Ieri a fost arestată şi cunoscuta ziaristă Natalia Morari, Voronin declarând că urmează să fie arestat şi omul de afaceri Gabriel Stati, care ar fi finanţat protestele, doar că SIS-ul n-a reuşit să-l reţină şi acesta a fugit din ţară. În continuare, Voronin le-a promis preşedinţilor de raioane, cu care a avut o întâlnie, că Stati va fi arestat oriunde se va ascunde.
Toate scenariile create la nivel înalt în RM seamănă izbitor cu cele elaborate de specialiştii ruşi de la Kremlin. Atunci când se întâmplă ceva la Moscova şi este folosit un scenariu, sunt sigur sută la sută că va fi preluat şi de conducerea de la Chişinău. A fost întemniţat Hodorkovski şi măturaţi toţi oligarhii care nu se supuneau puterii, de ce n-am face-o şi noi? Dacă Putin, după expirarea mandatului de preşedinte, a preluat o altă funcţie care îi permite să aibă aceeaşi influenţă în stat, de ce nu ar fi imitat de cineva de peste ţări şi mări, cu o imaginaţie mai săracă? Mai mult ca sigur că scenarile ruseşti vor fi împrumutate şi de acum înainte, poate cu mai multă însufleţire pentru că nu dau greş aproape niciodată, Rusia fiind modelul de ţară spre care aspiră comuniştii moldoveni.
Acum situaţia în RM e de aşa natură, încât nu ştii dacă, ieşit dimineaţa din casă, vei reuşi să te mai întorci seara înapoi, pentru că rişti să fii arestat în plină stradă, invocându-se motive unul mai absurd şi mai grav decât altul, mai ales uzurparea puterii în stat. Dar parcă scenariul în cauză a mai funcţionat undeva, şi încă foarte eficient…
enervant.wordpress.com
32 de răspunsuri la “„Arestaţi-i pe toţi!”. Cine-i următorul?”
Stati este arestat deja la ukraina
Stati arestat deja in ukraina
Imi vine sa iau copilul in brate si sa fug din tara aceasta unde m-or duce ochii. Citesc si pling de jale, suarare, groaza, frica…De ce parintii copiilor batuti sau arestati nu se implica sa-i apere, de ce ii lasa singuri in piata
http://ro.wikipedia.org/wiki/Natalia_Morari
Unde e Moldova in momentele astea? Dorm pe ei…acum trebuie presata situatia…
In curand si voronin va fi aresta. Va fi urmarit chiar si la Moscova. Si speram sa sfarseasca in fata plutonului de executie pentru crimele savarsite.
Omanei buni Natalia nu este arestata, nici nu a fost!! Eu nu stiu ce urmareste MAI prin aceasta dezinformare!!!
Natalia Morari e o securista, care sigur a sters-o deja din tara ca era s-o manance lumea daca o mai vedea.
ea era cea care striga marti in piata „se varsa sange la parlament. duceti-va acolo!”
cine asculta atent ceea ce spunea ea isi dadea seama ca e doar o alta provocatoare.
Baietii ca fratii Brega sunt eroi, si nu Natalia asta, care si-a clocit scenariul de acu jumatate de an. N-o mai ridicati atata in slavi.
(UPDATE, 11.31) Jurnalista Natalia Morari nu a fost arestată aşa cum susţine presa rusă. „Este o dezinformare ce face presa rusă” a anunţat un coleg al Nataliei, care spune că ea este în siguranţă, lucrând la monitorizarea evenimentelor.
trebuie sa iasa adultii .. SI SA NU SE TEAMA STUDENTII ! SA IASA IN POFIDA CA PROFESORII II TIN IN CLASE.. ! SA IASA SI PROFESORII ..! DOAR EI SUNT INTELECTUALITATEA TARII ! COPII TREB SA AIBA UN VIITOR EUROPEAN… CAND VOR FI IN PIATA 1000000 , ATUNCI VORONIN NU MAI POATE FACE NIMIC.. DACA PE PROTESTATARI II CUPRINDE FRICA, S-A ZIS CU EI ! .. SE VA FACE UN GULAG COMUNIST .. UNICUL GULAG COMUNIST DIN LUME ! CA NICI IN CUBA ACUMA NU MAI ESTE ASA .. BUNICILOR SI PARINTI CARE ATI VOTAT COMUNISTII, NU TRANSFORMATI VIATA COPIILOR INTRUN COSMAR.. parinti si bunici , de ce nu va pasa de copii vostri ? ei nu mai vor sa traiasca ca voi ! e pacat sa nu te gandesti la viitorul copiilor si nepotilor vostri in ajun de INVIEREA DOMNULUI nu va pasa la cei care de peste hotar , parintii lor , care ii intretin pe acesti copii si pe voi , bunici , si care au votat impotriva comunistilor , deaceea nici votul lor inca nu s-a luat in consideratie , caci vor sa-l masluiasaca antihristul cioara/voronin/ prin metode sovietice ! bunici, stati acasa si nu mai votati !.. lasati sa voteze copii , caci lor le apartine viitorul !
IN CENTRU POLITISTII RUSI FAC ARESTARI PE ASCUNS!!!!
TINERII CARE TREC PRIN CENTRU SUNT ARESTATI SI BATUTI BESTIAL!!!!
NU DORMITI!!!!!
