Ultimele luni ale anului 2006 au fost perioada in care reprezentantii celor mai importante institutii ale statului, societatea civila, presa, partidele, numerosi oameni politici si intelectuali s-au declarat mai hotarati ca oricand dupa 1989 sa se desparta de propriul trecut comunist. Stau marturie in acest sens numeroasele declaratii si atitudini publice, pasii facuti spre deconspirarea Securitatii, infiintarea celor doua Comisii pentru cercetarea totalitarismului comunist ori cele cateva initiative legislative pertinente.
Despartirea de trecutul comunist – depasirea lui prin reabilitarea adevarului istoric, prin asumarea responsabilitatilor si repararea raului care inca mai poate fi reparat – reprezinta un pas fara de care noul destin istoric al Romaniei nu va putea fi niciodata implinit. Nimic nu poate fi cladit temeinic pe un trecut pus mereu intre paranteze, pe adevaruri amanate la nesfarsit ori pe dreptatea mereu refuzata celor care au avut de suferit.
O coincidenta, pe care o speram fericita, face ca in aceste saptamani – in care societatea romaneasca pare mai decisa ca niciodata sa se priveasca lucid pe sine insasi si sa-si asume propria istorie – sa se implineasca 50 de ani de cand Paul Goma a avut de suportat primele represalii, primele dintre consecintele cele mai grave pentru atitudinea si manifestarile sale impotriva totalitarismului comunist. in vara lui 1956, studentul la Litere Paul Goma este judecat, pentru scrierile sale, la Rectoratul Universitatii Bucuresti, iar in noiembrie 1956 avea sa fie arestat si anchetat de Securitate (in 1952, elev fiind, a fost de asemenea „retinut” timp de opt zile la Securitatea din Sibiu). Au urmat 21 de ani de opozitie deschisa fata de regimul comunist si tot atatia de represiuni impotriva sa si a familiei sale – inclusiv 2 ani de inchisoare, 5 ani de domiciliu fortat, excluderea abuziva din Uniunea Scriitorilor etc. Iar din toamna lui 1977 si pana astazi, 29 de ani de exil si de proscriere nedreapta si dureroasa.
Noi, semnatarii acestui Apel, consideram ca a venit timpul ca Statul roman sa-si asume responsabilitatea pentru toate acestea, sa le puna capat si sa procedeze neintarziat la repunerea in drepturi a lui Paul Goma si a familiei sale. Nu Paul Goma trebuie sa initieze aceste demersuri, ci Statul roman, autoritatea in numele careia au fost luate, in 1977, ca urmare a initierii miscarii pentru drepturile omului, masurile represive abuzive, de care pana acum, din pacate, nu s-a dezis sub nicio forma.
Este timpul ca Romania sa recheme acasa pe unul dintre cetatenii sai care o onoreaza in cel mai inalt grad. Este timpul ca exilul lui Paul Goma si al familiei sale sa inceteze macar astazi, la 17 ani de la prabusirea regimului comunist opresiv. Este timpul ca scriitorul exilat sa primeasca recunoasterea si reparatiile care i se cuvin – de ordin moral, istoric, cultural dar si material – pentru cei 50 de ani in care si-a servit exemplar tara careia ii apartine cu intreaga sa lupta, cu cartile sale.
Statul roman trebuie sa anuleze toate masurile represive care au fost luate impotriva lui Paul Goma si a familiei sale incepind cu anchetarea, arestarea si intemnitarea lui. Sa i se ceara scuze, sa fie repus in drepturi oficial si sa i se asigure o pensie de merit si o locuinta corespunzatoare, precum si orice alte juste despagubiri pentru prejudiciile morale si materiale suferite.
Ne adresam Presedintelui Romaniei, Primului-ministru si Presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului cu apelul de a decide masurile necesare pentru a-i fi redata cetatenia romana si pentru repatrierea cat mai grabnica a scriitorului in exil si a familiei sale.
Ne adresam partidelor politice parlamentare si neparlamentare, intelectualilor romani, reprezentantilor Uniunii Scriitorilor, organizatiilor societatii civile, celor doua Comisii de cercetare a totalitarismului comunist, precum si tuturor institutiilor de presa cu apelul de a ni se alatura, pentru a incuraja, impreuna, institutiile de stat competente sa adopte si sa aplice masurile de repunere deplina in drepturi a lui Paul Goma si a familiei sale.
Suntem incredintati ca declaratiile si atitudinile noi din ultimele luni se vor dovedi pe deplin sincere si vor face posibil sa se infaptuiasca acest act de dreptate istorica.
