O analogie a scrisorilor lui Eminescu cu cele ale ap. Pavel este inevitabila.
Este fireasca intrebarea “Cui s-a adresat Eminescu?” Primul raspuns – romanilor, este aproximativ, el necesita precizari. Scrisoarea I este adresata filosofilor, protagonistul ei pare a fi Kant; a II-a – este pentru poeti; a III-a – pentru politicieni. Ultimele doua trateaza acelasi subiect – femeia, voiam sa spun Eternul Feminin, dar am la moment retineri, intr-un fel acesta-i este subiectul. Avem in aceste scrisori o totalizare la tema, o sentinta finala, un testament romancelor de pretutindeni si din totdeauna.
Misoginismul eminescian a fost in atentia cercetatorilor. Scopul meu nu este unul de critica sau istorie. Nici din punctul de vedere medical nu sunt omul potrivit pentru a dezbate tema. Parerea mea, absolut subiectiva, este ca Mihai a avut “episoade de misoginie reactiva”; la sigur ca a avut si episoade de filogenie – in perioada pubertatii, primei tinereti.
Despre Eminescu ca barbat s-a scris mult, eu am citit putin si reies din opera poetului, nu din opiniile altora; fie contemporani, fie pur si simplu comentatori, cercetatori, care se apropiau totdeauna cu interesul personal, cu ideile proprii referitoare la sex, cu propria experienta (eu m-as putea incadra aici, nu sunt ipocrit) in acest domeniu specific. Viziunea mea este ca relatiile barbat – femeie au evaluat pe parcursul civilizatiei si ele s-au cristalizat in diferite culturi, luand diferite forme. Dar in genere e vorba de domesticire, el si ea s-au domesticit ambii. Este util pentru a intelege fenomenul o privire in poiata, dupa cum a facut si Eminescu in Antropomorfism, comparand cu ceea ce se face “in codru” (am putea cita “Codru si salon”). Daca pasarile salbatice fac sex “de vreo doua ori pe an” (se are in vedere o anume perioada a anului), apoi cele domestice, cucosii, in special, fac anul imprejur. Daca salbaticiunile au un scop – perpetuarea speciei, pentru care uneori fac mari sacrificii, apoi cocosii nu prea se intereseaza de finalitate, dar nici gainile in marea lor majoritate – procrearea este grija altora. Actul sexual difera calitativ; una este sexul in poiata si cu totul altceva in codru… in primul rand ca intensitate, dar nu numai.
Din aceasta perspectiva eu vad problema. Eminescu – mascur salbatec intr-o gainarie cu un set de legi nescrise, conveniente, gusturi, mai exact mofturi. in lumea catalinilor si catalinelor, asa ar putea fi definita societatea domesticita in sensul cel mai rau al cuvantului…
Trecerea la Bucuresti a avut de asemeni amprenta sa – poetul care la Iasi era o personalitate, la Bucuresti era unul din multii care scriu. in plus o concentrare mult mai mica a balaucelor… De remarcat o analogie asimetrica cu Wylly (Shakespeare), care intr-o lume a blondelor, era posedat de o bruneta; Mihai intr-o lume a brunetelor si mai mult ca a brunetelor – a tuciuriilor – era obsedat de balauci, anume asa – la plural. Asa lamuresc eu frustrarea sa. (Fustrat – neologism inventat de mine, provine de la frusta si a rata, sensul e evident).
Catalinul, Caragiale sa zicem, e mintios; el are la moment sotie si amanta, dar mai are grija sa mai agate pe cineva – o rezerva pentru viitor – el nu e impins la aceasta imperativ si implacabil de catre esenta sa (demonul respectiv in viziunea sa comuna cu cea a lui Sofocle), impulsul e rational si superficial deopotriva. Eminescu este discontinuu. Atunci cand respectivul demon il lasa in pace el este bucuros si se deda total creatiei. Dar vine momentul cand instinctul isi revendica dreptul si abia atunci, cum este firesc in codru, incepe cautarea; in salon – poiata – insa “dorul demonic” este perceput negativ, catalinele – puicutele, o fac pe calugaritele… Bordelul nu e solutia buna: nici tu salon, nici tu codru. Budoarul ar fi fost o solutie, nu ideala, insa pentru Eminescu si nu dupa buzunar. Antipodul sau – barbatul domesticit este des atins de catre Eminescu, dupa cum e firesc; duelul fiind insa pur verbal, dar foarte dur si desigur exact. “Din urma ta veni-va un neted natarau”… Eu cred ca de regula nataraul e totusi inainte, asta-i alt capitol.
