Intreaga epoca comunista, indiferent de aria sa geografica, a reprezentat un permanent experiment social, o permanenta tentativa de inginerie sociala, dar nu numai in psihiatrie. Prin acest proces s-au fortat limitele psihologice si biologice ale omului, s-a incercat permanenta sa modelare in conformitate cu niste principii ideologice anticristice specifice comunismului: ura de clasa, ateismul, crearea omului nou, exersarea urii permanernte.
Poate ca nimic nu apare mai pregnant pentru ingineria sociala comunista decat asa-zisul experiment de la Pitesti, un experiment-etalon, care in grade si intensitati deosebite se va aplica la scara intregii societati. Acesta a devenit in fapt un adevarat camp concentrational si, de ce nu, a devenit un adevarat univers al teroarei ce se aplica la nivelul intregului lagar socialist.
Fenomenul de inginerie sociala aplicat in mod brutal in inchisoarea de la Pitesti a fost extins in grade diferite la nivelul intregii tari, apelandu-se la metode coercitive permanente, generatoare de frica – insecuritate in proportie de masa, lipsa de loialitate a celor apropiati, a oricarui sprijin sau posibilitate de apel – prin actiuni dirijate “stiintific”: frica de restructurare, de delatiune, permanenta fuga dupa alimente sau alte bunuri minime care asigura existenta, lipsa de sanse in competitie daca nu esti conformist etc.
Chiar daca fenomenul Pitesti argumenteaza fragilitatea conditiei umane in contact cu raul (caci toti cei supusi reeducarii la Pitesti au cedat pana la urma), ambitia de a avea adeziunea totala la valorile ateist-comuniste a vizat in fond identificarea cu agresorul, transformarea victimei in calau (cel putin delator sau oportunist). O astfel de actiune pe o atat de mare durata de timp a dus la modificari profunde ale personalitatii omului.
Generalizarea saraciei, infometarea cronica ne apar astazi ca actiuni deliberate ale sistemului comunist, ca metode pentru aservire a persoanei umane, silita astfel ca si in conditia carcerala sa fie preocupata numai de existenta fizica.
Totalitarismul, prin dependenta economica, educationala, controlul rezidentei si chiar al nasterilor (cu imaginea idilica a “statului parinte”), avea ca unic scop nu numai monopartidismul, dar si controlul vietii spirituale in scopul infantilizarii individului si
prin aceasta a manevrarii sale.
Oare un asemenea mecanism nu putea sa explice multiplele cedari infata opresorului?
La Pitesti, ca si in marea societate, nu se urmarea doar o adeziune formala, superficiala si oportunista fata de comunism, ci se urmarea o adevarata mutatie psihica, o schimbare a personalitatii, adica tocmai ceea ce in mod curent se numeste inginerie sociala, o actiune de “spalare a creierului”, o actiune criminala specifica regimurilor de dictatura existente in istoria omenirii. Aceasta actiune diabolica urmarea in fapt o transformare a fortelor adverse in sustinatori convinsi ai comunismului, de fapt o adevarata “mutatie” biologica. Din pacate, in comunism acest fenomen avea caracter de masa, iar la Pitesti toti cei supusi “reeducarii” au cedat pana la a deveni ei insisi tortionari.
Din punct de vedere moral, rezultatele reeducarii comuniste echivaleaza cu o degradare totala, iar deformarile caracteriale s-au mentinut si au aparut chiar in afara manevrelor de represiune si, de ce nu, chiar si in viata familiala sau personala. Acest lucru, subliniaza D. Bacu, dovedeste ca modificarile de caracter suferite in cadrul sistemului comunist totalitar au fost extrem de profunde si, din acest motiv, foarte durabile.
Nebunia colectiva aparuta ca rezultat al ingineriei sociale comuniste a fost intretinuta in anii comunismului in mod sistematic de catre adevarati maestri in arta dezumanizarii, iar victimele,au fost din toate sectoarele societatii. “Spaima indescriptibila”, cum o numeste M. Popescu, cultul social al fricii si insecuritatii au determinat adesea ca victimele sa se identifice, de exemplu, cu politia politica si cu tortionarii regimului. Ca si in cazul experimentului Pitesti, subalimentatia cronica a populatiei, stresul permanent erau fondul pe care se petreceau acele manevre ideologice care trebuiau sa duca la crearea “omului nou”. Victima si calaul erau la Pitesti tot timpul impreuna. In societate impreuna cu noi erau mereu activistul de partid, informatorul, metodele de ascultare si delatiunea, acestea putand aparea de oriunde si in orice moment.
Atat la Pitesti, cat si in marea societate socialista individul putea fi oricand livrat fizic tortionarilor sai – , individul fiind in toate cazurile lipsit de sprijin interior prin bulversarea valorilor morale si religioase, starea sa sufleteasca trebuind sa fie intr-o permanenta panica.
Iata de ce in inchisoare, ca si in marea societate credinta in Dumnezeu era una dintre tintele preferate ale distrugerii morale. Daca individul avea o credinta religioasa sau un anumit crez politic, acest lucru nu numai ca nu era acceptat de catre societatea comunista,si adesea putea deveni subiect de diagnostic clinic.
Coeziunea umana, prietenia, increderea in figuri protective, cum ar fi trebuit sa fie de exemplu preotul, trebuiau sa fie sistematic distruse. Nimic nu trebuia sa te sprijine in fata sistemului comunist. Pentru scopurile partidului, prietenul trebuia denigrat, lovit, psihiatrul trebuia sa-si denunte sau chiar sa-si tortureze pacientul, prin profesia sa sa ajute organele de represiune.