Semnaturile Bucuresti, 7 septembrie 2006
Dan Culcer, scriitor si publicist, Elancourt, Franta
Ovidiu Nimigean, scriitor, Iasi
Valerian Stan, publicist, Bucuresti
Flori Stanescu, istoric, redactor, Bucuresti
Mircea Stanescu, istoric, Bucuresti
Oleg Brega, cineast, jurnalist liber, Chisinau
(lista ramine deschisa)
26 de răspunsuri la “Apel pentru repunerea lui Paul Goma si a familiei sale in drepturile de cetateni romani”
E o idee foarte buna acest demers colectiv. Care sunt institutiile abilitate sa-i redea cetatenia si sa-i acorde reparatiile pe care le merita?
Vrea sa multumesc persoanei care m-a ajutat sa-l descopar pe Paul Goma.Aceeasi persoana mi-a zis ca,noi,romanii suntem saraci fara Goma.Acest mesaj as vrea sa-l transmit mai departe.
Sustin acest apel,pentru acest MEGAOM in care se oglindeste tragismul unei natiuni,el fiind expresia cea mai vie a tot ceea ce se numeste lupta pentru viata,oricit ar fi durat ea,dar traita in picioare.
Da, trebuie statul roman sa-si recunoasca odata si odata toate greselile istorice, sa-si asume responsabilitatea pentru ele si sa le repare. Paul Goma si familia trebuie repus in toate drepturile. Dar propun: SA SE REDEA ,CONCOMITENT, TOATE DREPTURILE , CETATENIA TUTUROR ROMANILOR DIN BASARABIA, ABANDONATI DE STATUL ROMAN IN 1940 . ROMANIA SA-SI ASUME PUBLIC ACEASTA GRESALA ISTORICA SI CONSECINTELE EI. INCEPUTUL SA FIE ABROGAREA MODIFICARILOR DIN 2004 IN LEGEA DESPRE CETATENIE, CARE I-A SITUAT PE ROMANII DIN BASARABIA IN TAGMA STRAINILOR. O RUSINE PT ROMANIA ACEASTA LEGE…
Comentariu pentru Nina din Iasi: Este incorect spus ca „Romania a abandonat Basarabia in 1940”, pentru ca tocmai de dragul Basarabiei Romania a intrat in razboi pe Frontul de Est, efectuand odioasa alianta cu Germania nazista si recuperand astfel Basarabia pierduta. Cati Romani au murit pe acest front… E un sacrificiu demn de luat in seama si dovada cea mai vie ca Romania a luptat pana la ultima suflare pentru a salva Basarabia. Din pacate insa, in prezent, atitudinea Statului Roman fata de Basarabia si problemele ei este rusinoasa si nedemna. Probabil ca sunt interese care vin de deasupra, din partea Europei, iar Romania crede ca, intrand in acest joc, Europa ii va darui candva o firmitura a integrarii basarabene. Greu de estimat…
Ii rugam pe semnatari sa-si indice numele complet, ocupatia si locul de rezidenta !!!
Unde pot si io sa semnez???
Aici semneaza.
(NUMELE COMPLET, OCUPATIA , LOCUL DE REZIDENTA)
SEMNEZ… COMENTARIU PT VLAD; Romania A ABANDONAT Basarabia in 1940,in urma pactului Ribentropp-Molotov.Basarabia a fost CEDATA Uniunii Sovietice. In 1941,cand Germania a inceput ofensiva asupra Uniunii Sovietice, GENERALUL ANTONESCU A ORDONAT SOLDATILOR ROMANI SA TREACA PRUTUL PT A ELIBERA Basarabia… Dupa cum stii, planurile ,in final, au esuat si MULTPATIMITUL PAMANT A RAMAS LA RUSI. ISTORIA NU INTOARCE CEEA CE S-A DAT DE BUNAVOIE, CONSTRANS SAU… DE FRICA/nu conteaza// ROATA ISTORIEI NU O POTI INTOARCE/ CU PARERE DE RAU…/Acesta este , Vlad ,adevarul, poate nu stii sau poate nu vrei sa recunosti acesta rusine a Romaniei, dar… asta este „alta poveste”
Semnez,Olga Catarau,studenta,Galati
Semnez, Ina Lupu, cineasta, Chisinau
semnez!!!!
semnez si eu!
Semnez
eu nu semnez nimik fiindca a scris aberatii la adresa romanilor din ardeal nu imi mai amintesc bine titlul si o fii el scriitor dar are el ceva personal cu oamenii din aceasta zona si sa se informeze mai bine ca antonescu nu e din ardeal ci din alta zona a tarii.pacat ca e roman
SEMNEZ, PAVEL MUNTEANU, STUDENT, CHISINAU
Semnez! Radu Millea, sw eng, Santa Clara, Ca, USA
Semnez!
