Ziariştii de la Radio Moldova s-au convertit cu toţii la creştinismul ortodox. Am ajuns la această concluzie după ce, zilnic, aici apare câte un popă care propovăduieşte înţelepciunea confesiunii sale. Chiar acum câteva minute am prins nişte crâmpeie dintr-un discurs al unui slujitor din branşa cu pricina, în care îi îndemna pe tinerii căsătoriţi să păstreze curăţenia în relaţia lor, atunci când, după logodnă, mai au de aşteptat câteva luni până se căsătoresc. Totuşi, ziarista curioasă a insistat să afle ce se întâmplă în cazul în care nu o fac. Dar nici preotul nu s-a pierdut cu firea. Nimic mai simplu! În acest caz, tinerii se vor împărtăşi şi spovedi la biserică. Însă chiar şi dacă au trăit în curăţenie, tot ar fi bine să se împărtăşească şi spovedească.
Iar ieri am avut ocazia să aud o predică la Parabola Fiului Rătăcitor, condimentată cu cântece la temă, unul din ele fiind interpretat de Irina Loghin.
Sincer, dacă aş fi fost credincios, aş fi rămas înduioşat. Dar aşa mi-au trecut alte gânduri prin cap. De exemplu, de ce într-un stat laic, biserica face nestingherit prozelitism, mai ales că e separată de stat? De ce un post public de radio discriminează alte religii, pe agnostici şi atei, care cotizează şi ei la bugetul instituţiei?
31 de răspunsuri la “Radio Moldova – un radio ortodox?”
Idee tâmpită rău, după atâtea afaceri majoritatea popilor nu mai reprezintă mare lucru in ochii oamenilor, ei au denaturat lucrurile prin exemplele proprii. Nişte idioţi ii mai pot respecta.
Ce-ţi propun (pentru că aia cu popii nu e credinţă): Ascultă-l pe Dan Puric si comentează-l (fă un articol aici despre el si credinţa aşa cum o vede el, sunt curios, eu nu mai cred in popi să mă pici cu ceară dar mie imposibil să evit un om atât de spiritual)
http://www.danpuric.ro
ok ?
Dacă a fost vreodată spiritual, acum nu e decât un religios obişnuit. Apropo, nu-mi plac oamenii de teatru. Sunt atât de fiţoşi şi afectaţi…
Nu-ţi plac oamenii care spun un adevăr neplăcut ţie (probabil) nu propăvădueaşte cum fac popii, spune extrem de simplu din viaţă.
Comentează-l, uite el reprezintă poporul român şi spiritualitatea lui, nu popii.
Sper din tot sufletul să nu reprezinte poporul român şi spiritualitatea lui. Ca şi Patapievici, de altfel…
🙂 e printre unicii care reprezintă corect poporul român in spiritualitatea sa.
De ce nu-l comentezi şi te tot legi de popi ? te invit să il comentezi, poţi sau nu ?
Nu mă interesează pălăvrăgeala sa religioasă. Dacă era difuzată la un post public de radio sau la televiziunea publică, luam atitudine. În rest, nu mă priveşte, mai ales că nu e mai profund decât popii de care vorbeam mai sus ori decât tot felul de neveste isterice care văd flăcări, lumini orbitoare şi apoi concep imaculat…
Omul e public G, sunt interviuri date la televiziuni nu e vorba de religie decât in procent mic.
comentează-l, care-i problema ? despre aceleaşi lucruri vorbeste şi el doar că le spune din privinţa OMULUI nu a clerului.
Iţi place să te legi de chestii pe care le poţi combate relativ simplu din cauza indoctrinării oamenilor şi lipsei lor de cultură dar ceva corect nu poţi combate ? dezamăgeşti (era de aşteptat mai bine spus).
Pe dracu Lupusorule, habar n-ai sa raspunzi, si faci pe indiferentul. Ti-am mai spus, esti atit de banal incit fandoselile tale de „om cult” sunt frectie la un picior de lemn. Toata sporavaiala ta, e lucru manual, intelectual, nici vorba.
