Am avut azi impresia ca politia a disparut ca organ de fortza din RM. Pe o raza de 2 km n-am observat nici macar un singur politist, de samantza. Au disparut pur si simplu cu totii, misterios. Probabil s-au suparat ca le acuzam la tot pasul statul lor mult iubit, ca ar fi unul poltienesc, si si-au dat cu totii demisia.
Dar acum daca e sa fim seriosi, si la protestul de astazi au fost prezenti doar politisti in civil, intr-un numar mai mare decat protestatarii. Am mai remarcat tot felul de indivizi suspecti, adusi probabil de la casele de corectie, pentru provocari. Cred ca organizatorii protestului au fost inspirati cand au sistat manifestatia, pentru ca cel mai degraba am fi servit, fara voia noastra, drept pioni pe tabla de shah a puterii, in scenariile SIS si ale MAI-ului, devenite, se pare, filiale ale partidului de guvernamant.
Mi-am manifestat si la protest nedumerirea ca politistii in uniforma lipsesc de la datorie, si nu-mi asigura protectia cuvenita, desi eu achit regulat taxele din care le este platit salariul. Numai ca in RM, nu e o noutate pentru nimeni, politia e in serviciul puterii, ale carei comenzi politice le executa, si nu al legislatiei, al cetatzeanului contribuabil…
21 de răspunsuri la “Politzia in uniforma a lipsit si astazi de la datorie”
Lupusorul cati oameni au fost la protest? Unde vad si eu fotografii ?
Va fi pus mai tarziu un film. De data aceasta presa a fost de nota 10, la datorie, altfel indivizii cu ceafa rasa n-ar fi permis nici macar inceperea mitingului sau ar fi pus la cale provocari si intrigi chiar de la inceputul actiunii…
Poltia si-a facut datoria in stil KGB-ist,cum trebue sa fie intr-un stat dictatorial.
Uneori i-mi pare ca schimbind si conducerea Tarii,tot nu va fi imbunatatire,adica sa ajunga un stat democratic. Cred ca ar trebui schimbata intreaga societate.
Totusi respect si multumire tuturor protestatarilor.
Pacat ca la noi tineretul nu este implicat in viata sociala si cea politica atita indiferenta am vazut astazi in centru si o spun cu parere de rau. Le doresc multa bafta organizatorilor de astazi am sperat ca vom protesta cum se scrie ca la carte dar din pacate nu a fost asa si e cel mai dureros cind vezi aceasta indiferenta in mijlocul tineretului numai vorbesc de Sindicate care stau chitic la fundul PCRM-lui!!! Jos Dictatura!!!! sus Natiune!!!! Trezit-va tinerii!!!!Viitorul ne apartine!!!!
Dar Dvs cunoasteti cu cine faceti protestul? Cu niste banditi de la Colegiu? Hamaiala in zadar! Rusine lui Brega s. a.
Poate odata si odata om fi acolo toti tinerii din MD si eom da jos pe Putregaii aia de conducatori.Jos_Cenzura)
ASTAZI CENTRUL CHISINAULUI ERA ÎMPINZIT DE POLITISTI PE CIVIL.ACEST FAPT REFLECTA FRICA LUI vORONIN CA NU CUMVA SA IZBUCNEASCA O REVOL-E MASIVA.CONCLUZIE:TREMURA,ARE INSOMNII,ÎI FUGE PAMÎNTUL DE SUB PICIOARE,I-A HOTARIRI NEADECVATE.MA INTREB:OARE AVEM NEVOIE DE ASA PRESEDINTE?
Cu parere de bine ori de rau pulitistii nu au disparut ei au fost numai pe civil ca ajenti de bagatori de siama.
Ma mirat faptul ca la protest au fost asa de putini tineri comparativ cu manifestatiile in Grecia si in Franta – multi spun ca suntem alt popor eu personal nu sunt de acord dar sunt deacord cu proasta organizare si informare a publicului.
Si inca o intrebare mai apare undes partidele si de ce ei nu sar ocupa cu organizarea a unei manifestatii in masa duar ei doresc sa vina la conducere ca ne sa ne apere interesele nuastre interesele poporului simplu nu numai a alesilor o intrebare fara raspuns.
