Motto : «Daca o dogma moarta poate stavili o dragoste vie, cefei de dragoste este aceea ?…»
Timp de un an intreg tot auzisem impresii si referiri la Maitreyi…Fascinatia cu care se vorbea despre aceasta carte m-a intrigat, si totusi nu aveam impulsul de a o gasi.
Cu citeva luni in urma eram la biblioteca din sat si printre rafturile cu carti vechi si rusificate, am zarit timid si MAITREYI.( Pina atunci nu-1 prea citisem pe Eliade, cu toate ca aveam o admiratie ascunsa pentru el, si ma regaseam usor in « adolescentul miop ». La prima vedere cartea nu m-a impresionat in mod deosebit: coperta ii era impodobita cu o indianca pictata in mod stingaci, asa de parca ar fi vrut sa se accentueze latimea in solduri si bustul prea mic. Dar fiindca colegii mei ii creasera o imagine buna acestei carti, am hotarit sa o iau, in speranta ca asteptarile mele vor fi satisfacute.
In acea zi am dereticat prin casa pina spre seara, si ma pizmuiam nu stiu cum pentru faptul ca n-am facut nici un efort intelectual( era vacanta)… Si atunci fara sa vreau am simtii cum epidcrtaa degetelor mele s-a atms usor desarte, si cu o strafulgerare ciudata in inima am deschis poarta tunelului spre un alt destin.
Mi-am inceput lectura si s-a declansat procesul metamorfozii:sufletul meu a fost rapit in virtejul de oxigen si agitatia petalelor de trandafir…Citidu-1 pe Eliade, mi-am inceput dubla existenta: aici, am trupul si ochii ce ma alimenteaza neincetat cu seva trairii, iar acolo, pe tarimul Indiei- izvorul de noi experiente.
In acest roman am gasit ca dragostea e descrisa atit de uimitor, incit e aproape firesc sa ma intreb daca e vis sau realitate, daca o pot pipai si eu intr-o zi sau este doar o nascocire a lor, a filozofilor, care au ochii atit de ageri incit vad dincolo de limitele nebuniei noastre.
„ Maitreyi” a fost primul roman ce m-a depasit, si inii dadeam seama ca nu voi mai regasi prea curind ceva similar, dupa cum spunea si M. Sebastian:”Pentru o bucata de vreme, Mitreyi te dezadapteaza. Ti se pare desert sa te duci la lucru, sa saluti, sa scrii. Te apleci asupra vietii tale ca asupra unui destin strain. Iti trebuie o convalescenta de citeva zile ca sa revii la agenda ta de avocat, profesesor , gazetar, sau ce se intimpla sa fii.” Astfel 1-am descoperit pe Mircea Eliade, cel care mai tirziu avea sa devina idolul meu de adolescenta. M-am indragostit de opera lui, de felul lui de-a se exprima, care este o adevarata feerie pentru mine. De fiece data cind deschid paginile unui roman ma cufund intr-o placere de neinchipuit, stiind ca iar ma voi regasi in alt plan cosmic.
Citind „ intoarcerea din Rai”, si „ Huliganii”, sau „ Nunta in cer”, am ajuns la concluzia ca exista amanunte extrase din viata personala a scriitorului ( ca dovada le intilnim si in „ Romanul unui adolescent miop”), si care sunt incluse in alte opere.De exemplu unele nume, ca Dinu, care ii era prieten in liceu, si care devine un personaj in „ Huliganii”, sau unele idei: moartea pr’vita ca o eternitate in plan cosmic, care se intilneste atit in „ Maitreyi”( „As vrea sa fiu o buturuga, plutind a lene, senina, beata pe apele Gangelui. Sa nu mai simt nimic, sa nu-mi mai amintesc nimic. Oare nu poate fi un sens al exitentei, aceasta intoarcerea la mineral, la cristal de pilda ? Sa fii un cristal, sa traiesti si sa imparti lumina ca un cristal…”), cit si in „Huliganii” („ Irina :Dar e mult mai bine sa mori in mare…Plutesti asa fara sa te stie nimeni, si in cele din urma te faci si tu apa…”).
Ma intreb uneori de ce nu a facut nici o tentativa de a se sinucide ? As putea intui un raspuns…Viata lui Mircea Eliade, aducindu-se drept jertfa, el isi implineste destinul, acela de a crea prin suferinta, inteleg de ce el nu s-a sinucis, asa cum probabil ca visase de-atitea ori (incepind cu perioada cind avea corigenta la mate)…De fapt el s-a omorit in clipa in care a inceput sa scrie , a inceput sa traiasca prin opera sa , de dragul careia probabil ca-si ducea traiul.
Aproximativ 80 de existenta „a marelui romin” au adus un rod bogat in cadrul literaturii romane, care nu poate fi trecut cu vederea.O adevarata comoara pentru poporul nostru… Dragostea si straduinta cu care el s-a dedicat operei sale constituie un model de nastere a unui geniu ( caci doar astfel ar putea fi apreciat Mircea Eliade). Chiar din adolescenta el isi da seama ca nu este ca toti ceilalti ( asta se observa si din atitudinea colegilor care ii numesc „ doctorul”), si crede in faptul ca intr-o zi va deveni celebru si va scrie un roman, si atunci toata suferinta pe care a indurat-o nu va avea nici o importanta. Cultura romineasca care se incadreaza in cea universala , fara marele Eliade ar fi fost ca Eminescu fara Luceafarul, sau ca o dimineata fara rasarit aprins de soare.
Nu-mi pot inchipui viata mea fara M. Eliade , cel caruia ii datorez o parte din personalitatea mea. Fiindca aflindu-ma mult timp printre gindurile lui, am ajuns sa ma modelez un pic, dupa personajele lui, si ma analizez , sa ma iubesc si sa ma urase in stilul eliadian.
Voi continua sa-1 citesc, sa descopar noi ginduri prin intermediul operelor pe care le-a scris, si sa nu uit ca el este scriitorul care mi-a deschis noi oportunitati prin lectura, caci pina a-1 descopri citeam mai mult din obligatie…
Eliade inseamna pentru mine viata spirituala, si cred ca asta va avea o influenta pentru mai tirziu… Sa vedem.

Corina Stamati, cl. XI