Paris, 22 noiembrie 2006

Am trimis la Bruxelles, in traducere francezà, si “ràspunsul” primit de la Presedintele Romaniei, pentru a se aseza in dosar alàturi de luminosul “ràspuns” al Ministrului Justitiei trimis anterior – precum si comentariul urmàtor:
Scrisoarea mea (a treia!) càtre presedintele Traian Basescu, depusà la Paris, in 14 oct. a fost inregistratà de “Adm. prezidentialà” sub nr. 33665 din 17 X 2006 si incepea prin a reaminti:
“(…) in urmà cu sase luni V. Tismàneanu m-a contactat, invitindu-mà sà particip la o Comisie ce avea sà studieze “binefacerile” comunismului càzut pe capul Romanilor, incepind din 28 iunie 1940. O fàcea, afirma el, cu asentimentul presedintelui Traian Bàsescu, initiatorul Comisiei. Dupà ce am acceptat propunerea, el m-a asigurat cà in cateva ore consilierul prezidential Sàftoiu imi va telefona pentru a stabili conditiile colaboràrii mele – V. Tismàneanu le comunicase presedintelui Bàsescu iar acesta fusese de acord cu ele:
– restituirea – fàrà a face vreo cerere – a drepturilor cetàtenesti
luate de Ceausescu in 1977;
– repunerea in toate drepturile furate, mie si membrilor familiei mele (documente de la CSNAS aratà cà ministrul de Interne Coman, intr-un “Plan de màsuri”, propunea retragerea cetàteniei incà pe cand mà aflam pe solul Romaniei, adicà inainte de 20 noiembrie 1977): cetàtenia romanà, dreptul de a publica in editurile si in presa din Romania – in care nu m-am putut exprima din martie 1970 panà in
ianuarie 1990 (total: 20 ani); nici dupà 1997 in urma actiunilor “colegiale” ale fostilor prieteni deveniti turiferari ai lui I.
Iliescu, ai lui E. Constantinescu (total general: 30 ani de interdictie); in fine, astept de la statul roman reparatiile morale si materiale cuvenite, ca unul care a luptat pe fatà – si a fost
intemnitat – pentru… drepturile omului in Romania dinainte de 22 decembrie 1989 fix, taman cand vitejii si fidelii colaboratori ai Securitàtii au devenit posesori de certificate de revolutionari anticomunisti!(…)”

La cele trei scrisori ale mele adresate presedintelui Romaniei Traian Basescu, Domnia Sa mi-a raspuns in 7.11.06; dar nu direct: misiva a poposit la Ambasada romanà de la Paris, de acolo a fost reexpediata spre domiciliul meu parizian in 16.11.06, pentru ca, in sfarsit, sà-mi parvinà prin postà, la… 20 noiembrie 2006 (sic).
Atrag atentia asupra ultimului pasaj al scrisorii prezidentiale unde stà scris:
“Situatia pe care o prezentati in scrisori poate fi deblocata printr-o adresa catre Ministerul Justitiei si parcurgerea unei proceduri simple”.
Si, imediat:
“Voi semnala personal cazul dv. Guvernului, asigurindu-va de intregul meu sprijin…”
De unde se intelege ca Presedintele nu era informat cà Ministrul Justitiei mà… informase: cetàtenia nu-mi fusese luatà, nici vorbà, o am in continuare (nu fusese vorba doar de cetàtenie…) si imi sugereazà, senin sà mà adresez… “Ministerului Justitiei [pentru] parcurgerea unei proceduri simple”!

In limba romanà curentà astfel de “rezolvàri” chiar la nivel inalt,
intrà sub semnul: Trimitere de la Ana la Caiafa.
Pentru limpezirea “simplelor proceduri ”, Valerian Stan, inarmat cu o imputernicire legalizatà din partea mea s-a adresat, la 8 nov. a.c.
Directorului Directiei Arhivelor Nationale Istorice Centrale: “…va rog sa fiti de acord sa se cerceteze si sa mi se comunice daca in arhivele gestionate de catre Directia Dvs exista un Decret al Consiliului de Stat prin care scriitorului Paul Goma, opozant al regimului comunist din Romania, i-a fost retrasa cetatenia romana.
Acest Decret, in legatura cu a carei existenta sunt indicii serioase, a putut fi adoptat in perioada noiembrie 1977-decembrie 1989. (…) In situatia in care Decretul va fi identificat, solicit o fotocopie a sa, certificata pentru autentificare. In eventualitatea ca asemenea Decrete nu se afla in gestiunea D.A.N.I.C., solicit sa mi se precizeze institutia careia va trebui sa ma adresez in continuare”.
Ei bine, aceastà nevinovatà si inutilà cerere, fiindcà nu eu trebuia
sà caut documentele, depusà, repet, in 8 noiembrie, azi, in 22 noiembrie 2006… nu mai este de gàsit! S-a volatilizat!