ORDINUL NU SE DISCUTA,ORDINUL SE EXECUTA!! acesta e procedura de lucru pentru oamenii lejii!! si sunt sigur ca asa e si corect de aia nu trebue acuzati politistii ci derbedeii de la conducere ce dau asa ordine !!!
Valeriu, hai să nu fim naivi. Cel puţin, să nu ducem lumea în eroare, da?
Am făcut şi eu armata 2 ani de zile, subofiţer. Am avut ocazie să fiu şi în rândurile gărzii populare.
Adevarat, în armată şi în poliţie există subordonare. Sigur, aşa şi trebuie. Insa, nimanui (asta în caz dacă persoana are demnitate şi judecata-i treaza) nu este interzis se nu execute şi se conteste ordinul unui superior marazmatic. Ordin, care nu se încadrează in logica campului legislativ sau, cel puţin, provoacă dubii. Chiar şi cu riscul de a cadea in dezgraţie superiorului şi a fi eliberat din funcţii. Asta ulterior se poate de reparat. În schimb, rămâi curat în faţa oamenilor, în faţa societaţii şi a copiilor săi, cărora de fapt, şi ai jurat sa-i serveşti. Puterea şi valoarea supremă – este OMUL.
În asta constă profesionalismul.
Părerea mea.
pisdetz…… catzi oameni mi-aiu promis ca o sa vina, catzi, se bateau cu pumnul in piept, si nimic… lasilor, rusine sa va fie
Astazi au demonstrat la ce este capabil tineretul nostru. Pacat, ma asteptam la ceva mai mult. Mi-e rusine cu asa tineret, iresponsabil de viitorul propriu. Nu cred ca Brega, s-au ceilalti organizatori sunt de vina, ci frica care o poate baga in tineret acesti criminali si neprofesionisti din MAI
ULTIMELE 2 COMENTARII(sd şi Igor),SINT SIGUR CA MII DE TINERI DIN TOATA TARA AR FI FOST VENIT,DACA ERAU INFORMATI.EU PERSONAL AM AFLAT INTIMPLATOR CU CITEVAI ORE PINA SI AM REUSIT.
[pentru downloadare]
[pentru downloadare]
Înca un protest în centrul capitalei
La o săptămână de la moartea tânărului ucis de un polițist, lumea a ieșit din nou în stradă.
Adunați în fața monumentului lui Ștefan cel Mare, manifestanții și-au exprimat indignarea față de acțiunile polițistului care l-a împușcat, acum o săptămână, pe Alexei Vlasî.
Deși înțeleg că nu-l mai pot întoarce pe Alexei, fratele și sora acestuia cer o pedeapsă dură pentru polițistul care i-a luat viața. Acesta este cercetat de Procuratura Municipală pentru exces de putere.
Organizatorii susțin că la miting nu au participat formațiuni politice, deși în presă au apărut informații cum unele partide ar vrea să se alăture manifestanților.
Serviciul de presă al Ministerului de Interne s-a abținut să comenteze acțiunea de astăzi, făcând trimitere la declarațiile anterioare pe marginea acestui caz. În acestea se spune, între altele, că în spatele protestelor ar sta forțe distructive, fără a preciza însă despre ce forțe este vorba. Ieri, Organizația internaționala anti-tortură Amnesty International a anunțat că va iniția propria anchetă pe marginea cazului.
Alexei Vlasî, de 29 de ani, a fost împușcat mortal acum o săptămână de un polițist, fiind confundat cu un infractor. Martorii infirmă însă versiunea poliției
Iuri Crijanovschi,locul tau e la inchisoare,nu sa mergi pe linga Stefan cel Mare.
Tu te-ai vazut in oglinda mai nemernicule? Cind te vad pe tine,se vede si curul lui Voronin pe care tu il pupi.
Nu te gindi,va veni timpul cind o sa ei chelfaneala,si n-o sa ai cind intreba daca ai dreptul sa mergi pe aici,satana comunista.
[RealitateaTV] Astăzi se vor desfăşura marşuri de protest împotriva abuzurilor poliţiei, la Chişinău
Marşuri de protest astăzi, la Chişinău, după uciderea, zilele trecute, a unui tânăr de către poliţia moldoveană. Omul legii afirmă că a confundat victima cu un infractor, în vreme ce martorii spun că poliţistul nu a tras nici măcar un foc de avertisment.
