Psihologi, preoţi sau vrăjitoare? (Partea a III-a)


La a treia şedinţă, m-am aflat în aceeaşi încăpere cu ambele specaliste în ale psihicului, atât sănătos cât şi bolnav: psiholoaga şi psihiatra. După ce mi-au dat să completez un test, au început să se intereseze de viaţa mea intimă. Tema centrală a discuţiei rămăsese aceeaşi – căsătoria. Nefiind căsătorit, evident eram susceptibil de afecţiuni psihice care puteau fi remediate doar după ce înlăturam cauza declanşării lor. Dar, printre altele, s-au pus în discuţie diverse subiecte, cum ar fi religia. Aici n-am rezistat şi am declarat că religioşi îmi sunt extrem de antipatici (schimb complice de priviri între specialiste, interesant ce simptom o fi detectat?), pentru că la început par inofensivi, dar după ce reuşesc să-i convertească pe majoritatea locuitorilor unei regiuni, îşi impun modul de viaţă marginalizându-i pe cei care nu le împărtăşesc credinţa.
Apoi am revemit din nou la căsătorie. Aici le-am declarat că mă simt perfect necăsătorit, că familia nu este o etapă obligatorie în evoluţia mea şi că nu am nevoie de ea ca să mă simt împlinit. Dimpotrivă, m-aş simţi nenorocit dacă aş face-o, iar din libertatea mea, aşa cum o înţeleg eu, n-ar mai rămâne nimic.
– De când ai început să gândeşti aşa?
– Dintotdeauna. De la 10, 8 ani, poate mai devreme.
Aici specialistele încercară să stabilească o cauzalitate care să-mi explice boala, devierea. Doar e anormal, nu-i aşa, ca cineva să nu vrea să se căsătorească, să facă abstracţie de un instinct sacru (o datorie faţă de societate ar fi sunat mercantil). Deci, se documentară câţi copii suntem în familie, al câtulea sunt eu în ordine descrescătoare, câte fete şi băieţi suntem şi alte amănunte.
– Ai vreun hobby, cum obişnuişeti să te relaxezi?
– Internetul.
– Internetul???
Aici specialistele se priviră amuzate. E clar, mi-au ataşat vreo etichetă lungă care conţine şi noţiunea „infantil”.
– Dar ce anume obişnuieşti să accesezi? Copilul meu, de exemplu, preferă jocurile şi filmele de comando.
– Eu prefer siturile de dezbateri şi opinii.
În cele din urmă, psiholoaga mi-a spus să mai trec pe la ea peste vreo două săptămâni, după ce va examina testele şi va face toate calculele de rigoare. Doar atunci îşi va da seama dacă starea mea a evoluat în bine sau în rău…

Enervant


14 răspunsuri la “Psihologi, preoţi sau vrăjitoare? (Partea a III-a)”

  1. Hai lasa Gheorghita te rog circul!!! Esti impotriva bisericii stii tu de ce, fiecare om isi trage jaratic la turta sa!
    Toti imprejurul tau sunt neprofesionisti, prosti, idioti, unul tu esti cel mai destept in RM si inca si homo! Super!
    Mah, esti mancurtul N:1 din RM! Daca scrii ca ti-e greata de hetero „care se fut in vagin…” (cum spuneai tu daunezi), ma prostanacule da mata cum te-a nascut, mancurtule? Nici stima macar fata de mama nu ai! Ce sa mai zic despre religie sau tara… Oamenii sunt FOARTE slabi, si tu esti primul exemplu al slabiciunii umane.

  2. :)))))))) de ce ar trebui sa fim o masina care sa produca copii, familie, mai ales atunci cind nu ai ce oferi acelora?! Mai rau pentru cei care vor sa devina aceasta masinarie de producere si nasc rahaturi…. nici macar nu se ingrijesc de sanatatea spirituala a acestor copii, care mai apoi devin niste victime ale altor masinarii… care iarasi produc, pentru ca toata lumea produce…

    Mai rau de cei care intemeiea za familii pentru ca sa traiasca normele „normale” ale societatii si se trezesc la finele vietii ca nu au realizat mare lucru… sau care nici macar nu au stiut pentru ce traesc, pentru ce respira aer, pentru ce urasc pe cei care nu sunt ca ei…. niste masinarii..