Paul Goma se adreseaza initiatorilor si semnatarilor apelului cu multumiri: http://paulgoma.free.fr/paulgoma_pdf/pdf/FRP_APEL_SEMNATARI_MULTUMIRI.pdf
GOMA este fntastic, este cel mai vertical dintre intelectualii romani, Il iubesc pe dl.Goma pentru curajul lui, pentru umorul amar. Este un foarte mare scriitor .Adevarul este ca nu-mi gasesc cuvintele care sa-l poate descrie. Romanii nu-l merita.
Semnez!
Sunt carcotas si liber cugetator.
Semnez!
Nu stiam ca se mai poate semna.
Semnez!
RADU GONCIAR, profesor, Botosani
Am uitat sa dau celelalte date.
Semnez Apelul pentru repunerea lui Paul Goma si a familiei sale in drepturi de cetateni romani.
Acest aparator al drepturilor romanilor – prin opera si faptele sale nobile – a fost unul din cei mai devotati fii ai Romaniei; de ce n-ar fi si Romania mama devotata fiului ?!?
Grabaru Anatol, profesor de limba rusa, Chisinau
Pe de o parte sunt cu totul de acord ca lui Paul Goma sa i se acorde ceea ce nu ar fi trebuit sa i se ia in primul rand: cetatenia romana. Pe de alta parte am fost crunt dezamagit de lipsa lui de caracter tocmai cu oamenii apropiati lui, cu Monica Lovinescu, care a facut enorm ca numele lui sa iasa din anonimat. Pentru ca, fara nici un fel de „sfiala” pot spune ca am incercat sa-i citesc cartile, dar nu mi se par scrise de un mare talent; n-am putut termina nici una. Ca scriitor, a fost slab. Ca om, nu a avut caracter. Ca erou, da! A fost erou, fiind singurul care a avut curajul (desi e drept ca a fost sprijinit in mod admirabil de Europa Libera) sa i se opuna lui Ceausescu in perioada cand tuturor eroilor revolutionari de azi li se incolaceau limbile in gura pupandu-l in…pe Ceausescu!
Ce e al lui, e al lui si nimeni nu poate nega istoria!!!
Pt Nina Coleaghin:
In vara anului 1940 Romania a fost incoltita din toate partile, fiecare incercand sa muste o parte din ea. Acum se stie ca regele Carol al doilea era deja informat de faptul ca atat Stalin cat si Hitler vor cioparti Romania. Carol al 2-lea a instituit dictatura regala. Deja prin acest simplu fapt, deciziile lui nu i se pot reprosa intregii tari, pentru ca sub dictatura nu e loc pt discutii. Transilvania s-a aflat sub aceeasi crunta oprimare si sfartecare pe atunci. Ce putea sa faca Romania ca tara? Daca Stalin si Hitler ar fi fost advresari, era altceva. Dar atunci ambii se pupau in bot, sub aprobarea tacita a senilului de Roosevelt.
Dar cand fortele cele mai mari din lume la acea ora se unesc si santajeaza un stat mic prin comparatie, care ar fi fost solutia optima? Unii spun: rezistenta armata. Cat ar fi putut rezista Romania atacata din est de Stalin si din vest de Hitler? Si ce s-ar fi ales atunci de tara? Polonia, o tara mult mai populata, a capotat lamentabil si a fost distrusa. Franta a capitulat. Stalin acaparase si tarile baltice si o jumatate din Polonia. Prin acceptare, Carol a crezut ca minimizeaza pierderile. E greu de spus care ar fi fost soarta Romaniei daca ar fi luptat (o jumatate de armata contra rusilor si cealalta jumatate contra Germaniei, Italiei si Ungariei care ar fi sfartecat tara oricum. Poate s-ar fi intamplat ca in Polonia, sa nu ramana piatra peste piatra! Si cum ar fi fost mai bine: cu 2 milioane de morti sau cu 10 milioane de morti si totul distrus? Greu de evaluat!
Oricum Carol al doilea a ramas cu un nume sinistru in istorie. De altfel el a patruns in cartea Guiness a recordurilor nu ca un campion al democratiei sau al patriotismului, ci ocupa „cu mandrie patriotica” locul 1 in pozitia de „regele cu cel mai mare madular al tuturor timpurilor”, un playboy. El a dat de fapt lovitura mortala ideii de monarhie constitutionala in Romania.
sunt de acord cu repunerea lui paul goma si a familiei sale in drepturile de cetateni romani.
NU INTELEG DE CE E ASA GREU CA CINEVA SA SEMNEZE NISTE HARTI !
RUSINE CELOR CARE NU FAC UN LUCRU ATA DE USOR !!!!!!!!!!!!!!