Haideti fratilor din partea comitetului Salvarii Nationale sa scriem o scrisoare deschisa direct Presedintelui Americii !
La 12.00 Radio Moldova a transmis ca prima stire arestarea lui Stati in Ucraina!
jos palaria pentru fratii Brega!si baga-mi-as **** in comunisti si in politia ei!
Aztazi in prima jumatate a zilei am fost sunata la telefonul mobil de pe numerul de telefon fix : 0(22)202898, la care nu am dovedit sa raspund. Am intervenit eu cu un apel si sa presentat d-na/d-ra Rucsanda dela filiala nr. 1 din Chisinau. Si cerea datele concrete:
Numele
Pronumele
adresa.
(Convorbirea este inregistrata).
Cine poate explica daca s-au mai intimplat cazuri similare
FRATILOR CRESTI, LUATI SFINTELE ICOANE, PANCARDE – DUMNEZEU ESTE CU NOI – si iesiti in strada. Nu vor indrazni sa traga, sa puna oprelisti. Trebuie sa fim tari. VIITORUL ESTE IN MAINILE NOASTRE. SA NE AJUTE DOMNUL.
Cica l-au arestat si pe Stati la Odesa ….
E de nedescris ceea ce se intampla!!!!
Maine iesim la 10:00,sper sa va treziti!!!!!
Nu aveti frica!!!!!
Potrivit informaţiei publicate pe portalului ucrainean ua-portal.ua, omul de afaceri Gabriel Stati a fost reţinut de forţele de ordine ucrainene pe teritoriul Ucrainei unde se afla de câteva zile, părăsind în regim de urgenţă Republica Moldova.
Omul de afaceri, Gabriel Stati, a fost acuzat recent de preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca, de implicare în organizarea acţiunilor de destabilizare din Republica Moldova, anunţă agenţia Omega.Anterior, şi procurorul general, Valeriu Gurbulea, a declarat presei că procuratura investighează posibila implicare a omului de afaceri Gabriel Stati în acţiunile de destabilizare a situaţiei din Republica Moldova, prin finanţarea şi organizarea acţiunilor de protest din centrul capitalei.
Potrivit presei ucrainene în prezent se desfăşoară procedura de extrădare lui Gabriel Stati autorităţilor din Republica Moldova
Natalia eu tot am fost sunat exact de pe acest numar
Arestat Trebue Voronin Pentru Felul in care Vorbe$te! Arestat trebue toate drepturile omului pe care lea incalcat fiind in functiune de pre$edinte!pentru toata coruptia familiei sale!$i daca tine a$a mult cu comuni$tii atunci sa fie impu$cat cum faceau cu tradatorii de pe acele timpuri!
Nu sa va fie frica! Viitorul se incepe de azi si este in mainile noastre!
noi tinerii din Moldova suntem acei care nu se tem de nimic si vom obtine pina la urma ce dorim
chiar daca nu am posibilitatea sa fiu cu voi frtilor sa stiti ca sunteti sustinuti din orce colt a Moldovei, noi cei care vrem o alta tara fara voronin si comunistii dictatori
Fratilor. Trebuie stabilita dreptatea in tara! Ajunge atita anarhie a maretului Partid. Sa ne cream viitorul si nadejdele cu miinile rasuflicate si gata de actiuni. Sa luptam impotriva parazitului care a inveninat tara atita ani! Miine la 10 fratilor!
ei nu au venit pe cale democratica si nu vor pleca pe cale democratica
nu are nici un rost sa se negocieze cu acestea
a negocia cu voronin cand altii lupta este tradare
nu avem ce astepta nici din partea opozitiei si nici de la curva numita UE
putem conta numai pe noi insine
Miine la protest cu toti
Nu va temeti. Mai vine cineva??
Nu se mai poate asa
Cine-i urmatorul? Ai pute fi tu Lupusor, si in acest caz ar fi unul din foarte putinele cazuri de abuz ale militienilor lui Voronin care m-ar lasa indiferent.
vor fi arestati toti care au fost in centru? Vad ca deja au inceput arestarile….nu va temeti iesit toti.
in privinta lui stati sint deacord sa fie arestat…
in afara de afacerile sale fraudoase, cunosc personal cazuri in care rude ale sale ];i b[teau joc de baieti si fete pe styrada, politia neintervenind deloc..
parlamentul nu e singurul loc in care comunistii detin monopolul acum toti stiu ca cele mai bune afaceri din moldova sunt pe numele comunistilor sau ale rudelor lor, toti tinerii care pun pe picioare o afacere infloritoare sunt presati de catre oleg voronin sau alti comunisti pentru a o vinde sau io iau cu forta, stiu foarte multe exemple, iar despre conducerea tarii de fapt nu voronin e cu ideile, comunistii sunt condusi de cativa rusi care au legatura cu moscova ca de exemplu mark tkaciuk, voronin sau lupu sunt doar niste marionete, de aceea cateodata nu vor traduce din rusa in „moldoveneasca” ce le spune seful dar vor spune in limba rusa, sa fitzi atenti si veti observa aceasta
faptul ca gabriel stati a fost inchis este o informatie foarte gresita. va spun din surse sigure ca este in libertate. ei fac asta pentru a baga frica in oameni. JOS COMUNISTII !!! FITI TARI FRATILOR.