Am auzit pentru prima oara de acest proiect, in ianuarie 2006 pe cand eram in Romania, de la o prietena ce locuia de ceva vreme in Korea de Sud. Mi s-a parut foarte interesant si dat fiind ca mai aveam putin si terminam cu studiile universitare, am decis sa aplic pentru acest job. Am convins-o si pe prietena mea cea mai buna si impreuna am trimis CV-urile la recrutorul din Korea de Sud – June Education.
Raspunsul a venit foarte rapid si in doar 2 saptamani am trecut cele 3 interviuri prin telefon, urmand ca in maximum alte 2 saptamani sa obtinem viza si sa plecam spre Seoul.
Totul parea foarte simplu, dar bineinteles ca a fost doar o impresie.

Trebuie sa mentionez ca persoana de contact de la June Education, a dat dovada de lipsa de profesionalim destul de mult. E-mail-urile pe care le-am primit erau foarte neclare, atat prin continut cat si prin corectitudinea englezei folosite in redactarea lor. (Mai tarziu am inteles ca este de fapt stiul Korean si nu doar al angajatului June Education.) In cele din urma am aflat toate datele, care ni se pareau necesare la ora respectiva, si am incercat sa verificam fiecare articol din contractul primit din Korea . Totul parea destul de OK la prima vedere, si cum varianta in koreana nu am putut-o verifica, am considerat ca varianta in engleza ne multumeste indeajuns pentru a ne pregati de plecare in Asia.

Am pregatit toate actele (traduceri, legalizari) si impreuna cu contractul primit de la recrutori, le-am trimis prin curierat rapid in Seoul la June Education.

Intre timp ne-am interesat la Ambasada Koreei la Bcuresti asupra procedurii de obtinere a vizei de munca, si asa am aflat ca de fapt nu sutem doar 2 persoane (cum credeam la inceput) interesate sa participle la acest proiect, ci mai erau alte 13 (persoane), majoritatea din Ardeal. Am incercat sa aflam cat mai multe despre cei ce ni se vor alatura, si asa am descoperit ca la Cluj exista un intermediar korean care s-a ocupat de documentatia celor ce urmau sa plece in Korea (cand am ajuns in Korea am aflat ca de fapt acest intermediar a perceput o taxa de recrutare de 500 euro).

Dupa o luna de amanari din partea celor din Korea, am reusit in cele din urma sa mergem la Ambasada Koreei pentru a ne obtine viza. Aici am intalnit pe viitoarele noastre colege (15 fete, fapt ce ne-a cam pus pe ganduri, dar dat fiind ca era un proiect guvernamental ne-a mai linistit). Am depus actele pe 30 Martie si pe 31 cu viza ne-am imbarcat spre Incheon – Seoul. Trebuie sa va imaginati ca toata lumea a stat intr-o continua asteptare pentru o luna, tot luandu-si la revedere cu fiecare semn primit de la Seoul.

Am primit biletele de avion de la intermediarul korean din Cluj, pentru ruta Bucuresti/Otopeni –Istambul- Seoul/Incheon. Zborul a durat 18 h (1h Bucuresti-Istambul + 7 h asteptat in Istambul + 10 h Instambul-Seoul) cu Turkis Airlines. A fost obositor dar am reusit sa ne cunoastem mai bine intre noi. In avionul de la Istambul la Seoul am primit niste formulare pentru biroul de imigratie din Korea, care trebuiau completate si predate la vama.

Odata ajunsi la Seoul, am fost asteptati la aeroport de reprezentantii June Education, care ne-au luat ultimele file din biletul de avion pentru decontare (mai tarziu am aflat realul motiv pentru care le-au luat si de ce s-au grabit asa de tare – biletul era doar dus si costa 620 de euro, dar June Education a cerut de la English Village 1.200.000 de woni, adica 1000 de euro. Un simplu calcul arata ca June Education a castigat de pe urma acstei mici scamatorii aproximativ 6000 de euro).

Am fost transbordati intr-un autocar ce ne-a dus direct in English Village. Aici am aflat ca de fapt camerele noastre inca nu erau gata si ca trebuia sa dormim pentru o noapte in alte locatii. Ne-am dus bagajele cum am putut, prin ploaie si destul de frig in camerele indicate, si am incercat sa realizam unde suntem si sa ne adaptam la fusul orar.

