10 răspunsuri la “Conducerea Republici Moldova este ILEGALA find parte din teritoriul Romaniei”

1. Degeaba: argumentele istorice nu functioneaza. Dupa al Doilea Razboi Mondial, guvernul Romaniei a semnat un tratat cu Uniunea Sovietica, cedandu-le teritoriile. Acel guvern comunist al Romaniei nu era el democratic ales, ci adus de Armata Rosie, dar avea autoritatea asupra Romaniei. ªi pe urma, in 1991, Romania a recunoscut statul independent Republica Moldova.

   Daca se va vrea o unire cu Moldova, singura varianta posibila e cea a convingerii populatiei Rep. Moldova sa doreasca acea unire. Nu stiu cum va fi posibil acest lucru.

   Intelectualii si elita Moldovei vrea, dar acum e mult prea tarziu sa se intreprinda ceva doar prin vointa lor. Se putea in 1990/1991, nu acum.

2. Conducerea Republici Moldova este ILEGALA find parte din teritoriul Romaniei

   Hm, interesanta asertiune, dar…

   Daca vreti s-o luam din punctul de vedere al Dreptului International Public, lucrurile stau cam asa:
   1.Unirea Basarabiei cu Romania din 1918 este recunoscuta pe plan international prin Tratatul de la Paris (28 oct.1920) din cadrul Conferintei de Pace de la Paris (1919-1920, care punea capat Primului Razboi Mondial.

   2.La 28 iunie 1940 Romania cedeaza Basarabia sub presiunea URSS. Consimtamantul Romaniei este viciat, intrucat este vorba de un consimtamant smuls prin violenta.

   In consecinta acest act de cedare este NUL din punct de vedere al Dreptului International.

   Astfel, in 1991 Romania putea, cu tot dreptul, sa revendice Basarabia ca parte a teritoriului sau.

   Ce a facut Romania? A recunoscut independenta Republicii Moldova!
   A recunoscut-o prima. Ulterior au urmat si celelalte tari. Nu stiu daca mai exista vreun stat independent care sa nu fi recunoscut Republica Moldova.
   In sfarsit in 1992, Moldova devine membru cu drepturi depline al ONU.

   In momentul in care Romania a recunoscut independenta RM, i-a recunoscut-o nu numai fata de URSS, ci si fata de Romania insasi.

   AICI e problema juridica. Din acel moment Basarabia, juridic, nu mai poate fi considerata drept parte a Romaniei.

   La fel si autoritatile moldovenesti sunt legitime.

   Asta e…

   Haideti sa facem niste distinctii: una e aspiratia de reunificare a celor doua state romanesti si cu totul altceva e situatia juridica.
   N-are rost sa construim sofisme pentru a apropia cele doua maluri.
   Cu asertiuni neintemeiate nu vom progresa cu niciun pas.

   Si nici cu chemari la inlaturarea prin forta a autoritatilor moldovenesti.

   2009 nu-i chiar atat de departe. Alegerile din acel an ar putea aduce schimbarea. Si primul pas.

   Dar e nevoie de timp si rabdare…

3. Nu stiu daca Romnaia putea sa nu recunoasca RM, in acele conditii. Dar si RDG a fost stat membru al ONU si recunoscut de comunitatea internationala, si totusi nemtii s-au reunit. Statele sunt efemere, popoarele sunt vesnice.

4. Rocco, imi place cum gandesti.
   E ceea ce dezorientatzii numesc „optimism”, adica pesimism luminat!
   e aproape 2009…
   dar ce sa faci daca pana si carabinierul de la poarta Consulatului Ro nu cunoaste limba romana?
   De ce este invinuit atata Voronin la Bucuresti, cand ei nu vad cat timp si sanatate pierd oamenii astia sa capete o viza?
   E oare normal ca eu, roman basarabean fara cetatenie, dar roman in bataile inimii si gandire, sa intru cu viza in propria mea tzara, Romania?

5. Referitor la 91, 92, Bogdane, n-as fi chiar ata de sigur ca „seputea”. Rusia trimisese forte suplimentare in Transnistria, Lebedev era convins ca lupta contra „fascistilor romani”, pe front nimeni nu stia care e ratiunea comenzilor contradictorii pe care le primeau voluntarii de la „sefi”, si oricum erau aproape neinarmati… A incepe un proces de unire ar fi putut insemna, atunci, atragerea Romaniei in razboiul cu Rusia. Sigur, poate ca altfel s-ar fi derulat evenimentele, daca Bucurestiul ar fi avut un guvern mai proocidental, si la Chisinau un guver mai priceput (chiar si decat guvernul Druc). Dar nici asta nu e decat o presupunere. Pana la urma, tot Rusia era stapana situatiei si atunci.

6. Rocco, foarte bine argumentat comentariul tau.
   Imi place, dar parerea mea este putin mai diferita.
   De ce?
   Eu consider ca actiunea Romaniei prompte de recunoastere a independependentei R. Moldova de URSS a fost ca un act moral fata de teritoriul Romanesc pierdut sub ocupatie ruseasca.
   Al doile motiv ar fi fost de reintegrare a acestui teritoriu populat de Romano-Moldoveni cu Romania in urmatori cativa ani.

   Nefericirea este ca in acea perioada Romania a fost condusa de comunisti care se luptau intre ei pentru putere ca cine sa conduca Romania, s-au sa fure si sa se imbogateasca mai mult. Moldova a fost uitata!

   Intre timp situatia in Romania sa remediat dar R.Moldova fiind rusificata pana in sange sau apropiat mai mult de Rusia decat de Romania ne intelegand ca defapt consecintele positive ar fii de a se uni cu Romania si nu de a ramane independenta aplicand o politica externa dictata de Rusi.

