Istoria satului romanesc. Sate disparute din regiunea Odesa
Satul romanesc, locul care ne-a format ca popor, creuzet al credintei stramosesti si al datinei strabune, a asigurat perenitatea si forta valorilor fundamentale ale adevaratilor urmasi ai Imperiului Roman de Rasarit. Daca intre zidurile orasului s-a nascut ratiunea si stiinta, la sat s-a cristalizat spiritualitatea, s-a pastrat in forma cea mai pura esenta unui neam indelung incercat de-a lungul veacurilor.
Marile valori ale poporului roman nu sunt cele cu autor cunoscut ci efuziuni ale unui spatiu delimitat sufleteste de memoria inaintasilor, mesterii populari, plugarii sau ciobanii fiind cei care au oferit marilor maesti ai culturii internationale porniti de pe aceste meleaguri surse de inspiratie si caracterul parte al operelor care i-au impus in lume ca nume sonore.
Sate bogate, cu mai multe mori, oloinite, fabrici de caramida, filiale de banci si cooperative agricole, au disparut, iar soldatii care au aparat cu trupurile lor aceste pamanturi, intorsi din razboi, au fost in cele din urma tradati de dictatura stalinista. Conform anuarului Romaniei pentru comert, industrie, meserii si agricultura din 1926, numai Frumusica Noua avea pe atunci 1400 de locuitori, 2 scoli primare, 2 bacanii, o filiala a Bancii Populare „Cultura” si una a Cooperativei de consum „Dreptatea”.
Tragedia satelor romanesti din aceasta zona, distrusa pe timp de pace, dupa doar un an de la razboi de cei care isi spuneau eliberatori, e plina d semnificatii. Iata, astfel, cum cruzimea si neomenescul regim a amplasat un poligin militar peste bisericile, cimitirele, fantanile si gospodariile romanesti din actuala regiune Odesa, ruinand destinele multor oameni, pricinuind pe vreme de pace, dupa marea victorie, atata durere si jale.
Cunoscand toate acestea, nu putem sa nu ne intrebam: oare acesta sa fie motivul pentru care satele romanesti au dsiparut sub cazmaua sovietica? Erau locuitorii lor prea gospodari si prosperi si starneau invidia celorlalti? Dupa 1991, odata cu obtinerea independentei Ucrainei, organizatiile nationaliste si-au gasit mediul prielnic de a milita impotriva oricaror incercari din parte minoritatilor de a se proteja de asimilare.
Surprinzator, desi se declara in mod manifest contrare curentului „democratiei controlate” specifice Rusiei, aceste asociatii au dezvoltat, sau mai bine zis, copiat del a sovietici, practici politico-doctrinare de ingenunchere si asimilare a tot ceea ce percep ca amenintare. „Revolutia portocalie” ucraineana i-a organizat pe membrii acestora in doua mari partide aflate la guvernare si care de frica tavalugului economico-politic al Rusiei, care doreste o neintarziata federalizare a Ucrainei, dezbina, dezradacineaza si impune.
Asa se intampla si cu „moldovenii” din Odesa, care dupa ce dreptul la autodeterminare „i-a fericit” ca etnos distinct de cel roman, se bucura de protectia autoritatilor de la Kiev, ce ii percepe din ce in ce mai mult ca pe o masa neglijabila ce trebuie „topita” si „omogenizata” cu natiunea ucraineana, fara drept de recurs moral sau legal. Sa fie doar „teama” de Rusia sau frica de „spatiul” multietnic si multicultural al Odesei, Bucovinei si Transcarpatiei?
Multiplele consfatuiri ce vizeaza perfectarea detaliilor proiectului de lege ce prevede reforma administrativa a Ucrainei la care participa in mod activ fostul guvernator al regiunii Odesa, actualmente deputat al Radei Supreme, Vasyl Tusco, precum si fostul presedinte al Consiliului Regional Odesa, Serghei Grinevetchi, dar si presedintele Asociatiei National-Culturale a Moldovenilor din Ucraina, fostul viceguvernator, Anatol Semionovici Fetescu, are ca scop reducerea numarului de raioane din regiunea Odesa, de la 26 la 14 di doua orase-raion (Iujni si Ilicivsk), fara a se specifica viitorul statul al orasului Ismail, ce are o populatie de circa 100.000 locuitori si include o numeroasa comunitate de romani.
Modalitatea preconizata de factorii decizionali ucraineni de a aborda reforma administrativa va conduce practicla diminuarea procentului de minoritari in cadrul noilor unitati administrative locale, cat si posibilitatile de a-si proteja valorile etnoculturale specifice, inclusuv in zonele unde membrii altor nationalitati decat cea ucraineana sunt prezenti in numar mare.
Desi factorii de decizie ucraineni afirma ca la baza delimitarii noilor localitati si comune sunt ratiuni de ordin geografic si economic, Anatoli Zaiet, prim-adjunct al ministrului Justitiei din Ucraina, a subliniat faptul ca aceasta reorganizare se va derula in cazul in care nu vor exista antagonisme interconfesionale si interetnice. Aceata afirmatie poate fi interpretata ca un semnal al guvernului ucrainean cu referire la faptul ca se va tine cont de parerea organizatiilor nationaliste, avand ca scop final asigurarea unei majoritati ucrainene in fiecare noua unitate administrativa infiintata.
Acest principiu enuntat in cadru oficial in vederea reorganizarii teritoriale a tarii vecine va avea ca rezultat direct asimilarea minoritatii romanesti prin diminuarea procentuala a acesteia, fapt de natura a limita accesul in functiile de conducere a reprezentantilor comunitatii congenere la nivel raional. Totodata, procesul reorganizarii teritoriale a sudului Basarabiei in modalitatea vizata poate avea drept consecinta directa si amplificarea efectelor negative in planul afirmarii si mentinerii identitatii nationale a minoritatii romanesti din regiunea Odesa.