A doua zi am avut un mini training cu reprezentantii English Village, in care nu am aflat prea multe detalii despre ce urma sa facem, ci am aflat cat de speciali suntem noi pentru acest proiect (pe parcursul sederii noastre in Korea, am aflat reala valoare pe care o avem in English Village – adica, doar pioni de facut bani pentru English Village si mai ales pentru proprietarii locatiilor in care urma sa lucram).

English Village-ul s-a deschis pe 3 Aprilie, deci practic nu am avut timp de un real training privind viitoarea noastra activitate aici. Abia am avut timp sa ne mutam in apartamentele noastre si sa ne desfacem cat de cat bagajele…ca a si trebuit sa incepem munca. La inceput cand am semnat contractele am inteles ca vom fi “commercial teachers” – ca vom lucra in locatiile comerciale (restaurante, librarie, centru de expozitii, smd) din English Village invatandu-i pe vizitatorii koreeni enlgeza practica, de zi cu zi printr-o metoda alternativa – “conversationala si situationala”.

Incet incet am descoperit ca de fapt suntem simple chelnerite si receptioniere. Si mai grav, am aflat ca de fapt angajatorul nostru, English Village-ul, ne-a “vandut “ (pe majoirtatea dintre noi, excluzand pe cei care lucram in locatiile aflate in directa subordine a English Village-ului) proprietarilor locatiilor comerciale in care ne desfasuram activitatea, pentru 2/3 din salariu. Adica, owner– ii koreeni ne platesc 2/3 din salriu, putand astfel sa isi exercite autoritate asupra noastra in mod discretionar, English Village-ul neintervenind de cele mai multe ori, atunci cand se iveste vreo problema.

In mod normal avem o reprezentanta koreana a Commercial Teachers in Business Administration Office (centrul de luare a deciziilor in English Village). Dar, in mare parte nu raspunde prompt solicitarilor noastre,ba nici chiar cu intarziere, vazandu-ne nevoite sa ne rezolvam problemele pe alte cai de unele singure.

Aceasta reprezentanta este mediatoare noastra in raport cu English Village-ul si cu proprietarii koreeni, care majoritatea nu pot comunica absolut deloc in engleza. Dar, aceasta mediatoare nu este de gasit in biroul ei, mai tot timpul, si nici nu raspunde la telefon. Iar daca avem noroc sa o gasim, de cele mai multe ori primim amanari sau raspunsuri vagi.

La inceputul activitatii noastre am fost asigurate ca vom fi mutate dintr-o locatie intr-alta pentru a asigura un echilibru fizic si psihic pentru toti commercial teachers. Aceste mutari au avut loc numai in conditii extreme – in caz de boala – si nu periodic ( o data la 3 luni), asa cum ni s-a promis la inceput. Sunt persoane care au lucrat in acelasi loc de 6 luni, si nu e tocmai placut sa vii la asa distanta de casa stiind ca vei fi un fel de profesor de engleza, ca mai apoi sa afli ca de fapt esti doar chelnerita si ca de fapt nu vei avea nici o sansa sa iesi dintre farfurii pentru un an intreg.

Problema cea mai grava a aparut atunci cand am inceput sa cerem zilele de vacanta, in numr de 12 stiupulate in contract in versiunea engleza (spun in versiunea engleza, deoarece am aflat ca in traducerea korena nu exsita acest numar si ca de fapt cele 12 zile de vacanta platite sunt doar 3-4 plus zile din vacanta de Chiusock si din cea de Anul Nou Chinezesc). Totul a fost pus pe seama traducerii gresite din Koreana in Engleza. Am avut indelungate discutii pe aceasta tema si intr-un final cei din conducerea English Village au acceptat sa ne luam 12 zile de concediu dar numai daca proprietarii koreeni sunt de acord.

Bineinteles ca majoritatea nu au vrut sa auda de asa ceva, astfel incat ne-am vazut nevoiti sa ne certam continuu (noi in elgleza ei in koreana) pe aceasta tema fara prea multe rezultate.

