Desi din cate stiu eu jurnalul de calatorie se scrie la fata locului, in timpul calatoriei; al meu o sa fie scris dupa cateva zile (desi totusi e mai mult un mini-reportaj):
Sa incepem..
Sambata – 4 august:
Din Chisinau (str. Calea Orheiului) ne-a luat un barbatzel cu o masinica sovietica (aproape daramata) pana la Orhei (sau mai bine zis pana la podul ce trece peste autostrada Orhei-Saliste-Leucaseuca-Mana-Curchi-Vatici…).
In statia special amenajata lume multa asteapta transport.
Noi, cei 3 voinici (subsemnatu’, Denis Caniscev si Alex Ciorici), am mers pe jos (cam greu, luand in considerare bagajul din spate – carti cadou de la autor) pana la Saliste (sau Seliste) – nici nu am observat/simtit cum soarele imi arde piele de la maini si ceafa, avea s-o simt mai spre seara (Uff!). De acolo ne-a luat un microbuz.
In jur de ora 14:00 am ajuns la iazul de linga drumul ce duce spre satul Nicolaieuca. Ne-am scaldat; am mancat putin si ne-am indreptat spre Mana.
Am ajuns.
Liniste, nicio masina in jur. In departare am vazut niste oameni in varsta vorbeau ceva intre ei si se uitau indelung la noi (si-au dat seama ca suntem musafiri in sat).
Soarele era vesel (prea vesel). Dealurile lui Paul Goma (pe care le vedea din Calidorul iubit) erau intregi, desi probabil si ele macinate de seceta nemiloasa.
Am observat Bisericuta in deal si hai la ea! Liniste, se aude doar prajeala la soare. Un caine dintr-o ograda sparge linistea.
Fac poze peste gardul betonat al cimitirului. Am observat cruci noi (cautati in ARHIVA – vara trecuta am mai fost la Mana cu Oleg Brega si Ina Lupu).
Slujba in Biserica. Nu am gasit crucea (pusa recent) lui Petrica Goma, fratele scriitorului mort in ’36 (?) (dupa aia am aflat de la D-na Valentina Savitchi, directorul scolii din Mana, ca e linga mormantul boierului Scordelea (sau Scordeli?), ce se afla chiar linga intrarea in bisericuta).
Am ajuns la Casa/Scoala parinteasca a lui Paul Goma. D-na neprietenoasa ce traieste acolo ne-a dat voie totusi sa facem ceva poze (ca se pregatea sa plece). Tot zicea ca o deranjam, ca cineva noua ne plateste sa venim (cica au mai fost multi asa) si ei nu, etc. ciudate ganduri… Am tras si niste poze de pe Calidor!
Am mai discutat ceva cu dinsa si am plecat s-o cautam pe d-na Savitchi.
Saraca D-na Valentina, am trezit-o! A fost noaptea la o nunta in Chisinau.
Ne-am cerut scuze, zicand ca aducem cadouri de la Paul Goma. Desi nu am vrut, D-na a insistat sa intram in casa.
Ok.
Am scos cartile din rucsac (in sfarsit scapam de greutatea din spate), Denis a scos o misiva de-a lui P. Goma catre D-na . Pus-am totul pe masa.
Valentina Savitchi s-a bucurat foarte mult. A citit epistola (trista de altfel…).
In ciuda insistentilor noastre de oameni (totusi!) educati D-na a pus pe masa ceva de-ale gurii plus a adus din beci un ulcior (dupa aia inca unu) de vin (bun-bun!).
Am inceput sa ne povestim si sa cinstim vin. Am pomenit toti mortii D-nei (fiecaruia revenind cate un mort) , pe Mos Iacob, parintii Eufimie si Maria Goma, am cinstit (cu totii!) pe Paul Goma (desigur!) (si familia).
Uf. Nu e chiar bine cum scriu. In continuare va fi mai pe scurt si mai la obiect.
Am aflat ca Scolii nu-i ajung 2 carti de Paul Goma. Si anume – „Din Calidor” si „Arta reFugii” ! Nu inteleg cum fara aceste carti… I-am zis d-nei ca mai revenim vara asta cu cartile pregatite! Daca cineva doreste sa doneze ceva carti petru Mana, scrieti-mi!
(…)
L-am intalnit pe d-nul Visarion Covalschi, nascut in ’34, (cica fost coleg de banca al lui Paul Goma pe cand el a invatat in Mana ), am stat de vorba (desi vorbeste nu prea inteligibil – l-am si filmat).
Interesant.
Dupa aia el ne-a dus (pe mine si pe Denis, caci Alex deja plecase) la Alexandru Tudor. Cica tot un fost prieten de copilarie al scriitorului. Povestea ca se juca cu Paul cu mashinele pline cu rasarita .
A mai venit si D-na Parascovia Portnoi (nascuta in 1931) care il tine minte pe Paul…
Putini batrani au mai ramas in sat…
(Petru cei ce au citit „Din Calidor” : am aflat ca Mos Iacob e ingropat in cimitirul satului! A fost deportat ; in anii ’60 a revenit)
Hm… ce a mai fost interesant..
Toti consatenii lui Goma il asteapta…. Multi se mira… de ce Paul Goma nu vine la Mana… Am incercat sa lamuresc lumii, oricum, ei nu prea inteleg chestia.
Le-am zis SA CITEASCA CARTILE, acolo e dat raspunsul.
Ciudat.
Mai spre seara ne-am indreptat spre Manastirea Curchi, cica este un iaz frumos acolo . Am ajuns. Rupti de oboseala, am facut foc la mal, am copt niste cartofi, am cantat la chitara, am baut niste vin alb. A fost tare vesel, interesant! Am dormit vreo ora (pe o paturica). Ne-am trezit dardaind de frig pe la 3:20 A.M. si hai inapoi la Mana (am vrut sa vedem – poate la Manastire ne va primi cineva, dar poarta era inchisa). Pe la 5:00 am ajuns…. Denis a mai dormit la o statie, eu mai umblam pe ici-colea (cautam o coliba.. hehe). Prima masina in zare… Hai la Chisinau… spre casa/pat.
Si iaca.
Anatolie Juraveli
4 răspunsuri la “Fost-am la Mana, satul de bastina al lui Paul Goma”
a ti fost la MAMA.
e tat bun ,numa i c cu se vede pe fotagrafe,arata cam rusesc ,nu romanesc.
sovetcii-bolsevcii vau bolsivizat si sovitizat asa de mult,ca si daca e tot in Basarabia de veachuri romanesc ,casele ,cladrile,bisercile le construiti de dupa proecte sovietice,urate ,primitive.
Bai Ioane ,ce caraghios mai esti
citeste mai atent Mana ,si nu mama,este satul de bastina a lui Paul Goma 😀 😛 
Urmatoarea vizita o facem la Paris?! :p
Ori macar prin Romania, in satele unde au stat cu parintii in refugiu, pe urmele lui Goma la Sibiu, Bucuresti, Fetesti?
De fapt, la cit e de greu sa obtii viza, poate mai facem un protest cu tema Goma (si noi ;-)), aici la Chisinau…
Bravo, Anatol, interesant povestesti!
Muuuuuult am Alex.
Inca nu orbita,vad bine ca era scris MANA,DE SI ASTA ZPUN CA DE VEACHURI,de la cei cu cozi,agatai prin copaci,jucanduse,e ROMANESC,iar tot ce sa facut in comunism dictatura stalinism bolsevism e tot rusesc !!!