Cred că ni se trage de pe vremea Uniunii Sovietice. Ne place să părem mai buni decât suntem, adică „în rând cu lumea” sau aşa cum tind să fie… ceilalţi! De aceea, zicea unul dintre profesorii mei, se plimbă moldovenii în Mercedes, dar fără ciorapi.

Din acelaşi motiv, mulţi dintre noi nu sunt în stare să recunoască că au greşit. Îi vezi învârtindu-se în fel şi chip, ba că “tu nu înţelegi nimic”, ba “ce eu? ce eu? dar tu ţii minte cum ai procedat atunci???”… Încearcă să îşi păstreze prestigiul până îl erodează de tot. Patetic…

Cunosc, însă, o persoană căreia nu-i pasă de normă şi nu-l atrage deloc prestigiul, chiar dacă are şanse mari.

Are acum o “afacere” foarte bizară. Creşte acasă muşte! Le hrăneşte, le dă apă, verifică să fie potrivită temperatura mediului… Aşteaptă ca ele să depună ouă, pe care le vinde. Pescarilor.

Toată lumea a fost măcar o dată la pescuit şi a cumpărat, cel mai probabil, nadă. Dar nu multora le-a venit ideea, iar dacă le-ar fi venit ar fi râs împreună cu prietenii fără să îi acorde prea multă atenţie. Că doar… e din cale afară, nu se încadrează în norme… Andrei, însă, câştigă 500 de lei pe zi, vânzând cutiuţe cu nadă a câte 10-15 lei. Iar ziua nu stă la birou, nu se ceartă niciodată cu şeful (n-are şef), poate să navigheze pe Internet sau să mai stea de vorbă cu amicii.

Amicii îi admiră ingeniozitatea, mulţi, însă, sunt sigură, îl mai privesc ca pe un ciudat. Ei şi? Nu e şi asta o formă de curaj? 🙂

• absolubil