   La populatia Romano-Moldoveni le trebuie explicat toate consecintele positive/negative de Unire cu Romania si convinsi ca pentru ei este mai bine sa fie cu Romania decat cu Rusia.

   Consecinte positive ar fii urmatoarele:
   -Reintegrarea Moldovei la patria mama
   -Cresterea nivelului de trai a populatiei
   -Stabilitate politica, economica si militara
   -Castigarea de privilegii comerciale cu tarile occidentale
   -Abilitatea cetatenilor Romano-Moldoveni de a calatori si de a munci legal oriunde in UE.
   -etc..

   Consecinte negative ar fi probabil una, iar sarcastic mai multe:
   -pierderea privilegiilor comerciale rusesti
   -”abolirea systemului politic comunist”?
   -”iesirea din saracie”?

   Deci eu personal consider acel guvern de la Chisinau ilegitim. iresponsabil, mincinos, fara respect de libertate a omului, si fara nici o visiune…

7. TESTAMENTUL POLITIC AL LUI NICOLAE IORGA
   (textul integral al lucrarii TOTUL PENTRU HRISTOS! TESTAMENTUL POLITIC AL LUI NICOLAE IORGA, Editura Cartea Universitara, Bucuresti, 2006, ISBN (10) 973-731-402-6; ISBN (13) 978-973-731-402-4)
   Motto:
   Sageata adevarului se infige in tine, minciuna ce ti s-a aruncat cade in noroi la picioarele tale.
   Nicolae IORGA, Cugetari, pag. 149
   Nu voim a fi un stat modern oarecare, de o precocitate si indrazneala care sa uimeasca lumea. Avand constiinta de ceea ce suntem, simtindu-ne romani mai mult decat coboratori ai romanilor si chiar decat cetateni ai Romaniei, voim, in cea mai stransa legatura cu tot ceea ce a fost sanatos in trecut sa cladim cu mijloace romanesti civilizatia romaneasca pentru toti romanii.Singura chestiune care trebuie imediat resolvata, prin bratele unite ale noastre e dreptul Romanimii de a se impune ca stapana in orice colt al pamantului pe care l-a locuit l-a fructificat prin munca ei si l-a adapat cu sudorile si sangele ei si al strabunilor.A venit timpul sa facem aici la noi politica noastra nationala, sa intrebuintam in viata noastra nationala numai elementele nationale, sa indepartam pe strainul nefolositor, iar cu atat mai mult pe strainul pierzator, pe strainul ucigator si pervertitor al neamului nostru.
   Iubitul mieu Neam Romanesc,
   „Viata unui neam este adeseori hotarata intr-un chip decisiv si fatal, caruia nu i se poate impotrivi, de catre aria geografica pe care a trebuit sa se dezvolte1”2.
   1 „Orice grup omenesc de caracter national sufera, fara sa vrea, inraurirea celui care l-a precedat pe acelasi pamant fiind nevoit sa primeasca mostenirea asa cum i se da, cu datoriile sale si cu castigul ei, cu avantajele si cu obligatiile ei.Rusia varega si bizantina se ridica dupa disparitia jugului tataresc intr-un vesmant care este cel al fostilor ei stapani si face gesturile politice care-i sunt impuse de amenintarea lor de neuitat. tarul era un han(;), ba chiar si ortodoxia lui a luat un chip de cezarism laic ce venea din acelasi loc.Eliberandu-te, imiti fara sa vrei pe cel al carui jug l-ai scuturat. Lucrul odata creat nu mai piere; el se transmite de la o natiune la alta”., Nicolae Iorga, Drama preistorica pe pamantul romanesc, in Nicolae Iorga, Locul romanilor in istoria universala, Editie ingrijita de Radu Constantinescu, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985, pag. 13, [L.R.I.U.]
   2 ibidem
   „Ura si exagerare de sine au indrumat pana acum pana celor mai multi dintre scriitorii istoriei romanilor si ce a rezultat de aici nu e greu de gacit: numai pareri sucite, opuse adevarului, pe care nestiutorii si le-au insusit si raspandit cu o graba uimitoare.Numai asa a fost cu putinta sa se trambiteze peste tot ca romanii n-ar fi de origine romana si ca, fara a lasa vreo urma, s-ar fi stramutat din tinuturile de miazanoapte a Dunarii spre sud, pentru a face loc ungurilor, care tocmai atunci se indreptau incoace”3.
   3 Nicolae Iorga, Istoria poporului romanesc, Editie ingrijita de Georgeta Penelea, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985, pag. 13, [I.P.R.]; Reproduce traducerea in limba romana a lucrarii in doua volume: Nicolae Iorga, Geschichte des Rümänischen Volkes in Rahmen seiner Staatsbildungen, aparuta la Gotha in 1905 in colectia Geschichte der Europäischen Staaten. Traducerea a fost efectuata de Otilia Teodora Ionescu (Enache) si s-a publicat sub egida Casei scoalelor astfel: vol. I, Tipografia Cultura Neamului Romanesc, Bucuresti, 1922, vol. II, III, IV-lea la Asezamantul Datina Romaneasca din Valenii de Munte, cum urmeaza, II, 1925; III, 1925; IV, 1927
   „Ba chiar un rector al Universitatii din Atena a sustinut ca un popor de milioane de tarani ai carui membri sunt legati prin aceeasi limba, acelasi port aceleasi obiceiuri si altele si care in aceasta privinta infatiseaza aproape un unicum n-ar alcatui totusi o natiune proprie, ci numai un despretuit amestec de popoare, menit unei apropiate peiri”4.
   4 ibidem