Organizatorii marşului se aşteaptă la o participare de 300 sau 400 de persoane, dar au acuzat Ministerul de Interne că ar încrerca să-i intimideze pe manifestanţi. Marşul de protest se va termina în faţa sediului Ministerului de Interne.
Marşul a fost autorizat de Primăria Chişinău. Partidele politice, care se află în campanie electorală, nu vor participa la marş, pentru a nu fi acuzate de destabilizarea situaţiei din capitala Republicii Moldova
Protestul de la Chisinau ‘Opriti teroarea!’ a adunat putina lume
Actiunea de protest “Opriti teroarea!” a adunat astazi in centrul Chisinaului cu mult mai putini participanti decat se asteptau organizatorii, aceasta pentru ca fortele de ordine i-ar fi intimidat pe cei care ar fi dorit sa participe, afirma acestia.
Aproximativ 200 de tineri s-au adunat la monumentul lui Stefan cel Mare si Sfant din centrul capitalei moldovene, in semn de protest fata de uciderea de catre un politist, in scara unui bloc, a tanarului Alexei Vlas, de 29 de ani, fara ca omul legii sa fi tras macar un foc de avertisment.
Politia sustine ca politistul a tras dupa ce tanarul l-ar fi injunghiat in picior, in timp ce martorii sustin ca politistul si-ar fi infipt singur cutitul in picior pentru a-si motiva impuscatura, informeaza NewsIn.
Martorii spun ca Vlas ar fi fost confundat cu un presupus infractor. In aceste conditii, spun participantii la protest, niciun cetatean nu mai este in siguranta din momentul in care iese din casa, iar organele de asigurare a ordinii publice se transforma in structuri represive si actioneaza ca niste structuri mafiote.
Alexei Vlas mai avea o sora si un frate mai mici, iar vecinii si rudele spun sa le purta de grija acestora, dupa ce mama lor murise acum 7 ani. Pe de alta parte, politia sustine ca Alexei Vlas era un element interlop, fiind condamnat anterior de doua ori pentru jaf.
Dincolo de aceasta, incidentul a trezit un val de revolta printre tineri, pe fundalul abuzurilor tot mai dese ale organelor de forta din ultimul timp. Tinerii spun ca daca Vlas avea probleme cu legea, acesta trebuia inchis, si nu omorat.
Potrivit liderilor asociatiei civile Hyde Park, in ajunul protestului politia moldoveana a lansat o campanie ampla de intimidare a studentilor in camine si in institutiile de invatamant, iar presa proguvernamentala si televiziunea publica au avertizat ca organizatorii marsului “Opriti teroarea!” ar pregati un atac cu pietre asupra cadirii Ministerului de Interne.
In aceste conditii, pentru a evita eventuale provocari, liderii Hyide Park au anulat marsul de protest si au ramas in fata monumentului lui Stefan cel Mare si Sfant, organizand acolo un miting.
Ghenadie Brega a declarat ca organizatorii actiunii de protest au fost tinta unui atac, in ziua de 17 martie, cand asupra masinii in care se aflau s-au tras cateva focuri de arma, iar politia practic nu a investigat acest caz.
Actiunea de protest este autorizata de Primaria Chisinau. Partidele politice insa nu vor sa participe la protest, nedorind sa fie implicate in eventuale provocari.
Ministerul de Interne, la randul sau, sustine ca in spatele tinerilor ar sta “forte distructive”, care au ca scop “destabilirea situatiei din Chisinau’” si defaimarea politiei in ajun de alegeri parlamentare.
Alexei Vlas, de 29 de ani, a fost imputcat la 15 martie. La 17 martie aproximativ 300 de studenti au iesit la un protest spontan in fata Ministerului de Interne, blocand pentru trei ore circulatia pe bulevardul central al Chisinaului si cerand pedepsirea celui vinovatul de moartea lui Alexei Vlas. Joi, tanarul a fost inmormantat, iar sute de oameni l-au condus pe ultimul drum.
Politistul care a tras in Alexei Vlas este internat in spital, iar arma din dotare i-a fost retrasa
Revolta impotriva politiei la Chisinau
Tinerii protesteaza la Chisinau impotriva abuzurilor fortelor de ordine.
