Am fost surprins să constat cât de unilateral văd lucrurile majoritatea cetăţenilor care în primăvară urmează să se prezinte la urna de vot. Şi mă refer nu doar la cei mai puţin cultivaţi dintre ei, ci şi la multe persoane instruite. Nu o dată am remarcat priviri surprinse, dacă nu chiar înjurături, când încercam să explic de ce nu voi vota, de exemplu, cu nişte tinerei pe care toată lumea progresistă şi evoluată îi adoră şi care sunt consideraţi de neînlocuit, unicii care vor scoate ţara din marasm.
Sunt impresionante şi înduioşătoare preocupările pentru lucrurile sfinte, pentru soarta patriei şi altele. Dar parcă, totuşi, uneori mi-aş dori şi câte ceva personal de la politicieni, chiar cu riscul de a scandaliza şi a fi învinuit de meschinărie şi mercantilism.
Deci, stând şi cugetând, am ajuns la concluzia că nu există o singură baricadă, pe părţile opuse ale căreia s-ar situa doar două clase antagonice de oameni. În fiuncţie de statutul social, de avere, de interese specifice, de codul genetic etc., fiecare îşi construieşte imaginar o baricadă, postând pe partea ei opusă categoria ostilă, care se împotriveşte cel mai mult intereselor sale.
Personal, când vine vorba de scrutinul electoral, în prima etapă, îi postez de cealaltă parte a baricadei pe heterosexuali, mai ales pe cei religioşi. Ulterior, documentându-mă, fac o delimitare întrei ei şi îi includ în categorii distincte: homofobi, indiferenţi şi simpatizanţi. Pe ultimii îi văd alături de mine, pe baricada mea imaginară, ca aliaţi.
Deci, sper că cei care obişnuiau să mă înjure pe motiv că nu le împărtăşesc opţiunile politice şi îmi exprim preferinţa pentru oameni politici consideraţi depăşiţi, demodaţi, care reprezintă trecutul, vor înţelege într-un final că taberele noastre nu au nimic în comun. Părţile antagonice de pe numeroasele baricade sunt diferite şi urmăresc interese, care momentan nu se intersectează.
În ceea ce mă priveşte, voi vota cu politicieni nespectaculoşi, dar pragmatici, care pun individul mai presus de entităţile în numele cărora a fost sacrificat întotdeauna. Pentru că ei îşi asumă curajul să reprezinte minorităţi în care toţi dau cu piciorul. Şi acesta este adevăratul eroism, nu fluturarea cu Biblii, cadelniţe şi steaguri, care nu au puterea să compromită. Dimpotrivă, aduc glorie uşoară, popularitate fără efort. Iar dacă interesele mele de individ umil şi neînsemnat vor coincide cu ale lor, de politicieni mercantili, nu-mi rămâne decât să mă bucur…
19 răspunsuri la “Fiecare cu baricada lui”
G, tu o să-ţi asumi permanent nişte merite care nu vor fi ale tale fiindcă ai tendinţa de a te băga in seamă.
Dacă vor iesi democraţii meritul va fi şi al vostru 🙂 (va fi pe dracu) deşi judeci pe ceilalţi voi sunteţi exact la fel, sunteţi totdeauna undeva unde se poate câştiga, mult mai răi decât religioşii (ăia măcar au o doctrină şi o vor ţine mai departe dar majoritatea dintre ei ar refuza dacă ar ieşi comuniştii) voi insă, „indiferent” cine va fi e bun dacă vă dă şi vouă, mai ieri spuneai că ai vota până şi comuniştii 😛 nu ? ce te mai dai diplomat doxă cind eşti plin de rahat ? nu ai face rabat la nimic inclusiv la comunişti dacă ţi s-ar da. corect ?
pa pa
Anonime, văd că n-ai înţeles nimic din textul meu, ca de obicei. Da, aş vota cu comuniştii dacă numai ei s-ar angaja să mă reprezinte în Parlament. Că doar n-o să-mi dau votul de florile mărului, pentru ochi frumoşi. M-am săturat să fiu prostit cu cuvinte mari şi frumoase, un adevărat business pentru vulpoii de politicieni, cărora le este mult mai uşor să vorbească de lucruri înălţătoare, pe care se sprijină tradţiţia, decât să apere indivizi concreţi.
Apropo, cum ţi-ai clădit tu baricada ta? Care sunt părţile beligerante?
😆 cum d-le să te reprezinte nişte comunişti ?
Îţi dai seama ce aberaţii spui ? la fel de bine poţi spune că accepţi să te reprezinte şi nişte hoţi findcă nu-i nici o diferenţă.
inseamnă că tii în dos de altele mult mai importante.
Pe care ar trebui să le rezolve cine ? ceilalţi ?