Gheorg Wolfovitz cu fiecare articol al tau ma conving ca boala ta progreseaza:)
+1, Insurgent!…
Dan Puric nu e decat un comic solemn. Un impostor aproximativ, dar foarte zgomotos (totusi, credinta se traieste in intimitate, nu trebuie predicata in delir la televizor).
Iata ce scrie despre Dan Puric un intelectual ca Andrei Plesu, poate cea mai stralucita inteligenta pe care o are cultura romana. Apropos, Andrei Plesu e credincios, dar unul discret, nezgomotos.
Asadar, citat din Plesu:
„…Apare, din cand in cand, la televizor si vorbeste patetic despre „neam”, despre „credinta omului simplu” si despre Iisus Hristos. Ma frapeaza, de fiecare data, subtonul de impostura, falsul acestui tip de discurs, semidoctismul lui, incantat sa manipuleze grandilocvent cele mai obosite locuri comune ale retoricii nationale: noi care am suferit, noi pe care „ei” vor sa ne distruga, noi care suntem crestini de doua mii de ani, noi care nu ne dam batuti, noi care doinim, jelim si invingem, noi. Totul asezonat cu cateva citate prost asimilate si cu un fel de sfatosenie sugubeata, pastisand, fara har, stilul Petre Tutea.”
măi măi egon isteţul nu e vorba de inteligenţă (citat din Plesu „poate cea mai stralucita inteligenta pe care o are cultura romana” ..pârţ nu e şi din univers cumva ? ce scăpare de modestie, mi se rupe) nu e vorba de lauda nimănui s-a ofuscat pleşu (cu p mic, da) ? ci de o exprimarea simplă cum vede un simplu om. Nu-i place cum se exprimă ? de ce ? că se dă grandoman ? haide bre fumează in altă parte isteţimea lui plesu care pică de deşteptăciune la faza asta.
Asta e combaterea ideilor ? ckkcccckkk
Analizează ce spune TU, lasă-l pe leşu… pleşu, nu că nu-ţi place moaca, ca e strâmb că e drept, e abureală, le spune rău ? le spune incorect ?
Tu personal, nu spui nimic la subiect, citezi ce spune altul ofuscat.
Selectezi de aiurea cutare, cutare, grandoman 😛 (dacă şi ăla e grandoman eu sunt papa 🙂 ), nu vă place, nu vă convine faptul când cineva spune exact la subiect cum altul nu o poate face.
Apropo media l-a titrat ca fiind „fenomenalul Dan Puric” (e un fenomen) el nu s-a intitulat sau afişat in nici un fel.
A fost titrat astfel doar datorită exprimării sale (simple), are omul HAR …il are, e al lui, poate să exprime ceva cum alţii nu pot, oricâtă inteligenţă ar avea, mulţi văd cu alţi realitatea, se regăsesc mult mai clar in spusele sale faţă de cele ale oricărăor alti papagali. N-am intenţia să-l laud dar e un fenomen uimitor in simplitate, deşi cunoşti unele lucruri cind le spune el ..deşi simplu de tot, le aspune mult mai limpede. E ca o revelaţie a unor lucruri deja cunoscute dar totuşi neştiute, e spiritualitatea românului spusă intr-un mod inimaginabil de clar.
GW, decit criticai mai bine formeaza un program radio si mergi la studio si propunel. Daca v-a fi acceptat de ascultatori sa fiti sananatosi la lucru in studio Tele-Radio-Moldova.
Eu dau vot de astazi CONTRA emisiunilor homosexualilor.
Cerceteaza de aici din forum citi adepti veiti avea. Adauga pe cei care v-au sustinut la parada voastra.
Cred-ca nu are rost sa mai incerci, dar vezi cum, singur.
Pe „popa” poate mai multi il condamna in vorbele spuse de el, dar foarte multi il asculta.
Apropo, esti nascut din familie ghetero, cine te-a convertit in homo. Nu iti pare rau ca ai scuipat in stilul parintilor?
Nu te caesti ca multi nu te stimeaza ca om?
Nu te mustra ca numesti pe aproapele tau urit?
(yhema)
Fiecare are calea lui de mers in: viata, vorbe, gindire, explicatii… etc.