Exemplu: Una dintre colege, a cerut sa aiba 10 zile de vacanta dintre care 4 sa fie zile libere normale din timpul unei saptamani de lucru. Deci efectiv ar fi fost doar 6 zile de vacanta. Aceasta vacanta era foarte importanta pentru ea deoarece avea ocazia sa isi vada mama intr-o alta tara din Asia, si nu ar fi fost suficient doar 5 zile, asa cum a propus manager-ul in cele din urma (acesta fiind un compromis). Au fost o multime de dispute intre manager si angajata, mereu fiind intrebata :” Ce e mai imprtant: vacanta sau munca?”. In fine a fost posibil sa plece in vacanta pentru o perioada de 5 zile. Din pricina unui accident suferit de mama angajatei, pe timpul vacantei, aceasta din urma a fost nevoita sa isi prelungeasca sederea cu 4 zile. A anuntat conducerea locatiei si pe reprezentanta English Village. La intoarcere a recuperat toate zilele pe care le-a lipsit, fara zi libera. Problema a fost insa ridicata la nivel de catastrofa si dat fiind ca angajata nu a avut dovezi despre accidentul suferit de mama sa, a fost supusa unui interogatoriu de catre directiunea English Village. Salariul pe luna precedenta i-a fost blocat pana la clarificarea situatiei. Cu aceasta ocazie (angajata) le-a inmanat demisia, dat fiind ca la locul de munca atmosfera creata de manager si de cealalta angajata devenise insuportabila, acestia continuand sa ii reproseze ca a intarziat si ca ei au fost nevoiti sa munceasca mai mult. Ba mai mult, nu mai exista comunicare si nici respect fata de angajata. English Village-ul nu a comunicat nici un fel de decizie, fapt ce a determinat-o pe angajata sa isi rezerve bilet de avoin. In cele din urma a aflat ca este concediata, demisia nefiindu-I acceptata.

In acest timp a aflat ca trebuie sa returneze banii pentru biletul de avion Bucuresti-Seoul, deoarece a fost concediata inainte de a fi indeplinit cele 6 luni de munca (caz in care nu ar fi trebuit sa platim biletul de avion). Cu acest prilej am aflat ca de fapt biletul platit de English Village a costat dublu fata de pretul real platit de June Education. Dupa multe telefoane si e-mail-uri catre aceasta companie de recrutari, angajata a reusit sa recupereze diferenta de bani plaitita de English Village catre June Education. Cei de la June Education au incercat prin diferite metode sa o descurajeze in demersul ei si sa musamalizeze totul. Au incercat sa trimita date false despre rezervarile realizate pe numele noastre. Au incercat sa puna totul pe seama faptului ca au pierdut filele originale, preluate la sosirea noastra pe aeroportul din Incheon, de reprezentantul June Education.

Problema a fost solutionata in cele din urma, si banii au fost recuperati pe ultima suta de metri. English Village-ul se pare ca stia de mutl de aceasta situatie, dar a preferat sa nu intervina decat minimal in solutionarea problemei, preferand sa nu traga la raspundere pe cei de la June pentru faptul ca i-au inselat.

Dupa ce biletul de avion a fost platit, alte taxe au fost necesare sa fie achitate. De exemplu, cea de intrerupere a contractului de furnizare a internet-ului. Doar in aceste conditii am aflat ca de fapt contractele semnate de noi cu provider-ul sunt facute pe 3 ani si ca , indiferent daca vei pleca dupa 6 luni de la angajare, fie vei pleca la incheierea contractului, vom fi nevoiti sa platim taxa de intrerupere si de debransare (aproximativ 130.000 de woni = 130$).

Si ca tot tacamul sa fie complet, am aflat ca de fapt taxele ce le platim noi la fondul de pensii korean nu ne vor fi returnate, deoarece nu exista un acord intre Korea si Romania in aceasta materie. Aceasta problema ar putea fi solutionata daca angajatorul korean realizeaza un acord cu angajatul roman in prealabil, inainte de inceperea activitatii profesionale in Korea. Dar asa ceva nu exista in English Village.

Iar in final, inainte de plecarea angajatei din Korea, aceasta a primit o fisa de lichidare pe care s-a mentionat ca a fost concediata, sub incidenta articolului 19 alineatul 3 din contract: “ If an employee fails to perform continuously her/his duties for more than 3 days without any excuse”. Acest lucru nu a fost adevarat, dat fiind ca angajata a avut motive intemeiate.