Individul trebuia sa aiba astfel sentimentul “livrarii absolute”, fenomen caracteristic doar conditiei infantile sau la animale (Zamfirescu). Poate nimic nu a fost mai ucigator in regimul comunist decat distrugerea increderii si suportului interuman, adica exact inversul moralei crestine. Individul nu trebuia sa poata avea incredere in prieteni, in medic, nici chiar in preot. El nu se putea confesa, nu se putea asocia cu nimeni, trebuia sa apara singur in fata puterii, singura lui reactie urmand sa fie doar supunerea. Toate aceste actiuni atesta din plin afirmatia ca sub comunism am asistat in permanenta la o actiune de inginerie sociala, un atac brutal si agresiv de transformare a omului intr-o creatie anticristica supusa legilor materialismului si care trebuia sa populeze acest “imperiu al raului” pe care comunismul il pregatea pentru intreaga omenire.
Am scris acestea pentru a explica in mare masura deruta ideologica si politica,chiar a unor forumisti,de pe acest forum.Acest lucru ne dovedeste cat de mare a fost impactul comunismului,chiar la oameni care oficial se considera anticomunisti, antisecuristi. Portretul robot al acestor oameni se caracterizeaza prin ateism agresiv (vezi forumul de ieri), mediocritate culturala, fanatism, afirmare ca vorba goala ca ar fi anticomunisti, antisecuristi, dispusi la afiliere cu oricare alt tip de extremism.
Iata ce a facut comunismul din romani!
I.C., mesaj preluat din rubrica
2 răspunsuri la “Ingineria sociala comunista si explicatia actualei derute ideologice”
Dle I.C., tin sa remarc, cu parere de rau, ca nu doar comunistii experimenteaza pe seama omului. Asta a avut loc tot timpul in decursul istoriei, e adevarat – cu intensitate diferita. Chiar si in societatile liberale, unele categorii umane o duc la fel de prost, ca si personajele pe care le descrieti atat de plastic in textele dstra. Sa ne amintim ce soarta a avut Oscar Wilde, P. Verlaine, P. Ciaikovski si multi altii, in societati care nici pe departe nu erau comuniste. Cred ca, la mijloc, e ceva mai mult decat simpla ideologie, poate ca aceasta este natura adevarata a omului, care se simte fericit si in siguranta doar atunci cand isi poate subordona, umili semenii sai. Iar tapi ispasitori se vor gasi in orice tip de societate. intotdeauna va exista o categorie oprimata, care va trebui sa indeplineasca aceasta functie. Poate ca deosebirea ar consta in aceea ca comunismul afecteaza intreaga societate, chiar si majoritarii o duc prost intr-un astfel de sistem.
Partial sunt de acord si cu autorul si cu dl Lupusoru. Intr-adevar de multe ori victima se identifica cu agresorul, iar acest lucru este numit „Sindromul Stockholm” dupa un eveniment petrecut in capitala Suediei, in care persoanele lezate au devenit aparatoare ale agresorilor. Un copil rapit de un barbat in America a ajuns sa se ascunda cat a putut el de bine de…parinti! E un lucru comun.
Dar suntem obligati macar sa incercam sa gandim corect! Pentru ca nu sunt deloc de acord sa atribuiti etichete pentru ceea ce nu va convine („ateism agresiv”, „fanatism” „extremism”) pentru lucruri care stau…pe dos!
Va imaginati ca o clasa de copii are, conform structurii populatiei din Romania, si turci, si evrei, si greco-catolici, si unitarieni si calvinisti, si luterani, si baptisti, si adventisti, si iehovisti, si necredinciosi. Cine este extremist, cel care atrage atentia ca sala de clasa trebuie sa fie un loc de instruire, sau cei care spun, cum va exprimati, ca trebuie sa fie un loc de propaganda „cristica”? De ce sa varam pe gatul tuturor ceea ce de fapt dauneaza procesului de invatamant: disputele religioase? Unde mai pui ca este total contrar celor spuse de Isus Cristos, daca va amintiti: ca „daca va rugati, sa nu o faceti ca fariseii in vazul lumii, ci sa nu stie stanga ce face dreapta. La rugaciune sa fi numai tu si creatorul tau”. Cand impui altora valorile tale, esti fanatic! Nu necredinciosii sunt fanatici, ci aceia care vor sa-si impuna valorile lor altora prin fortarea mainii si folosirea legilor cum le convine!
Altceva: de doua mii de ani „valorile cristice” au contribuit la arderea pe rug si uciderea celor care aveau alte pareri, sau erau diferiti. Ultima executie publica a unui homosexual („sodomit”) a avut loc in Anglia, in 1861. Cine au fost fanaticii si extremistii? Cei care ucideau pe altii pentru ca erau diferiti, sau biata victima? Trebuie sa gandim corect! Problema dvs este ca judecati pe dos: credeti ca tocmai cei care vor sa oblige pe altii sa fie cum vreti sunt…adevaratii oameni morali. Nu vedeti ca e pe dos? Daca in loc de a amesteca religia cu politica, clerul retrograd de azi ar avea grija de spiritualitatea oamenilor, dandu-le, asa cum si Cristos le dadea oamenilor, posibilitatrea de a alege in loc de a se baga in politica, nu am mai vedea imaginile obscene de la parazile gay (da, obscene) ale preotilor cot la cot cu „maicutele” afurisind pe altii cu icoane si cruci! Obscenitate nu e in parazi, e pe margine!