   „De cealalta parte se deslusesc sunete nu mai putin false, desi cu totul opuse. Pentru unii dintre acestia romanii trec drept adevaratii si exclusivii urmasi ai romanilor si nu drept acei ai populatiei romanice din Peninsula Balcanica; limba lor de astazi ar trada foarte bine – asa spun ei – care li a fost singura obarsie; barbarii ar fi trecut fara urma peste ei; aici ca si dincolo, pe tarmul drept ca si pe cel stang al Dunarii ei s-ar fi sustinut neintrerupt ca reprezintanti ai vechii culturi; toate descoperirile vremurilor noua intai la ei s-ar fi ivit(;) si tot ce se mai poate spune despre faima.Voci nepartinitoare, in schimb, sunt putine, dar se pot cita si cateva de acestea.Ca orice om cult si cu simtire normala imi iubesc si eu neamul. Dar acest sentiment nu are nimic a face cu istoria colonizarii romane, cu masurile imparatului Aurelian, cu imprejurarile din statul bulgar sau roman, cu felul propriu al intinderii unguresti din Transilvania;); imi iubesc neamul pentru ca e al mieu – si atata tot.Dar pentru a scrie istorie n-am nevoie de iubire, nici de ura; imi trebuiesc numai izvoare si minte sanatoasa in atata masura, cata e de nevoie pentru a le lumina”5.
   5 ibidem
   „Una din chestiunile care, din motive politice, au fost cel mai mult exploatate impotriva romanilor, pentru a le tagadui existenta, in evul mediu timpuriu, – ei aparand, chipurile, printr-un fel de generatie spontanee, mai tarziu, de-a dreptul pe teritoriul pe care-l ocupa si-l stapanesc acum pe malul stang al Dunarii –, este cea a parasirii Daciei traiane de catre Aurelian, care ar fi pus sa fie transportati in noua sa Dacie de pe malul drept insisi provincialii, lasand in seama barbarilor, gotilor, teritoriul evacuat ca si cum ar fi fost vreodata pe acest teritoriu o Gotie asemenea Franciei francilor, ori Lombardiei longobarzilor.inca de multa vreme, chiar fara a tine seama de reprezentantii scolii ardelene din secolul XVIII6, au fost infatisate argumente impotriva unei asertiuni care se bizuie, in afara unui rezumat tarziu al lui Eutropiu7, care prin el insusi valoreaza asa de putin8, pe un singur text cel al istoriografului lui Aurelian, Flavius Vopiscus”9.
   6 „scoala «latinista» a romanilor din Transilvania, care admitea numai supravietuirea femeilor unui masacru in masa, femei menite sa fie maritate cu legionarii romani in retragere”., Nicolae Iorga, Colonizarea Daciei si sinteza de la Dunarea de Jos in [L.R.I.U.], pag. 31
   7 „Un retor, probabil lipsit de pregatire politica si militara, caci nu exista nici o dovada ca ar fi fost aceeasi persoana cu cutare guvernator de provincie. El scrie in secolul al IV-lea, in a doua jumatate, si adreseaza Breviarum-ul sau, intr-o vreme in care, cum se vede, se obisnuia cu predilectie evocarea amintirilor, Mansuetudinii Sale imparatului Valens «dominus Valens gothicus maximus perpetuus Augustus», care l-a invitat sa faca aceasta munca, de simpla compilatie, dupa Vietile imparatilor.El nu are alta sursa”., Nicolae Iorga, Problema parasirii Daciei de catre imparatul Aurelian, Comunicare tinuta la Academie des Inscriptions din Paris publicata in limba franceza in Revue Historique du Sud-Est Européen, Bucuresti, I, 1924, 1-3, p.37-58, in Nicolae Iorga, Studii asupra Evului Mediu romanesc, Editie ingrijita de serban Papacostea, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987, pag. 18, [S.E.M.R.]„Relatarea sa ajunge, inca de la capitolul consacrat lui Traian, la pretinsa abandonare a Daciei”., ibidem
   8 „intr-adevar, autorul afirma ca cuceritorul a supus aceasta provincie prin victoria sa asupra lui Decebal, dand astfel Romei un teritoriu de «zece ori o suta de mii de pasi», «pe care il detin (habent) acum taifalii, victofalii si tervingii».Asadar nu e vorba de un stat care a inlocuit un altul. Nu e acea «Gothia» pe care, potrivit unei marturii a lui Orosiu, Ataulf s-ar fi gandit doar el, sa o fondeze, dar pe care a sfarsit prin a o considera imposibila. Nu sunt decat «agri», «campuri cultivate», aceste teritorii de cultura pe care le cereau de obicei barbarii, in mainile unor popoare de sange gotic: «taifalii», «victofalii», «tervingii».A spune ca ei controleaza acest teritoriu nu inseamna ca reprezinta o ordine politica care ar fi opusa celei a imperiului. Nu exista decat federati instalati pe malul stang al Dunarii”., ibidem „si referitor la Aurelian, Eutropiu incepe prin a enumera victorii. El spune explicit ca vechile frontiere au fost restabilite. Abia cand gaseste in izvorul sau, care e povestirea lui Vopiscus fraza «Vazand Illyricul devastat iar Moesia pierduta, si nemaiputand spera sa mai poata pastra Dacia transdunareana, provincia intemeiata de Traian, el a parasit-o si a retras armata si pe provinciali; Populatiile pe care le-a scos dintr-insa le-a asezat in Moesia si a numit-o Dacia sa, provincia care acum separa cele doua Moesii», intra in contradictie cu ceea ce afirmase anterior, asigurand ca pentru a repopula Illyricum si Moesia, imparatul victorios a fost silit sa retraga de pe malul stang, «din orase si de pe ogoare», pe toti «romanii»”., ibidem, pag. 19, 16
