Situatia romanilor din Basarabia care vor sa vina si sa se stabileasca de partea cealalta a Prutului este departe de a fi o problema usor rezolvabila, ci, dimpotriva, a ajuns un caz disperat pentru cei care sunt nevoiti sa se afle in aceasta postura.
Un nou exemplu concludent in acest sens este cel al lui Denis, roman din Basarabia, si al prietenei lui, la randul sau de origine romana, dar care s-a nascut in regiunea ucraineana Odesa, Cetatea Alba. Cei doi au trimis recent o scrisoare redactiei, in care isi spun ofurile si spera ca povestea lor sa se alature celoralte cazuri deja prezentate si sa ii determine pe guvernanti sa emita o lege care i-ar putea ajuta pe acestia sa isi rezolve problemele.
Absolventi ai Academiei Tehnice din Bucuresti, respectiv ai unor studii postuniversitare de master la Universitatea din Bucuresti, cei doi tineri s-au hotarat sa se stabileasca in Romania, nestiind cate dificultati implica aceasta dorinta a lor de a dobandi cetatenia romana. Deoarece ambii sunt cetateni straini, obtinerea unui loc de munca stabil s-a dovedit a fi o adevarata povara, angajatorii romani ferindu-se de complicatiile legate de actele pe care ar trebui sa le intocmeasca pentru acestia. Un permis de munca in Romania costa 240 de dolari, lucru inadmisibil, daca luam in calcul faptul ca in Marea Britanie acelasi permis este doar 150 de lire sterline, raportat la salariile din tara respectiva. Tocmai din cauza acestui lucru Denis a fost nevoit sa se angajeze la „negru” in Romania, dupa ce a intrat in tara fara viza, cu drept de sedere de 90 de zile. Prin intermediul unei cunostinte, a reusit, totusi, sa se angajeze la o firma care era de acord sa-i faca permisul de munca, dupa depasirea termenului de sedere legala. La scurt timp, tanarul a aflat ca ii trebuie un salariu de 9.500.000 de lei pe cartea de munca ca sa poata sa isi faca permisul de sedere pe un an si sa poata sa treaca cu el vama. In afara de acest lucru, ii mai trebuia un contract de chirie tot pe un an si sa treaca si controlul medical. “Spuneti-mi va rog – cate firme din Romania sunt disponibile la ora actuala sa ofere salariu de 9.500.000 de lei pe contractul de munca unui cetatean moldovean, proaspat absolvent….??? Sanse sunt minime, majoritatea lucreaza la negru si trec vama numai oferind o suma de bani vamesilor, care nu toti sunt „corupti” si mai pun si interdictie de a intra in tara pe cateva luni, ani bune…”, mai spune Denis, al carui salariu de sase milioane se ducea practic pe chiria la un apartament si pe mancare.
Dupa ce a reusit sa isi faca permisul de munca, basarabeanul a trebuit sa se intoarca in Moldova pentru ca deja depasise 80 de zile stat ilegal, fara a fi luat in evidenta de autoritatile din Bucuresti. La Autoritatea pentru Straini i s-a spus ca trebuie sa paraseasca Romania si sa se intoarca si sa isi faca viza, dar si sa plateasca o amenda de 8.000.000. Negocierile cu seful sau l-au facut pe acesta sa ii treaca in cartea de munca salariul cerut de autoritati de 9 500 000, care ii permitea lui Denis sa faca cerere pentru obtinerea vizei. Totusi, pretul final al formalitatilor legale l-a dus pe tanar la suma de 1000 de euro, care au reprezentat 240 de dolari, costul permisului + 8.000.000 de lei (amenda) + 180 de euro (viza) + 6.000.000 (chiria cu avans) + controlul medical.
Daca pentru Denis problema s-a mai clarificat putin, pentru prietena sa lucrurile nu sunt tocmai roz, ea lucrand tot la negru, la o tipografie. Deoarece viza studenteasca s-a terminat, fata s-a intors acasa si nu mai poate reveni in Romania pentru ca nu are posibilitati financiare sa intre ca turist si nu are un „motiv” impus de legile Romaniei pentru a intra in tara (pentru ucraineni e obligatoriu sa aiba viza in pasaport pentru a intra pe teritoriul Romaniei).
Cei doi romani nu se dau, insa, batuti, desi au depus actele pentru obtinerea cetateniei romane inca din anul 2003 si desi li s-a spus de la Ministerul Justitiei ca in sapte luni de zile se studiaza cererile depuse pe parcursul unei singure luni. In plus, dupa ce se primeste aprobarea de a primi cetatenia, dureaza ani de zile ca sa primesti cetatenia in sine. Pentru comparatie, un coleg al lui Denis care s-a mutat la Moscova a primit cetatenia rusa in cateva luni de zile, ceea ce nu poate sa insemne decat faptul ca rusii ii iubesc pe cei de peste Prut mai mult decat romanii, chiar daca ei sunt de fapt tot romani.
