(Interviu acordat Agentiei Monitor Media de catre Oleg Brega, fondatorul Asociatiei „Hyde Park”. Interviul a fost acordat la 15 septembrie, cand Oleg Brega se afla in cea de-a 7-a zi a grevei foamei)
15 septembrie 2007 // MONITOR MEDIA #290
– De ce anume in luna septembrie Asociatia „Hyde Park” (HP) a organizat mai multe actiuni de protest prin pichetarea unor institutii publice din Chisinau?
– Pentru ca presa iese din „hibernare” in aceasta perioada si deoarece s-au adunat o gramada de-a probleme in Republica Moldova.
– Cum apreciezi faptul ca, desi protestele HP au fost autorizate, organele de drept au intentat dosare administrative pe numele a catorva membri ai asociatiei?
– Sunt deprinderi antidemocratice. Autoritatile sunt foarte stresate si se tem atunci cand pichetam, mai ales, sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). In plus, ele se arata deranjate ca organizam proteste in zilele mai speciale: de exemplu de ziua Independentei, cea a Limbii etc.
– Ce urmareste HP prin desfasurarea acestor actiuni de protest?
– Respectarea drepturilor noastre, inclusiv a celor culturale. Pledam pentru reinstalarea monumentului „Lupoaica”, pentru permisiunea instalarii bustului lui Liviu Rebreanu, asa cum a fost permisa instalarea bustului poetului azer Nizami si monumentele lui Lenin la Rascani, Lipcani si in alte localitati din nordul Moldovei. Vreau sa mi se permita sa ma numesc „roman” si sa am dreptul sa afirm ca limba vorbita de mine este cea romana. Doresc ca sa-mi fie respectate dreptul de a circula, sa pot merge nestingherit la Iasi, unde imi fac masteratul, sa mi se permita sa merg fara probleme la cei doi frati ai mei care au cetatenie romana si care locuiesc la Bucuresti. Vreau sa ni se respecte drepturile noastre fundamentale si nenegociabile.
– In ce masura, in Republica Moldova sunt respectate drepturile omului si, in special, cele ce tin de libertatea de exprimare si intruniri?
– Intr-o mica masura. Situatia in acest sens degradeaza pe an ce trece. Daca intr-un anumit loc sau in anumite zile iti este interzis dreptul la intrunire este ca si cum nu l-ai avea. Daca un drept iti este garantat pe jumatate – acesta nu mai este un drept. In R. Moldova nu cred ca exista democratie veritabila, iar acest stat nu stiu daca mai are dreptul sa se numeasca „european”.
– Cine mai este preocupat de respectarea drepturilor omului in R. Moldova si cine mai reactioneaza la violarea acestora?
– …Unele foarte putine medii de informare cum ar fi „PRO TV Chisinau” si, ca minune, presa din Romania. Presa din Moldova este absolut absenta, ONG-urile – care prin statutul lor trebuie sa apere drepturile omului – sunt absolut absente pe acest camp. Comisia parlamentara pe care o sesizam dupa fiecare abuz ia apa in gura. Guvernul si, in special, MAI pe care il sesizam deseori nu ia atitudine sau ne trimite cate o scrisoare in care ni se comunica in doi peri ca intr-o situatie sau alta nu s-a incalcat legea. In plus, organele de drept, suspenda abuziv mitingurile noastre autorizate. […]
Acestui sistem nu-i poate tine piept o asociatie cu 15 cetateni liberi. Am decis ca luna curenta sa renuntam la aceste metode de lupta cum ar fi actiunile publice de protest. Saptamana asta (10-15 septembrie), in fiecare zi am avut procese de judecata, iar saptamana viitoare – pana joi – avem in fiecare zi procese de judecata. Cat poate rezista un om sa mearga in fiecare zi prin instante in conditiile in care un om are familie si serviciu, sau merge la facultate. In asemenea conditii nu-ti ramane decat sa ceri azil politic in alte parti sau sa te declari nebun si sa fii… protejat de statul acesta macar dupa gratii.
– Esti de acord cu cei care spun ca protestele au devenit un brand al „HP”?
– Statul Republica Moldova impune acest comportament, cu sigla „protest”. Nu poate fi acceptate ca normalitate ilegalitatile care se comit in Moldova si, in acelasi timp, sa pastram un aer calm de european. Cred ca un om trebuie sa fie in protest continuu in conditiile in care in tara lui se comit atatea ilegalitati, cand se incalca flagrant drepturile lui fundamentale.
– De ce recurgi, pentru a cata oara, la forma extrema de protest – greva foamei?
