Pentru urmatorul 28 septembrie, cu ocazia Zilei Dreptului de a ªti, voi propune sa pichetam CASA PRESEI, unde se afla majoritatea redactiilor din Chisinau si cel putin doua uniuni ale jurnalistilor. Multe dintre faradelegile autoritatilor si ale organelor de forta se comit pentru ca se poate, pentru ca nu urmeaza dupa asta nici o reactie a societatii civile, pentru ca presa nu-si face datoria fata de cetateni.
ªi sunt destul de curios pentru a depasi media pe tara (nu doar in aceasta republicuta sfertodemocratica), deci am vrut sa aflu cit mai multe anume in aceasta zi, ca sa ma sincronizez cu lumea buna. De fapt Hyde Park-ul, condus atunci de mine, a marcat public cum a putut ziua de 28 septembrie inca acum 3 ani, cind in RM altii nici nu stiau de semnificatia ei. in acel an, 2003 ne-a fost interzis un miting public cu acest subiect, si in anii urmatori am avut probleme cu autoritatile. Dar anul acesta a fost unul special. Mai ales pentru ca ne-am propus la intrunire sa pledam nu doar pentru dreptul cetateanului de a cunoaste informatii de interes public, pentru ca acest drept este asigurat formal de legea accesului la informatie votata – coincidenta – chiar pe 11 mai, cu exact doi ani inainte de ziua constituirii Hyde Park-ului ca ong, ci am vrut sa promovam ideea accesului in cele mai tainice sertare ale statului totalitar, arhivele KGB, si sa cerem o lege a lustratiei, ca dovada ca vrem sa ne debarasam de trecutul antidemocratic, ca vrem sincer in familia europeana a statelor de drept.
Politia/militia (in persoana lui Petru Corduneanu si Iurie Crjanovschi) s-a impotrivit autorizarii, primaria (Chisinau, reprezentata de Vasile Ursu, Petru ªvet, Ion Carmazan s. a.) a ascultat „sfatul” ca pe un ordin, justitia (reprezentata de Marina Anton de la Curtea de apel) a pastrat interdictia de a exercita drepturi fundamentale (la intrunire si libera exprimare), astfel ca noi, ca cetateni liberi si dezghetati putem doar ghici cine dintre cei pomeniti sau implicati indirect in zadarnicirea mitingului au legaturi cu KGB-ul.
Altceva m-a durut cel mai mult de data asta: indiferenta si tacerea presei. Daca despre maltratarea celor noua (vezi cazul 30 august 2006) nici un ziar moldovenesc n-a scris vreun cuvint, si doar un post proaspat trezit de televiziune a reflectat evenimentul de maxima importanta sociala si politica (Pro TV Chisinau, ca dupa aceea sa fie persecutati, probabil si pentru alte pacate, nu doar aceasta indrazneala tardiva), acum nici presa scrisa, nici cea electronica n-a pomenit un cuvint despre limitarile de drepturi fundamentale. Nici macar cea care initiaza campanii publice de identificare a turnatorilor la securitate.
Ma gindeam si ieri la proces (m-am auzit declarind asta si la mitingul observat doar de politie ;)) – e condamnat la totalitarism statul in care evenimentele sunt filmate doar de cetateni cu epoleti! Pentru cine mai e curios aflati ca azi sunt inca doua sedinte de judecata, cu ultimii dintre cei 9, si abia pe 3 octombrie, dupa masa, in biroul 605 de la Judecatoria Buiucani vom putea afla decizia judecatorului Mihai Leanca, sa vedem ce rol are si el in aceasta dramoleta regizata si jucata prost de comunisti cu bufonii lor.
Asadar, am decis, la anul, pe 28 septembrie, voi propune sa pichetam cu ocazia Zilei Dreptului de a ªti CASA PRESEI, unde se afla mare parte dintre redactiile din Chisinau si cel putin doua uniuni ale jurnalistilor. Acuma stiu sigur ca multe dintre faradelegile autoritatilor de tot felul si organelor de forta se comit pentru ca se poate, pentru ca nu urmeaza dupa asta nici o reactie a societatii civile, pentru ca nu-si face datoria pentru cetateni presa, cea care la noi n-are cum sa merite titlul de a patra putere in stat, decit daca le comparam cu primele dupa gradul de nocivitate sociala.
TaCEREA PRESEI E COMPLICE!
Amarit a cita oara,
Oleg Brega
3 răspunsuri la “Cum n-am putut marca „Ziua internationala a dreptului de a sti””
Despre cazul celor 9 protestatari arestati a scris ‘Ziarul de Garda’, doar ei si ‘Pro TV’ au relatat despre cele intamplate…
Bravo pentru acest articol, sunt intru totul de acord.
Oleg, nu dispera, va fi soare si pe strada noastra/voastra… , fii optimist, nu te da batut si continua cu si mai mare indrazneala ceea ce faci/faceti.. numai cel ce lupta are sanse de izbanda…
oleg eu azi 30 octombrie am participat la sfintirea monumentului eroilor martiri dintr-un sat ardelean din judetul mures,cativa ziaristi mi-au cerut pliante despre miscare.le-am dat informatii de pe acest site cu privire la arestul vostru.sper ca vor gasi informatii necesare pentru a putea face public cazul in ardeal.iti tin pumnii.pacat ca nu am primit mailul tai in care ti-am cerut acele raspunsuri………astept sa imi spui ce s-a intamplat