Adică tu să mori de foame ai vota cu comuniştii ptr că ţi se de spor de p..lă 😆
Iar când ţi-o fi foame (ca şi majorităţii) ei să se zbată …te rezolvă astfel şi pe tine (normal) nu ? la ce să te mai complici TU.
când o fi cu identitatea iar o fi tot treaba lor, nu ?
mare curvă poţi fi.
problema homosexualilor nu e o proritate pentru tările in care există hoţie, nedreptate şi injustiţie la un nivel alarmant.
(Abia de la unguri spre vest se poate vorbi cât de cât de asemenea probleme)
Noi suntem intr-un rahat imens din care nu ne va scoate homo puliticus cu legile date pentru ei, dacă se va da ceva va fi doar pentru a face praf in ochii democraţilor vestici in scopul de a masca hoţiile şi injustiţia existentă.
Nu se va face absolut nimic prin asta pentru că nu s-a stârpit hoţia comunistă, buba principală, poate fi o bucurie doar pentru proşti.
GW nuştiu prin care prizmă prieşti politica, darce ai scris este o absurditate totală asupra logicii d-li privind politica umanităţii.
Orce politică are patru căi. Poate fi partide multe la număr cu diferite denumir.
Deci, prima cale este adivărul prin care treci cu dureri mari.
A doua cale este minciuna care trece nedureros dar cu un sfîrşit tragic.
A trea cale este adevărul dar dus de incompetenţi/neprofesionişti care aduce la destabilizare. Adica conduşi de profitor care au auzit vre-un proect dar nau judecată.
A patra cale este dusă de organizatori destructivi folosind principiile şi denumirile directivei pentru nimicire, fie spiritul, fie naţiune.
Deci GW, alegînd partidul pe care îl votezi analizeazăi trecutul. Cît populizm au demonstrat şi nimic realizat.
Scriu aceste lucruri ca să înţelegi că cartofii cresc pe cîmp, şi nici într-un caz în depozit.
Adica nu căuta partide pentru reclama homosexualilor, dar prin activităţile voastre vă reclamaţi.
Un homosexual incompetent şi bolnav la cap a întrodus ură în poporul care viitează acest forum faţă de restul homoseualilor.
Gici din trei răspunsur, cinei homosexualul de care merge vorba.
Succes la alegeri cu nasul sus. Dar să fii convins că cine sare în sus cade numai decît jos. Conform logicii, cu cît mai sus sari mai dureros este la cădere. Şi încă o zicală: Nu scuipa în apa pe care bei.
„Ulterior, documentându-mă, fac o delimitare întrei ei şi îi includ în categorii distincte: homofobi, indiferenţi şi simpatizanţi. Pe ultimii îi văd alături de mine, pe baricada mea imaginară, ca aliaţi.”
Vorbesti pe nas mai idiotule, a treia categorie nu exista, degeaba visezi tu cai verzi pe pereti. Cum dracu poti fi atit de timpit si sa nu realizazi asta?
Anonymous,bravo!!!,ai adus argumente serioase,dar sunt totusi oameni, care desi culoarea este neagra, el spune ca este alba. Asa ca el, nu are nevoe de argumente,ce sa-i faci; PACAT!!!!
Emile, vorbeşti de parcă cei care pretind că votează pentru ţară ar face abstracţie de interesele lor, de felul în care sunt constituiţi. Atunci cum se explică că toţi patrioţii înflăcăraţi sunt şi homofobi? Că partidele cu retorică patriotică, ca şi comuniştii de altfel, îi privilegiază doar pe heterosexuali? E uşor să fii patriot când ai asigurate toate drepturile elementare.
Cred că la scrutinul din primăvară voi vota pentru prima dată nealienat. Adică nu voi mai pune pe primul plan ţara, steaguri, limbă şi alte copite de cai morţi, ci, ca un om simplu în carne şi oase, interese mai pământeşti. Dar parcă ai cui să explici. Cui? Celor ghiftuiţi de drepturi, care nu văd mai departe de lungul nasului de la atâta privilegii şi cărora le place să se dea idealişti vorbind despre Patrie şi nevoile ei?
Baieti, NU mai cititi cacatul acestui egoist!!!
NU mai scriti commenturi, el asta si asteapta de singur si lepadat ce este…
Eu de exemplu nici nu citesc articolul caci de acum stiu ce contine, ma uit la commenturile anumitor persoane de pe forum, caci scriu logic.
GW, zbiara macar, urla, macar desfa-te in patru, tampenii de tipul nuntilor si paradelor de gay in RM nu vor fi!
Fratilor! sa-l inaintam pe GW in parlamentul dracilor din partea noastra, ca ai lui eau dat cu piciorul si eata a ajuns la noi cu plingere ca dracii eau inviolat drepturi.