In Romania “post-revolutionarà” astfel de disfunctiuni au devenit
regulà : solicitantul ràmane mereu la cheremul monstrului numit, in continuare, Aparat-de-stat-si-de-partid: Ca si documentele de la Securitate, promise de aproape douà
decenii – dar translate unitàtii militare avind nume de cod CSNAS, unde au fost pelinizate tot de càtre “lucràtori” dintre càlài si nu dintre victime; ca si documentele din Arhiva Uniunii Scriitorilor, fie “ràtàcite”, fie distruse de mana poetului revolutionar Dinescu, (vorbesc in cunostintà de cauzà: hartia prin care fusesem exclus din Uniunea Scriitorilor pe cand mà aflam arestat, in aprilie 1977, nu a mai fost gàsità de catre Stejàrel Olaru, imputernicitul meu), drept
care fostii rezistenti-prin-culturà, ajunsi in fruntea bucatelor pentru meritele-deosebite in “opozitia anticomunistà” – ca N. Manolescu, Blandiana, isi ingàduie sà afirme, cu seninàtate cà… nu fusesem exclus! Sustinea Monica Macovei altceva cand afirma cà… am, in continuare, cetàtenia romanà?
Am fost obligat sà accept: pe meleagurile mioritice se practicà – la nivel de stat – disparitia: dispar documente, dispar chiar si cererile de a consulta Arhivele! Unde? Bineinteles, inapoi, in hrubele Securitàtii! – nu am folosit diversiunea : “fosta Securitate”, inventie diversionistà a securistilor eterni, ca si “politie politicà”…
Romania – tarà si a mea, nu doar a lui Iliescu, Màgureanu, Constantinescu, Bàsescu, Tàriceanu, Ungureanu – vrea sà fie acceptatà in Europa, insà fàrà a indeplini si cerintele-reguli privitoare la drepturile omului. Tovaràsii nostri de veacuri isi imagineazà cà Europa este un fel de NATO – in care fusese bàgatà la gràmadà de càtre americanii in càutare de “terenuri” pentru inchisori secrete, livrate la cheie, cu tot cu cadrele specializate in torturà.
Ei isi spun cà din moment ce marii criminali: Dej, Groza, Pauker, Chisinevschi, Ràutu, Nicolski, Maromet, Goiciu, Cràciun, Enoiu, Dràghici, Ceausescu, Brucan – si incà multi, multi altii au… decedat, ei au ràmas curati ca lacrima in fata nefericitilor compatrioti, deci pot sà “intre” (in Europa, se intelege) cu tot cu Iliescu, Roman, Caraman, Plesità, Voican – liberi si ferici; cu trupeti ca Merce, Voiculescu-Felix, C.V. Tudor, senatori si dipotati; cu talhari-criminali ca Pacepa, Turcu spàlati la fantanà, de sange, onorabilizati – dimpreunà cu intreaga liotà de securisti, militisti, activisti persecutori ai romanilor panà in 22 decembrie 1989, din 23,
tot decembrie, deveniti – ca prin miracol! – prosperi oameni de afaceri, jefuitori de cadavre si ai Avutiei Nationale, precum si – vai – oameni politici… La o astfel de politicà, astfel de “oameni”.

Acest mesaj este ultimul pe care il adresez Autoritàtilor de la Bucuresti, cele care, de aproape 30 ani, imi interzic, mie, intrarea in Romania, tara mea – ele, care azi-maine vor intra in Europa – pe care o vor jumuli cu talentu-le consumat, dupà care isi vor face cu ochiul: «Si pe àstia i-am tras in pept!» Dupà o gafà ca cea cu Vosganian, sà se astepte la alte surprize neplàcute.
Paul Goma