Introducere. Am citit toate sugestiile/ opiniile din nr 22 la tema icoanelor. Parerea mea – tema nu a fost atinsa in profunzime. De ce o summa? Asta-i stilul meu-sa incerc sa creeez un intreg, adica sa spun la tema cam tot ce stiu eu si care ar putea interesa publicul caruia ma adresez. Este imposibil sa fii exhaustiv; nu inseamna ca nu trebuie sa incerci.
La subiect. Ca sa fiu inteles- nu sunt un iconoclast, fiindca stiu ca idolul este nimic( ap. Pavel). Desigur, pe de alta parte, nu sunt un idolatru! Adica nu ma inchin la idoli, dar nici nu rastorn idolii altora.
Lucrurile sunt de importanta majora, de principiu; nu e vorba doar de anumite libertati.
Asi putea incepe cu Adam… Voi incepe-o totusi cu Moisei. Mosaismul se caracterizeaza de regula ca un monoteism, rigid zic unii. Este doar o parte a adevarlui si nicidecum cea mai importanta. Lui Moisei i-a fost relevata adevarata inchinare- inchinarea Dumnezeului celui Viu. Un Dumnezeu ce aude, ce intervine, un D-zeu ce isi are reprezentanta in noi, acea scintee divina ce ne da dreptul sa zicem Abba, adica Tata. Pe de alta parte idolatria este ceva in firea umana, este un viciu spiritual, greu de depasit. Vorba lui Eminescu: Oamenii din toate cele fac icoana si symbol/ Numesc sfint, frumos si bine ce nimic nu insemneaza/ Impartesc a lor gindire pe sisteme numeroase… Nu descopera Eminescu aici nimic, dar expresia ideii prin concizie si suplete este geniala; in aceasta este aportul lui la articularea limbajului nostru spiritual.
Si direct la tema. Prin impunerea inchinarii la icoane copiii sunt privati de cel mai omenesc drept: cel de a-l cunoaste pe Dumnezeul cel Viu si a i se inchina lui si numai lui.
Desigur teologia ortodoxa a gasit lamuriri pentru a scuza inchinarea la idoli. Despre teologie si teologi – cu alta ocazie. Pentru moment, doar un “argument” din sumbrul lor arsenal. Adica icoana il ajuta pe cel mai putin educat, pe cel care nu poate citi Biblia, care nu stie a se ruga, sa se apropie de Divinitate: in limbaj medical – o proteza, pentru un calic, lucru acceptabil. Altceva este insa cind impui proteze celor sanatosi. Si copiii sunt in majoritatea lor sanatosi spiritual, sunt insa mutilati astfel…
Intrebarea fireasca: cum sa ajunga copilul la cunoasterea D-ului celui Viu? In primul rind este datoria parintilor, apoi a preotului, de orice confesie, nu in ultima instanta a profesorului. Desigur in supozitia ca acestia au cunoasterea respectiva Si nu se cer predici sau discursuri, ci comportament respectiv, exemplu viu.
Ca dupa trei mii si ceva dupa Moise suntem idolatri poate fi scuzabil. Ca suntem dupa Eminescu idolatri e si de neinteles si de nescuzat. Ma refer in speta la pretinsele noastre elite, datoare sa valorifice mostenirea eminesciana.
Ca sa fiu inteles corect, idolatria o intilnim nu doar in ortodoxie, ea este omniprezenta, sub diferite forme. In neoprostentantism, de pilda, are forma bibliolatriei. Este scris! Este o obiectie, un argument irefutabil. Ai putea la fel replica cu alt scris, alt citat…Dar iarasi vei primi un este scris, la care …etc, etc, fara capat si rost. Cu acest este scris se pune calus insasi Spiritui Sfint, adica lui Dumnezeu. Acest model se pare a inceput cu ap. Pavel, care a facut din Isus un idol. Este o tema aparte insa.
Incerc sa inchei americaneste, pozitiv adica. Este putin sa nu ne inchinam la idoli, trebuie sa avem o inchinare corecta si cu folos, eficienta si anume Dumnezeului celui Viu.
Amin.
Autor: Iu Tsu

Nota. Citatele dupa memorie. Pentru cititorul atent o intrebare: am folosit o idée eminesciana fara a cita. Care-i?