Îmi vine destul de greu să înţeleg de ce ne limităm în timp atunci când ne mândrim cu strămoşii. De ce, de exemplu, ne oprim la Burebista, Decebal şi Traian de parcă aceştia ar fi apărut din aer, din nimic. Nu au avut şi ei strămoşi? Sau e ruşinos să ai descendenţi care locuiau în peşteri şi se înfruptau din carnea aproapelui? Păi, nu degenerăm aşa în snobism? Să fi simţit mai româneşte cele trei personaje enumerate mai sus, să fi fost ele mai creştin ortodoxe decât strămoşii canibali care hălăduiau prin spaţiul carpato-danubian-pontic?
Să-mi explice şi mie cineva care sunt criteriile care stau la baza creării miturilor fondatoare ale unui popor, cine stabileşte personajele eroice demne de venerat, în faţa cărora trebuie să ne prosternăm şi cu care se mândreşte întreaga naţiune pentru că aşa a fost învăţată la şcoală…
7 răspunsuri la “Curat snobism”
Draga Georg poporul roman s-a nascut din doi tati. Din Decebal si Traian. N-a avut nici o mama.
Stiu ca tie iti surade ideea asta dar asta e realitatea, oameni buni. Poporul roman nu a avut reprezentante care sa fi fost macar remarcate in istoria veche. Asa incat trebuie sa ne mandrim cu trecutul nostru obscur, al promiscuei relatii homosexuale, generat dintr-o relatie Barbat- Barbat.
Im sorry, George, cum adică n-a avut? Da’ Ana Ipătescu n-a fost o eroină? Matincă o fost o gazelă vitează şi în Republica de la Ploieşti, dacă nu mă înşel. Care va să zică să mă înţelegi corect, nenicule!
Inutil, nu poti explica nimic cuiva care nu asculta.
Nu conteaza. Ea e fica, pasoptista ce-i drept, dar tot fica este.
Dar tot din doi tati ne tragem. Hai recunoaste!
Da măi GW, bună idee ai sugerat, să vorbim m-ai din trecut pe cînd trăeam în peşter şi mîncaţi oameni.
Adevărat măi GW erau şi vremurile acestea. Dar nu mîncau toţi oameni. De pilda din peştera noastră nu mîncau nimeni.
Pe cînd din pestera voastră mîncau numai femei, pînă n-o rămas nici o femee. Şi barbaţii au început sa se căsătorească cu bărbaţi şi se înmulţeau numai cu bebeluşi de partea barbătească.
Şi alături mai era o pestera, numai ca acolo se mîncau barbaţii şi au ramas numai femei.
Vedeţi să nu se spargă peretele peşterii între voi, că o mare luptă va fi.
Dar în peştera noastră e bine fara voi. Apoi legile noastre vouă nu vă plac. Şi a voastre la fel nouă nu ne plac.
Trăiţi în pace.
Amice… eşti idiot…
De ce GW? Păi nu este preferinţa ta? Oare nu este o jîgnire a aduce aminte lucruri rele din trecut?
Eu preţuesc în d-ta numai dorinţa de luptă permanentă, şi cunoaşterea istoriei…
Dar dispreţuesc replicile adresate cu ura şi scrieri negîndite. Adica jîgnitoare.
Idot – nui condamnare dar numire.
Descrie ce n-am scris corect.
Vină cu argumente.
Foloseşte cuvinte simple de populare.
Şi alta, eşti în public unde sunt şi răi şi buni, nu? Fii din partea celor buni. De ce umbli dintr-o parte în alta. Nu-i bine.
D-ta te consideri sfînt, dar eu sunt un păcătos. Aşa sunt.
Am ascultat propunerea d-li: „Sau e ruşinos să ai descendenţi care locuiau în peşteri şi se înfruptau din carnea aproapelui?”