Denis a fost un student exemplar, absolvind facultatea cu media de 9.85, ca inginer diplomat. La randul sau, prietena lui a absolvit cursurile de master cu media 9,56. Amandoi sunt tineri si vor sa se casatoreasca si sa fie cetateni buni ai Romaniei, desi acest lucru se pare ca ii intereseaza prea putin pe autoritati. (rgnpress.ro)
5 răspunsuri la “„Se pare ca rusii ne iubesc mai mult decat romanii, chiar daca suntem romani!””
DA, multi absolveti, inclusiv eu suntem in aceiasi situatie.
Terminam o facultate aici, in Romanie, dupa care, nu mai avem nici o sansa.Caci cine angajeaza straini….. mai ales moldoveni??
Prea putini, va zic eu.
Nu conteaza, ca ai avut rezultate bune, oricum angajatorul v-a prefera o persoana „locala”.
Asa ca un sfat de la un absolventi pentru cei care vor sa dea la facultate:”NU VENITI IN ROMANI LA STUDII,DACA NU AVETI CETATENIE, CACI NU AVETI NICI O SANSA DE A REUSI, NU VA ASTEAPTA DECAT DISPERARE, MII DE NERVI PIERDUTI, SI SPERANTE DESTRAMATE”.
De unde atat de mult negtivism? Cunosc suficienti basarabeni/cetateni moldoveni care lucreaza in Romania. Unii nici macar nu au facut studiile aici, au venit pe loc gol si au construit ceva. Nimanui nu i-a fost si nici nu ii este usor. Dar destul de multi au reusit, unii chiar s-au descurcat foarte bine.
Cred ca cei care si-au facut si studiile aici, au si mai multe sanse, mai ales daca se implica in diverse activitati inca din timpul liceului/facultatii – organizatii non-guvernamentel, non-profit, traininguri, viata sociala, joburi part-time, viata universitara in general… Sunt foarte multe oportunitati care sa faciliteze integrarea si succesul profesional ulterios in Romania. Doar ca premisa de la care se porneste trebuie sa fie ceva mai pozitiva.
Parerea mea, desigur
sunt studenta si eu in romania,in ultimul an.am tot incercat sa ma angajez,dar nimeni nu ma accepta fara acte.de multe ori am fost suparata.in sfarsit am gasit ceva de munca,dar iarasi mi se cere permis de munca,pe care nu pot sa-mi permit sa-l am,costa prea mult.habar nu am ce voi face dupa absolvirea facultatii( am absolvit si liceul in romania).vreau foarte mult sa raman aici.m-am atasat enorm de aceasta tara.dupa o lupta de 4 ani,incep sa renunti.stiu sunt pesimista,dar ce stiu e ca daca nu ai bani,nu poti sta legal in aceasta tara,care nici nu iti permite sa castigi.
Statul roman ajuta tinerii modldoveni sa faca studiile in romania, ceea ce e un lucru laudabil. Dar atat. Nu vad nici un motiv(dpdv al natiei romane) sa faciliteze moldovenilor lucru in Romania. Nu ajuta nimanui faptul ca ei raman in Romania cu exceptia persoanelor in cauza. Dpvd al identitatii nationale, moldovenii care studiaze in romania ar trebui sa se intoarca in Moldova dupa terminarea studiilor si sa impataseasca din experientele lor traite aici, moldovenilor. Incerc sa ma pun in pielea lor si sa imi imaginez ca imi petrec o perioada de cativa ani intr-o tara occidentala. Binenteles ca interesul meu personal ar fi sa raman acolo, evident as trai mai bine ca in romania, dar eu intorcandu-ma in tara aduc un plus mare Romaniei prin faptul ca aduc de acolo o experienta pe care nu era posibil sa o traiesc in Romania.
Merg pana acolo incat as putea accepta sa lucrez o perioada de cativa ani in USA(spre exemplu), dar constiinta mea imi spune ca mai devreme sau mai tarziu trebuie sa ma intorc in Romania. Cu atat mai mult in Moldova, pt ca moldovenii trebuie sa incerce sa-si recastige identitatea romana, or lucru asta se poate face numai prin intoarcerea la vatra.
in ceea ce-i priveste pe rusi, ei nu va iubesc mai mult ci va momesc mai mult…
faptul ca va dau gaz ieftin si poate permise de lucru mai repede asta nu inseamna decat ca incearca sa va cumpere identitatea…