In contractul semnat de noi cu English Village, se mentioneaza la articolul 11 ( Vacation): 1) During the Term of Employment set forth under Article 4 hereof, Employee shall be entitled to 12 days working days of paid vacation, plus one week at lunar New Year’s Day and one week at Korean Thanksgiving Day. But the Employee shall work on other national holidays. The Employee can take her/his vacation at anytime.”

Nimic din ce este mentionat in aceasta parte a articolului nu a fost respectat de angajator.

Mai exact, daca proprietarul korean al locatiei in care iti desfasori activitatea ( a nu se confunda cu angajatorul – English Village) nu iti aproba vacanta, atunci nu vei putea sa te bucuri de cele 12 zile. Iar daca iti accepta aceasta vacanta, va trebui sa ti-o iei cand vrea el nu cand ai tu chef.

Si sa continuam cu celelate zile libere contractate cu English Village-ul. De Korean Thanksgiving parcul ar fi trebuit sa fie inchis de pe 2 Octombrie pana pe 8 Octombrie, dar nimeni nu ne-a informat despre noile decizii luate de conducerea English Village-ului. Si anume, ca de fapt va fi inchis doar pentru 3 zile (5-7 Octombrie), restul de 4 zile ramanand deschis. Toti ceilalti profesori (din One Week Program si One Day Program – adica nativii de limba engleza) se vor putea bucura de vacanta in aceasta perioada, numai Commercial Teachers (adica Est Europenii) nu. Totul a fost pus pe seama traducerii gresite a contractului in engleza. Problema cea mai grava e ca majooritatea dintre noi si-au facut planuri din timp pentru aceasta perioada, au cumparat bilete si si-au rezervat vacante. Iar, English Village-ul nu ne-a informat oficial asupra deciziei luate in ceea ce priveste perioada reala de inchidere a parcului. Am aflat cateva informatii numai prin intermediul brafei intre angajatii English Village-ului.

In acest sens commercial teachers am hotarat sa facem o scrisoare, in care am cerut intr-un mod foarte diplomat, sa fim informati despre decizia conducerii English Village. Datorita acestei scrisori, toata conducerea English Village-ului a fost pusa pe jar, crezand ca este o conspiratie ce vrea sa le submineze autoritatea. S-a facut o adunare generala, cu semnatarii acestei scrisori. In timpul acestei intruniri s-au icercat diferite metode de intimidare, pentru a fi trasi la raspundere cei ce au initiat si organizat acest “complot”. NU a fost gasit nici un responsabil, deoarece a fost o actiune sustinuta si realizata de majoritatea commercial teachers si nu a fost cu nimic ofensator. Cu acest prilej am aflat ca de fapt noi va trebui sa lucram in saptamana de Thanksgiving. S-a ajuns la un compromis, fiecare dintre noi putand sa aleaga daca sa lucreze sau nu, fiind platit extra. Putem sa alegem dar numai in conditiile in care proprietarul korean va accepta. Mare parte dintre commercial teachers nu au putut alege, fiind obligati sa lucreze.

Despre raportul nostru cu proprietarii koreeni, sunt multe de spus. In primul rand e imposibil sa comunicam cu ei, deoarece ei nu stiu engleza iar noi nu stim koreana. Iar mediatoarea noastra koreana, din partea English Village nu face minimul de efort sa ne ajute in aceasta directie. In al doilea rand, ne trateaza de multe ori fara respect si ne considera koreeni, pretinzand sa facem totul in stil korean. Uitand ca de fapt am fost angajati in English Village pentru a aduce ceva nou, si pentru a ajuta la procesul educational. Pentru ei suntem, niste straini plini de mofturi care ar trebui sa le aducem profit si doar atat.

As putea da exemplul unei colege, care a foat amenintata sa fie lovita cu receptorul de telefon (in timpul unei dispute verbale, destul de violente) de catre managera locatiei unde isi desfasoara activitatea.. In acest sens English Village-ul nu a luat nici o masura, problema fiind solutionata de catre angajata. Ba mai mult, reprezentanta/mediatoarea noastra koreana i-a cerut angajatei sa isi ceara scuze fata de manager, desi nu a fost vina ei. Dupa acest eveniment, la locul de munca este o continua stare de tensiune, creand un mediu total necorespunzator pentru ca angajata sa isi desfasoare activitatea profesionala.

