– multumiri tuturor celor care si-au adus contributia pentru participarea unuia dintre fr. brega la acest festival cu filmul RadioS –
Sa incep cu inceputul, am plecat cu bine din bucuresti, la vama, in aeroport n-am avut probleme nici nu m-au intrebat une ma duc ori de am bani suficienti sau ba. Zbor fain pana la Roma, am avut ocazia sa vad un apus foarte frumos, de data asta de sus 🙂 Ajuns cu bine in aeroport, m-am transferat la alt terminal, din celalalt capat de aeroport, noroc de inscriptii cu informatii despre tot ca altfel nush cum m-as fi descurcat (decat intreband) e imens aeroportul. (Ah am uitat sa spun ca la aterizare am trecut peste oras, era noapte, o vedere superba).
Ajuns la locul de plecare spre Napoli, sunt informat ca imbarcare se face de la alta poarta nu de la cea de pe bilet. Ma mut acolo, acolo ne anunta ca avionul va decola cu intarziere. Astept… Plecam in sfarsit (dar vom recupera intarzierea de vreo 20 minute) Zburam deasupra marii, stau la geam (ca a fost doamana de la bucuresti draguta) si admir litoralul in noapte, foarte frumos!!! Ajung in Napoli, dupa cum va spuneam, aproape la ora de pe bilet. Astept inca vreo 20 min pentru bagaj, si ma grabesc sa schimb niste bani, ca nu aveam decat dolari la mine. Ajung la casa de schimb, scot $20, si
doamna (mai putin draguta) ma informeaza ca exchange-ul este inchis chiar daca era 23:30 exact ora la care se inchidea, si putea sa faca o exceptie, un mic efort – n-a facut! A fost insa destul de draguta sa ma informeze ca nu mai sunt alte case de schimb in zona 🙁 Eu aveam in cap sa ajung in oras, de sa ma plimb in noapte sa vizitez, asa ca ies
din aeroport (bus-urile nu mai circulau la acea ora), ma intampina niste taximetristi, care se ofera (intr-o engleza dibuita) sa ma duca unde am nevoie, le spun (in engleza mea) ca nu am bani trebuie sa schimb, dar totodata ii intreb cat mi-ar lua pana la destinatie – 25euro zie unul, zic – e prea mult si oricum nu am decat dolari, taximetristul se ofera (in aceeasi engleza dibuita) sa-mi schimbe bani, refuz, imi sugereaza sa platesc in dolari, imi zice sa-i fac o oferta, eu refuz cu incapatinare, prea multi bani pentru un taxi! Si o iau pe jos drept inainte banuind ca-i drumul spre oras, curand ma ajung alti 2 taximetrisit care vor sa ma ia, i-am refuzat amabil. Ajung la o intersectie, ma uit dupa semne, caut vre-un indiciu, pe unde ar trebui s-o iau spre oras, spre centru..!? Nici un indiciu, doar indicatii despre tot felul de magazine. Intuiesc o directie (din pacate gresita) si o iau intr-acolo. Lume pe strada nu prea era la ora aia, deci nu prea aveam de cine sa intreb. Si merg si merg, ajung la o alta intersectie, dar acolo incep case magazine, si mi se intareste ideea ca merg in directia buna, deci o iau tot inainte, si merg asa cam vro 2 ore, cand (din nefericire) vad o placa „Napoli” barat cu
rosu, ma uite pe partea cealalta „Napoli” curat – era clar, toate sperantele mi se naruisere, o luasem in directia gresita, pan’ am agiuns la iesirea din oras. Ma pun gios, manc 2 mere (tare bucuros am fost ca mi le-am luat de acasa, si in acelasi timp mahnit ca n-am loat mai multe).
Termin merele, si o iau inapoi spre aeroport, eram foarte obosit, mersesem kilometri buni. Ajung iarasi la intersectia (din apropierea aeroportului) unde am luat decizia gresita. Ma gandesc s-o iau in cealalta directie, dar in acelasi timp ma gandesc ca e posibil ca nici aceea sa nu fie directia buna (desi era), plus ca eram f obosit nu mai puteam sa merg, nici nu stiam cat e pan in centrul orasului. Asa ca ma decid sa ma intorc la aeroport. Agiuns acolo, clipocesc pe scaune pana
la 5:30 cand se deschidea exchange-ul, schimb $20, pe numai 10.5 euro, deh curs de aeroport. Apoi aflu ca tre sa mai astept pana la 6 cand se deschide chioscul de unde pot lua bilet la bus.
