Catre redactia Jurnalului national
in nr-ul din 18 aprilie 2007 ati publicat “Istoria rosie – Despre marca si stilul Scinteii”, interviu luat lui Sorin Toma, semnat: Lavinia Betea. Va rog sa publicati acest drept la replica:

1. “Raspunsurile” (intre ghilimelele deriziunii, sper ca se observa) sunt pe masura sinistrului personaj – insa nici cu “intrebarile” (idem) nu i-i rusine puitoarei – o sa revin la ea dupa ce termin cu el:
in urma cu 20 ani am primit, aici, la Paris, de la Tel Aviv cateva file dintr-o publicatie parohiala israeliana (sic) continind un fel de panegiric al socrului meu Petre Navodaru semnat : “Sorin Toma”.
Ca unul dintre romanii generatiei crescute fara autorii cei mai importanti, eliminati din literatura romana de catre comunistii lui “S.T”; fara cartile lor arse de aceiasi indrumatori spre indarat (citeste: spre Kremlin), mi-am facut criza de manie… culturala: cum de acest notoriu calau al culturii romanesti a avut nesimtirea sa-mi scrie mie, o victima a “activitatii” sale devastatoare?;
Sotia mea insa, fiica “omagiatului” a facut o criza de furie (nuanta): cum de acest notoriu tradator al prieteniei cu tatal sau, Navodaru, pe care in 1947 il #8220;demascase” ca editor al volumului “Una suta una poeme” de Arghezi indraznea sa se prezinte ca “cel mai bun prieten” al tatalui sau, cand relatiile dintre ei incetasera in 1948, de la implicarea (lui Navodaru) in “lotul Patrascanu” – doar anchetat, nu si arestat, insa exclus din partid, dat afara din slujba, evitat de prieteni – printre care “prietenul Sorin”?
Credeam – ca si sotia mea, Ana – ca dupa aceasta miselie specimenul s-a pus jos si a decedat (de rusine). Ei bine, nu! Cadavrul nu cunoaste rusinea, e viu si vorbàret. Dupa ce a scris cu aceeasi mana cu care scrisese “demascarile”, unele publice (ca cea prin care l-a
alungat pe Arghezi din literatura romana, ca sa-l instaleze pe tata- sau nu mai putin celebrul “A. Toma”) ca articolele de la “Scinteia”, altele secrete, de cativa ani s-a dedat la “amintiri”, iar acum da
interviuri, cu toatele traficind adevarul:
Un paragraf intreg este dedicat “Socrului lui Goma” si care incepe in stilul sau uleios, lustruitor de ghete (cu limba) si
mincinos:
„Am avut un prieten bun, cum nu gasesti altul. Un prieten pe o viata – in copilarie, in liceu, in partid: Petru Navodaru. Numele lui anterior a fost Peter Fischer. Pe cat imi amintesc, Goma locuia la familia Navodaru. in fata usii statea garda Securitatii, nimeni nu putea sa intre sau sa iasa de la ei fara sa dea socoteala: cine? – ce? – cum? Navodaru o ducea foarte greu, fusese scos din functia in care lucrase, dar a fost si a ramas aparatorul devotat al lui Goma.
Cu nepasare, as spune, fata de riscurile pe care si le asuma. in acea vreme, eu ii dadeam dreptate lui Goma, deoarece il consideram un aparator al democratiei – in sensul primaverii de la Praga. Cand ginerele sau a fost incoltit, Peter ne-a spus mie si sotiei: «Nu va intalniti cu mine, e periculos, sunt supravegheat de Securitate».
Atunci, printr-un batran, vechi prieten comun, i-am trimis lui Peter
– si prin el lui Goma – 5.000 de lei. O suma relativ modesta, dar nici leafa mea de atunci nu era mare. Parerea lui Peter a fost ca Goma sa nu stie, ca nu cumva sa vorbeasca. Mai tarziu, cand Goma era arestat, i s-a comunicat lui Navodaru, din sursa oficiala, ca probabil ginerele lui va fi condamnat la moarte. Existau tot felul de mijloace de a suprima un om. Navodaru a cerut audienta la Comitetul Central. A sugerat – cum stabilise printr-o intelegere anterioara cu Goma – ca mai nimerit ar fi sa-i faca vant peste granita. Oficialii au raspuns ca au sa se gandeasca. Si au mers pe aceasta linie”.
