sunt ei. Asta imi aminteste de basmele cu Sfanta Duminica preschimbata in cersetoare care cauta milostenie pe la toti voinicii, ca sa ii incerce si sa vada care dintre ei merita cu adevarat comoara ajutorului sau.
In al doilea rand, merita sa joci teatru de fata cu autoritatile sau cu alte medii ostile care ar putea sa iti restrictioneze campul de actiune. De exemplu, te folosesti de pretexte absolut acceptabile pentru ca, pana la urma, sa obtii ceea ce doreai tu si era greu de acceptat. Cam asta este lobby-ul.
In orice caz, de obicei eu am preferat sa fiu un Gica Contra, sa ma comport absolut natural, sa spun verde in fata ceea ce aveam de spus, indiferent de cati dusmani imi faceam. Acum realizez ca, desi sustin in continuare ca sinceritatea este o valoare fundamentala, care inlesneste comunicarea eficienta si onesta intre indivizi, totusi trebuie sa fii atent si sa iti pese si de ceea ce simt ceilalti si sa ai grija sa nu ii ranesti prea mult, pentru ca printre ei se afla si persoane extraordinare care chiar nu ar merita un asemenea tratament. In concluzie, ar trebui sa ne situam la mijlocul distantei dintre sinceritatea absoluta si dragostea fata de aproapele. Cum scrie si in Biblie: „Fiti vicleni ca serpii si blanzi ca porumbeii”, adica „Ganditi ca serpii pentru a le putea anticipa actiunile si a va feri de ei, dar nu procedati si voi in stilul lor”.
numai idiotii doresc google in limba moldoveneascå
4 răspunsuri la “intre noi, actorii”
Teza e interesanta si cheama la elucidarea mai multor aspecte ale problemei.Probabil,ca viata in afara tetrului nu exista.Sunt conditiile,constringerile,ca fiecare din noi sa poata supravietui psihic.Este ,pina la urma,vorba de „contractul”incheiat cu societatea care te determina sa vorbesti,sa actionezi,si chiar sa gindesti asa cum cer exigentele ei si nu cum ti-ai dori tu ca individ sa te manifesti.Nu degeaba iluministul J.J.Rousseau spunea ca societatea limiteaza si chiar denatureaza omul,invocind revenirea in natura.
Intr-un fel sau altul ,suntem toti condamnati la a juca roluri si parca asa e si normal sa fie.Or,caderea in absurd ii urmareste pe cei care fac abstractie de ceilalti si sunt,cum se spune pe la noi,ei insisi.
Dar,ceea ce- mi pare mie cu adevarat ridicl si chiar grotesc este faptul ca sinceritatea este considerata o valoare universal valabila careia ,dintotdeauna,i s-au adus elogii,ca pina la urma sa afirmam ca in viata fara teatru nu se poate.Si atunci imi vine in minte inevitabila intrebare:pentru cine,atunci,au fost create valorile?
..mmmda.frumos comentariu
Cred ca Shakespeare spunea ceva tot in genul „Viata este o scena de teatru”. Ideea e ca teatrul aduce anumite avantaje. Eu o stiu din experienta. Am jucat teatru mai ales in mediile pe care le consideram ostile. Adoptam, „jucam” un anumit comportament pentru a vedea reactiile celorlalti. Intrucatva, faceam experiente pe oameni. In functie de feed-back-ul lor, imi dadeam seama cu ce fel de oameni am de a face si asta ma ajuta sa ii cunosc mai bine si sa stiu cum sa ii abordez. In general, presupunerile mele se adevereau rapid, in sensul ca ceilalti reactionau cam cum imi imaginasem dinainte, astfel ca mi se confirmau banuielile. Este intr-un fel o sansa sau o provocare pe care o lansezi celorlalti. Prima impresie insala, pentru ca nu exista date suficiente. Dar in momentul in care ii antrenezi pe ceilalti intr-o astfel de experienta teatrala, intr-un astfel de „test”, ei au sansa sau nesansa sa se arate exact asa cum sunt ei. Asta imi aminteste de basmele cu Sfanta Duminica preschimbata in cersetoare care cauta milostenie pe la toti voinicii, ca sa ii incerce si sa vada care dintre ei merita cu adevarat comoara ajutorului sau.
In al doilea rand, merita sa joci teatru de fata cu autoritatile sau cu alte medii ostile care ar putea sa iti restrictioneze campul de actiune. De exemplu, te folosesti de pretexte absolut acceptabile pentru ca, pana la urma, sa obtii ceea ce doreai tu si era greu de acceptat. Cam asta este lobby-ul.
In orice caz, de obicei eu am preferat sa fiu un Gica Contra, sa ma comport absolut natural, sa spun verde in fata ceea ce aveam de spus, indiferent de cati dusmani imi faceam. Acum realizez ca, desi sustin in continuare ca sinceritatea este o valoare fundamentala, care inlesneste comunicarea eficienta si onesta intre indivizi, totusi trebuie sa fii atent si sa iti pese si de ceea ce simt ceilalti si sa ai grija sa nu ii ranesti prea mult, pentru ca printre ei se afla si persoane extraordinare care chiar nu ar merita un asemenea tratament. In concluzie, ar trebui sa ne situam la mijlocul distantei dintre sinceritatea absoluta si dragostea fata de aproapele. Cum scrie si in Biblie: „Fiti vicleni ca serpii si blanzi ca porumbeii”, adica „Ganditi ca serpii pentru a le putea anticipa actiunile si a va feri de ei, dar nu procedati si voi in stilul lor”.
numai idiotii doresc google in limba moldoveneascå