Redesteptarea sentimentului romanesc in RSS Moldoveneasca a declansat reactia conservatorilor rusofoni din judetul Transnistria, care s-au temut de o reunificare cu Romania.
11 august 1989 – in intreprinderile de subordonare unionala se formeaza soviete muncitoresti, numite Colectivelor Unificate de Munca (OSTK), ce incep lupta impotriva introducerii limbii romane, a alfabetului latin si a reformelor democratice.
31 august 1989 – limba romana este proclamata limba de stat in RSS Moldoveneasca.
septembrie 1989 – sovietele locale din Tiraspol, Tighina si Rabnita resping legea limbii de stat; se initiaza o miscare de nesupunere fata de autoritatile statului Moldovean.
toamna 1989 – OSTK -urile organizeaza greve si mitinguri de protest impotriva limbii romane si a alfabetului latin.
decembrie 1989 – ianuarie 1990 – referendumuri la Tiraspol si Rabnita pentru obtinerea statutului de “teritoriu autonom” al Transnistrie, in cadrul RSS Moldoveneasca.
27 aprilie 1990 – tricolorul cu cap de zimbru este adoptat ca steag national al RSS Moldoveneasca.
aprilie- mai 1990 – sovietele locale din Tiraspol si Tighina refuza prezenta tricolorului in aceste orase.
1990 – cu sprijinul direct al Armata a 14-a se organizeaza unitati para-militarea ilegale secesioniste.
mitinguri si referendumuri – organizate cu sprijinul OSTK, formatiuni paramilitare ilegale si Armata a 14-a – impotriva tricolorului si a limbii romane. Au loc actiuni separatiste.
2 septembrie 1990 – are loc, la Tiraspol, “al doilea congres extraordinar al deputatilor din Transnistria” care proclama “republica moldoveneasca sovietica socialista nistreana”.
3 septembrie 1990 – Sovietul Suprem creeaza institutia prezidentiala si il alege ca presedinte pe Mircea Snegur.
22-15 noiembrie 1990 – liderii separatisti, sprijiniti de formatiuni paramilitare proprii si de trupe ale armatei sovietice organizeaza alegeri legislative pentru “sovietul suprem” al “republicii sovietice moldovenesti nistrene”.
22 decembrie 1990 – Mihail Gorbaciov , presedintele URSS, semneaza un decret prin care declara nule hotararile “congresului II al deputatilor poporului din Transnistria”.
In schimb, masurile luate de autoritatile de la Chisinau sunt infime si strict declarative.
Inceputul conflictului
1991 – Actiuni continue de inlocuire a autoritatii Republicii Moldova cu cea a “republicii nistrene”.
Beneficiind de o inexplicabila pasivitate a autoritatilor statului Moldova, separatistii isi constituie o impresionanta forta armata, constituita din:
– garda republicana, de 8000 luptatori, subordonata “directiei de aparare” a Transnistriei
– militia, inclusiv batalionul Dnestr, de 5000 luptatori, se subordonata “directiei de interne” a “republicii nistrene”
– detasamentele teritoriale de salvare – 4000 oameni, aflati la dispozitia executivelor locale
– regimentele muncitoresti, echivalentul modern al “sovietelor de muncitori inarmati”, subordonati Colectivelor Unificate de Munca (OSTK)
– cazacii, in numar de 3-4000, cu statut de “voluntari”, erau mercenari cu solde mai mari decat ale gardistilor si subordonati direct conducerii “republicii nistrene”
Toate aceste formatiuni erau inzestrate cu armament, mijloace de transport, masini de lupta – cumparate, capturate sau furate de la Armata a 14-a rusa sau de la unitatile OMON din Transnistria.
De partea separatistilor s-a situat fatis Armata a 14-a rusa, cu un efectiv de 6500 persoane, si constituita din: o divizie motorizata, 2 regimente de artilerie, un regiment de tancuri, un regiment antitanc, 2 regimente de pontonieri, un regiment de rachete, o escadrila de elicoptere.
In comparatie, tanara republica Moldova inca nu avea armata proprie, beneficiind doar de un efectiv de cateva mii de politisti, care au suplinit, in timpul conflictului, fortele armate. (1)
19 august 1991 – Are loc Puciul de la Moscova; pucistii vor avea tot sprijinul liderilor separatisti de la Tiraspol: Smirnov, Maracuta, Iakovlev, Reliakov. Dupa infrangerea pucistilor, Eltin a cerut pedepsirea acestora si a celor care i-au sustinut; incercarile administratiei de la Chisinau de a aresta liderii transnistreni, au geneart nemultumirea rusofonilor din transnistria; a inceput o actiune a femeilor rusofone care, in numar din ce in ce mai mare, au inceput sa blocheze calea ferata ce lega Transnistria de restul Basarabiei. In final, au fost arestati, apoi eliberati dupa scurt timp.
