Libertatea de exprimare ingradita in continuare!
Primaria Chisinau continua sa interzica libertatea de exprimare si intrunirile publice ale cetatenilor, fiind invocate argumente politienesti, care nu pot fi probate, pentru refuzul de autorizare a unei actiuni de protest si a unui Maraton Oratoric, care urmau sa se desfasoare in capitala in urmatoarele saptamani.
Din cele 3 cereri de autorizare, depuse de catre Asociatia internationala Hyde Park la Primaria municipiului Chisinau, pentru actiunile publice din 28 septembrie, 1 si 14 octombrie 2006, doar una a primit raspuns pozitiv, celelalte fiind respinse. Astfel, autoritatile publice locale continua sa ne incalce drepturile fundamentale la libera exprimare si desfasurarea intrunirilor publice.
Inca in data de 13 septembrie 2006, Hyde Park a depus la Primaria Chisinau cereri pentru autorizarea desfasurarii a trei evenimente la sfarsitul lunii septembrie – inceputul lunii octombrie 2006, si anume:
– 28 septembrie 2006 – miting sub forma de protest in fata Parlamentului, Presedintiei si Serviciului de Informatii si Securitate (actiune desfasurata in cadrul Zilelor Dreptului de a Sti, marcata in aceasta zi la scara globala), pentru a cere adoptarea legii lustratiei si deconspirarea arhivelor KGB;
– 1 octombrie 2006 – Maraton Oratoric, ajuns la editia a VI-a, concurs de exprimare publica;
– 14 octombrie 2006 – Maraton Oratoric, pentru promovarea libertatii cuvantului de Hramul orasului Chisinau.
Doar pentru data de 1 octombrie Hyde Park a primit autorizatie de la primarie, pentru evenimentele din 28 septembrie si 14 octombrie primind dispozitii de refuz (motivele invocate: vice-comisarul considera ca pe 28 se va incalca ordinea publica, iar pe 14 octombrie au loc mai multe actiuni publice in oras si pe Aleea Clasicilor; consultati suplimentar comunicatul de presa – http://www.curaj.net/?p=1118).
Anuntam opinia publica si cea internationala ca deciziile Primariei Chisinau despre interzicerea mitingurilor din 28 septembrie si 14 octombrie au fost contestate in judecata, la Curtea de Apel Chisinau, cererile vor fi examinate in regim de urgenta de judecatoarea M. Anton. Procesele de judecata vor avea loc miercuri, 27 septembrie 2006 (in ajunul desfasurarii mitingului din 28 septembrie) si pe 7 octombrie 2006 (pentru Maratonul Oratoric de ziua orasului Chisinau).
In caz ca justitia nationala va tergiversa procesul ori va refuza sa ne satisfaca, cererile respective, ce atesta incalcarea drepturilor fundamentale ale omului, vor fi trimise spre examinare la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
Va mai informam ca si pentru 26 septembrie 2006 un grup de simpatizanti Hyde Park de la Parcani, Soroca au anuntat primaria din sat ca intentioneaza sa organizeze o intrunire publica cu invitarea jurnalistilor si a unei delegatii de la HP, dar nici acum primarul din sat nu a examinat petitia sau refuza sa-i dea un raspuns legal. Astfel, prima actiune HP din cadrul Saptaminii dreptului de a sti risca sa fie zadarnicita iar de politie, din cauza iresponsabilitatii autoritatilor locale.
Amintim ca Asociatia internationala Hyde Park a intentat mai mult de 12 dosare de judecata contra Primariei Chisinau, din cauza respingerii cererilor de autorizare a intrunirilor, patru dosare, trecute prin toate instantele interne, deja au fost expediate la CEDO. De asemenea, ultimele doua intruniri HP au fost legalizate prin interventia expresa a justitiei moldovenesti – Curtea de Apel Chisinau a legalizat actiunile din 29-31 august privind instalarea bustului Rebreanu si Curtea Suprema de Justitie a impus legalizarea unui miting la Ambasada romana pe 27 august 2006.
Facem apel catre autoritatile nationale si internationale, implicate in luarea deciziilor, reprezentantii societatii civile si mass-media sa monitorizeze aceste cazuri de incalcare a drepturilor fundamentale a omului si abatere de la normele democratice si europene.
Asociatia Hyde Park , Chisinau
Ghenadie Brega, Presedinte
Contact: Tel.: (+373) 69350894 Chisinau;
(+40) 745435321 Bucuresti
Web: www.curaj.net | e-mail: curaj@brega.org
……………………………………………………………
Comunicat HP | cerere de chemare in judecata 1 | cerere nr. 2 – format WORD – fisiere mici sub 50 Kb
11 răspunsuri la “Asociatiei Hyde Park i-a fost interzis un miting prin care cerea adoptarea legii lustratiei si deconspirarea arhivelor KGB”
Lasati-o balta!
Pentru baietii de la hyde park – ati reusit o performanta! – acum toti ametitii de prin MAI se simt obligati sa citeasca ce scrie lumea pe Curaj, eventual sa mai dea cate o replica, astfel incat sa nu creada lumea ca-s agramati.
Ce decizie a luat Curtea de Apel Chisinau la procesul de judecata de azi referitor la mitingul de maine?!
Am aflat acum cateva clipe – instanta (Curtea de Apel Chisinau) nu ne-a dat castig de cauza (!), prin urmare cererea de autorizare a mitingului de maine ramane respinsa, prin dispozitia de refuz…..
E grav, ce fel de judecatorii avem, cand incalcari ale drepturilor fundamentale ale omului se vad cu ochiul liber..?!
Contestati decizia la CEDO! Nu stiu daca este bine sa iesiti in strada intr-o atare situatie; probabil politia va interveni din nou, desi isi bate singura cuie in talpa…!
Si iar din cauza unor idioti RM va achita despagubiri la CEDO
Sa fim atenti la cuvintele pe care le utilizam in fiecare zi pentru ca ele ne dau rangul pe scala bunelor maniere.
Referitor la cei ce folosesc expresii denigrative fara argumente. In plus expresiile gen „idioti” fac parte din vocabularul restrans si necioplit al multor pseudointelectuali.
Fratilor politisti, rafinativa! Sunteti cei care formati imaginea acestui stat cu aspiratii europene. Nu suntem impotriva voastra, suntem in aceeasi barca pe care vrem sa o conducem ca la carte nu oarecum.
Alternativa ar fi sa stam cu totii ca prostii si sa ne uitam in cer, sa asteptam salvare din partea americanilor sau a altora. Iar rusii impreuna cu cei care si-au vandut neamul or sa-si faca de cap mai departe, o sa interzica pe oricine si orice actiune nu le convine. Deci boborul este doar o scula in mana bolsevicilor, asta ati vrut?! Sa achite toate despagubirile la CEDO, altfel cum sa aratam ca libertatea cetateanului este egal cu zero? Vor plati judecatorii care au dat verdicte gresit, e mai corect asa!
Pentru LoneMad – prostia se simte de la o posta, din declaratiile pe care le faci.
Daca cei care au initiat aceste actiuni INTERZISE de autoritatile moldovenesti sunt idioti …atunci eu sunt tractor.
[…] Asociatiei Hyde Park i-a fost interzis un miting prin care ceream adoptarea legii lustratiei si deconspirarea arhivelor KGB […]
[…] Asociatiei Hyde Park i-a fost interzis un miting prin care cerea adoptarea legii lustratiei si deconspirarea arhivelor KGB Categoria: Jurnal, Anunturi, Rapoarte, Cultura — o.brega @ 8:15 am […]