Ma opresc aici, cat sa semnalez neadevarurile:
– S.T. vrea sa dea de inteles ca prietenia cu Navodaru durase, fara intrerupere, decenii – cand nu-si mai vorbisera din… 1947-48;
– din exact acelasi motiv Navodaru nu avea cum sa-l avertizeze (in
1977) ca este periculos sa se intalneasca;
– nu pot contesta ca i-a trimis lui Navodaru 5 000 lei – dar sunt
convins: nu i-au fost acceptati;
– socrul meu nu a cerut niciodata audienta la Comitetul Central – a fost convocat la C.C., la “Municipiu”, dar mai ales la Securitate, numai si numai pentru a i se zmulge promisiunea ca… o va convinge pe fiica sa, Ana, sa divorteze de banditul Goma.
Acestea au fost doar minciuni bolsevice.
Iata si o calomnie sionista – citez:“…eu eram atunci un simpatizant al lui Goma, pe care am cautat sa-l sprijin pe aceasta cale prieteneasca. Acum am cu totul alta parere – si iata de ce. Pentru ca Goma nu neaga Holocaustul: «Ba da a fost, dar evreii l-au meritat, bine li s-a facut!»”. Aceasta este parerea lui.”
Ca tot sionistul bolsevic, S.T. nu se simte obligata sa indice: de
unde, din care articol, carte, a extras “citatul”, ii garanteaza el, de la Tel Aviv, “autenticitatea” – astfel :“Familia nevestei mele a fost gazata la Auschwitz: tatal, fratele, sotia fratelui, fetita lor de cinci ani. Avem multi prieteni care, de asemenea, au in familie una sau mai multe rude omorate fie la Auschwitz, fie in Transnistria.”
Logica holocaustologica: fiindca familia nevestei a fost gazata la
Auschwitz, in mod necesar Goma a afirmat ca… evreii au meritat Holocaustul! Asta fiind gandirea de piatra de tip Wiesel, cel care afirmase ca jandarmii romani ii arestasera pe evreii din Sighet in aprilie 1944, cand Ardealul de Nord era ocupat de unguri de la l septembrie 1940.
Cum i-ai putea da peste nas unei creaturi ca “Sorin Toma” – aflat la adapost, ca toti bolsevicii care, dupa ce au facut tot raul de care erau in stare, s-au carat in Israel, de unde se plang ca fusesera persecutati in Romania ca… evrei… – taman ei, care ne calarisera, ne des-creierasera, ne terorizasera atatea decenii, atatea decenii.
Sotia mea, Ana, zice – dupa interviul dat Laviniei Betea:
«Si noi care crezusem ca murise aceasta jivina raufacatoare!»
2) Daca minciunile bolsevice ale intrebatului mi-au
starnit indignarea, intrebarile intrebatoarei m-au (ne-
au, fiindca nu sunt singur) azvarlit in consternare, in
durere atroce:Imediat dupa putch-ul de la 22 decembrie 1989 am cunoscut aici, la Paris tineri istorici romani, veniti cu burse (probabil Soros).
Cititi, cultivati, cunoscatori a doua-trei limbi straine. Dupa prima
impresie – favorabila – a venit deceptia: istoricii “nu prea” (tic mental relativizator ardelenesc) cunosteau istorie contemporana. Iar in cei peste 16 ani scursi de la “revolutie” nu am observat in scrisul istoricilor tineri – si ardeleni – nici o umplere a “golurilor istorice”. In schimb a fost vadita normala informare-
intelegere-judecare la cativa istorici “regateni” – care (nu intamplator, cum ar fi zis si tovarasa Lavinia Stoicu) au fost eliminati din CSNAS (ce sa caute ei acolo, alaturi de onisoristi de toate gradele, de te intrebai ce este CSNAS-ul: unitate militara MAI?).
Comunismul ne-a mutilat trupurile si sufletele (“reeducarea” de tip
Pitesti a devenit… din ce in ce mai actuala). Acolo unde criminali bolsevici ca Sorin Toma, Chisinevschi, Rautu, Roller, Tismaneanu (tatal) ne-au atacat de cum au debarcat de pe tancurile sovietice in 1944, ranile nu s-au cicatrizat, ba sangereaza in continuare, supureaza, colcaie de viermii rosii rontaind ce a mai ramas din noi –
care, candva, gandeam-cu-capul-nostru.