O ampla actiune de protest fata de abuzurile fortelor de ordine, dupa ce un politist a impuscat in cap un tinar in scara unui bloc, este anuntata astazi la Chisinau , cu doua saptamini inaintea scrutinului parlamentar din 5 aprilie. Alexei Vlas, in virsta de 29 de ani, a fost impuscat direct in cap duminica trecuta, fara ca politistul sa fi tras vreun foc de avertisment, fiind confundat cu un presupus infractor. Politia sustine ca politistul a tras dupa ce tinarul l-ar fi injunghiat in picior, in timp ce martorii sustin ca politistul si-ar fi infipt singur cutitul in picior pentru a-si motiva impuscatura. La doua zile dupa impuscarea lui Alexei Vlas, mai bine de 300 de tineri – elevi si studenti – au iesit spontan in strada si au protestat citeva ore blocind circulatia in fata Ministerului de Interne, cerind tragerea la raspundere a politistului. Tinarul impuscat a fost inmormintat miercuri, fiind condus pe ultimul drum de sute de persoane. Alexei Vlas mai avea o sora si un frate mai mici, iar vecinii si rudele spun ca le purta de grija acestora, dupa ce mama lor murise, cu sapte ani in urma. Dimpotriva, politia sustine ca Alexei Vlas era un element interlop, fiind condamnat anterior de doua ori pentru jaf.
Politistii se comporta ca mafia
Incidentul a trezit un val de revolta printre tineri, pe fodul abuzurilor tot mai dese ale organelor legii din ultimul timp. Tinerii spun ca daca Vlas avea probleme cu legea, el trebuia inchis, nu omorit. Asociatia civila Hyde Park, care organizeaza actiunea de protest de simbata sub lozinca „Opriti teroarea!”, sustine ca in Republica Moldova „fortele de ordine au ajuns un pericol public, iar politistii se comporta ca mafia”. Ghenadie Brega, unul dintre liderii Hyde Park, spune ca este ingrijorat de posibile provocari din partea politistilor imbracati in civil la actiunea de protest de simbata si a cerut protestatarilor sa nu raspunda cu violenta la aceste eventuale provocari, iar organizatiilor pentru apararea drepturilor omului sa fie prezente la fata locului pentru a monitoriza desfasurarea actiunii de protest. De asemenea, Brega a mai cerut politiei „sa asigure ordinea publica si paza protestatarilor si sa renunte la practica anterioara de a delega doar politisti in civil, care organizeaza provocari”. Ministrul de interne Gheorghe Papuc, pe de alta parte, spune ca in spatele tinerilor ar sta „forte distructive”, care au scopul de „a destabiliza situatia din Chisinau” si de „a defaima politia”. MAI a emis chiar si o declaratie – lucru pe care il face extrem de rar – in care cere partidelor politice sa se abtina in campania electorala „de la politizarea intentionata a activitatii politiei in combaterea criminalitatii si sa nu admita actiuni ce atenteaza la ordinea de drept”. „Luind in consideratie caracterul emotional al unor formatiuni politice incadrate in campania electorala, precum si caracterul actiunilor desfasurate in ultima perioada de timp in adiacentul sediului Ministerului Afacerilor Interne, nu e exclus faptul ca forte distructive, incalcind flagrant legislatia cu privire la intruniri si atentind la securitatea publica, implicind activ minorii, au scopul de a destabiliza prin provocari situatia in municipiul Chisinau si de a defaima constient imaginea politiei in fata cetatenilor”, se spune in declaratia MAI.
