SCENARIUL SE REPETa
in vara anului 2004 la Casa Radio din Chisinau se declansasera protestele jurnalistilor impotriva cenzurii, impotriva unui concurs de angajare fictiv, pe care autoritatile il organizasera, chipurile, in vederea transformarii Companiei Teleradio-Moldova in companie publica.
Rezultatul acestui concurs a fost disponibilizarea a circa 100 de jurnalisti si regizori dintre cei mai profesionisti, oameni deveniti incomozi pentru autoritati, printre care s-a aflat si subsemnata, Cecilia Melniciuc. Grevistii pusesera stapanire pe sala in care se desfasura concursul. Cinci zile au stat blocati in acea sala, unde numai deputatii strabateau prin cordonul de politisti pentru a le aduce apa si provizii.
in cea de-a cincea zi a protestelor, noaptea, invocandu-se prezenta unei bombe, fortele armate si politienesti au evacuat cu forta protestatarii din cladire. Au urmat luni intregi de proteste in fata cladirii Casei Radio, greva foamei, apoi proteste in fata Parlamentului, dar nici pana azi jurnalistilor nu li s-a facut dreptate, acestia aflandu-se intr-un continuu proces de judecata.
Pe Compania Teleradio-Moldova a pus stapanire partidul de guvernamant.
ªi iata ca scenariul se repeta. De data aceasta a venit randul postului municipal de radio Antena C si a postului municipal de televiziune EuroTv.
Ele faceau parte din putinele posturi independente pe care le mai aveam in republica. Consiliul Coordonator al Audiovizualului, investit recent de catre Parlamentul majoritar comunist, a decis demiterea directorilor acestor posturi, ele urmand a fi privatizate. De ce? Pentru ca acum, cand a mai ramas mai putin de jumatate de an pana la alegerile locale, guvernantii fac tot posibilul pentru a pune stapanire pe aceste posturi cu orientare democratica.
Sambata a fost sistata emisia Antenei C, invocandu-se niste defectiuni tehnice. Iar noaptea (iarasi noaptea – toate lucrurile necinstite se fac noaptea!), sub pretextul clasic al bombei imaginare, colectivul postului de radio a fost evacuat fortat din cladire, aceasta fiind sigilata. Cu o ora inainte de aceasta, intregul cartier fusese impanzit de politie, fapt ce vorbeste despre niste actiuni regizate din timp.
Duminica, sustinatorii acestui post de radio s-au adunat in fata sediului Antenei C. insa lumea este slab informata si putini oameni au aflat de grava incalcare a libertatii presei, caci unicul post de radio ramas independent, Vocea Basarabiei are o acoperire foarte mica in spatiu. Postul de televiziune EuroTv, care emite numai in orele serii, are acum un nou director interimar, numit de catre autoritatile comuniste. ªtirile acestuia sunt vadit cenzurate.
Stimati colegi jurnalisti din Romania, frati de dincolo de Prut, avem mare nevoie de ajutorul si sprijinul dumneavoastra. Opinia publica de la noi este dezinformata, posturile independente care mai exista au acoperire limitata. Ne aflam in impasul de a nu mai putea raspunde dreptului la informare onesta al cetatenilor nostri.
in schimb, posturile de radio si televiziune din Romania sunt mai bine receptionate. Ar fi mai mult decat binevenita transmiterea periodica de catre dumneavoastra a informatiilor despre ceea ce se intampla la Chisinau.
APELaM CaTRE POSTURILE DE RADIO ªI TELEVIZIUNE DIN ROMaNIA CU RUGaMINTEA DE A PRELUA UNELE INFORMAtII EDITATE DE RADIO “VOCEA BASARABIEI”, DE CaTRE JURNALIªTII “ANTENEI C” SAU AI “EUROTV”.
Asteptam si alte idei si propuneri din partea dumneavoastra pentru iesirea din acest impas.
Modalitate de contact:
– Radio “Vocea Basarabiei” – tel 00373-406173,
www.voceabasarabiei.com
– Prin intermediul publicatiei botosanene “Interactiuni etnice” –
E-mail: interactiunietnice@yahoo.com
Cecilia Melniciuc – Chisinau
19.12.2006
Un răspuns la “La Chisinau a reinceput decimarea presei democratice”
asa o fi oare?
“Am initiat procedura de modificare a denumirii limbii in Constitutie – din moldoveneasca in romana, am si adunat 25 de semnaturi, imi mai trebuie vreo 8 si am putea depune proiectul la Curtea Constitutionala – insa nu semneaza deputatii PPCD si alti citiva (…)” fragment din interviul cu Vitalia Pavlicenco, deputat in Parlamentul Rep.Moldova http://www.curaj.net/?p=1648