Din toamna anului 1991, politica separatistilor se manifesta prin teroare. Membri ai trupelor speciale sovietice, OMON din Riga, sosesc in limuzine la Tiraspol, cazandu-se la hotelul Kolhaznii. Misiunea lor este de a lichida pe romanii incomozi, care se opun politicii separatiste. Scenariul era acelasi: sunau la usa apartamentului, iar cand locatarul privea prin vizor, era mitraliat prin usa.
13 decembrie 1991 – Are loc un atac armat al gardistilor la podul de la Dubasari, soldat cu pierderea vietilor a patru politisti moldoveni si moartea a 20 de gardisti, cazaci si alti mercenari, veniti de pe aiurea.
Nenorocirea transnistreana se trage din 2 august 1940
Nenorocirea transnistreana se trage din 2 august 1940
“Creata prin decizia Sovietului Suprem al URSS la 2 august 1940, republica Sovietica Socialista Moldoveneasca se compunea dintr-o parte a Basarabiei, preluata de la Romania la 28 iunie 1940 ca urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop, incheiat intre URSS si Germania, locuita majoritar de o populatie vorbitoare a limbii romane,” se spune in capitolul “Destramarea URSS, separarea Transnistriei si independenta Moldovei” al Hotararii CEDO cu privire la Grupul Ilascu.
In acelasi capitol se spune ca pe parcursul anului Armata a 14-a rusa dislocata pe teritoriul RSS Moldovenesti, se compunea din mii de soldati, unitati de infanterie, artilerie, blindate si aviatie (inclusiv avioane si elicoptere de lupta) si era avea mai multe depozite de munitii, dintre care unul dintre cele mai mari depozite de munitii din Europa, situat la Cobasna.
La 19 mai 1991, ministrul apararii URSS a ordonat comandantului Armatei a 14-a, generalul Netkaciov, mobilizarea militarilor in rezerva pentru completarea efectivelor trupelor Armatei a 14-a, dislocata in Transnistria si de a mentine aceste trupe si arsenalul militar in stare de lupta. El ar fi justificat acest ordin in acest fel: “tinand cont de faptul ca Transnistria este un teritoriu rus si ca situatia s-a inrautatit, noi trebuie sa-l aparam prin toate mijloacele”.
La 18 septembrie 1991 presedintele rmn Igor Smirnov a decis sa plaseze unitatile fortelor armate sovietice dislocate in Transnisria sub jurisdictia rmn.
La 1 decembrie 1991 in raioanele de pe malul stang al Nistrului au fost organizate alegeri prezidentiale, declarate ilegale de catre autoritatile moldovenesti. Igor Smirnov a fost ales presedinte al rmn.
La sfarsitul anului 1991 si inceputul anului 1992 au izbucnit confruntari violente intre fortele separatiste transnistrene si fortele de ordine moldovenesti, care s-au soldat cu mai multe sute de morti.
In 1991-1992 mai multe unitati militare apartinand URSS, ulterior Federatiei Ruse, au trecut cu munitia lor de partea separatistilor transnistreni, in timp ce numeroase echipamente militare ale Armatei a 14-a au cazut in mainile separatistilor.
