Fiind vorba de încheierea anului 1989 ar trebui să pomenim de un personaj sui generis. Venea la Ştefan duminică de duminică în cojoc de oaie şi-i zicea duios din fluier. Şi era arendaş de la Cojuşna /?/ şi se numea Ilie Bratu. A devenit deputat, a o vreme la spatele/fundul fratelui Iura, iar acum este antiiurist. /aşa-i la noi, el este doar un caz dintre multele /. Are omul însă probleme de memorie, vorba cîntecului Cito-to s pamiatiu moei stalo. Zice că i-a zis cu fluiera alt Ilie, iar pe mine nu mă cunoaşte…Iar eu zic că ar trebui să se prezinte acum cu vreun saxofon. Secundat de Golovasticu – este un adevărat spectacol de bîlci ceea ce face el azi. /regret, însă mă situez cu Laie pe aceiaşi poziţie în acest caz sinistru/.
Dar trec la evenimente.
1./Evenimentele din decembrie. /nu zic nici revoluţie, nici altfel…/.
Eram în aşteptare. Românii erau în urma tuturor, Ceao era ultimul dictator în Europa. Şi nu era cinste să te declari român. În fine a venit 22, lumea a năvălit spontan în centru. În faţa Catedralei a avut loc un mare miting, cu microfoane şi prezenţa massmedia. Eu am vorbit ultimul; am zis cam aşa: «Cei de peste Prut şi-au făcut partea lor de revoluţie. Noi să o facem pe a noastră». A fost unica luare de cuvînt netransmisă la radio. A urmat o defilare pînă la Academie şi mai departe – la gara feroviară. Tinerii de la front conduceau…
Nu ţin minte dacă pe 24 au avut loc mari evenimente.
2./31 decembrie. Lumea s-a adunat în piaţă. Întrebarea era: Ce-i de făcut? Pentru răspuns s-a mers la CC. După ceva scandări a ieşit nu stăpînul însăşi /Piotr Kirilîci/ ci valetul Ion Hadîrcă, care a şi dat un răspuns ce merită reţinut: Mergeţi, fraţilor acasă şi adunaţi conserve etc pentru săracii noştri fraţi din România. Zis şi întors la Kirilîci pentru continuarea Ceremoniei ceaiului, pe care noi am perturbat-o niţel.
Lumea a mers la stadion central. A avut loc un miting anticomunist, curat electoral. Oricum tensiunea a fost anihilată…Ţin minte cuvîntarea Lidiei Istrati…S-a uitat de ea pe nedrept. Şi Laie a pomenit-o recent doar în contextul Alei Mîndîcalei! Ruşine-e-e-e-!
Revin la Kirilîci cu următoarele menţiuni. Era bine dacă el venea acasă mai devreme, în april. / Mă mir că nu s-a găsit nici un poet să ciripească: Vin şi în decembrie acasă rîndunici. Rîndunica – simbolul electoral al lui PK./ Sunt sigur, că ar fi fost evitat astfel războiul de la Nistru şi am fi fost scutiţi de epizodul Snegur, total confuz. /am spus-o atunci, prin 1991, dar l-am susţinut, altfel nu se putea/. A făcut omul /PK/ nişte declaraţii foarte clare şi corecte în fond. De pildă: ne împărţim în două tabere şi luptăm în alegeri. Mai bine nici că se putea! Dar, în concordanţă cu FPM, în cadrul ceremoniilor ceaiului cu Ion Hadîrcă, s-a acţionat invers.
3./Nu ţin minte data exactă la care a avut loc o masă rotundă cu participarea tuturor liderilor formali şi neformali şi cu transmisie în direct la TV. Din întîmplare am participat şi eu la ea. Pentru prima oară am folosit adresarea «domnilor»; am atras atenţia la colaborarea strînsă dintre front şi cenaclu pe de o parte şi autorităţile comuniste pe de alta. /Ca să fie clar eu nu am fost şi nu sunt nici pro, nici anticomunist, eu nu accept antipoziţiile, negativizmul./ Am fost aspru criticat de ambele părţi, din dreaptă de însăşi Tolea Şalaru, care avea un roi de muşte pe căciulă. Piotr Kirilîci mi s-a adresat foarte sever /aşa era la partid/ : veţi manifesta şi în continuare? Am răspuns: vom trăi şi vom vedea. Cu adevărat manifestaţiile degradase mult faţă de începutul anului 89. Autorităţile au avut grijă să-l scoată de la balamuc pe Viorel Tutunaru /săvîrşise omor/, dar şi pe unii din puşcării. Şi ia folosit foarte inteligent contra mea şi mişcării. În plus, ciripea Leonida Lari în tandem cu Ion Ciobanu / autorul faimosului roman Codrii/: încetaţi cu mitinguleţele, va fi vărsare de sînge, etc. Toată lumea bună se pregătea de alegeri. Într-o bună zi s-a mers şi la sediul KGB-ului, clar că autorităţile erau în alertă contra mea. La unul din mitingurile de la Teatrul de Varş, Tolea m-a avertizat deschis: ai să fii terfelit la televizor şi în ziare. La TV m-a terfelit el în persoană, susţinut şi de alţi ticăloşi, în Tinerimea Moldovei Valeriu Reniţă, prietenul său. Am intentat în ambele cazuri procese; cu Reniţă am cîştigat, Tolea&co, deja deputaţi au avut cîştig prin fraudă, desigur.
4./ 11 februarie. A avut loc mitingul comun electoral PCM şi FPM – Marea adunare a alegătorilor, transmis în direct integral la propunerea lui Iu Roşca şi la semnul lui Kirilîci. Iată cum s-a lucrat, domnilor tovarăşi! Asta în public. În ceremonii secrete s-au împărţit mandatele: Liderii comunişti nu au avut contracanditaţi din front şi invers. Săracu Iura a făcut excepţie şi a pierdut. Prin aceasta se poate lămuri conflictul său cu clanul ghimpilor, fiindcă trebuie să menţionăm: Gheorghe şi Mihai au condus campania electorală a frontului. S-au folosit din plin: au dat mandate la rude /Gheorghe Cîrlan/ şi prieteni /Dobrea-primarul Chişinăului/. Tot atunci s-a acuitizat şi conflictul meu cu ei: eu ceream alegeri corecte, pretindeam la controlul alegerilor. În public Gheorghe Ghimpu declara: nu-l ascultaţi pe Iurie Ţurcanu.
5./ 23 februarie – ziua Armatei Sovietice. Tineretul era dispus să manifeste contra prezenţei Armatei de ocupaţie în Moldova. Autorităţile şi frontul erau în călduri electorale. S-a declanşat o companie furibundă antiprotest. Persoane cu autoritate, precum Vasile Nedelciuc, făceau agitaţie prin căminele studenţeşti. Personal am avut discuţii în primul rînd cu persoane de la KGB, apoi cu al doilea om din gruparea armată în cabinetul lui Dobrea. Mi s-a cerut să nu particip. Eu am acceptat doar că nu voi încerca să conduc. De fapt nici nu mi-ar fi permis tinerii… A fost manifestaţia un eşec, filmat, apropo de către Nicolae Lupan /duşmanul poporului moldovenesc în concepţia lui Laie Daibîja/. Iată atunci trebuia de luptat, nu azi cu vorbe!
6./ 25 februarie – alegerile, în care au cîştigat atît ai noştri /Hadîrcă, ghimii&co …/, cît şi ai lor /Lucinschi…/. Acest parlament a pus baza tuturor relelor ulterioare – părerea mea, pentru care, din păcate, am şi dovezi.
Dar destul pentru azi!
Iurie Ţurcanu
4 martie 2009