Ora 16.13, o universitate ca oricare.  Avem un ochi în orar, iar lecţia de după acesta trebuie să înceapă la 16.40.  Asta e, am ocazia să mai discut cu colegii, cine ştie ce aflu de la ei. Unde îmi aud o colegă: “Măi, hai să fugim”. Din gaşca care a auzit propunerea asta super-tentantă trei îşi dau deja acordul, pe alţii doi îi trădează limbajul non-verbal că exact la asta se gândeau.

– Sofia, fugim?

– Nu. Adică, voi, dacă vreţi, fugiţi, eu rămân.

Răspunsul a nemulţumit-o pe fata care a întrebat, care s-a şi întors ostentativ cu spatele. Ceilalţi tac.

– Hai, măi, de ce nu vrei?

Sofia a fost uimită să audă întrebarea asta, pentru că răspunsul i se părea firesc. Venise la ore, vroia să meargă la ore, iar lecţia care începea la 16.40 chiar i se părea foarte interesantă.  Avea motive să nu fugă.  Şi nu avea nici un motiv să fugă.

– Dar tu de ce vrei să fugi?

Fata a fost uimită să audă întrebarea asta, pentru că răspuns… nu avea. A zis doar un “eei..” (a se citi “dai şi tu nişte întrebări!”).

Uşor de înţeles atunci că e pur şi simplu un trend, că studenţii ăştia se bucurau să fugă de profi, simţind că îi păcălesc în modul ăsta. Nu, nu e vorba de spirit rebel, ci de fapt social.

În primul rând, era cool în clasele primare, poate şi gimnaziale să fugi de la ore. Chiar simţeai că tu ai luat o decizie, că poţi şi tu să faci ceva, liber de ordinele profesorilor, dirigintei… Să vină de acolo tendinţa asta semi-conştientă a studenţilor? Dar e revoltător că gândirea, relaţia cu mediul de învăţământ le-a rămas aceeaşi. Asta înseamnă că relaţia cu profesorii e una de subordonare, că studenţii în loc să regleze altfel acest fapt, înloc să pună accent pe personalitatea şi drepturile lor, optează pentru cea mai simplă şi negândită soluţie – să fugim.

În al doilea rând, e interesant că din moment ce Sofia nu acceptat să fugă, nu a mai fugit nimeni. Ha? Studenţii aveau printre ei doi oameni cu păreri diferite, iar ei nu făceau decât să adere ba la “mişcarea” unuia, ba la a celuilalt. La întrebarea “Tu de ce vrei să fugi?”, cineva a răspuns “Da eu nu fug…”. Oho! Dacă fug toţi, el nici nu crede că EL fuge. Lumea fuge, nu el.

P.S.: Încearcă să dezvolţi economia de piaţă şi antreprenoriatul într-o astfel de societate ; )

• absolubil.wordpress.com