In sfarsit ma vad cu biletul de bus in mana, merg in statie, astept bus – vine! Ma ia ma duce ( sunt foarte curios pe unde o ia, sunt atent) o ia in directia opusa in care am luat-o eu pe jos. In 10-15 min ajung la Gara Centrale, unde aveam nevoie pentru tren. (ulterior, am vazut pe harta ca distanta pe care am parcurs-o pe jos pana la capat de oras, era considerabil mai mare decat distanta de la aeroport la gara de tren, deh c’est la vie!) Acolo am mers de mi-am loat bilet
(de la self service – imi place la nebunie) la primul tren spre Potenza. In gara vad 2 politisit plimbandu-se pe segway, foarte exotici, ma minunez (dar nu apuc sa le fac poze decat la intoarcerea din Potenza). Mai am cam o ora si jumate pana la plecarea trenului asa ca decid sa vizitez macar un pic din oras, si merg si ma plimb o ora, fac poze. orasjul detul de dragut si interesant, dar cam murdar si neingrijit mi s-a parut. Sau poate a fost doar zona din apropierea
garii… Ma intorc in gara, mai am ceva timp pana pleaca trenul, mi-e cam foame, am niste marunt, rest de la biletul de tren, decid sa-mi iau o apa si un sandvis ( tot de la unul din self service-urile de pe peron) imi iau apa, platesc si sandvisul dar cand bag mana sa ridic multravnita mancare, capacul de acces nu se deschide, imediat ma gandesc ca n-am facut ceva bine, dar la fel de imediat constat ca am facut totul bine dar capacul se blocheaza (e defect), il fortez imi
strecor mana, ajung la sandvis, dar mi-e imposibil sa-l scot, ami incerc decateva ori, renunt! Si ma voi gandi destul timp de acum incolo la acel sandivs. Eh, dar cel putin mi-am potolit setea. A, anuntat pe organizatori de ora sosirii in gara din Potenza, am fost informat ca ma va culege cineva de acolo. Ma urc in tren, echivalentul unui personal, dar scaune comode in interior ca intr-un rapid de la noi, sau chiar si mai bine. Sunt foarte obosit, incerc sa dorm, nu prea reusesc, ma mai minunez de peisajele montane, niste chei spectaculoase pe alocuri…
Ajung in Potenza, in gara nimeni nu „se ia de mine”. Mi se pare ciudat, doar am anuntat. Mai trimit un sms organizatorilor, (al carui raport imi spune ca nu a fost receptionat), totusi nu vreau sa plec pe jos, mai astept. Si vine cineva sa ma culeaga dupa vreo 10 minute.
Sunt fericit!
Mergem spre hotel, spun celui din masina (unul din staff-ul de organizare)povestea mea, imi spune ca da – multi n-au reusit sa obtina viza, e intradevar o problema.
Ajungem in hotel, confuzie, doar cel din Moldova a zis ca nu mai vine, pana la urma se rezolva, sunt repartizat intr-o camera, singur. Fac un dus, ma desting putin, urmeaza masa, acolo am primul contact cu grupul de cineasti. Foarte incantati da un nou coleg, ma iau la intrebari, le spun ca nu sunt Oleg, sunt fratele lui. Cunosc si 2 roamance – o
ieseanca, cealalta din P.Neamt, dar cica sta in germania. Ele ma asigura ca o sa ma simt f bine ca groupul este foarte fain!
Si asa a si fost, oameni interesanti din italia, serbia, macedonia, turcia, un armean (care nu prea stia english, si astepta un vorbitor de rusa, daca vena Oleg…), un spaniol, un danez si… cam ajunge. Vreo 20 in total eram. Am fost pus la punct cu programul, am prins 2 zile de proiectii ale filmelor participante la festival. Vizionarile se faceau dupa masa de pranza de la 3 pana pe la 9-10 Cu o pauza la jumatate. Iar la pauza si la sfarsit cei carora le-au fost proiectate filmele erau invitati sa-si prezinte creatiile si sa raspunda la posibilele intrebari. Insa timpul era destul de scurt, cam jumate de ora pentru fiecare calup de prezentari ( fiecare resuea sa-si faca o prezenare de vro 5 min si sa raspunde la 2-3 posibile
intrebari, de altele (dezbateri polemici) nu prea mai era loc, decat in afara proiectiilor) La proiectii primeam o foaie cu toate filmele din festival pentru care votam (note de la 1 la 5) dupa vizionarile din ziua respectiva, pe care apoi o introduceam intr-o urna. Probabil asa s-a acordat premiul publicului. Toata lumea era curioasa despre filmul meu… care defapt nu era al meu, eram intrebat periodic de diversi, cand va fi rulat filmul.
