COMUNICAT DE PRESA


In temeiul art. 26, alin.3 din OG 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni (FNRP) si Consiliul National al Reintregirii (CNR) sunt convocate pe 19 iulie, ora 9:30, de catre Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, la primul termen in cauza sesizata de acestea privind dispozitiile legii 21/1991 (legea cetateniei romane).
FNRP si CNR acuza legiuitorul ca printre articolele acestei legi sunt strecurate ingradiri ale drepturilor omului si discriminari pe criterii regionale, in ceea ce-i priveste pe cetatenii R.Moldova sau cei din Ucraina care solicita redobandirea cetateniei romane.
Astfel, articolele mentionate in anexa atasata, cuprind prevederi discriminatorii care vor fi aduse la cunostinta CNCD de avocatii celor doua asociatii, in speranta ca unele dispozitii legale vor suferi modificarile adecvate pentru ca aceasta lege sa devina o lege europeana. Actualmente, forma legii 21/1991 contine prevederi anticonstitutionale, precum restrictionarea dreptului fundamental la libera circulatie si a dreptului civil de a depune cererea de redobandire a cetateniei romane oricand, tranfesrandu-l in timp, prin limitarea la cei 4 ani obligatorii de sedere in Romania. Pe de alta parte, cetatenii care au redobandit deja cetatenia romana sunt privati de libertatea de miscare, limitandu-li-se dreptul de a iesi din tara la 4 ani dupa obtinerea cetateniei.
Cele doua asociatii aduc in atentia opiniei publice faptul ca cetatenii celor doua actuale state, R. Moldova si Ucraina, au pierdut cetatenia romana in conditii istorice nefavorabile si nu de buna voie sau la cerere, iar reparatia morala ce o face Statul Roman prin aceasta lege nu ar trebui sa cuprinda discriminari si ingradiri de ordinul celor mentionate.

Anexam si cele doua puncte pe marginea carora FNRP si CNR au depus contestatia la CNCD.
1. Art. 10 indice 2 „Fostii cetateni romani care inainte de data de 22 decembrie 1989 au pierdut cetatenia romana din motive neimputabile lor sau aceasta cetatenie le-a fost ridicata fara voia lor, precum si descendentii acestora, pana la gradul II (…) care au domiciliul sau resedinta in Romania, pot depune la Ministerul Justitiei o cerere de redobandire a cetateniei romane dupa implinirea unui termen de 4 ani de la momentul obtinerii dreptului de sedere, respectiv al stabilirii domiciliului in Romania”
2. Persoanele vizate mai sus, care au redobandit cetatenia romana cu stabilirea domiciliului in Romania sau care si-au stabilit ulterior domiciliul in Romania nu vor putea exercita dreptul la libera circulatie in baza pasaportului emis de autoritatile romane pentru a calatori in alte state decat statul de origine, timp de 4 ani de la data stabilirii, respectiv a schimbarii domiciliului.

Cele doua asociatii invita mass media si asociatiile civice interesate de acest subiect sa le fie alaturi la sedinta publica din data de 19 iulie, ora 9:30, sedinta ce va avea loc la sediul CNCD din str. Valter Maracineanu nr. 1-3, et. 2, Bucuresti.

Vicepresedinte FNRP D. Soros
Presedinte executiv CNR I. Slubschi

,

2 răspunsuri la “COMUNICAT DE PRESA”

  1. As fi prezent la sedinta din 19 iulie, ora 9:30, „ce va avea loc la sediul CNCD din str. Valter Maracineanu nr. 1-3, et. 2, Bucuresti”, dar nu pot obtsine viza deja a doua luna…

  2. O idee excelenta. Trebuia facut aceasta sesizare mai de mult. Poate si acest consiliu contra discrimaniarii va fi bun la ceva nu numai sa protejeze o etnie discriminata pozitiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.