In English Village nu exista nici un canal oficial de comunicare care sa functioneze corespunzator. De cele mai multe ori aflam informatii foarte imprtante, care ne vizeaza direct, dor prin intermediul barfei. Iar daca avem norocul sa aflam in timp util, putem sa cerem clarificari asupra deciziilor luate. Dar aceasta se intampla foarte rar si e prea tarziu pentru a schimba ceva. In majoritatea cazurilor, persoana care esti vizata direct, va fi ultima care va afla deciziile luate de diferitele nivele decizionale, informatiile fiind partiale si vagi.

English Village-ul nu este ceea ce parea a fi la inceput, adica un parc educational, in care atat vizitatorii de o zi, cat si cei de perioade mai indelungate (o saptamana, doua saptamani) sa se bucure de prezenta strainilor invatand engleza. Acesta, a devenit treptat (si intr-un timp foarte scurt – 6 luni) un surogat. Deaorece nu este nici un parc educational nici un parc de distractii. English Village-ul are programe foarte slabe de invatare a limbii engleze, precum si programe foarte slabe de divertisment. Spun programe slabe de invatare a limbii engleze slabe, deoarece vizitatorii (majoritatea copii) care participa la aceste programe nu reusesc sa invete mare lucru intr-un timp atat de scurt, mai ales ca sunt foarte multi profesori koreeni ce au probleme serioase de pronuntie in engleza. Si spun programe de divertisment slabe, deoarece artistii (One day program teachers – nativi de limba engleza) nu sunt lasati sa creeze si sa realizeze showuri interesante, cu adevarat educationel si antrenante pentru participanti.

Acestea nu ar fi atat de grave, deoarece pana la urma koreenii care vin in English Village vin pentru a vedea fete straine si pentru a auzi limba engleza. Problema cea mai grava e ca managementul acestei structuri e lipsit de profesionalism, majoritatea celor din pozitiile de luare a deciziilor, neavand experienta in ceea ce priveste educatia sau divertismentul.

English Viallage-ul se presupunea a fi un loc in care multiculturalismul (dat de cele peste 16 nationalitati reprezentate aici), diversitatea si profesionalismul ar fi elementele de baza. Din pacate nu e asa. Multiculturalism este, dar din pacate nu se face nimic pentru a se pune in valoare. Diversitatea este estompata prin impunerea unor uniforme (a caror design este total nepotrivit acestui parc) si a unor norme de conduita in raport cu vizitatorii, absolut absurde. De exemplu: trebuie sa fii atent cu cati dinti trebuie sa zambesti (8, 12), la ce unghi threbuie sa the apleci in fata lor (dupa modelul korean). Incet incet vor sa ne transforme in angajati koreenizati, daca nu chiar koreeni, uitand ca de fapt am fost angajati pentru a aduce ceva nou in aceasta cultura. Iar despre profesionalism, aici sunt prea multe de spus. Insa, simpla incapacitate de a comunica, de a face cunoscute deciziile in timp real si de a motiva angajatii sa lucreze aici, nu numai daca au nevoie disperata de bani, ci si pentru satisfactie profesionala (pana acum au demisionat in jur de 10-15 persoane, si mai multi li se vor alatura in urmatoarele 2-3 luni) sunt dovezi clare a unui management slab.

Si un ultim aspect pe care as dori sa il mentionez in acest document, e siguranta noastra fizica atat la locul de munca cat si in afara. La locul de munca sunt destul de multi vizitatori koreeni care in momentul in care afla ca nu suntem nativi de limba engleza, si mai ales ca suntem din Europa de Est, ne desconsidera, ne aduc injurii (in limba koreana – dar pe care le intelegem) si chiar ne agreseaza fizic. In acest sens as putea da exemplul unei colege care aflandu-se singura in locatia in care lucra a fost agresata fizic de un client korean, aceasta fiind nevoita sa se apere l-a lovit pe acesta. Dat fiind ca nu au fost martori, nu s-a luat nici o masura impotriva lui. Dar, in cazul altei colege, agresata de un coleg de munca korean, deoarece au fost martori koreeni, aceasta a fost concediata fiindca l-a palmuit pe colegul sau. Nu conteaza motivatia, nu conteaza ca angajatei din Europa de Est I s-au adus in nenumarate randuri insulte din partea colegului korean si nu conteaza ca acesta din urma a imbrancit-o in momentul in care ducea farfurii clientilor. Conteaza daca esti korean sau nu.

