Inainte de a posta aceasta scrisoare am vazut mini-disputele pe
marginea zilei romanilor de pretutindeni. Chiar daca ar fi fost o
propunere a PSD-ului mi se pare ne constructiv ca ideile bune sa le
respingem din start. Asa s-a intamplat de fiecare data cand s-au
schimbat puterile in tara si fiecare a inventat roata si a luat-o de
la capat, pe motivul ca ceea ce se facuse pana atunci fusese
al „celorlalti”. Vanatoarea asta de vrajitoare trebuie sa inceteze si
sa mergem mai departe preluand lucrurile bune de la fiecare. Nu cred
ca celelalte popoare au procedat asa si apelul nostru la unitate vine
sa sustina inca o data nevoia unei coeziuni in proiecte cu adevarat
importante.
Desteapta-te romane, oriunde te-ai afla!!!!

Scrisoare deschisa de Ziua Nationala a Romaniei

Dragi romani de pretutindeni,

Idealul de unitate al romanilor de la 1918 a facut posibila Unirea
cea Mare si reintregirea nationala. La 15 ani de la Revolutie,
unitatea romanilor, in special a celor de pretutindeni este o dorinta
cu greu de realizat.
De ce nu este posibil acest lucru? De ce inca nu reusim sa ne adunam
ca cei de la 1918 in jurul unor idealuri nationale? Cine poate fi
tras la raspundere? Sunt doar cateva din intrebarile la care cu totii
ar trebui sa reflectam in aceasta zi de sarbatoare nationala.
Exemplul pe care ni l-au lasat in istorie politicienii vremurilor de
glorie ai Romaniei ar fi putut constitui un calapod de urmat pentru
valul de diletanti intrati in politica romaneasca post decembrista.
Ca in multe situatii din istoria noastra recenta, intelectualitatea a
stat retrasa, timida, si doar a observat ceea ce se intampla in
societate, fara a mai avea curajul reactiei.
Procesul comunismului roman este cerut de din ce in ce mai mult. Pe
masura ce se aduna mai multe si se ingroasa randurile, se astupa
urechile care ar trebui sa auda. Au existat oferte la nivelul
statului, din partea unor romani care doresc sa ajute personal,
financiar, ca perioada neagra a Romaniei sa nu se mai repete si ea sa
fie cunoscuta si generatiilor mai tinere, prin infiintarea unui muzeu
al terorii comuniste, unde sa se gaseasca tot ce trebuie sa stie,
pentru a nu se repeta istoria. Liniste! Nimeni nu pare interesat sa
dezgroape mortii.
Diaspora este divizata. Pe langa divizarea naturala ce exista intre
generatiile de emigranti romani si motivele care i-au determinat pe
fiecare sa aleaga calea exilului, a crescut la umbra unui sistem
diabolic, pus la punct cu minutiozitate de fostul serviciu extern
romano-stalinisto-comunist, dezbinarea organizata. Nu demult s-a
recunoscut oficial si cu cinism ca ceea ce a realizat Ceausescu
impotriva Diasporei romane, pe principiul „divide et impera”, nu a
realizat nici macar KGB-ul! Si asta spusa de un general care a condus
politia politica externa a lui Ceausescu. Cum s-a cerut deconspirarea
politiei politice interne, tot asa, unele asociatii din tara, din
Diaspora si fosti detinuti politici care au ales calea amara a
exilului, au cerut indreptatit sa se purceada si la deconspirarea
politiei politice din exterior. Liniste si la acest capitol!
