3 si 4 iulie 1940 – Marele eveniment politic nu s-a produs. Tatarascu, o data mai mult, s-a strecurat printr-o criza. Situatia lui e insa foarte slabita. Schimbarea e asteptata. […]
Parlamentul s-a intrunit pentru a pastra o clipa de tacere. ªedinta a fost apoi ridicata in semn de doliu. Lacrimi inabusite, simtaminte de suparare si de revolta, mare nervozitate.
Am citit cu bagare de seama schimbul de note telegrafice dintre rusi si noi. Notele rusesti sunt abile ca forma si fond, moderate ca ton si de o perfidie foarte bine socotita. Notele noastre sunt gresit concepute si foarte prost formulate. La pretentiile rusesti referitoare la drepturile istorice si etnice ale Rusiei asupra Basarabiei, nu am raspuns nimic: nici o punere la punct, nici un contra argument, nici un protest. Ne-am multumit sa raspundem – “pentru a castiga timp”, pretinde Ministerul de Externe, – ca suntem gata sa stam de vorba … Rusii au inlaturat cu multa indemanare intentiile dilatorii cuprinse in nota noastra de raspuns, aducandu-ne numaidecat la cunostinta “programul de evacuare”. […] Fapt e ca ne-am plecat in fata fortei, fara s-o spunem si fara sa staruim asupra bunului nostru drept. Nu am respins argumentarea sovietica, ci ne-am declarat gata, dupa ce am luat cunostinta de ea, sa stam de vorba. […]

Am pierdut, deci, Basarabia:

1. fiindca Rusia nu a renuntat niciodata la aceasta provincie si era hotarata sa se foloseasca de orice prilej pentru ca, sprijinita pe uriasa ei putere, sa ajunga din nou la Dunare. […]

2. fiindca oricare ar fi fost politica pe care am fi urmat-o fata de Germania, Reich-ul ar fi sacrificat oricand interesele noastre la Dunare (care sunt si ale sale), pentru a-si acoperi spatele inspre Rusia intr-un razboi european. […]

3. fiindca Italia, care in timpul din urma ne fagaduise sprijinul Germaniei in caz de agresiune ruseasca, a intrat in razboi insusindu-si toate angajamentele si toate atitudinile Germaniei.

4. Fiindca singurul nostru sprijin adevarat si real, forta anglo-franceza, s-a prabusit.

Sunt unii care se mira ca ziua de 27 iunie ne-a gasit “singuri”. Ei uita ca putine zile inainte s-a cufundat o lume intreaga. Am fost “singuri” fiindca cei care ar fi putut sa ne sprijine nu aveau interesul sa o faca (orice am fi dres acum sau inainte), si fiindca cei care ne-au sprijinit intotdeauna nu mai erau in viata.

Grigore Gafencu, Jurnal. 1940-1942, Editie Ion Ardeleanu si Vasile Arimia, Bucuresti, Editura Globus, 1991, pp. 29-31, sursa: unibuc.ro