Se cere un motto cu paseri şi limţi,,,,

Lucinschi vorbea în totală cunoştinţă de cauză atunci cînd afirma că lustraţia este imposibilă la noi, în RM. Totuşi ceva se poate face. De pildă ceea ce fac eu: povestesc despre experienţele mele cu cei de la KGB, a lor cu mine mai exact. Dar şi altceva e posibil, ba chiar şi necesar. Dau exemplul, de serviciu, cel al lui Teleleu. A refuzat omul să se spovedească la Jurnal, мол, eu am ziarul meu, Tîmpul, voi iniţia acolo alt proces al lustraţiei. Zis şi nefăcut. Şi cine la noi cere socoteală pentru vorbele de clacă? De ce a fugit de confesiune? Fiindcă a colaborat! Dar cine nu a?
Şi este important să ştim acest lucru: a, sau nu a? Da. Fiindcă fiul Al-ru va deveni om mare cu Timpul, spre asta mergem. La un moment dat ereditatea patriotică îi va cere fapte măreţe. Şi atunci cineva foarte informat îi va pune pe masă nişte copii… Şi Al-ru îşi va cunoaşte adevărata origine, se va lăsa de idealuri şi va deveni pragmatic, ca tăticu. Nu ar fi mai bine, ca C. Tănase să-l scutească pe fiu de aşa moştenire, să se confeseze el? Nu cer chelia lui Tanas, Dumnezeu cu el.
Este vorba deci despre lustraţie logică. Şi eu nu fac decît exerciţii de logică, reieşind din puţina informaţie ce o deţin. Nu aşi dori ca cei de la SIS sau, doamne fereşte, FSB – pentru care tot respectul meu! -să mă bage în seamă.

Sper, va urma

iu tsu

ps. Am ciripit, totuşi… Limba asta! Dar, mea culpa, tovarăşi, mea maxima culpa.