D-na Rodica Elena Lupu, proprietar si editor a binevoit sa-mi tipareasca – fara ca eu sa contribui la cheltuieli – trei carti: “Bonifacia”, “Arta reFugii” si “Saptamana Rosie sau Basarabia si Evreii”.

Comunicarea sa:
Cele trei titluri editate se afla in librariile Diverta din toata Romania, in toate resedintele de judet, in cele mari chiar cate 2 sau 3 librarii, iar in Bucuresti sunt 6 : libraria Eminescu de langa Universitate, de la Orizont din Drumul Taberei sau libraria 72 din Cartierul Militari. Peste drum de mine se afla Diverta Romania Plaza unde pe o gondola chiar in mijlocul librariei se afla Bonifacia, Arta reFugii si Saptamana Rosie.
“Mai exista o posibilitate : Oricine doreste cartea, daca apeleaza la editura, adresa pe care o poate lua de pe orice carte editata de ANAMAROL, chiar si numarul meu de mobil, poate sa primeasca oricare dintre cartiledumneavoastra prin posta achitand primirea pachetului taxele.”
[Adresa: Editura ANAMAROL, Str. Fabricii nr. 2BA/13, sector 6,Bucuresti; tel: 0723339331

I-am propus D-nei Lupu si “Jurnal 2004”, “Jurnal 2005”, “Jurnal 2006”, trei volume totalizind cca 2 000 pagini. M-a anuntat ca a ajuns la fundul sacului, deci nu poate suporta si cheltuielile tiparii Jurnalului, fie si in cate 500 exemplare. Mi-a sugerat sa fac apel la prieteni, la cunoscuti, la iubitorii scrisului meu pentru a contribui la editare.

Nu as fi luat in seama sugestia daca, pe de o parte, nu m-as afla in situatia scriitorul samizdatizat, caruia ii este imposibil sa publice in periodice, iar editurile importante, cand il accepta, ca Silviu Lupescu de la Polirom, ii masacreaza cartea-marturie despre anul 1977, ca sa nu se afle ca in 1990 Liiceanu ii trimisese la topit ceea ce fusese scris in 1978, tradus in franceza in 1979;

Pe de alta parte fiindca in ultimii ani imi restransesem aria fictiunii, concentrindu-ma asupra jurnalului – considerat si de mine, pe urmele altora ca un supra-roman, ca roman-total: in el am adunat publicistica, polemicile, documentele care ma privesc direct sau ca membru al unei comunitati.

In cursul anului trecut, 2006, am sperat ca autoritatile, repunindu-ma in drepturile furate de Ceausescu si ai sai, voi recapata si cel inalienabil pentru un scriitor: de a-si edita scrierile. Nu a fost asa. Tovarasii din esalonul superior: Basescu, Tariceanu, Macovei au alte treburi mult mai urgente decat nesemnificativa reparare a unei injustitii flagrante. Presupun ca se vor hotari sa o faca, fie “la gramada”, cum ma re-primise, in 1990, in Uniunea Scriitorilor Dinescu: «Hai, ba, ca v-am primit pe toti!», fie dupa moartea mea – o optiune dintre cele mai comode pentru securistii eterni ca si pentru scriitorul(etern)-la-romani.

Cum nu gasesc o solutie onorabila pentru toata lumea, am facut apel la cativa prieteni, unul cate unul, sa ma ajute sa acopar cheltuielile de editare (cateva mii de euro). Mi-a raspuns favorabil un exilat in Germania – care stiu: este un modest pensionar. I-am multumit, l-am indrumat spre imputernicitul meu legal de la Bucuresti, cu tot cu cecul generos.

Dar vorba cantecului: “Lung e drumul Clujului…”

Sursa textului