Opozitia din R. Moldova cere ajutorul observatorilor romani la alegeri
Opozitia din R. Moldova se teme ca alegerile legislative din 5 aprilie vor fi fraudate de comunistii aflati la putere si spera ca formatiunile politice din Romania vor trimite observatori si vor sensibiliza mediile politice din Europa. Parlamentarul moldovean Oleg Serebrian, prim-vicepresedintele Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM), considera ca puterea de la Chisinau a manipulat deja alegerile legislative din 5 aprilie si a prezentat implicatiile pe care o astfel de evolutie a faptelor ar avea-o asupra viitorului R. Moldova. „Avem sentimentul ca puterea, prin intermediul unor ONG-uri aservite discret structurilor noastre de securitate, incearca deja sa acrediteze cumva ideea ca Partidul Comunistilor a si cistigat alegerile. Sintem siguri ca va fi organizat un exit-poll de catre vreo institutie care ar putea fi oarecum sub controlul puterii. Si acest exit-poll o sa prezinte o ‘realitate’ care ar fi convenabila partidului de guvernamint”, a declarat politicianul de la Chisinau
Alte referinte
Protestul de la Chişinău a adunat puţină lume, organizatorii acuză autorităţile de intimidare
Acţiunea de protest „Opriţi teroarea!” a adunat sâmbătă în centrul Chişinăului cu mult mai puţini participanţi decât se aşteptau organizatorii, care au acuzat forţele de ordine că i-ar fi intimidat pe cei care ar fi dorit să participe, potrivit NewsIn
ngur cuţitul în picior pentru a-şi motiva împuşcătura.
Martorii spun că Vlas ar fi fost confundat cu un presupus infractor. În aceste condiţii, spun participanţii la protest, niciun cetăţean nu mai este în siguranţă din momentul în care iese din casă, iar organele de asigurare a ordinii publice se transformă în structuri represive şi acţionează ca nişte structuri mafiote.
Alexei Vlas mai avea o soră şi un frate mai mici, iar vecinii şi rudele spun să le purta de grijă acestora, după ce mama lor murise acum 7 ani. Pe de altă parte, poliţia susţine că Alexei Vlas era un element interlop, fiind condamnat anterior de două ori pentru jaf.
Dincolo de aceasta, incidentul a trezit un val de revoltă printre tineri, pe fundalul abuzurilor tot mai dese ale organelor de forţă din ultimul timp. Tinerii spun că dacă Vlas avea probleme cu legea, acesta trebuia închis, şi nu omorât.
Potrivit liderilor asociaţiei civile Hyde Park, în ajunul protestului poliţia moldoveană a lansat o campanie amplă de intimidare a studenţilor în cămine şi în instituţiile de învăţământ, iar presa proguvernamentală şi televiziunea publică au avertizat că organizatorii marşului „Opriţi teroarea!” ar pregăti un atac cu pietre asupra cădirii Ministerului de Interne.
În aceste condiţii, pentru a evita eventuale provocări, liderii Hyide Park au anulat marşul de protest şi au rămas în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, organizând acolo un miting.
Ghenadie Brega a declarat că organizatorii acţiunii de protest au fost ţinta unui atac, în ziua de 17 martie, când asupra maşinii în care se aflau s-au tras câteva focuri de armă, iar poliţia practic nu a investigat acest caz.
Acţiunea de protest este autorizată de Primăria Chişinău. Partidele politice însă nu vor să participe la protest, nedorind să fie implicate în eventuale provocări.
Ministerul de Interne, la rândul său, susţine că în spatele tinerilor ar sta „forţe distructive”, care au ca scop „destabilirea situaţiei din Chişinău’” şi defăimarea poliţiei în ajun de alegeri parlamentare.
Alexei Vlas, de 29 de ani, a fost împuşcat la 15 martie. La 17 martie aproximativ 300 de studenţi au ieşit la un protest spontan în faţa Ministerului de Interne, blocând pentru trei ore circulaţia pe bulevardul central al Chişinăului şi cerând pedepsirea celui vinovatul de moartea lui Alexei Vlas. Joi, tânărul a fost înmormântat, iar sute de oameni l-au condus pe ultimul drum.
Poliţistul care a tras în Alexei Vlas este internat în spital, iar arma din dotare i-a fost retrasă
____________________________
Străzile din Chişinău, blocate după ce un tânăr a fost ucis de un poliţist
Câteva sute de tineri au organizat azi o acţiune de protest, blocând străzile din centrul capitalei Republicii Moldova după ce, în urmă cu câteva zile, un poliţist a împuşcat mortal un tânăr, într-un bloc din Chişinău, informează Agerpres
Miting de protest la Chisinau impotriva ‘terorii politiei’
Cateva sute de persoane au participat sambata la o actiune de protest impotriva ‘terorii din partea fortelor de ordine’, ca urmare a unui incident petrecut acum o saptamana, cand un politist a impuscat mortal un tanar.