  3. chiar si in Scriptura se spune ca nu tuturor le este dat sa se casatoreasca… sunt fameni… care se nasc asa, devin prin viata, sau aleg sa fie fameni. Cel mai probabil e ca acesti fameni.. sunt persoanele gay… insa se mai fac cercetari la acest capitol!!!

    Imi pare rau pentru cei care se casatoresc pentru ca asa li se cere de la societate si toata viata trebuie sa fie niste nefericiti… decit cind ar face-o pnetru ca vor sa zideasca ceva in comun…

  4. Natala, voi credincioşii puteţi spune vreun cuvânt fără a ofensa? Dacă ai şti cât de mult detest Biblia, pe Cristos şi învăţăturile sale…

  5. a fost propus de ipartit pe continente, homo in africa si lezi america, sau invers. inmultitiva acolo si ingrijitiva finele vetii acolo, si nu paraztati societatea.

  6. „Dacă ai şti cât de mult detest Biblia, pe Cristos şi învăţăturile sale…”

    Nici nu-i de mirare, tu ai ales sa mergi pe alta cale-n viata. Dar te intreb, esti fericit? Ma indoiesc, dar nu vei recunoaste.

  7. eu nu am folosit Scriptura pentru a ofensa pe cineva… nu a afost intentia mea… si apoi… nu cred ca ai inteles bine mesajul meu in privinta masinariilor!!! Sunt de acord cu tine, atunci cind oamenii trateaza pe cei necasatoriti niste anormali, pentru ca nu tututor le este dat sa se casatoreasca… este elegerea fiecarui om. Dar nu toti inteleg aceasta alegere, pentru ca daca esti altfel, esti considerat anormal.

    In ceea ce priveste Scriptura… cred ca o cunosti la suprafata, din ceea ce vorbesc altii despre ea. Pe cind, daca ai citi-o, ti-ai da seama ca Dumnezeu niciodata nu a osindit pe cei considerati anormali. Din contra, i-a iertat si i-a iubit asa cum i-a creat Dumnezeu.. cel mai trist e ca credem mai mult in ce zic fundamentalistii despre Biblie, decit ceea ce zice Biblia, de fapt. Daca am respecta cu adevarat invataturile, nmu am fi ajuns sa ne urim unii pe altii, chiar si atunci cind mergi la psiholog!

  8. Natalia, vrei să spui că Dzeu nu-i urăşte pe heterosexuali care sunt nişte anormali??? Îi iubeşte chiar şi pe ei??? Ei, atunci e altă mâncare de peşte. Aşa Dzeu mai zic şi eu…
    PS. Un sfat pentru tine, Natalia. Înainte de a folosi termeni arhaici sau pe care îi înţelegi aproximativ, încearcă totuşi să te convingi că au sensurile atribuite de tine…

  9. „Înainte de a folosi termeni arhaici sau pe care îi înţelegi aproximativ, încearcă totuşi să te convingi că au sensurile atribuite de tine…”

    Ce vorbesti bibicule? Te pomenesti tie-ti umbla cotofana? Te inseli amarnic, spoiala de cultura de pe tine crapa din greu, dar la cit de nesimtit esti, nu-ti dai seama.

  10. Romani 8:-1: „Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” Uite ca intr-adevar, daca vei crede, nu vei mai fi osindit! Te vei elibera… chiar daca ai fi si gay!

  11. Natalia, cine dracu ţi-a spus că e ruşinos să fii gay şi că aş avea nevoie de învoire de la Domnu pentru aşa ceva? Doar heterosexualii nu se sinchisesc, de ce aş face-o tocmai eu? Sau îi crezi pe heterosexuali superiori homosexualilor?
    Mă deranjează doar discriminarea în plan legislativ, din domeniul educaţiei, a mass-mediei. În rest, popimea şi divinităţile sunt libere să creadă ce vor.
    Apropo, despre lesbiene ce spune Biblia? Că sunt bemei sau altă minunăţie?

    Şi n-am înţeles îndemnul tău. Vrei să spui că nu trebuie să fac sex, spre deosebire de heterosexuali, ca să fiu plăcut Domnului? Dacă e aşa, atunci să ştii că e una din cele mai mari aberaţii pe care am auzit-o vreodată, iar tu nu te deosebeşti cu nimic de ceilalţi creştini ordinari…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.