Maraton Oratoric de ziua Chisinaului (editia a VII-a)


maraton_7cc.jpgDin pacate si aceasta editie a maratonului a fost compromisa, de data asta nu de Noua Generatie a PPCD-ului cu concerte propagandistice in preajma noastra (in fata lui Puschin), ci din nou prin nedorinta Primariei de a legaliza intrunirea, chiar daca exista o hotarire a Curtii de Apel Chisinau (din 6 oct. 06, jud. Marina Anton). Functionarii municipali au hotarit ca pot sa ignore aceasta decizie (cum au ignorat si pe cea din 29 august, a jud. Corolevschi, in care scria negru pe alb ca e obligatorie pentru executare imediata), si s-au multumit doar sa o conteste cu recurs.
Politia misuna pe acolo si abia astepta probabil sa pornim megafonul ca sa ne infunde iar pe citeva zile, sa nu mai deranjam pe nimeni (mai ales ca eram chiar foarte putini – lumea venea si pleca la mici si bere, sau doar ca sas e mire de ce vede in jur).
Iata deci ca trei ani la rind ne este interzisa discriminator manifestarea publica a emotiilor intr-o zi cind toti serbeaza ziua sau hramul orasului, chiar daca acolo nu se intimpla nimic altceva, deci incapem si noi…
Oare cine, cum, prin cite dosare la CEDO o sa obtina schimbarea legii si interpretarea ei?
_________________________

Va invitam pe toti la Maratonul Oratoric de ziua Chisinaului, care va avea loc sambata, 14 octombrie 2006, intre orele 12 si 19.00, pe Aleea Clasicilor din Gradina Publica „ªtefan cel Mare”

i n d r a z n i t i !Sunt invitati cei interesati de dezbateri, inclusiv de evenimente culturale, universitare, de liceu sau scolare, si care doresc sa se faca auziti in public. Actiunea este autorizata de primaria Chisinau.
Dupa cum ati observat la editiile anterioare, nu exista subiecte tabu. Tot ce le cerem vorbitorilor este sa foloseasca un limbaj decent si sa faca dovada de respect si toleranta fata de ceilalti vorbitori, opiniile lor si felul de a le exprima.
Va asteptam pe toti la un microfon liber!

Referinte:

  • Maraton oratoric (I-a editie) de Ziua Limbii Romane [31.08.2005]

Cu ocazia sarbatorii nationale Limba Noastra cea Romana, mai multe asociatii civice organizeaza un maraton oratoric pe Aleea clasicilor literaturii romane din gradina publica ªtefan cel Mare din Chisinau.

  • Maraton oratoric (a II-a editie) de „Zilua dreptului de a sti” la Chisinau [02.10.2005]

in centrul Municipiului Chisinau, a aveut loc un maraton oratoric dedicat Zilei dreptului de a sti, la care cetatenilor li s-a puns la dispozitie o tribuna si un microfon liber pentru a vorbi despre accesul la informatie si dreptul la exprimare – valori pe care organizatia noastra le promoveaza din ziua constituirii.
Tot in aceasta zi, s-au implinit 70 de ani de la nasterea scriitorului basarabean Paul Goma (exilat in 1944 in dreapta Prutului, apoi la Paris in 1977, membru in Senatul onorific Hyde Park), care prin intreaga sa activitate a promovat libertatea gindirii si a exprimarii, drepturile omului in general, si am dedicat o parte din acea zi creatiei sale literare.

  • Maraton Oratoric (a IV-a editie) dedicat zilei UNIRII [26.03.2006]

A fost lansata Campania de informare „Basarabia – pamant romanesc”. Imagini de la lansarea campaniei – www.curajnet.blogspot.com

  • Hyde Park in deplasare [2004 – 2005]

Am vizitat mai multe localitati unde am avut intruniri si dezbateri publice cu cetateni de diverse varste, stari sociale, simpatii politice. Pana acum, am vizitat urmatoarele localitati:

Programul Maraton Oratoric a fost lansat la Chisinau in 2005, de Ziua Limbii Romane. Atunci, membrii Asociatiei Hyde Park si simpatizantii si-au propus sa ofere cetatenilor din capitala si oaspetiolor o tribuna libera la care sa se poata exprima oricine in orice subiect. Aceast specific a fost pastrat la celelelte editii, prin urmare, libera exprimare in Hyde Park-ul basarabean incepe sa devina o traditie.

Alte articole:


5 răspunsuri la “Maraton Oratoric de ziua Chisinaului (editia a VII-a)”

  1. Azi am fost la primaria Chisinau pentru a ridica autorizatia. Dar juristul primariei dl Camerzan a zis – decizia Curtii de Apel este revocabila, am depus recurs la Curtea Suprema de Justitie. Prin urmare, ramanem fara decizie de la primarie care sa ne autorizeze evenimentul. Atitudinea lor este neconforma Constitutiei si contravine Conventiei cu privire la drepturile fundamentale ale omului. In cadrul emisiunii radio de azi de la ‘Vocea Basarabiei’ – 9.00-10.00, moderator – V.Enache, in direct cu Vitalie Nagacevschi, acesta s-a pronuntat cu privire la intimidarea protestatarilor si a presei: organizatorii intrunirilor au tot dreptul sa petreaca evenimentul conform Conventiei si Constitutiei si autoritatile nu au dreptul sa intervina. Astept ecouri. Cum procedam?

  2. M-am referit la forma. Traditia de patru ani de zile nu putem abandona.Pan dimineata mai este. Vedem noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.