Initiatorii actiunii au anuntat ca vor organiza si un mars de protest pana la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dar au renuntat la aceasta actiune din motiv ca nu au avut asigurata securitatea din partea politiei.
Manifestantii, in special reprezentanti ai societatii civile din Republica Moldova, s-au adunat in fata monumentului lui Stefan cel Mare din centrul Chisinaului. La scurt timp, de ei s-au apropiat si rude ale tanarului Alexei Vlas, impuscat de politist.
Participantii au afisat un banner cu inscriptia ‘Opriti teroarea politieneasca’, stropit cu vopsea de culoare rosie, vrand sa simbolizeze sangele. Desi organizatorii au solicitat sa fie protejati de politie, in preajma nu a fost prezent nici un membru al fortelor de ordine. In schimb, erau prezente mai multe persoane imbracate in civil, dintre care unele filmau si care, potrivit initiatorilor, ar fi fost reprezentanti ai fortelor de ordine, sau chiar provocatori.
Participantii au acuzat abuzuri masive din partea politiei impotriva cetatenilor pasnici, in special a participantilor la actiuni de protest, denuntand mai ales incidentul de saptamana trecuta.
Oleg Brega, unul din organizatori, a declarat ca, pe parcursul ultimelor zile, mai multi colegi de-ai sai au fost urmariti de catre persoane necunoscute, acuzand ca si la aceasta actiune de protest au participat persoane necunoscute, imbracate in civil.
El a acuzat politia pentru faptul ca nu este prezenta la manifestatie, desi organizatorii au solicitat aceasta, iar prezenta politiei a fost mentionata si in autorizatia de desfasurare a actiunii eliberata de administratia locala.
Desi initial trebuiau sa se deplaseze spre MAI, protestatarii au renuntat la acest program de teama provocarilor.
Cu o zi inainte, politia i-a acuzat pe organizatorii mitingului ca intentioneaza sa destabilizeze situatia din Chisinau, in timpul campaniei electorale, vorbind si despre implicarea unor partide de opozitie din Republica Moldova.
Partidul Liberal Democrat si Alianta Moldova Noastra au respins orice legatura cu actiunea preconizata pentru sambata, mai mult, AMN a si renuntat la o actiune de protest ce urma sa se desfasoare in dimineata zilei, impotriva unei intruniri organizate de presedintele Vladimir Voronin. AMN a denuntat, de asemenea, posibilitatea unor provocari.
Cateva sute de tineri, rude si apropiati ai baiatului impuscat au blocat marti la amiaza bulevardul Stefan cel Mare, principala artera a Chisinaului, in fata MAI. Ei au solicitat tragerea la raspundere a politistului. Protestatarii au afisat o pancarta cu inscriptia ‘politistii ucigasi’, iar in fata coloanei mergea fratele victimei, alaturi de o prietena a tanarului ucis, cu portretul acestuia si cu o lumanare aprinsa. Tinerii au scandat mai bine de jumatate de ora in fata MAI ‘Politistii ucigasi’, ‘ucigasii dupa gratii’, ‘au lasat copii orfani’, dupa care au pornit spre Procuratura Generala. Un echipaj al politiei a descins in forta in randul tinerilor si a retinut un participant la actiune, pe care l-au dus intr-o directie necunoscuta.
Tanarul de 29 de ani a fost impuscat in cap de un politist, in circumstante inca neclare. Politia sustine ca a primit un apel din partea unei femei care a solicitat ajutor pentru ca ar fi fost agresata de un barbat. Politia s-a deplasat la fata locului, dar l-a confundat pe Vlas cu potentialul infractor. Acesta insa ar fi agresat colaboratorul si l-ar fi ranit cu un cutit la picior, dupa care a fost impuscat.
Pe de alta parte, unii martori sustin ca politistul si-a infipt singur cutitul in picior, dupa ce l-a impuscat pe tanar, fara a trage un foc de avertisment. Procuratura a anuntat ca ancheteaza cazul
__________________________________
Chisinau: Protestul „Opriti teroarea” a adunat putina lume, organizatorii acuza autoritatile de intimidare
Actiunea de protest „Opriti teroarea!” a adunat sambata in centrul Chisinaului cu mult mai putini participanti decat se asteptau organizatorii, aceasta pentru ca fortele de ordine i-ar fi intimidat pe cei care ar fi dorit sa participe, afirma acestia.