– Pentru ca cei vizati de protestele HP nu reactioneaza in nici un fel. Atunci cand am fost in greva foamei in fata Ambasadei Romaniei din Chisinau, nu a iesit nimeni sa vada daca mai sunt viu.
– In opinia ta, cat de functionala este presa din Moldova in calitate de instrument al democratiei?
– Presa din Moldova se afla intr-o situatie jalnica si dezastruoasa. Mediile de informare de la noi nu sunt altceva decat niste instrumente de propaganda politica sau de stat si nicidecum presa libera si profesionista, cu foarte mici exceptii. In Moldova, jurnalistii sunt niste propagandisti, manipulatori si nicidecum nu ajuta cetateanul simplu sa-si promoveze interesele, sa-si reclame problemele in vederea solutionarii lor. Este regretabil ca din banii nostri suntem manipulati si pacaliti in presa publica si dureros este ca nici presa alternativa – cea privata – nu reuseste sa faca mare lucru.
*** Asociatia „Hyde Park” este o asociatie obsteasca ce-si propune promovarea libertatii de exprimare si dreptul la informare echidistanta. A fost inregistrata la Ministerul Justitiei al Republicii Moldova la 13 iunie 2003.
© AGENTIA DE MONITORIZARE A PRESEI „MONITOR MEDIA”
str. Mihai Viteazul, 18, et.3, Balti,
MD-3100, R. Moldova
Tel./Fax: +373 231 613-85,
Mob.: +373 693-35657
E-mail: Monitor_Media@moldova.cc
14 răspunsuri la “Oleg BREGA: „Dacă un drept îţi este garantat pe jumătate, acesta nu mai este un drept””
Sunt dezolat de publicul „Curaj”-ului. Se inghesuie sa comenteze toate nimicurile acestui site, iar un interviu extrem de interesant, in care sunt puse foarte inspirat punctele pe i-uri, trece aproape neobservat, necomentat si chiar necitit.
Unde sunt toti acei care se declarau mari cunoscatori ai destinatiei, menirii „Curaj”-ului, mari fani si admiratori ai natiunii? Nu mai vorbesc de toti expertii in drepturile omului!
Si eu sunt dezolat de publicul “Curaj”-ului.
Domnul Andrei are perfecta dreptate, vizandu-i pe cei „ca brazii”: „Se inghesuie sa comenteze toate nimicurile acestui site, iar un interviu extrem de interesant, in care sunt puse foarte inspirat punctele pe i-uri, trece aproape neobservat, necomentat si chiar necitit.”
Ma intreb si eu: „Unde sunt toti acei care se declarau mari cunoscatori ai destinatiei, menirii “Curaj”-ului, mari fani si admiratori ai natiunii? Nu mai vorbesc de toti expertii in drepturile omului!”…
Sa raspunda, deci, „fanii”, „admiratorii natiunii” pseudo- si chiar „expertii in drepturile omului”, plasand pe site comentarii la aceasta tema arhiimportanta si lasand supararea la o parte, pentru vremuri mai bune…
Al dumneavoastra Anatol.
Ar fi trebuit sa va fi asteptati la asta.
Ptr. ca tot timpul vina e a romanilor (in sensul general – toti romanii sunt de vina) aproape tot timpul faceti trimitere cu subintelesuri la ei personal, nu blamati ideia sau nedreptatea in sine.
Exemple ca faceti asa aveti cu duiumul chiar de aici de pe site mr Anatol chiar as fi vrut sa va dau o replica mai „acida” 😛 odata .. cand iar ati bagat-o (la examene admitere) cu „fratii is de vina” , (cum naiba oi fi eu de vina..???).. dar m-am lasat pagubas.
(Eu nu am nici o vina si altul este exact la fel aveti insa o boala sa blamati toata natiunea)
Si nu e nimeni fanat cu natiunea, oamenii isi ocupa timpul si cu altceva decat cu barfele, pentru a trai mai si muncesc, nu au tot timpul la dispozitie de facut gargara pe teme de astea, cine are timp la dispozitie si nu mai are si altceva de facut nu are decat sa faca comentarii angro, putina justete si optica nu v-ar strica (parerea mea)
Iar pe mine ma irita, extrem de mult, persoane, pline de prejudecati, aroganti, limbajul de cartier, fundamentalismul unora cu creieri incuiate, atac la persona in loc de a comenta sau a scrie un articol argumentat. Sau o raza de lumina prin optica propriei perceptiei, respectind opinia altuia.
Sper, va fi mai captivant, mai util.
Succes !
Cu mult respect, Anatol.
Cand o sa fie atitudine pertinenta, o sa fie si optica pertinenta, limbaj decent etc..