Cat despre siguranta in afara locului de munca, trebuie sa precizez ca aceasta este unul dintre punctele cruciale ale sederii in Korea. Inainte de toate, ar trebui sa fac o mentiune. In English Village exista 3 categorii de angajati non-koreeni: One week Program teachers (nativi de limba engleza), One day Program Teachers (nativi de limba engleza) si Commercial Teachers (adica non-nativi din Europa de Est). Cei din commercial street sunt singurii care locuiesc in afara English Village-ului. Si aceasta nu ar fi asa de rau, daca am fi in siguranta acolo une locuim. Ni s-a spus la inceput ca zona unde sunt apartamentele noastre este o zona foarte linistita si foarte sigura. Insa, nici vorba. Linistita nu e, deoarece suntem exact langa sosea (deci zgometele de la masini sunt eterne), deoarece mereu sunt vanzatori ambulanti care atunci cand ti-e mai mare dragul sa dormi fac galagie cu anunturi prin megafoane si pe langa toate acestea sunt si nenumarate proiecte urbanistice in desfasurare (constructii de apartamente, reparatii de strazi continue). Cat despre siguranta, o ultima experienta ne-a dovedit ca nu putem sa fim linistiti. Una dintre angajatele din grupul Commercial Teachers a fost atacata seara, la ora 9PM, in zona unde locuieste, de un barbat korean. Atacata insemnand ca a fost lovita cu scuterul din spate ca mai apoi sa fie lovita in fata si in piept cu pumnii. A scapat ca prin minune cu doar cateva vanatai, si doar fiindca a fost in stare sa fuga de atacator. A fost urmarita si exista pericolul sa fie ranita si mai grav daca nu ar fi primit ajutor de la un coleg de serviciu si de la niste koreeni. A fost chemata politia, dar acestia nu au fact mare lucru. Nu au luat nici o marturie si nu au reactionat in nici un fel atunci cand atacatorul a aparut in zona de 2 ori. Au plecat spunand ca nu este de competenta lor si dand crezare celor spuse de un grup de barbati koreni aflati in stare de ebrietate, care sustineau ca atacatorul este bolnav psihic si ca este bine cunoscut in zona, dar ca nu ar fi in stare de acte vilente. In aceste conditii, s-a apelat la conducerea English Villagelui, care este de drept reprezentantul nostru in raport cu autoritatile si in caz de urgenta. Lucrurile nu s-au miscat destul de rapid, cei din English Village dand dovada de o acuta lipsa de interes in acest caz. In cele din urma, data find necesitatea unei actiuni prompte, a fost anuntata Ambasada Romaniei la Seoul, care a raspuns prompt prin intermediul d-lui consul Ionescu. Acesta a facut o vizita neoficila in English Village pentru a se informa asupra situatiei angajatei romance atacate de un barbat korean si bineinteles asupra situatiei tuturor angajatilor de nationalitate romana.

Se pare ca datorita anuntarii vizitei d-lui consul al Romaniei, in English Village, conducerea parcului a contactat rapid Politia si angajata a fost dusa la sectia de politie cea mai apropiata ( aprox 20 minute cu masina), unde aceasta a facut o declaratie despre cele intamplate. In doar cateva ore atacatorul a fost prins si adus pentru a fi recunoscut. Acesta a fost inchis, dar dupa cateva zile a fost pus in liberatate, deoarece este retardat mintal. Cu toate asigurarile date de organele de politie si de parintii atacatorului, se stie ca o supraveghere permanenta nu va putea fi posibila si ca pericolul este in continuare prezent, mai ales ca atacatorul locuieste in zona unde comercial teachers isi au locuintele.

Bineinteles ca informatiile despre intreaga actiune au fost obtinute de angajata de la reprezentantii English Village, doar dupa nenumarate insistente. Nici in aceasta situatie de criza, canalele de comunicare nu au functionat corespunzator.

In liniii mari aceasta este situatia angajatilor non-nativi din Paju English Village – Korea de Sud (www.english-village.co.kr).

I.M.

Referinta:

• If you want to work in Korea….