Romanii din jurul granitelor se lupta cu pastrarea identitatii de
zeci de ani. Dupa ’89 au fost incercari de a-i ajuta si chiar s-a si
realizat ceva destul de anemic, in conditiile in care state vecine,
precum Ungaria, au avut permanent o politica deschisa si ofensiva
pentru sprijinirea maghiarilor din jurul granitelor. La acest moment
chiar ii sprijina sa treaca prin Parlamentul de frisca roman, o lege
a minoritatilor nationale, antiromanesca, anticonstitutionala si
antieuropeana. Au lobby, au dorinta si au vointa sa puna Romania pe
masa de joc si sa o imparta dupa bunul plac. Dorinta romanilor
autohtoni din jurul actualelor frontiere de a-si pastra traditiile,
religia si neamul este insa indirect proportionala cu lipsa de
interes a institutiilor statului, pline de novici in ale istoriei
trecute si recente a Romaniei, care nu au notiunea de interes
national si de neam. Au primat de multe ori pentru acestia interesul
de grup, pastarea unei bune vecinatati, nestirbirea relatiilor cu
tarile „vecine si pretine”. Cand istoria ne spune clar cat de
prietene ne-au fost tarile vecine, cate pasaje contine existenta
noastra in aceste plaiuri in care am fost nevoiti sa ne aparam de
acesti „prieteni”, alesii nostri aleg sa plece vasal capul. In
schimbul ofensivei, politica romaneasca externa a ales defensiva, a
ales nepasarea si comoditatea. Pe alocuri marsavia! Semnarea unui
tratat cu Ucraina cand nici macar nu se punea problema unei astfel de
intelegeri, a fost o a doua renuntare la romanii din Bucovina. Nici
noua putere nu a fost capabila sa denunte acest tratat, nici cea care
i-a precedat. De ce? Ar trebui trasi la raspundere niscai
responsabili! Intr-o Europa ce se zbate intre modelul german al
federatiilor pe criterii etnice si modelul francez al natiunilor,
unii politicieni romani, straini de neamul romanesc, opteaza prin
actiuni, pentru modelul german, cel mai pagubos pentru orice natiune
care compune marea familie europeana. Francezii nu il vor accepta
niciodata si am vazut ce se poate intampla intr-un stat democratic,
traditional, parintele Uniunii Europene.
Am asistat dupa alegerile de anul trecut la o dorinta de revigorare a
relatiilor cu cel de-al doilea stat romanesc – Basarabia. La nivel
declarativ insa, pentru ca in planul sprijinului efectiv ce ar fi
putut si trebuit sa vina din partea institutiilor abilitate, acesta a
fost egal cu zero. Ziarele si revistele romanesti nu isi gasesc
drumul spre tarabele chioscurilor de ziare. Redactiile romanesti nu
fac fata atacului mass-mediei ruse sau rusofone cvasiprezenta de-a
lungul si de-a latul Basarabiei. Democratia nu ajunge in cele mai
ascunse catunuri, la alegatorii care se prezinta cu regularitatea
ceasornicului si voteaza ceea ce li se spune. Limba romana isi
traieste ostenita ultimele clipe sub obrocul cizmei ruse si a
indiferentei tarii mame. Intelectualitatea romanesca din Basarabia se
zbate intre emigratie si intrigi, jocuri de culise si dezbinare.
Romanii din strainatate ramasi cu sufletul acasa si vadit mai in tema
cu istoria Romaniei decat cei pe care ii aleg din patru in patru ani,
pun problema unirii celor doua state. La Bucuresti domneste linistea!
De ce avem nevoie acum de Basarabia, saraca si ostenita? De la
Chisinau vin acelasi gen de mesaje: de ce sa ne unim acum cand
Romania are probleme si nu reuseste nici la ea acasa sa si le
rezolve? Ar putea fi indreptatite, pe de-o parte, aceste temeri:
romanii de acasa nu sunt informati, nu cunosc istoria, nu ii mai
intereseaza ce se intampla in ograda vecina pentru ca s-a dat
startul, dupa ’89, la individualism si ignoranta. De cealalta parte,
daca ar fi sa consideram numai participarea basarabenilor la
diversele intruniri din tara, simpozioane, seminarii, scoli de vara,
unde afla cum statul roman nu este capabil sa se apere nici din
interior, ca romanii din Harghita si Covasna sunt la fel de oropsiti
ca cei din jurul granitelor, ca nu exista interes pentru promovarea
valorilor nationale, ca invatamantul romanesc se zbate in mizerie,
temerea e la fel de inteligibila. Nici aici si nici acolo nu exista o
efervescenta unificatoare insa mesajele politicienilor romani de pe
ambele maluri ale Prutului vin sa sprijine ideea unei intalniri in
randul Uniunii Europene la care, o data, va adera si Basarabia. Prea
departe pentru generatiile care au asteptat sa retraiasca bucuria
reunirii, dupa caderea blocului sovietic. Prea aproape pentru
generatiile care nu mai inteleg nimic din ceea ce-i inconjoara. Prea
periculos pentru cei care ar putea pierde situatia de sub control.
De ce Diaspora noastra nu e unita? Am incercat de multe ori sa ne
imaginam doar, ca intr-un vis frumos, ce ar fi insemnat pentru
Romania sa aiba o emigratie unita care sa actioneze pentru interesele
nationale romanesti. Ca un balon de sapun acest vis este repede
imprastiat de realitate. Patru decenii de dezbinare nu pot fi stersi
nci cu cea mai mare buna-vointa insa nici macar nu se incearca. Dupa
15 ani nu se gaseste un numitor comun, macar imaginea tarii, care
reprezinta si imaginea fiecarui roman in lume, cartea lui de vizita,
nu reuseste sa-i adune la aceeasi masa pe „cei vechi” cu „cei noi”.