Aproximativ 200 de tineri s-au adunat la monumentul lui Stefan cel Mare si Sfant din centrul capitalei moldovene, in semn de protest fata de uciderea de catre un politist, in scara unui bloc, a tanarului Alexei Vlas, de 29 de ani, fara ca omul legii sa fi tras macar un foc de avertisment. Politia sustine ca politistul a tras dupa ce tanarul l-ar fi injunghiat in picior, in timp ce martorii sustin ca politistul si-ar fi infipt singur cutitul in picior pentru a-si motiva impuscatura, potrivit Newsin.
Martorii spun ca Vlas ar fi fost confundat cu un presupus infractor. In aceste conditii, spun participantii la protest, niciun cetatean nu mai este in siguranta din momentul in care iese din casa, iar organele de asigurare a ordinii publice se transforma in structuri represive si actioneaza ca niste structuri mafiote.
Alexei Vlas mai avea o sora si un frate mai mici, iar vecinii si rudele spun sa le purta de grija acestora, dupa ce mama lor murise acum 7 ani. Pe de alta parte, politia sustine ca Alexei Vlas era un element interlop, fiind condamnat anterior de doua ori pentru jaf.
Dincolo de aceasta, incidentul a trezit un val de revolta printre tineri, pe fundalul abuzurilor tot mai dese ale organelor de forta din ultimul timp. Tinerii spun ca daca Vlas avea probleme cu legea, acesta trebuia inchis, si nu omorat.
Alexei Vlas, de 29 de ani, a fost imputcat la 15 martie. La 17 martie aproximativ 300 de studenti au iesit la un protest spontan in fata Ministerului de Interne, blocand pentru trei ore circulatia pe bulevardul central al Chisinaului si cerand pedepsirea celui vinovatul de moartea lui Alexei Vlas. Joi, tanarul a fost inmormantat, iar sute de oameni l-au condus pe ultimul drum.
Politistul care a tras in Alexei Vlas este internat in spital, iar arma din dotare i-a fost retrasa
_______________________________
Moldovenii protesteaza fata de abuzurile politiei
La doua zile dupa impuscarea lui Alexei Vlas, mai bine de 300 de tineri – elevi si studenti – au iesit spontan in strada si au protestat cateva ore blocand circulatia in fata Ministerului de Interne, cerand tragerea la raspundere a politistului.
Tanarul impuscat a fost inmormantat miercuri, fiind condus pe ultimul drum de sute de persoane.
Alexei Vlas mai avea o sora si un frate mai mici, iar vecinii si rudele spun ca le purta de grija acestora, dupa ce mama lor murise, cu sapte ani in urma. Totusi, politia sustine ca Alexei Vlas era un element interlop, fiind condamnat anterior de doua ori pentru jaf.
Dincolo de aceasta, incidentul a trezit un val de revolta printre tineri, pe fodul abuzurilor tot mai dese ale organelor legii din ultimul timp. Tinerii spun ca daca Vlas avea probleme cu legea, el trebuia inchis, nu omorat.
Asociatia civila Hyde Park, care organizeaza actiunea de protest de sambata sub lozinca „Opriti teroarea!”, sustine ca in Republica Moldova „fortele de ordine au ajuns un pericol public, iar politistii se comporta ca mafia”.
Ghenadie Brega, unul dintre liderii Hyde Park, spune ca este ingrijorat de posibile provocari din partea politistilor imbracati in civil la actiunea de protest de sambata si a cerut protestatarilor sa nu raspunda cu violenta la aceste eventuale provocari.
Ministrul de interne Gheorghe Papuc, pe de alta parte, spune ca in spatele tinerilor ar sta „forte distructive”, care au scopul de „a destabiliza situatia din Chisinau” si de „a defaima politia”.