Viziune apocaliptica? “Conceptie” defetisto-pesimista?, doar omul (“ce mandru suna acest cuvant!”) nu moare-de-tot, el renaste din propria cenusa, porneste mai departe, cu forte sporite…, etc etc,
taman ca la gazeta de perete unde colabora de zor tovarasa noastra Lavinia Stoicu pana la 20 decembrie 1989!
Cine nu ma crede sa priveasca p r e s a : asa este normal sa arate
jurnalistii si jurnalismul lor? Sa jure cu mana pe inima ca asa
trebuie sa fie p r e s a dupa peste patru decenii de tacere (de
moarte) si 17 ani de reinvatare a limbii romane scrise?;
Cine nu crede sa priveasca i s t o r i a c o n t e m p o r a n a: asa trebuie sa arate istoria contemporana a Romanilor si a
Romaniei? Dar priviti un exemplul de scoala: “Raportul Tismaneanu”!
Cu foarte-foarte putine exceptii tot ce s-a publicat despre trecutul
nostru apropiat poarta stigmatul amatorismului heirupist, a
analfabetismului agresiv. Pana si o activitate onesta, nobila – in
principiu – ca adunarea de marturii ale supravietuitorilor a devenit
o zbatere pe loc, in praf, a unor draga-doamne istorici fara o
conceptie asupra istoriei – si mai ales fara o idee asupra moralei –
inculti, zapaciti de directivele unui semanator de confuzii marxiste
si de antiromanism visceral – l-am numit pe “savantul mondial” Serge
Moscovici.
Nu este nevoie sa citesti toata “bibliografia” Laviniei Betea pentru a deduce cum a lucrat tovarasia-sa (la activitatea sa de plagiator – am sa revin la finele acestui text), este suficient sa citesti dialogul cu Sorin Toma.
Ca a fost realizat, in scris, prin: “va rog raspundeti la
urmatoarele intrebari” nu este un cusur – cu conditia sa nu procedezi
in mod stahanovist: de cum ai primit raspunsurile, publici
“dialogul”, fara ezitare, fara o privire normala asupra lor, a raspunsurilor.
Cercetatoarea Lavinia Betea habar nu are despre ce anume vorbeste S. Toma, intrebatul, nu stie nimic despre realitatea evenimentelor pe care acesta le “povesteste” – iar de la Serge Moscovici a invatat sa nu-si bage nasul ei de “cercetatoare neutra” (sic) in chestiuni
sensibile, ca Holocaustul. Altfel cum a fost posibil sa ramana de
lemn-tanasa in fata unei afirmatii, nu doar false, dar adanc
prejudiciabila mie – ca:“Pentru ca Goma nu neaga Holocaustul: «Ba da a fost, dar evreii l-au meritat, bine li s-a facut!»” (subl. mea) Cercetatoarea a verificat daca exista “citatul” produs de Sorin Toma? Nu. Nici nu l-ar fi gasit – dar ce sa se mai osteneasca sa verifice daca cutare afirmatie este adevarata sau ba – ea lucreaza
cum fusese obisnuita “la norma”.
Tot in limba in care si-a scris productia gazetareasca sub numele de Lavinia Stoicu: tovarasa este o “cercetatoare pe puncte”.
O amintire din Iepoca de Aur:Naiv, credeam ca doar un analfabet ca Ceausescu nu stie ce este un plagiat. Cand E. Jebeleanu i-a explicat ca E. Barbu “plagiase”, adica furase atunci cand copiase din alti autori, fara ghilimele citarii
si fara a indica numele lor, Ceausescu raspunsese cam asa:
«Dar si eu copiez poezii de Cosbuc, ca-mi plac – insemna ca fur? Fac o munca de raspandire a culturii!»
Ei bine, Ceausescu nu a fost singurul bou convins ca plagiatul este raspandire a culturii.
Iar Lavinia Betea nu este singura “cercetatoare” care este convinsa ca nu trebuie sa cunoasca cat de cat “subiectul”, pentru a-l “trata”, vorba altui mare intelectual, Brucan.

Paul Goma