Nu sunt de blamat nici unii, nici altii. Unora li se trage din
experienta avuta cu extensiile masinii represive comuniste trimisa pe
urmele lor, celorlalti li se trage din proastele obiceiuri dobandite
acasa si luate cu grija in bagaj, ca pe o comoara de nepretuit.
Imaginea Romaniei in lume are insa de suferit mereu. In tara aceasta
a devenit in ultima vreme o afacere pentru cei care au descoperit ca
pe fondul unei lipse de strategie nationala de imagine externa, se
poate pescui cu folos. Se fac seminarii, se discuta numai si in mai
toate cazurile, rezultatele acestor intrevederi intarzie sa apara. Se
ignora insa permanent factorul uman si resursa incredibila pe care o
reprezinta personalitatile romanesti afirmate pretutindeni in lume.
In timp ce alte state le acorda recunoastre nationala, le folosesc
pentru promovarea politicilor externe, se mandresc cu ele si cu
faptul ca, desi devin cetateni ai tarilor de adoptie, raman cu
sufletul aproape de tara mama, la Bucuresti domneste implacabila
eterna liniste!
Noile demersuri pe care le face Romania pentru aderarea la Uniunea
Europeana au creat o noua patura de emigratie – cea plecata temporar,
la munca. Cu nevoi aparte, cu o dorinta marita de a deveni cat mai
repede cetateni europeni, cu o experienta in campul muncii, si nu
numai, pe care apoi o importa in tara, acestia sunt cei care aduc
anual acasa, milioane de euro iar estimarile oficiale releva faptul
ca transferurile financiare ale acestora sunt echivalente cu 5% din
PIB. Acestia au nevoie de diplomati romani in misiunile diplomatice
care sa ii reprezinte, care sa ii ajute. Au nevoie de institutii in
tara care sa inteleaga situatia lor si sa-i sprijine respectuos.
Datorita acestei noi categorii de emigratie, Romania nu are o rata a
somajului foarte mare si tot datorita lor nivelul de trai din zonele
de provenienta ale acestora creste de la an la an. Munca in
strainatate si apoi investitiile in zonele de origine, apropie satele
romanesti, unele, evident, de standardele europene. In vara acestui
an reprezentanti ai acestora au avut ocazia sa se planga
autoritatilor ca li se pun bete in roate la misiunile diplomatice
romanesti si ca in tara sunt tratati necorespunzator. Autoritatile au
preferat linistea!
Ministerul Afacerilor Externe roman a operat anemice schimbari si s-a
oprit. A obosit de atata reforma. Primenirea promisa, in interesul
unei imagini mai bune a Romaniei in lume, cu diplomati tineri si
scoliti dupa noile necesitati, intarzie sa apara. Misiunile
diplomatice servesc de pensiuni, pe banii contribuabililor romani,
pentru diferite persoane carora trebuie sa li se multumeasca pentru
ceva. Intrebati la inceputul anului trecut, prin sondaj, unii
diplomati au raspuns ca nu au nevoie de pregatiri deosebite, ca se
poate face diplomatie si daca esti inginer sau mecanic auto. Foarte
bine, insa la ei acasa si nu pe bani publici! Incompetenta se taxeaza
acum mai mult ca oricand, intr-o epoca a comunicarii in care daca nu
ai grija ce imagine promovezi, vor avea altii grija sa ti-o faca.
Sunt de notorietate publica atacurile directe la imaginea Romaniei in
lume, iar la M.A.E. e liniste si pace!
Ce ne-om face cu atata liniste! Ne-o trebui iar o generatie de
sacrificiu, sau mai multe, pana cand vom dobandi acel spirit civic
care sa ne faca sa reactionam la orice nedreptate. Romanul este
recunoscut pentru anduranta lui la suferinta insa sunt alte vremuri
acum si alti actori in scena. Sau poate nu? In tot cazul, in aceasta
zi de bucurie nationala ii vom multumi lui Dumnezeu ca inca existam
ca neam si il vom ruga sa aduca romanilor ceea ce a adus la 1918:
unitate!
La multi ani acolo unde va aflati si nu uitati ca Romania exista
acolo unde exista si o inima de roman!

Consiliul director al Fundatiei Nationale pentru Romanii de
Pretutindeni
1 decembrie, anul de gratie 2005