Cum se oate de a corecta omul? Al opri? Nu, nicidecum. Doar prin convingere omul se corecteaza. Dar cum se conving omul? Numai aca ved sau aude alternativa ori sa o simnta.
Bine, eata omul a postat un articol, cum sa-i ziceti ca n-are dreptate daca eu nu veti demonstra inversul.
(yhyl)
religia ortodoxa = cu comunismul ,primitivul ,saracia ,teroarea si hotia .
cultul devin ortodox a fost format de niste oameni criminali,tortionari si foarte,foarte primitiv al carui scop a fost si a ramas ca omenirea acelui cult de cand se naste si pana moare sa traeasca’n IAD.
bine cercetat de oricine poate vedea ca cultul devin ortodox sa dezvoltat in mediul de ura ,tradare si crime ,inpartasind minciuna si tortura .
iata ce sunt si astazi popoarele ortodoxe;schilete vii intr un trup incostient ,tradatori de neam si tara ,criminali tortionari,trup tainic al satanei,culturi publice ce aduce la niste popi foarte urati cu barbi si grasi educati in crime,minciune si jaf tot pe ce trudeste o viata intreaga .
lapteverde, musulmanii ce religie practică ?
sunt şi ei oameni nu „schilete” depinde cât de prost e fiecare fiindcă prostia nu ţine de religie.
Dacă prostia hoţia criminalitatea ar ţine de religie ar fi renunţat lumea la ele.
Ai şi tu o religie, nu cred că nu ai (mai ales că ai specificat că „doar ortodoxia” e criminală), de ce nu renunţi la ea ? abia atunci poţi să te lauzi ca nu intri in tagma credincioşilor (de orice culoare) deoarece fiecare rereligie in parte a adus prejudicii lumii intregi, nu există una singură care să nu fi adus prejudicii sau daune, dar religia a adus prejudicii ? cu ce ? cu nimic, oamenii prin prostia sau hoţia lor au făcut-o fiindcă aşa sunt, aşa le e natura, religia inţeleasă corect şi nu manipulată nu aduce daune.
Buna comparatie cu Musulmanii. Este aceasi religie la Iudei, Crestini si musulmani. Numai ca sunt tractar cu adausuri.
In rest este acelas Dumnezeu.
Cineva propaga FANATIZMUL. Cinei? Cercetati.
Nu sunt pentru popi in public, nici pentru icoane in clase (nu e locul lor acolo), nici pentru subvenţionarea lor din bani publici, nici pentru propagandă in alte scopuri (ori de câte ori se iveşte ocazia apar şi (falşii) mari apărători ai neamului care nu aduc nici o imbunătăţire a imaginii, se fac de cacao ptr că manipulează cu un anumit scop) dar e nevoie de o abordare corectă (fie şi in media) dacă lumea „cere” dacă are un interes să caute ceva, să inţeleagă, fiindcă asta e spiritualitatea românului, aşa ne-am trăit viaţa, nu poţi arunca la gunoi ceea ce eşti, ca orice alt popor, fiecare are părticica lui deosebită care îl şi reprezintă.
Lumea nu se duce la biserică de dragul popilor (poate chiar ii detestă) ea se caută, caută ceva (anume), şi nu vreo minciună sau un neadevăr, e cumva in spiritul nostru asemenea chestie să căutăm dreptate sau alinare, oriunde ai da la capăt de linie dacă nu-ţi iese ceva, întotdeauna apelezi la dreptatea divinină findcă asta e, aşa e spiritul, dacă lucrul sau chestiunea ce ai dorit să o faci iţi va fi imposibil de realizat ăsta e unicul lucru ce-i rămâne omului de făcut, deşi e foarte posibil a nu se va realiza faptul acesta ii dă o linişte şi o impăcare de sine omului respectiv, chestii pe care nu le-ar putea face nimeni, nici un psiholog. Credinţa in ceva ii dă tărie omului să meargă mai departe.
lapte verde zice ce este musolmana ?
deci,haiiii sa si raspund.
cel putin nu este asa periculoasa ca si ortodoxia ,ortodoxia este ceea mai spurcata si criminala ,tradatoare,dezbinare religie’n lume !
aveti dreptate cei ce stiti ca toate religile au comis crime si vor comite pentru SFINTII BANI,SFINTELE BUNURI PE GRATIS si sfantul sex cu crucea’n mana .
dar cilivizatia ,demnitatea ,prospiretatea a fost si este si o sa ramana in religia poporelor CATOLICE .