O precizare necesara: domesticirea si cultura nu sunt corelate rigid dupa cum ar putea crede cineva. Francezii nu sunt mai domestici ca noi, nici chinezii.
Idealul sau feminin nu a fost Veronica sau Mite, sau oricare alta femeie concreta; idealul de femeie, dragoste mai exact, este in poezia sa: Strigoii (sa nu sperie titlul!), Scrisoarea a V-a, dar si Luceafarul, Gemenii etc., etc. Poezii simple, banale intr-un fel, cum ar fi Pajul Cupidon releva anumite adevaruri la tema. Proza timpurie la fel… Poate frumoasa fara corp este idealul, unul din ele…
Vor intelege cele insirate de mine cei care au citit Aitmatov; camilul din povestirea cunoscuta la noi este modelul mascurului salbatec, este o copie fidela a artistului – parerea mea.
Fiind vorba de primadona, de balauca ar fi poate destul sa dau glas altor doua reprezentante a genului in cauza, in primul rand a surorii dupa trup a poetului, Henrieta, in al doilea rand a surorii dupa spirit, care este Zoe Dumitrescu Busulenga. Nu voi reproduce cele ce-au spus surorile despre Verena; chiar daca au fost in cunostinta de cauza in ambele cazuri, poate fi presupus cel mai feminin sentiment – gelozia. Altele au fost argumentele si sentimentele celora care o apara pe biata femeie… Este vorba de inalte interese nationale – asa ia nastere Mitul Micle.
Cine a fost de fapt Veronica? O… pardon???
A fost primul epigon mai deosebit, a avut niste pretentii… A avut o careva actiune benefica, in afara faptului ca l-a inspirat pe Eminescu de vreo cateva ori?
As putea cita un exemplu, o incercare, slava Domnului nereusita, de a-l lecui de raul nemtarimii, de a-l inspira spre scrierea de versuri frantuzesti. Evident ca era trecuta prin scoala feminista a dlui (sic) Sand – demn de mentionat faptul, fiindca misoginia si feminismul sunt lucruri complementare.
Nu am statisticile acelor vremuri, nu stiu cate romance de varsta corespunzatoare existau la acea vreme in Romania, nu stiu cate din ele erau balauci „cu par de aur moale”, etc. Ceea ce stiu e ca nu multe „s-au aruncat in valuri”, incercand sa-l inteleaga. ªi ca sa nu zica: „Nici una” spre rusinea romancelor de pretutindeni si dintotdeauna (fiindca cele de azi sunt fiicele celora de atunci) specialistii in domeniu (al mitografiei) au elaborat aceasta poveste, nelipsita de anumite locuri frumoase, dar, cu tot regretul, falsa in fond. Total necorespunzatoare realitatii si departe de idealul poetului.
O experienta virtuala iti propun, cititorule. Sa ni-l inchipuim pe Eminescu teleportat in Chisinaul anului 2006… Unde l-am afla? Redactor – sef / director la Timpul? (Literatura si Arta etc). Desigur nu, respectivele jilturi fiind ocupate. Cate moldovence / romance s-ar arunca in valuri, mai simplu in bratele unui boschetar, fara domiciliu, serviciu, capitaluri etc? Citeste cititorule anunturile matrimoniale din Jurnal – Eminescu nu este acceptat din start de nici una. De cele ce cauta prin Makler ce sa mai vorbim? Un exemplu de verticalitate moldoveneasca (la feminin) nu pot sa nu-l citez: nationalisti ne imeiut znacenia…citob ne bil mamalaga. Pe cand rusoaicele cer expres, fara menajamente – sa fie cel putin slav (mai exact sa nu fie moldovan)! Sunt si ceva mai idealiste, cel putin mai sincere, nu se exprima prin eufemisme referitor la bogatie etc.
Este o variatiune la tema, total imperfecta. Nu am fost in stare sa exprim ceea ce simt, ceea ce stiu chiar la tema. Vina e probabil in faptul ca sunt in criza de… misoginie… numaidecat reactiva. ªi pe deasupra frustrat proaspat. Poate-mi trece si poate revin. E o tema buna si cum se zice ETERNa. Mi-a venit si o ultima idee pentru final. Ar trebui retradus pa romaneste finalul din Faust: nu cred ca ceea ce se pretinde aici etern feminin ne-ar trage in sus. Tu ce zici, cititorule, in cazul ca nu te-ai nimerit poponar?

Iu Tsu