   9 Nicolae Iorga, Le problème de l’abandon de la Dacie par l’empereur Aurelian in Revue Historique du Sud-Est Européen, Bucuresti, I, 1924, 1-3, p.37-58, in Nicolae Iorga, Studii asupra Evului Mediu romanesc, Textul se regaseste in culegerea [L.R.I.U.], pag. 45
   „in ciuda pretentiei de a fi cercetat arhive, de a fi cules informatii in familia lui Aurelian chiar, cu toate scrisorile pe care le intercaleaza si care au fost dovedite ca neautentice, Flavius Vopiscus nu este decat un compilator din epoca lui Constantin. Acesta din urma, vrand sa apara ca un nou Augustus socotise ca prestigiul Imperiului sufera din pricina obscuritatii in care era cufundata viata Cezarilor din secolul III si porunci asadar sa li se redacteze biografiile, oricare ar fi fost starea surselor si calitatea insasi a istoricilor. Acestia trebuiau sa puna in relief importanta noii domnii care-si propusese, intre altele, de a recastiga, de la goti si sarmati, vechea frontiera a Dunarii si, cu cat parasirea decretata de Aurelian ar fi aparut mai completa, cu atat mai mare trebuia sa reiasa figura imparatului revansei, care ar fi infipt din nou vulturii pe tarmul barbar al Dunarii.Dar pasajul insusi care povesteste evacuarea totala nu se afla la locul sau, acolo unde este vorba de actiunile militare ale lui Aurelian, ci este amestecat cu alte evenimente si situatii. Trebuie dar sa admitem ca e vorba numai de o nota marginala oarecare pe care un copist de mai tarziu a introdus-o in text. Fara doar si poate, numai ea nu e de ajuns pentru a admite acest fapt cu totul aparte, precum ca Imperiul ar fi transportat dincolo de un mare rau o intreaga populatie.Exista cauze economice, care, dealtfel, au fost adeseori invocate pentru ca ele se impun oricui are simtul realitatilor omenesti, ale unei vieti permanente a societatilor, pentru a nu admite posibilitatea acestei mutari in masa. O populatie nu paraseste niciodata, chiar si in fata celor mai mari restristi istorice, chiar si in fata celei mai inversunate impotriviri a fortelor insesi ale firii, pamantul in care si-a infipt adanci radacini: sa ne gandim la Neapolul traind sub un vulcan, la Messina refacuta pe ruinele lasate de cutremur, la Lisabona reinviata, la insulele japoneze. Ea revine la amintirile sale, la urmele sale, la lucrarea sa, care a sfarsit prin a o domina. Daca aceasta se petrece in mod obisnuit cu locuitorii oraselor, lucrul este cu atat mai adevarat in cazul taranului, legat de brazda sa, de terenul pe care l-a creat prin truda lui, si la toti aceia care, in centrele urbane marunte ale Daciei, traiau de pe urma taranului si nu puteau trai altfel. Cei care, printre romani, mai pastreaza inca obiceiul de a vorbi de o retragere in munti in fata barbarilor navalitori, prefacand cu atata usurinta in pastori pe scoboratorii mai multor generatii de agricultori, nu-si dau seama de faptul ca schimbarea ocupatiilor traditionale in fata unui soc oarecare al istoriei este o imposibilitate, iar a face dintr-un plugar un cioban nu e mai usor decat a preface un meserias intr-un marinar.Trecerea dincolo de Dunare nu poate fi de asemenea admisa pentru un alt motiv, care se impune la fel de firesc oricarui spirit liber care vrea sa cerceteze problema. Daca e vorba de pastori – si intr-aceste regiuni erau(;) din epoca preistorica –, ei nu puteau sa-si afle pe un alt teritoriu obiceiurile lor de neocolit drumul lor, cele doua salasuri ale lor, de vara si de iarna. Daca e vorba de agricultori, unde li s-ar fi dat lor in Moesia campurile de care aveau nevoie, campuri ocupate de o populatie mai demult romanizata, caci nu se putea proceda, pentru a-i reaseza, la o impartire a pamanturilor, asa cum au impus-o dealtfel aiurea capeteniile barbare, ajunse stapanii tarii.Aceasta presupunand, ceea ce este absurd, ca Imperiul ar fi avut in secolul al III-lea mijloacele de care dispune in epoca noastra un stat modern pentru a da de veste la mii de oameni ca trebuie sa-si paraseasca asezarile, pentru a se instala la o data anume, urmand o ruta indicata cu precizie, in alta parte, unde aveau sa-si afle locuinte gata pregatite. S-a vazut in zilele noastre cate sacrificii impune o evacuare, intotdeauna foarte incompleta. si inca admitand ca acesti provinciali, in cea mai mare parte a lor daci romanizati, ar fi fost atat de necesari acestui Imperiu, incat el ar fi luat cele mai amanuntite precautii sa nu ramana urma de ei macar in provincia pe care socotea ca n-o mai poate apara… A ne gandi la scrupule de onoare si de prestigiu numai din cauza acelui nume, de «Dacia lui Aurelian», dat vechii Moesii, inseamna a nu intelege tot ce era aspra realitate, lipsita de orice sentimentalism, in gandirea romana dintotdeauna: prefacatoria ipocrita a celui care a dat inapoi, cu lasitate, in fata presiunii barbarilor, nu reuseste sa se impuna judecatii noastre.Din punct de vedere militar, obiectiile care se prezinta sunt la fel de puternice.in privinta romanilor, de obicei, ne inselam in chip straniu asupra conceptiilor lor asupra frontierei. Tourneur-Aumont – si nu e sigurul care