„Moldova Suverană” şi cronica catastrofelor


Răsfoind ziare mai vechi, atenţia mi-a fost captată de un număr al Moldovei Suverane (din 10 februarie). Pe pagina a 4-a am remarcat nişte poze preluate dintr-o publicaţie occidentală. M-a intrigat, dar şi indignat totodată, procedeul folosit de multe ori de mass-media afiliată puterii, care ne înfăţişează cronica catastrofelor ca să ne creeze o senzaţie de teamă, de nesiguranţă pe de o parte, dar şi de satisfacţie, de recunoştinţă că nu suntem şi noi în situaţia nefericiţilor de sinistraţi. Pe toată pagina ne sunt înfăţişate victime ale foametei, războiului, calamităţilor naturale, în general din Africa şi Asia, contrapuse chipurilor fericite, îndestulate şi autosuficiente ale occidentalilor.

De ce totuşi ziarul propagandistic a folosit tertipul, doar RM nici pe departe nu e o ţară prosperă? Mai mult, e una din cele mai sărace din lume, care în fiecare an nu pierde ocazia să cerşească ajutor de la comunitatea internaţională în urma unei ploi torenţiale. Pentru că, în mod normal, nimeni nu se va identifica cu nişte oameni aflaţi în ultimul stadiu al supravieţuirii şi puţini cunosc cu adevărat ce înseamnă războiul, calamităţile naturale pe care le-au văzut de cele mai multe ori doar la televizor.

Deci, puterea reuşeşte să-şi atingă scopul şi să convingă consumatorul de presă că la noi nu e mai rău ca la alţii, că suntem într-un fel privilegiaţi ai sorţii şi că avem o conducere dacă nu de milioane, atunci cel puţin una care reuşeşte să asigure o minimă stabilitate.

Iată de ce cronicile catastrofelor sunt atât de îndrăgite de putere. Satisfac foamea de senzaţional a maselor, sunt inofensive, înăbuşă potenţialul revoluţionar şi alienează în sensul dorit de autorităţi…

Enervant


9 răspunsuri la “„Moldova Suverană” şi cronica catastrofelor”

  1. Mersi Sky, interviul mi-a clarificat mai multe probleme. Deci, Filat l-a cooptat pe episcopul baptiştilor în speranţa că va câştiga voturile lor în dauna compromisului de Roşca.
    Devine clar acum şi cine va ocupa spectrul politic de dreapta pe care se lăfăia până acum PPCD-ul, şi de ce e atât de pornit Roşca împotriva liberalului cu doctrină populară, struţo-cămila Filat.
    Asta e, încă o dezamăgire. Şi când mă gândesc că intenţionam să votez cu Filat…

  2. M-a uimit Diacov. A indraznit sa dea astfel de raspuns. Curajos om!

  3. Într-adevăr. Mai înainte, credeam că Filat e partea revoluţionară, progresistă din PD, iar pe Diacov îl asociam cu stagnarea, învechitul, demodatul şi altele. Acum realizez că m-am înşelat şi că, de fapt, lucrurile stau cu totul altfel…

  4. Sky, Diacov probabil nu a realizat cine il intervieveaza. 😀 Am postat si eu acest link.

    Am mai scris si inainte ca liberalii nostri umbla cu cioara vopsita, si ca felul in care vorbesc si se poarta numai liberal nu e.

    Si asta se refera nu numai la partide dar si la sustinatori, cand ii vad pe adeptii liberalismului de pe aici – chiar ma induiosez. 🙂

  5. PS – Articolul preotului „Cum sa scapi de pacatul masturbarii” de asemenea m-a miscat nespus. 😀

  6. Şi chiar dacă nu a realizat că îl intervievează un fundamentalist creştin (la asta m-am gândit şi eu), oricum e bravo. Ceilalaţi politicieni tineri şi progresişti nici măcar asta nu fac, stau ca iepurii prin buruiene. Chiar şi acest Filat, care a cooptat în partidul său pe unul ce mobilizează populaţia să ne dea cu paru ‘n cap…

  7. Cei mai saraci oameni din Republica Moldova care au adus economia de ripa ii puteti afla si >><AICI<<<

  8. Catastrofa este ca un salariu a palamentaului este de peste 60 (sasezeci) de pensii minime. Si aici nu sunt incluse alte venituri…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.