Sunt foarte inversunata in ceea ce priveste exercitarea drepturilor mele, pe care toti mi le garanteaza, insa prea putini mi le respecta…
Am avut o mandrie si o satisfactie deosebita cand am votat la 30 noiembrie pentru Tara mea, si intentionez sa fac acelasi lucru si la 5 aprilie. Problema e ca prea multe lucruri ma impiedica sa imi exercit dreptul constitutional la vot.

Republica Moldova are doua misiuni diplomatice in Franta: Ambasada Republicii Moldova de la Paris si Reprezentanta premanenta a Republicii Moldova pe langa Consiliul Europei, la Strasbourg.

Am decis sa o fac pe jurnalistul de investigatie si sa cer niste informatii de la cei care ne “vegheaza” si in afara hotarelor patriei. Gasesc numarul de telefon al ambasadei de la Paris, apelez si imi raspunde o doamna care, am aflat ulterior (pentru ca dansa nu s-a prezentat), este ambasadoarea RM, Victoria Iftodi. Ii spun ca am nevoie de unele informatii despre cetatenii moldoveni aflati in Franta, evitand inca sa pomenesc despre sectiile de vot. Pe un ton foarte… plictisit, doamna imi spune ca nu ea se ocupa cu astfel de lucruri, ca ea este la cancelarie si nu imi poate da aceste informatii; zice ca trebuie sa solicit o convorbire cu consulul, pentru ca “dumnealui se ocupa de aceste lucruri”. Bun, ticluiesc un mail cu multe rugaminti si formule de politete siropoase, semnez cu o tona de respecturi si sperante ca solicitarea imi va fi acceptata. Trebuie sa recunosc, ma simteam ca in vorba cantecului: “Back in USSR”, pentru ca nu inteleg de ce trebuie sa cer niste lucruri simple si obisnuite cu atatea plecaciuni oamenilor care de fapt sunt acolo in slujba mea si isi au fotoliile moi pe banii familiilor noastre. Trimit mailul, trece aproape o saptamana si nu primesc niciun raspuns. Telefonez inca o data si intreb daca au de gand sa ma anunte cumva cand pot sa am convorbirea aia cu consulul. “Pai ce e azi? Vineri? Luni, da, da, luni de la prima ora puteti sa telefonati, domnul consul va va raspunde.. Nu, acum nu e, e plecat in teren, pe la inchisori, pe la prefectura… nu este aici acum… “. Hmmm… pe la inchisori? Am devenit curioasa, abia asteptam sa discut cu domnul consul. Doamna imi spune sa nu mai revin pe numarul respectiv, pentru ca e “de la cancelarie”, iar eu ii cer atunci un altul – cel al consului.
Bun. In seara aceleiasi zile primesc un apel de pe numarul cancelariei. La telefon – un domn care se prezinta ca fiind “de la ambasada” si trece direct la subiect. “Pai trimiteti-mi intrebarile dvs pe mail si eu o sa va raspund in scris, poate nu mai e nevoie sa conversam la telefon…”. Am zis ca vom conversa neaparat, dar ii voi trimite si niste intrebari, ca sa se pregateasca, ca asa se face la noi… trebuie mereu sa ne pregatim… Dupa adresa mailului am aflat ca domnul se numeste Eugen Vizir, despre care am aflat cu ajutorul google ca este consilier in cadrul ambasadei.

M-am apucat sa scriu mailul cu intrebari. Aici am facut greseala cea mai mare. Am dat frau liber inspiratiei si am scris aproape toate intrebarile de raspunsurile carora aveam nevoie, intr-o maniera foarte detaliata, aproape ca intr-o conversatie; erau intrebari gen: cati cetateni ai RM se afla la moment pe teritoriul Frantei, ce informatii detineti cu privire la cetatenii moldoveni aflati aici ilegal, ce legaturii aveti cu tinerii aflati la studii in Franta, etc. plus intrebarea cea mai arzatoare: va rog sa imi dati informatii referitor la organizarea sectiilor de vot in Franta, va exista posibilitatea de a vota si la reprezentanta de la Strabourg? Aici cred ca s-a speriat domnul consul…

Luni am apelat numarul pe care mi-l daduse doamna respectiva, insa… tot felul de sunete si mesaje ale robotului mi-au dat de inteles ca numarul nu este valabil, sau este un numar de fax (nu l-am gasit in contactele afisate pe site-ul ambasadei). Am scris un al doilea mail domnului consul, la care nu am primit raspuns. A trecut astfel o saptamana, am decis sa mai telefonez o data pe numarul ambasadei, insa nu cu foarte mare tragere de inima, stiind ca la celalalt capat al firului avea sa dau de doamna “de la cancelarie”. Mi s-a raspuns, pe acelasi ton plictisit si respingator, insa la un moment dat legatura telefonica a inceput sa se intrerupa… Ma simteam ca intr-o comedie, cand un personaj nu vrea sa vorbeasca cu cineva si imita tot felul de sunete ciudate, invocand o calitate proasta a legaturii telefonice, ca sa inchida in final. A doua si a treia oara s-a intamplat la fel. Am renuntat sa mai incerc sa iau legatura cu ei, pentru ca ignoranta asta mi-a dat raspunsul la aproape toate intrebarile. Mi-au dat un motiv in plus de a-mi intari convingerea ca Republica Moldova este un pseudo-stat creat doar pentru realizarea intereselor unui anumit grup de oameni si nicidecum un stat democratic, in care cetatenii sunt cei care conteaza cu adevarat.

La cateva zile dupa aceasta ultima intamplare am auzit zvonuri precum ca la Strasbourg, in incinta reprezentantei de pe langa Consiliul Europei, va fi deschisa o sectie de vot. Am intrebat o cunostinta care lucreaza in cadrul unei institutii de pe langa Consiliu daca are ceva informatii. Raspunsul pe care l-am primit: “Daca ai de gand sa votezi comunistii, mergi si voteaza la reprezentanta. La Paris e exact aceeasi situatie”. Am inteles atunci ca votul meu, in acest caz, poate sa nu mai conteze.

Am de gand sa inaintez propunerea de a cere observatori din partea Uniunii Europene pentru sectiile de vot din cadrul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova fie macar si unor politicieni aflati in cursa electorala, pentru ca daca m-as apuca singura de lucrul asta, realizarea lui ar dura prea mult, iar acum fiecare miscare este contra cronomentru.

• jeseraisimmortelle.blogspot.com