Dacă nu-ţi plac, dacă nu te afectează, ce treabă ai cu ei ? la ce te interesează pe tine musulmanii ? sau ortodoxii ? sau papa pius ?
Fiecare se complace fiindcă aşa vrea, nu le bagă nimeni forţat, dacă işi apără religia e un semn că le convine, e treaba lor, dacă tot nu te interesează religia respectivă de ce o ataci ?
Bucură-te de a ta pe care o ai, dacă nu bucură-te că nu o ai 😛 vezi-ţi de treabă mai bine spus.
trebuie atacata ca distruge,trebuie eliminata prin orce mod si trebuie scrisa in istorie ca un VIRUS ucigas sau un CANCER fara leac la finta umana !
sam vad de traba ?? pai asta suna si pentru tine sau cei ca tine !
cand CATOLICII erau infipti cu furci in burte,scoase unghele la cleste poi scaldati in plin sange de ORTODOXII comunisti si stalinisti care sau incoronat si patronat cu averea lor na fost ceea ce zici tu ,CA si au vazut de treaba ,a fost CRIMA !!
cand au predicat o religie criminala a unui stat criminal na fost ce zici tu S au altii ca si au vazut de treaba ,a fost CRIMA !
cand au indobicit un popor ca sa ramana primitiv ,sarac ,agresiv si tradator inseamna ca nu sa iu vazut de treaba dreapta -adevarata ,ce de OOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO MARE CRIMA !!!
OOOOOOOOOOOOO MARE CRIMA EXACT CA TALABANII MUSOLMANII=FRATII ORTODOXILOR= SFINTII CRIMINALI !
„dar cilivizatia ,demnitatea ,prospiretatea a fost si este si o sa ramana in religia poporelor CATOLICE .”
Se vede mau ca esti lapte stricat, altfel n-ai emite o asemenea ineptie. Prosperitatea e un atribut al tarilor prostestante, papistasule, iar daca tot faci referiri la crimele ortodoxilor, ar fi bine sa nu uiti de genocidul produs de catolicism pe unde l-a purtat pasii, ca sa nu mai amintesc de sfinta INCHIZITIE..
Şi cind catolicii făceau crime cum era ?
OOOOOOOOOOOOO MARE CRIMA EXACT CA TALABANII MUSOLMANII=SFINTII CRIMINALI ! 😛 ?????
NU ? haha lasă-te de poveşti, toate religiile au manipulat lumea in numele religiei lor fiindcă aşa era interesul atunci (unii aveau interes de cucerire, alţii de apărare, fiecare s-au folosit de religie ca să-i unească spre un ţel comun) s-au dus vremurile şi necesitatea, fiecare acum işi vede de treaba lui cu religia lui, ia exemplu, nu se mai bagă nimeni peste tine, poţi crede şi in dracu, garantat nu te deranjează nimeni.
Unii fac legi bune de veata, altii folosec astfel de legi pentru nimicire.
Drept pilda stalin, voronin…
Dar se stie ca baza comunizmului este democratia.
La fel si in Crestinizm, de aceasta lege s-au folosit timpitii.
Citeste Predica de pe Muntele fericirilor a Lui Isus.
Anonime 24 ,ce crime faceu catolicii ?
Ca mai violau si ei cate un credincios sau credincioasa ?
Ce sa se faca ,sa faca lab. toata ziata ?
Ei bine ,a fo si acole probleme,dar mici si nu asa mari CRIME -TRADARE ca la ortodoxii talabani,comunisti si stalinisti !