o spune – a aratat ca nu e vorba de o simpla linie, ca in epoca noastra, ci de un intreg ansamblu, in care trebuiau sa intre fortificatii de cel mai divers caracter, pamanturi nelocuite, paduri, mlastini, acele paduri si mlastini care marginesc si astazi malul stang al Dunarii. Aceasta opera de aparare nu era, cu siguranta, aceeasi, de la un capat la altul, din Banat pana-n fundul campiei muntene, acolo unde ea atinge Scitia Mica, ce prezenta alte posibilitati. Rezulta de aici ca aceasta frontiera, care nu era decat un front un front mereu in miscare, a oscilat dupa imprejurari, cedand azi intr-un punct pentru a reveni la primii zori de nadejde. Retragerea legiunilor trebuie sa fi fost hotarata de mai multe ori, la date deosebite. A crede intr-un ordin general inseamna a te incapatana sa ramai intr-o grava greseala. Dealtfel, daca s-a ajuns la concluzii, ele insesi nesigure, prin intreruperea monedei, nu s-a reusit pe de alta parte sa se dea o cronologie sigura parasirii Daciei.Imperiul n-a putut sa cedeze in chip formal Dacia lui Traian unor barbari a caror stabilire ar fi considerat-o ca fiind in afara granitelor sale de drept si prezentand din punct de vedere militar o primejdie permanenta. Notiunea insasi a statului, asa cum au avut-o romanii, s-ar fi impotrivit la aceasta in felul cel mai absolut. A rectifica frontiera dinspre regele Persiei (de fapt un imparat ba inca cel mai vechi), era cu totul altceva decat aceasta cesiune in favoarea unor barbari, oricare ar fi fost acestia si carora niciodata nu s-a gandit nimeni sa le acorde paritatea, ca un stat altui stat. Acesti goti cunoscuti de multa vreme si cu care, totusi, din timp in timp, se avusesera relatii pasnice, puteau fi folositi pentru apararea insasi a hotarului in sensul pe care l-am indicat. imparatii foloseau de zeci de ani pentru flancurile legiunilor contingente de cavalerie barbara, asa cum au asezat in Gallia numerosi coloni germani, pe care proprietarii din tinuturile invecinate cu frontiera ii cautau pentru vigoarea lor fizica. Sistemul de federatii, carora li se platea serviciul, – pe care numai conceptia moderna a prestigiului a putut sa-l faca a fi socotit ca un tribut iar tributul ca o umilinta –, era mai comod decat costisitoarea intretinere a legiunilor; acestia erau lasati sa traiasca, pe langa subsidiile si darurile asupra carora se ajunsese la o intelegere, pe seama locuitorului, caruia in schimb nu i se mai cerea contributia datorata statului, ceea ce, in fond, era acelasi lucru10”11.
   10 „Daca aceasta imagine ni se pare prea deosebita de cele acceptate in mod obisnuit n-avem decat sa ne gandim la ceea ce s-a petrecut intr-aceasta epoca bizantina, de imuabila traditie romana, in cursul careia cutare neam barbar primea un teritoriu, pe aceasta Dunare de Jos chiar, ca sa impiedice inaintarea altor navalitori inspre hotare, navalitori cu care nu se ajunsese la o intelegere inca, facandu-i sa intre si ei, intr-un fel sau altul, intr-acest sistem imperial, a carui elasticitate numai a facut ca statul roman sa supravietuiasca atator primejdii deosebite”., ibidem, pag. 47
   11 ibidem, pag. 45-47
   „Cele dintai organizatii de stat romanesti cu capetenii de judete, juzi sau cnezi, ca Ioan si Farcas, cu juzi indeplinind chemari voievodale(;) – ca Litovoi –, si cu voievozi-domni – ca Seneslav din Arges – se constata(;) intr-un act unguresc de la 1247, intarit de papa la 1251.Aceasta cristalizare din veacul al XIII-lea, indata dupa marea navalire tatareasca, nu era, fara indoiala, cu totul noua. E sigur ca zisa navalire gasise o asemenea organizatie, pe care, dupa obiceiul de a stapani si exploata al turanienilor si in Rusia;), ei il mentinusera, avand tot interesul la aceasta. Caci, precum sultanii turcesti, continuand dupa atatea veacuri apucaturile domnilor desertului si stepei, nu se pot inchipui stapanind terile noastre, ramase in afara de administratia directa prin pasi, altfel decat cu disciplinatul si fricosul concurs al fanariotilor si al predecesorilor lor, tot asa hanii, stand in locul, schimbat doar de cateva ori pe an, al resedintei indatinate a hoardei, aveau neaparata nevoie ca in vaile Moldovei si in sesul dunarean sa fie, ca si in partile rusesti, stapanitori marunti, de acelasi neam, de aceeasi limba, de acelasi sange cu supusii ceilalti, cari sa stranga dijma, sa aduca darurile si sa faca eventualele slujbe, ba chiar sa comande contingentele, ce apar in cronica bizantina, ale tatarilor crestini.Fara o influenta externa romanii ar fi putut sa ramana multa vreme in aceasta situatie de patriarhala alcatuire. Ea s-a pastrat doar la cei din Pind pana in ajunul zilelor noastre”12.
   12 Nicolae Iorga, Cele dintai cristalizari de stat ale romanilor, Comunicatie facuta la Academia Romana, Publicat in Revista Istorica, V, 1919, 1-2, pp. 103-113, Textul se regaseste in [S.E.M.R.], pag. 42