In a 3 zi de proiectie (a 2-a mea zi acolo) era programat si filmul nostru, am mers inainte si le-am spus ca am o caseta cu varianta buna, au facut mofturi ca aveau un singur player (o camera video) si filmele erau deja trase in ordinea proiectarii pe o caseta MiniDV. Pana la urma i-am convins ca merita efortul si au acceptat sa proiecteze varianta buna.
La pauza am vb despre film cum am stiut eu mai bine, aveam emotii, plus ca trebuia sa si traduc in english. N-am avut prea mult la dispozitie dar am apucat sa zic putin de film de situatia din MD si de experienta lui Oleg cu emisiunea HP apoi ONG-ul HP. Am fost aplaudat, apoi intrebat ce face Europa ca sa na ajute, am zis pare-mi-se nu se prea implica, sau nu indeajuns. Am mai primit o sugestie de la un cineast ( f de treaba de altfel si cu intentii bune) de ce nu facem postul de radio/emisiunea pe internet (ca sa ne facem auziti de restul lumii, si eventual sa fim ajutati, sau postul in alta tara si sa emita in MD (ceva de genul asta) I-am explicat ca e buna ideea cu radio-ul pe net dar nu e o solutie, e nev de multi bani pentru asta, oricum emisiunea ar fi in romana deci doar romanii ar putea-o asculta, apoi tre sa faci promovare pe net, apoi foarte putini oameni din MD au acces la net deci pica. Iar radioul in alta tara, pica din start, trebuie sa fiu liber in tara mea, nu sa ma duc in alta tara daca vreau sa ma exprim… Si asa s-a incheiat discursul meu. Am dat 2 numere de Curaj la cele 2 roamance, una dintre ele s-aratat mai interesata, mi-a zis ca stie care-i situatia, ca nu-i normal ce se intampla, ca trebe facut ceva, ca ne apreciaza. Cele 2 prezentari ale organizatiei in engleza, le-am zis sa lea dea din mana in mana ca nu am mai multe, insa prea multi doritori n-au fost si pana la urma tot la mine au ramas 🙁
Filmele din concurs nu prea m-au impresionat, nu mi-a placut nici unul in mod deosebit, si foarte multe au fost kiar mediocre, ca idei si realizare. (E adevarat ca n-am vazut filmele din prima zi si 2 din acea zi au laut premii).
Dupa acea ultima zi a urmat o vizita in Matera, oras foarte vechi, unde cica s-ar fi filmat Parimile lui Isus de gibson cu Maya Morgenstern. Intradevar o priveliste coplesitoare, si peisaje in genul celor de la Butuceni, Trebujeni, zona aia din Moldova.
Dupa masa era programata festivitatea de premiere, eu eram foarte emotionat, preagteam discurs pt scena, simteam ca filmul nostru v-a lua unul din cele 7 premii (diplome) puse in joc.
Pana la urma n-a fost nevoie de discurs, nu ne-am ales cu nici o mentiune. S-a mers mai mult pe aspecte tehnice (cred ca filmul nostru daca avea un sunet mai bun si o calitate mai buna a imaginii ar fi fost cu singuranta castigator), si nu a fost numai parerea mea, aceasta a fost si concluzia celorlalti. Multi nemultumiti de deciziile juriului, dar jurioul e juriu. La, plecare, printre altele, unul din organizatori mi-a zis ca juriul a selectat cate 3 filme pt fiecare categorie (si cum ca filmul nostru s-ar fi aflat in 1 sau 2 categorii) iar directorul juriului a ales castigatorii. Nu stiu cate valida e informatia, n-am avut cum sa verific, dar daca e adevarata poate fi incurajatoare pentru viitor!
Organizatorii, transmit salutari lui Oleg, si le pare rau ca nu ai putut ajunge…
Cam asta fost, dupa premieri, farwell party, apoi la 5:20 tren spre Napoli si way back home, fara alte peripetii sau minunatii…
Nu mai stiu ce sa zic, daca am omis ceva, va rog sa ma trageti de urechi!
Poze gasiti pe blg-ul meu www.sergiubrega.com

Numai bine!

Sergiu Brega