Ion C Bratianu 1821-1891 marele nostru barbat de STAT ,de mai multe ori prim-ministru,participant de la revolutia din Tara Romneasca in 1848,declara in parlamentul Romaniei,la 4 decembrie 1881;si trebuie sa stiti ca descoperirea noastra nationala nea venit de dincolo ,de peste CARPATI,prin acei romani care au fost trimisi la ROMA,unde au invatat CATOLICISMUL si au invatat de AAAAA fi ROMANI !!
Mizeria ,nemernicirea ,primitivul asta BALCANIC ortodoxo greco ruso te sperie,rusinea noastra de a fi cazut asa jos ,cand neamul se coboara din o asa mandra obarsie !!
mai fain si mai precis nu se poate lapteacru !
mha mie mi se face parul maciuca in cap cand te citesc si e momentul potrivit ca romanii nostri sa abandoneze ortodozia talabana primitiva ,care este o religie criminala si care a facut si va face popor sarace,dezbinate ,umilite ,tradatoare !
tragic este faptul ca pentru simple propagande si minciune staliniste comuniste ,inpinsi de la spate cu perfidie de o alianta contra cilivizatei ,prospiretatii,libertatii,adica de o alianta comunisto socialisto iudeic ortodox,romanii rupti de religia adevarata stramoseasca si acum prin propaganda tv ,radio ,scoli si crima !
si, in loc sa se intoarca in genunchi pentru iertarea rataciri lor occidentale ii pup in … si amuuu pe ortodozi !
Fiecare natiune prezinta o (parte) biserica a lui Isus Cristos daca luam in vedere tarile Crestine.
Romania se prezinta prin Biserica Ortodoxa Romana; Russia se prezina prin Biserica Ortodoxa Russa; Basarabenii camancurtii sunt in Biserica Ortodoxa Russa.
Temelia statului este Biserica. Cuvintul Biserica nu se deosebeste de cuvintul Stat.
Regula: Un grup de oameni intr-un spirit se numeste Biserica.
Unde voronin a fost medaliat de Biserica Russa pentru ca contribue la mentinerea ortodoxiei russe in rep. mold.
Pentru anonimul inflacarat al domnului Puric : dragule, daca l-ai cunoaste mai bine pe nenea Puric ti-ai inghiti limbuta.
Nu te mai pronunta copilareste pe aici ca esti in offside.
Ca actor/dansator, no comment, nu a inventat roata dar isi face meseria.
Despre terorismul lui verbal si nebunia ce l-a cuprins pe acest atlet al lui cristos, hai sa o lasam balta.
Daca tu te regasesti in mesajul lui , e ok, esti fericit, iata ai un model de urmat.
Mie citatele din maicute amestecate cu alea din Cervantes si delirul mistico teologic nu m-a impresionat la Tutea, daramite la Puric.
Te-am pupat pe iconita!
ok măi 🙂 , ia venit voi cu poveştile voastre proprii sa vedem cum sună şi cum sunt apreciate raportate cu ale lui.
Nu poţi face comparaţie cu un zero absolut sau numai cu criticatul.
E doar „nu-mi place” dacă nu puneţi nimic in balanţă, e o părere personală, ca si a mea de altfel.
Dar daca sunteţi aşa mari autorităţi in domeniu şi daţi verdicte definitive despre calităţile cuiva trebuie să puneţi ceva propriu in balanta ca să poţi face comparaţie, altfel îmi pare rău, n-are nici o valoare verdictul vostru.
cu ortodoxia voastra si romana si cea rusa cadeti si nu va mai opriti !
romanii ca si rusii jefuiti,propagati si de regimul comunist si stalinist si de religia ortodoxo comunista stalinista pana la piele,o adevarata bataie de joc !
No mai inteleg cum li se ridica sufltul la acei romani sa se mai roage in biserici ortodoxe comuniste staliniste care ia adus la sapa de lemn si dobitocie ?
ma cutremur cand ma gandesc la minciuna -propaganda acelor hazi cu ciaone in cap si niste barbi ca talabanii .
Ele pot fi atestate numai cu un adevarat jaf de pe popor si un adevarat genocid .
mai romani ! spuneti ce vreti dar cu ortodoxia continuati sa va rostogoliti in prapastia saraciei si mizerei ca si cu comunismul criminal si inlegitim !