   „Aceasta nu inseamna insa ca la noi conceptia de organizare nu mergea mai departe decat viata satului, decat obstea vaii si decat confederatia unei «teri», unitatea imediat superioara «judetului». Domnul a ramas totdeauna in mintile alor nostri, dar el a fost dupa stravechiul inteles roman al lui dominus imparatul el insusi. A trebuit o revolutie, cea mai insemnata din sufletul national, la masele populare romanesti si la capeteniile abea desfacute din mijlocul lor pentru a se preface ceea ce era, dupa amintirile antice, o autoritate intr-o realitate, intr-una teritoriala care era si nationala, – legaturi ce caracterizeaza epoca moderna –, creindu-se astfel domnia a toata tara Romaneasca de pe la 1300 desigur, dar poate inca de la 1240, caci de aceea se pare ca i se spune in diploma mentionata mai sus a lui Seneslav: «Olacus», adica «romanul», titlu pe care nu-l au nici Ioan, nici Farcas.Ideea unitatii nationale – fara un amestec de feudalitate, pentru care lipseau aici legaturile istorice si dispozitiile de spirit starile sufletesti corespunzatoare –, n-a putut fi imprumutata pe de-a-ntregul de la vecini, cei din Balcani fiind stapaniti de visul imperial roman al tarilor slavi, iar cei de peste munti avand pentru regii lor, fosti voievozi de moda slava, modelul carolingian din Apus cu binecuvantarea, indispensabila, de la papa. Totusi atacurile unguresti, incalcarile regilor arpadieni, au trebuit sa influenteze in sensul unei grupari, necesare, de puteri. si, oricum, atacului venind de la Coroana unica a Sfantului stefan, a trebuit sa se simta nevoia de a i se opune si dincoace o singura coroana, aceea pe care reprezentarile iconografice din bisericile noastre o poarta domnii de calitate politica imperiala”13.
   13 ibidem, pag. 43
   „Scaunul roman introduse, in Ungaria, la anul 1000, in Cipru, Armenia, Serbia, Bulgaria, (unde imparatul era pentru Roma care-l crease, un rege) – si nu fara legaturi cu amintiri si drepturi consecutive –, la sfarsitul secolului al XI-lea datina regalitatilor noi de creatiune apostolica14.
   14 „Societatea politica a evului mediu este «Biserica lui Hristos», Ecclesia Christi, al carei «rege adevarat», singurul e Hristos. Domnul e vizibil insa, in Apus prin urmasul aceluia pe care l-a facut «piatra de temelie» a Bisericii Sale , apostolul jertfit in Roma. «Servii servilor lui Dumnezeu» cari sunt episcopii Romei, al caror titlu de papa «parinte», a ajuns numele unei atotputernice institutii universale, au oarecum dreptul de a anula prin prezenta lor, care inseamna cea dintai emanare politica a divinitatii, orice alta autoritate, de o derivatie mediata si mai tarzie.Ei au fost siliti insa a da asemenea delegatii regilor plecati din traditiile, framantarile si cuceririle barbare pentru ca acestia au in credinciosii lor personali organele care lipsesc papei, caci el nu face parte dintr-o dinastie si n-a condus nici o lupta. Astfel ca un provizorat luptator contra paganismului barbarilor e creat imperiul lui Carol cel Mare.Acest imperiu insa are baza unui popor, francii, unui teritoriu al asezarii si cuceririi lor. El intelege a trai, si dupa crestinarea infidelilor, prin sine si pentru sine. Dupa sfaramarea, prin discordii interne, a mostenirii marelui imparat el se ridica din nou, fara chemarea papei, care e silit sa aprobe aceasta refacere a supremei autoritati laice, prin Otto I, si acesta se sprijina pe un pamant in exclusivitate german, care poate fi si al unei regalitati nationale, pentru a se impune in Italia roditoare, in loc sa caute, pentru continuarea vechii misiuni de crestinare cu sabia, tinuturile crestine din Panonia si din mlastinile lehice, unde Bizantul nu putea exercita aceeasi influenta religioasa si culturala ca in Kievul «rosilor» nortmanici.Papa trebuie sa lucreze singur, si, pentru aceasta, conditiile materiale fiind pentru el aceleasi ca in trecut ii trebuie sa-si creeze un nou organ de lupta pentru cruce si, mai mult decat odinioara, pentru Sfantul Scaun. Stransi de germani la apus de bizantini si de slavi la sud, maghiarii din Panonia ai ducelui(;) Vajk(;), ii par cei mai potriviti pentru aceasta, fiind prea slabi sub raportul national pentru a-si insusi mai tarziu si ei egoismul national al Carolingienilor si al Ottonilor. Astfel ajunge acest sef de banda inca neindestulator fixata pe pamantul cuceririi sale si stransa prea slab sub mana conducatorului unic, stefan, – «rege apostolic», azi, mane, sfant al Bisericii Romane, pentru serviciile aduse ei si mai ales pentru acelea pe cari, in schimb, trebuiau sa i le aduca urmasii lui.Creind pe regele apostolic, papa i-a dat un program. Carol cel Mare este – cum se vede din corespondenta lui Alcuin –, nu imparatul francilor si cu atat mai putin al celor mai de mult crestinati, in Insulele Britanice, in Peninsula Iberica; el e «imparatul crestinilor», al ostirii cuceritoare si al acelora pe care aceasta ostire-i va supune. stefan, «regele apostolic», nu va veni la Roma, ca imparatii cei vechi, sa judece si pe pontifici, el nu-si va aroga nici o putere asupra aceluia care l-a creat sub noul aspect al puterii sale; acest urmas, de acelasi sange, al avarilor distrusi de ducii franci ai lui Carol va sta de paza la Dunarea mijlocie si, la indemnurile legatilor Sfantului Scaun, va converti cu sila pe schismaticii Rasaritului, cari sunt infidelii noii cruciate de dupa anul 1000, pana ce cucerirea catolica va ajunge in pragul paganilor de la Marea Baltica ori de la noul Stambul.Cercul de actiune e tras astfel pentru aceasta regalitate(;)”., Nicolae Iorga, Originea si sensul directiilor politice in trecutul terilor noastre, sedinta din 23 mai (5 iunie) 1916, Publicat in Analele Academiei Romane. Memoriile Sectiunii Istorice, s. II, t. XXXVIII, 1915-1916, p. 921-941, textul se regaseste in [S.E.M.R.], pag. 78, 79
