Va merge şi de data asta ulciorul la apă?


Expulzările de la la vămile de pe Prut îmi amintesc de alte expulzări, de acum patru ani, când guvernanţii de la Chişinău întorceau acasă, dar atunci în direcţia opusă, spre Moscova, tot în perioada electorală, cetăţeni ruşi. Atunci comuniştii se aliase pe neaşteptate cu forţe pro-occidentale, reuşind să atragă numeroase voturi ale celor cu predispoziţii antiruse şi să formeze chiar o coaliţie cu partide de dreapta, în doctrinele cărora scria că nu se vor alia niciodată cu forţe de sorginte comunistă, fascistă sau anarhistă. Trebuie să înţeleg că atunci regulile jocului erau dictate de Occident, în speţă de SUA, după cum au recunoscut ulterior aliaţii conjuncturali ai comuniştilor (cu excepţia lui Roşca, care a rămas eternul lor tovarăş).

Mă întreb dacă nu se întâmplă acelaşi lucru şi acum, doar că păpuşarul e la Moscova. Probabil, şi de data aceasta marii câştigători vor fi comuniştii, care îşi vor adjudeca din nou o mulţime de voturi prin expulzarea cetăţenilor români. Este evident că populaţia RM nu este încă nici acum pregătită pentru unirea cu patria-mumă, iar comuniştii speculează cu har dispoziţiile antiromâneşti ale electoratului basarabean. Sunt vizaţi mai ales alegătorii minorităţilor naţionale, dar şi moldovenii românofobi obosiţi de comunişti, care ar fi fost dispuşi să voteze un alt partid de stânga. Cred că nu întâmplător data alegerilor a fost fixată exact cu o săptămână după sărbătoarea Unirii, comuniştii sperând să convingă încă o dată, punându-şi măiestrit în evidenţă antipatia faţă de România şi români. S-ar putea ca scenariul să funcţioneze şi de data aceasta, deşi mi-ar plăcea să se întâmple ca în zicala: Ulciorul nu merge de multe ori la apă.

enervant.wordpress.com


4 răspunsuri la “Va merge şi de data asta ulciorul la apă?”

  1. Lincol spunea (citez aproximativ)”poti minti un timp pe toata lumea, poti minti tot timpul pe catva dar nu poti minti tot timpul pe toata lumea”. Asa ca vremea bolsevicilor trece (sau vine vremea platii pentru ei)inexorabil fie si numai din motivul ca electoratul lor are o anumita varsta si din motive biologice se imputineaza. Din pacate constat ca nu exista o unitate macar conjuncturala a partidelor democratice pentru a-i indeparta de la conducere. Poate totusi in aceste saptamani ii vine romanului mintea cea de pe urma. Oricum Gicule ai dreptate. Mai devreme sau mai tarziu ulciorul nu mai ajunge la fantana. Pentru binele vostru ar fi bine ca acest moment sa fie mai devreme. imi confirmi din nou ceea ce am spus despre tine. Chiar daca la suparare cochetezi cu ideea de a fi un elector comunist, convingerile tale sunt ferm orientate spre libertate (in tote sensurile posibile) si democratie si nu te poti alia nici macar din motive conjuncturale cu ei. Eu sper ca in curand vom putea trece Prutul si intr-un sens si n celalt fara a fi nevoie sa prezentam orice fel de acte si ne vom putea strange frateste si nestingheriti de nimic mana.

  2. Scuze pentru greseli. se pare ca am o problema cu tastatura. Este vorba de Lincoln.

  3. „Eu, cu comuniştii??? Mai bine mort!!!”

    Sa stii ca nu-mi displace ideia…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.