Acum GW doreste sa instaureze legile dracilor la noi sub diferite viclenii ca: – EGAL IN DREPTURI
Mai GW, pina la urma ean zi, vrei sa ne duci pe noi in drepturile homosexualilor sau sa devii in drepturile noastre?
A trea nu exista.
Witcher, trebuie să înţeleg că eşti un altruist şi că te ustură adevărul?
Mah scarbosenie, stii a scoate usor lumea din sarite!
Eu urmez traditiile crestinesti si am sa am nunta cu o femeie, normal, OMENESTE! Uite la el ce aere face, nimicul, nu destul ca face galagie… el inca sare cu vorba, mocirla!!!
In talpa talpii iadului ai sa stai desfranatule, chiar aseara am citit pe un site despre opinia bisericii ortodoxe despre scarbosenii de alde voi. Afara cu voi, otrave ale societatii ce sunteti!!! Lecuiti trebuiti, TOTI!
Witcher, calmează-tă. Totuşi, spune-mi şi tu, nu-i aşa că e uşor să fii echidistant şi altruist atunci când niciun partid politic nu-ţi contestă drepturile de heterosexual?
Mi-a placut articolul, Gheorg.
Nici eu nu vreau sa votez cu partide care isi zic liberale, dar cocheteaza cu homofobii. Daca doctrinele lor, programele si persoanele din liste vor fi cu adevarat liberale – numai atunci ii voi vota.
Daca societatea nu este pregatita pentru o doctrina cu adevarat liberala, ce sa-i faci, asta e. Lasa sa rastoarne autobuzele cu gay, daca le face placere, si sa fie ciomagiti la randul lor de politie cand le vine si lor cheful sa iasa in strada.
In primul rand, asta e orientarea sexuala normala care a fost si va fi dominanta. Nimeni nu are cu ce o contesta. Si nu schimba tu tema de la desfrau (homosexualismul asta si este) la nirolaiala limitarii drepturilor. Asa va trebuie!!! Stii,la inceput eram intr-adevar destul de tolerant fata de voi, homo, insa niorlaiala ta insistenta m-a transformat pe mine (ca si pe o serie de useri pe site) nu in homofob, dar in omul care uraste din tot sufletul orientarea homo!!!
Şi in al doilea (nu şi in ultimul rând) e un dobitoc
care or fi ăia „ghiftuiţii de drepturi” şi plini de privilegii ? eşti ţăcănit cu totul.
Ovidiu Eduard Ohanesian: Răpirea a fost iniţiată la Bucureşti cu concursul serviciilor secrete şi al unui cerc restrâns de politicieni sub acoperire din vechea Securitate din jurul Palatului Cotroceni. Preşedintele ţării Traian Basescu a declarat imediat după eliberarea noastră că acţiunea a fost instrumentată în România. Am să vă fac o dezvăluire din volumul 2 al cărţii mele Răpirea din Irak – Terorism de Stat cu Luare de Ostatici – Ancheta. Unul dintre iniţiatorii răpirii este generalul (r) Ion Ştefănuţ, fost şef al Direcţiei Antitero din cadrul SRI. Numele său figurează în raportul generalului (r) Ion Maranda, şef al Direcţiei de Protecţie Internă din SRI in anul 2005.
http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/
Cucuveaua-mbufnata,
snu t-aflai diu tioi aflata.
Ci esti ahat blastimata,
si-ahat multu-nfarmacata.
Pi caie casa ai stata
s-pi-cai ugeac ai cantata,
di timeli s-au ravaita
s-oamnenili tati, au murita,
s-oamenili tati, au murita.
Casa cea ce te-aninasi,
dupa cineri di cantasi,
era-unui telnic mare,
ti-oili n-avea misurare.
Cai cu iape misticate
si multe multe muscate,
avea hili, avea nurori,
toti cu feate s-cu ficiori,
toti cu feate s-cu ficiori.
Pi casa de-andai cantasi,
parc-o stroflu il bagasi
Oile se-ngalbedzira
s-pan de una il supsira.
Multe s-cali tu na muciara
pascandu sa-nfarmacara,
tihtusira hili, nurori,
cu feate, cu toti ficiori,
cu feate, cu toti ficiori.
Cas-armase pundixita
si di omaneni nemuntrita
pin-cadzu si-s face pade
si criscu iarba s-lïvade.
http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/02/7×1988-nota-securitatii-dinescu-am-stat.html. 459
Strict secret 7 octombrie 1988
Nota Securitatii.
Dinescu: Dlor vreau să dau citire întocmitului text. Împreună cu Aurel am stat la o aia mică, să avem o bază de pornire şi până la urmă văd că s-a rotunjit destul de bine, dar tocmai d-aia v-am…. (nu termină). Problema era cum să ne adresăm, erau mai multe chipuri, la început la tovarăşul.