   Dar romanii n-aveau pe cine mosteni, si niciunul din voievozii si cnejii lor nu puteau aduce scaunului roman servicii care sa merite o coroana regala. si totusi ei aveau inca de la 1240-1250 – Litovoi si Seneslav cel putin – teritorii mai mari decat acelea care indreptateau pe un biet cneaz-conte din Hlmul adriatic sa-si zica rege.Cand partile oltene si argesene se unira, dupa infrangerea lui Litovoi de catre unguri, pe la 1300, tara cea noua se formeaza dupa o conceptie originala, avandu-si radacinile numai in traditia proprie. E un caz de cristalizare politica spontanee. Domnia e «a toata tara Romaneasca», – si pentru intaia oara apare in Rasarit o astfel de conceptie nationala echivalenta cu conceptia teritoriala, baza moderna pentru statele din Apusul Europei. si voievodul, marele-voievod are calitatea de domn, de dominus de autocrat luata, nu de la tatari – fara a tagadui cu totul o influenta din aceasta parte, – nici de la suveranii slavi din Balcani, – regalitatea sarbeasca avand chiar alt caracter decat al autocratiei –, ci din neintrerupta transmisiune, pe cale populara, a ideii politice romane. Tot astfel national si teritorial compacta va aparea peste treizeci de ani «tara Romaneasca» a Moldovei15”16.
   15 „Fundarea Moldovei a fost la inceput o arma de lupta a lui Ludovic cel Mare contra intemeierii independentei romanesti la Arges. Aceluia care pe mormantul sau de la Campulung isi zice limpede si apasat: «domn de sine statator», lui Alexandru Voda, el ii opunea pe maramuresanul Dragos, capitan regal la Baia Moldovei, dar «voievod roman» si el. Nu e vorba de o noua tara, ci de o creatiune de concurenta, prin trimiterea unui simplu sef de provincie, fata de aceia cari intemeiasera o tara, «tara Romaneasca». Bogdan rebelul care trecu in Moldova contra vointei regelui, ca revoltat si pribeag, nu aducea cu dansul nici o dependenta feudala, si, deoarece nici el, nici fiul sau Latco, nici urmasii acestuia din fiica, Musata, nu se vad a se fi impacat vreodata cu Ungaria, care nu-i recunostea, o astfel de legatura nu se putea stabili”., ibidem, pag. 86
   16 Nicolae Iorga, Sarbi, bulgari si romani in Peninsula Balcanica in Evul Mediu, sedinta de la 9 octombrie 1915, Publicat in Analele Academiei Romane. Memoriile Sectiunii Istorice, s. II, t. XXXVIII, 1915-1916, p. 107-126, textul se regaseste in [S.E.M.R.], pag. 60, 61
   „Vom atrage atentia si asupra repulsiei pentru omagiu pe care o arata toti domnii pe rand. Pentru refuzul de omagiu si de tribut se lupta si cade Litovoi. Pentru acelasi motiv Basarab provoaca interventia militara a regelui Ungariei care e zdrobit la Posada in 1330. Razboiul lui Vlaicu-Voda cu Ludovic cel Mare e adus nu numai de chestia Vidinului, dar si de aceleasi griji pentru drepturi feudale ale regatului vecin. Pe cat tine de mult suveranul sa afirme aceste drepturi, fie si cu pretul unor cesiuni teritoriale sub forma de feude, – Fagarasul si Amlasul –, pe atata de mult profitand totusi de aceste cesiuni, domnii nostri cauta sa scape de datorii feudale. Daca le primesc in declaratiile facute regelui, in actele latine date pentru stiinta lui, ei nu stiu in diplomele interne de altceva decat de autocratia lor «cu mila lui Dumnezeu»”17.
   17 ibidem, pag. 61
   „si aceeasi priveliste o prezinta Moldova. Ea incepe prin ruperea unei legaturi feudale, pe care de repetate ori regele Ludovic cata s-o innoade din nou. Pentru refuzul de omagiu regele Sigismund patrunde pana la Harlau si se multumeste cu aceasta forma de atarnare. Pana la stefan cel Mare nu o data Ungaria face incercari in acest sens aici ca si in tara Romaneasca. Acelasi lucru il cer polonii de la domnul moldovenesc, in care se indaratnicesc a vedea un simplu «palatin». si, cand stefan cel Mare se pleaca la sfarsit inaintea regelui Casimir la Colomea, el o face cu sfasierea de inima a unui sfarsit de tragedie, pe cand regele, poruncind sa cada panza cortului in care se savarsea acest act politic de mult dorit arata solemn valoarea pe care i-o atribuia.si de ce aceasta repulsie fata de forme in cari, fara umilinta nimanui, traise veacuri intregi tot Apusul, regele Angliei disputand cu inversunare provincii regelui Franciei fara sa se gandeasca, un moment macar, in toiul luptei, la ruperea unor legaturi de vasalitate cu invinsul suzeran, in care el vedea numai o fireasca traditie de drept? si