Discutam degajat cu prietenii (un amic şi o amică) despre câte ‘n lună şi ‘n stele. Am vorbit în treacăt şi despre felul în care sunt constiuiţi oamenii, de frustrările inerente (practic toate cauzate de sexualitate, de acceptarea sau respingerea ei de societate sau chiar de individ), despre faptul că majoritatea oamenilor se simt bine pe lumea asta, „în pielea lor”, iar alţii au parte doar de disconfort.
Am început să le demonstrez că nici nu poate fi altfel, deoarece fiecare din noi este produsul educaţiei, care este uniformizată. Deci, nu poţi învinui pe cineva că nu se maturizează şi nu-şi acceptă condiţia, pentru că informaţia, reflexele grefate pe creier nu pot fi inhibate niciodată definitiv, oricum ies periodic la suprafaţă. De aceea, am continuat eu, ar fi bine ca, la şcoală, copiii să afle cât mai multe lucruri despre sexualitate, despre diversitatea uimitoare din această sferă. În caz contrar, nu mai avem dreptul să le cerem tinerilor de 20 de ani să fie toleranţi faţă de diferenţa sexuală, dacă de mici n-au auzit nimic în acest sens, ci doar de două dimensiuni ale sexualităţii: normală (heterosexuală) şi deviantă (restul).
Amica mă privi cu neîncredere.
– Şi cum, chiar crezi că ar trebui să includem în Abecedar informaţii despre homosexuali?
– Evident! Doar aşa putem schimba ceva în starea de lucruri. În caz contrar, formăm sinucigaşi sau materie primă pentru ospicii.
– Totuşi, tu ai reuşit să depăşeşti faza. Deci, se poate!
N-am făcut decât să zâmbesc amar, amintindu-mi de experienţele psihice atroce, de tentativele de sinucidere, de accesele de ură faţă de majoritarii comozi şi autosuficienţi, de disconfortul continuu. În cele din urmă i-am răspuns: „Da, dar cu ce preţ!”.
De fapt, nici nu m-am aşteptat să reacţioneze altfel o persoană neinformată şi oarecum din exterior, care chiar nu poate înţelege prin ce trece un om căruia societatea nu i-a rezervat nimic bun, considerându-l un accident, o entitate bolnavă care poate fi reinserată în rândurile ei doar după tratamente îndelungate.
Mă surprinde mai degrabă atitudinea unor persoane care, pomenindu-se în condiţii mai prielnice, au reuşit să-şi accepte condiţia, dar totodată se arată deranjaţi de cei asemenea lor, care nu reuşesc să se adapteze. De regulă, ei preferă discursul care pune toată responsabilitatea pe individ, de parcă acesta ar trăi pe Lună, nu în mijlocul unei societăţi, printre oameni, care nu întotdeauna sunt dispuşi să accepte pe cineva diferit de ei. Asta în cazul în care e vorba de indivizi emancipaţi, care nu se tem să apară ca diferiţi în societate. Dar cum rămâne cu cei îndoctrinaţi, alienaţi care nu pot să vadă altfel decât au fost învăţaţi să o facă, nu pot să fie ei înşişi pentru că le-a fost indusă o imagine grotescă despre sine? Dacă nu au posibilitatea să aleagă, e moral să-i baţi la cap cu dicursuri despre responsabilitate şi corectitudine?
6 răspunsuri la “Responsabilitate şi corectitudine”
Cu rare exceptii, în rest… educaţia, percepere vine încă din faşe. Asta în caz fericit – au o educaţie şi părinţii.
Nu?
respectate primul pe tine insu-ti, si apoi da vina pe ceilalti, nu generaliza societatea ca fiind un grup impotriva ta.
Păi poţi să te respecţi până ‘n pânzele albe, însă dacă aceeaşi societate va crea condiţii doar pentru unii, iar pe alţii îi va decreta bolnavi sau îi va tolera doar, dar nu le va permite să se exteriorizeze, crede-mă, simplul respect pentru propria persoană nu va ajuta prea mult. Cum să nu mă raportez la societate ca la un grup ostil, dacă mă alienează într-un hal fără de hal? Acum merg să deschid televizorul, alte distracţii n-am (unde, în RM???). Şi ce crezi că o să văd acolo? Doar perechi hetero care se sărută, doar poveşti de dragoste cu participarea exclusivă a heterosexualilor, doar problemele şi bucuriile heterosexualilor. Deci, respectul pentru mine însumi nu mă poate ajuta prea mult în acest caz şi nici nu-mi poate diminua plictiseala ucigătoare şi stresul continuu…
Corect!!! 100% deacord dece sa nu ne cumparam si noi sa zicem o pereche de papuci ambii pentru piciorul styng si copiilor nostri la fel si pyna la urma sa-i convingem ca asa e corect si asa trebuie sa fie!
„- Şi cum, chiar crezi că ar trebui să includem în Abecedar informaţii despre homosexuali?”
In abecedarul homosexualilor ar suna astfel de versuri:
Tata cu tata fara femee viata mi-au dat,
Tata cu tata fara femee pe fratele eri l-au zamislit,
Tata cu tata fara femee mie tita plina cu lapte mi-a dat…
„- Şi cum, chiar crezi că ar trebui să includem în Abecedar informaţii despre homosexuali?”
In abecedarul homosexualilor ar suna astfel de versuri:
Tata cu tata fara femee viata mi-au dat,
Tata cu tata fara femee pe fratele eri l-au zamislit,
Tata cu tata fara femee mie tita plina cu lapte mi-a dat…
Autorul abecedarului „GW”