- sursa: eroiinumor1992
6 răspunsuri la “Originea Conflictului de la Nistru”
Conflictul armat de la Nistru din 1992 trebuie numit şi trebuie inclus în manualele de istorie ale Republicii Moldova ca Război de Independenţă. A fost o conflagraţie, o confruntare militară scurtă care a avut o singură semnificaţie: încercarea forţelor imperiale ruseşti de a menţine Republica Moldova sub controlul, sub dominaţia Moscovei în continuare. Acele sacrificii nu au fost zadarnice. Bărbaţii care şi-au sacrificat viaţa, sănătatea, care au ieşit invalizi din acea confruntare armată trebuie cinstiţi ca eroi şi trebuie cunoscuţi după nume. În fiecare localitate din care a căzut un cetăţean al Republicii Moldova în Războiul pentru Independenţă, numele lui trebuie cinstit. Trebuie să ne gândim la monumente pentru aceşti oameni, trebuie să ne gândim la denumiri de şcoli, la denumiri de străzi, de pieţe publice, trebuie să edităm o carte a memoriei care să-i cinstească pe toţi aceşti eroi care şi-au sacrificat viaţa pentru independenţa Republici Moldova. Iată că Independenţa Republicii Moldova a fost sfinţită cu sânge. A avut o mare importanţă nu doar Declaraţia de Independenţă, care a fost un act extraordinar de frumos şi impresionant, şi mulţimea care s-a strâns la acea Mare Adunare Naţională şi care a încurajat Parlamentul spre adoptarea Declaraţiei de Independenţă şi a fost o sărbătoare cu adevărat deosebită pentru foarte multă lume. Această sărbătoare, la mai puţin de un an de zile, a fost umbrită de conflictul sângeros de la Nistru, care trebuie cunoscut nu pentru a intenţiona să revenim la vreun conflict militar cu oricine ar fi, chiar şi în perspectiva rezolvării diferendului transnistrean, ci pentru a le da celor căzuţi pe câmpul de luptă dreptul de a se considera eroi ai ţării pe care au făurit-o cu sacrificiul suprem, cu sacrificiul vieţii.
NOI NU-I UITĂM!!!
Este un subiect serios şi încîlcit cu adevărat.
Din păcate se pedalează doar partea stîngă şi Rusia. dar din această parte totul e chiar transparent: au vrut conflict, cu vărsare de sînge /este magia sîngelui vărsat cel mai bun argument pentru revendicări teritoriale/ şi graţie conducerii noastre au reuşit. Care-s vinovaţii din partea noastră?
1. Desigur Mircea Snegur şi velconsilierul său /apropo mentorul şi prietenul prietenului meu Laie/ Ion Borşevici.
2. Ion Hadîrcă, responsabil în Parlamet de Transnistria şi Găgăuzia.
3. Parlamentul în genere, care ar fi putut opri războiul, dacă ar fi gîndit cît de cît la soarta ţării, dacă ar fi fost măcar la 30% politicieni acolo. Un exemplu doar, pentru cei cu ţinere de minte. În dosarele lustraţiei din Jurnal citim amintirile unuia care la fel poate fi inculpat, anume Anatol Plugaru, şeful SIS-ului la acel moment.El vorbeşte despre planul de distrugere a dosarelor kgb, care se păstrau la Tiraspol, de presupus la cererea elitei noastre politice. Iată care era grija alor noştri din primul parlement: ştergerea urmelor.
4.Persoane precum Ilaşcu la fel au o parte de vină.Cel puţin sub aspectul scopului lor comun cu Igor Smirnov – sabotarea R Moldova.
iu tsu
eh, mai era unu berlinschi care tare sa mai imbogatit la acel razboi, are castel in coasta primariei dinspre micle cu iesire, subsol si cafe-bar…ce mai, pentru unii razboi iar pentru altii mina de aur
Ia mai dute tu in PIZDA MATII. , lasule. Intodeauna cite un dobitoc il face pe fraerul…
Pe rolul Tribunalului Militar Bucureşti s-a aflat până de curând un dosar sensibil şi complex pe numele generalului (r) Ion Grigore Costaş, fost ministru al Apărării al Republicii Moldova. Că este vorba despre contrabandă cu avioane MIG 29, cu tancuri sau cu vize Schengen, nu contează. Presa centrală a legat numele lui Cazacu şi Costaş de două importante firme care se ocupă cu tranzacţii de armament. Companiile Royal Consulting şi Rosoboronexport (important trader de echipamente militare din Moscova). Astfel, Cazacu ar fi derulat “ o acţiune tipică de spionaj economic în beneficiul firmei ruse Rosoboronexport (reprezentată de Royal Consulting)”, scriu jurnaliştii. Ofiţerii DCSM arată deasemnea că Aurel Cazacu derula operaţiuni de export de armament împreună cu foştii ofiţeri KGB Gheorghe Gorincioi şi Ivan Ţurcanu, ajutaţi de un diplomat român în Sri Lanka, cel mai probabil Nicolae Aldea. Şi dacă nu-i credeţi pe ceiştii militari români puteţi cere cu încredere informaţii despre reţeaua srilankeză de la un cunoscut om de afaceri “moldovean” M. P. Cebotari (ofiţer Spetznaz cu dosar la SIE). Numai ce s-a întors de două luni din zonă cu preţuri avantajoase pe barilul de petrol.
noi nu uitam, corectează în Istoria Românilor.