aceasta atunci cand in Balcani actele de inchinare se fac fara nici o jignire, craii sarbi indeplinindu-le cu placere, in forma de sarutarea gurii si a pieptului, cautand astfel de legaturi si cu imparatii apuseni in trecere. Pentru ca, intre imperialismul cu baza antica al Bulgariei, intre semi-feudalismul sarbesc si feudalitatea deplina a Ungariei si Poloniei, tinuturile romanesti se organizasera in forma statului modern, care nu sufera atingerea drepturilor de suveranitate absoluta fara care nu poate exista. De aceea legatura cu turcii, numita numai abuziv «suzeranitate», dar care consista in simpla datorie de tribut si ajutor armat care era in traditiile chineze ale lui Ginghizhan combinate cu prescriptiile Coranului fata de invinsi, a fost primita cu bucurie. Iar Ardealul lui Sigismund Báthory, mostenitor al traditiilor lui Sigismund imparatul si Matias Corvinul, refacea la 1595, in dauna lui Mihai Viteazul si lui stefan Rasvan, nexul perfect al vasalitatii, innoind o traditie care si astazi formeaza baza tendintelor de expansiune, medievale in esenta, ca si tot dreptul de stat al maghiarilor, ale regatului unguresc”18.
   18 ibidem, pag. 61, 62
   „Moldova se deosebea de tara Romaneasca in doua privinte mai ales cari sunt hotaratoare: ea n-avea nimic de cerut Ungariei, cel putin in faza ei de organizare, cand usurinta unei cuceriri spre rasarit de la Siret la Prut de la Prut la Nistru, o stapanea si o indrepta. Originile raurilor ei nu erau, ca acelea ale principatului muntean, in Ardealul regelui unguresc, ci in partile Haliciului. si, al doilea, atacul turcesc care ameninta in acelasi timp pe domnul din Arges si pe regele din Buda, nu constituia in acelasi moment o primejdie de moarte pentru creatiunea lui Bogdan Voda. Iar, despre partea Ungariei, in noua vreme de realism militar si politic care incepea, ea nu era amenintata de ceea ce se petrecea dincolo de Carpatii secuimii ca de viata noua ce se desfasura pe cursurile dincolo de munti ale Jiului si Oltului.Nici pe departe nu s-a dezvoltat tara Romaneasca, ale carei origini sunt asa de vechi si in care gasim inca de la 1240-1250 judete si voievodate in deplina consolidare, ca Moldova, care in cateva decenii a putut atinge granita Nistrului la rasarit si granita Dunarii la miazazi”19.
   19 idem, Originea si sensul directiilor politice in trecutul terilor noastre, in [S.E.M.R.], pag. 86
   „Interventii in Balcani n-au incercat domnii din Arges decat foarte rar. Numai cand taratele de peste Dunare se vor desface, ei vor fi ispititi sa intervina, cautand a le lua mostenirea, intr-un moment cand aceasta nu mai era o manifestatie de ambitie, ci o imperioasa datorie”20.
   20 idem, Sarbi, bulgari si romani in Peninsula Balcanica in Evul Mediu, in [S.E.M.R.], pag. 62
   „Mircea;) va ajuta silintele crestinilor balcanici impotriva turcilor si, la desfacerea Bulgariei, va fi stapan al Dobrogei, al Silistrei, dupa ce Vlaicu luase, in chip trecator, Nicopolea. De atatea ori, impotriva sultanului, osti romanesti trecura Dunarea, si pana langa Adrianopol.Dar spiritul politic e pe deplin al epocii moderne. Aceasta se vede si prin mobilitatea elastica a actiunii romanesti. Ea observa, chibzuieste si da lovituri, evitand cu ingrijire orice samana a aventuri. Din toate tendintele cuceritoare, e vadit ca tara Romaneasca tine mai mult la acelea catre Ardeal, precum tine si Moldova. Aceasta e insa o directie nationala, deci moderna. si cand aceeasi Moldova isi cheltuieste, aproape pana la 1600, silintele pentru Pocutia, unde numai muntele pastorilor cuprindea romani, e vorba de o cautare de granita la nord21, cerinta tot asa de moderna si aceasta.Politica adaptabila imprejurarilor, reala, ea s-a constituit in desfasurarea ei ca o traditie. Spiritul de aventura n-a fost acceptat niciodata de inaintasii nostri, pe cand aproape numai el a insufletit sfortarile vecinilor nostri de peste Dunare, pana la liberare si dupa liberare. Vecinii nostri au numit aceasta politica: «perfidie valaha»; ea era, nu numai o necesitate pentru un popor mic intre dusmani puternici, dar si un caracter modern, pe care-l infatiseaza tot Apusul in epoca Renasterii. Prin ea ne-am mentinut fara zguduiri, intr-o dezvoltare normala si asa de bine intemeiata pe aceasta traditie inteleapta, incat insasi supunerea noastra fata de turci n-a fost o sclavie, ca a grecilor, a slavilor balcanici, a ungurilor, ci o respectata autonomie, sigura de sine”22.
   21 „La apus erau Carpatii cu partea lor cea mai grea de trecut. in schimb insa la nord noul stat era deschis oricarei navaliri”., idem, Originea si sensul directiilor politice in trecutul terilor noastre, in [S.E.M.R.], pag. 86
   22 idem, Sarbi, bulgari si romani in Peninsula Balcanica in Evul Mediu, in [S.E.M.R.], pag. 63

8. Textul integral al Testamentului Politic al lui Nicolae Iorga te asteapta pe

9. http://sitadeasa.wordpress.com/tag/personalitati/nicolae-iorga/

   sau

   http://www.esnips.com/web/RaduMihaiCrisan

10. I don’t added your topik to bookmarks