MAI moldovean a emis chiar un comunicat in care cere partidelor politice sa se abtina in campania electorala „de la politizarea intentionata a activitatii politiei in combaterea criminalitatii si sa nu admita actiuni ce atenteaza la ordinea de drept”
__________________________________
Protest fata de abuzurile fortelor de ordine, sambata, la Chisinau
O ampla actiune de protest fata de abuzurile fortelor de ordine, dupa ce un politist a impuscat in cap un tanar in scara unui bloc, este anuntata la Chisinau pentru ziua de sambata, cu doua saptamani inaintea scrutinului parlamentar din 5 aprilie
Alexei Vlas, in varsta de 29 de ani, a fost impuscat direct in cap duminica trecuta, fara ca politistul sa fi tras vreun foc de avertisment, fiind confundat cu un presupus infractor. Politia sustine ca politistul a tras dupa ce tanarul l-ar fi injunghiat in picior, in timp ce martorii sustin ca politistul si-ar fi infipt singur cutitul in picior pentru a-si motiva impuscatura, informeaza NewsIn.
La doua zile dupa impuscarea lui Alexei Vlas, mai bine de 300 de tineri – elevi si studenti – au iesit spontan in strada si au protestat cateva ore blocand circulatia in fata Ministerului de Interne, cerand tragerea la raspundere a politistului.
Tanarul impuscat a fost inmormantat miercuri, fiind condus pe ultimul drum de sute de persoane.
Alexei Vlas mai avea o sora si un frate mai mici, iar vecinii si rudele spun ca le purta de grija acestora, dupa ce mama lor murise, cu sapte ani in urma. Dimpotriva, politia sustine ca Alexei Vlas era un element interlop, fiind condamnat anterior de doua ori pentru jaf.
Dincolo de aceasta, incidentul a trezit un val de revolta printre tineri, pe fodul abuzurilor tot mai dese ale organelor legii din ultimul timp. Tinerii spun ca daca Vlas avea probleme cu legea, el trebuia inchis, nu omorat.
Asociatia civila Hyde Park, care organizeaza actiunea de protest de sambata sub lozinca „Opriti teroarea!”, sustine ca in Republica Moldova „fortele de ordine au ajuns un pericol public, iar politistii se comporta ca mafia”. Ghenadie Brega, unul dintre liderii Hyde Park, spune ca este ingrijorat de posibile provocari din partea politistilor imbracati in civil la actiunea de protest de sambata si a cerut protestatarilor sa nu raspunda cu violenta la aceste eventuale provocari, iar organizatiilor pentru apararea drepturilor omului sa fie prezente la fata locului pentru a monitoriza desfasurarea actiunii de protest. De asemenea, Brega a mai cerut politiei „sa asigure ordinea publica si paza protestatarilor si sa renunte la practica anterioara de a delega doar politisti in civil, care organizeaza provocari”.
Ministrul de interne Gheorghe Papuc, pe de alta parte, spune ca in spatele tinerilor ar sta „forte distructive”, care au scopul de „a destabiliza situatia din Chisinau” si de „a defaima politia”. MAI a emis chiar si o declaratie – lucru pe care il face extrem de rar – in care cere partidelor politice sa se abtina in campania electorala „de la politizarea intentionata a activitatii politiei in combaterea criminalitatii si sa nu admita actiuni ce atenteaza la ordinea de drept”.
„Luand in consideratie caracterul emotional al unor formatiuni politice incadrate in campania electorala, precum si caracterul actiunilor desfasurate in ultima perioada de timp in adiacentul sediului Ministerului Afacerilor Interne, nu e exclus faptul ca forte distructive, incalcand flagrant legislatia cu privire la intruniri si atentand la securitatea publica, implicand activ minorii, au scopul de a destabiliza prin provocari situatia in municipiul Chisinau si de a defaima constient imaginea politiei in fata cetatenilor”, se spune in declaratia MAI
____________________________
PROTEST CHISINAU
Aproximativ 200 de tineri s-au adunat la monumentul lui Stefan cel Mare si Sfant din Chisinau, in semn de protest fata de uciderea de catre un politist, in scara unui bloc, a tanarului Alexei Vlas, in Chisinau, sambata, 21 martie 2009. LINA GRAU/NewsIn FOTO
__________________________
Tineri blochează străzile la Chişinău, după ce un băiat a fost împuşcat mortal de un poliţist
Dreptate, impuscata-n cap
Moldovenii protesteaza sambata fata de abuzurile politiei
Rudele tanarului impuscat de politist cer judecarea omului legii