VOI permiteti asta, nu altii, prin regulamentul ala … face si zice cine si ce vrea fara limite.
Curaj la improscat, dati tot ce puteti.
Lumea se conformeaza 😉
Ma amuz cateodata, ptr ca tineti partea ORICUI zice ceva „de bine” romanilor numai pentru a va sustine ideia, si asta e un mod cam ciudat de a face „dreptate”.
Acum ce ati fi vrut sa comenteze lumea aici de va intrebati „retoric” (oare?)
“Unde sunt toti acei care se declarau mari cunoscatori ai destinatiei, menirii “Curaj”-ului, mari fani si admiratori ai natiunii? Nu mai vorbesc de toti expertii in drepturile omului!”…”
Deci mai facti si „mistocarii” cu „decenta” carcteristica ce va reprezinta si pe care o reprosati tocmai altora.
Asa faceti exact aia o sa primiti, nu e nici o suparare in fond.
ªi eu sunt de acord cu dnul Anatol.
„Domnul Andrei are perfecta dreptate, vizandu-i pe cei “ca brazii”: “Se inghesuie sa comenteze toate nimicurile acestui site, iar un interviu extrem de interesant, in care sunt puse foarte inspirat punctele pe i-uri, trece aproape neobservat, necomentat si chiar necitit.”
„Ma intreb si eu: “Unde sunt toti acei care se declarau mari cunoscatori ai destinatiei, menirii “Curaj”-ului, mari fani si admiratori ai natiunii? Nu mai vorbesc de toti expertii in drepturile omului!”…
„Sa raspunda, deci, “fanii”, “admiratorii natiunii” pseudo- si chiar “expertii in drepturile omului”, plasand pe site comentarii la aceasta tema arhiimportanta si lasand supararea la o parte, pentru vremuri mai bune”.
“Ma intreb si eu: “Unde sunt toti acei care se declarau mari cunoscatori ai destinatiei, menirii “Curaj”-ului, mari fani si admiratori ai natiunii? Nu mai vorbesc de toti expertii in drepturile omului!”…
Mai bine intrebati-va daca exista 😛
Care sunt cei ca brazii ? si cei cu depturile ?
E problema lor daca aleg sa comenteze nimicuri.. WTF e un site cu opinii nu cu experti.sa le cereti ceva .
Iar eu sunt de acord cu Daniel.
„ªi eu sunt de acord cu dnul Anatol”.
“Domnul Andrei are perfecta dreptate, vizandu-i pe cei “ca brazii”: “Se inghesuie sa comenteze toate nimicurile acestui site, iar un interviu extrem de interesant, in care sunt puse foarte inspirat punctele pe i-uri, trece aproape neobservat, necomentat si chiar necitit.”
“Ma intreb si eu: “Unde sunt toti acei care se declarau mari cunoscatori ai destinatiei, menirii “Curaj”-ului, mari fani si admiratori ai natiunii? Nu mai vorbesc de toti expertii in drepturile omului!”…
“Sa raspunda, deci, “fanii”, “admiratorii natiunii” pseudo- si chiar “expertii in drepturile omului”, plasand pe site comentarii la aceasta tema arhiimportanta si lasand supararea la o parte, pentru vremuri mai bune”.
Anatol iar pe mine ma irita extrem de mult persoanele care pe acest site indeplinesc functia de moderator si nu-si indeplinesc sarguincios functia,caci de ieri am un comentariu care asteapta la moderare sa fie postat ,dar tu te faci ca nu-l vezi.Se supara si altii ca in loc sa continuam dialogul,e necesar sa asteptam cand maria ta Anatol, va avea mila si indurare de noi ca sa ne pue pe post comentariile.Mersi pentru atentie
Ori o faci intentionat ❓
Oare nu cumva aveti un dublu limbaj? Citind articolul am avut impresia, repet IMPRESIA, ca nu ar fi fost scris de unul din administratorii site-ului si in acelasi timp initiatorii manifestarilor de protest maraton la adresa autoritatilor Romane.
Mi-as dori sa inteleg ce inseamna “si, ca prin minune” de la raspunsul intrebarii nr. 5? Nu cumva aceste 4 cuvinte simple si sincere dezvaluie adevarata voastra fata?
Inainte sa va intrebati “De ce nu se comenteaza acest articol?” mai intai sa va stabiliti mai clar obiectivele.
De fapt, mi-am exprima nedumerirea ca nimenu nu vede textul in cauza, unul foarte bun, care exprima esenta curajului si a Hyde Park-ului, in opinia mea. De ce nedumerirea? Pentru ca toti patriotii se aratau deranjati de exemplu, de activitatea pe site a lui Gh. Lupusoru, cineva chiar spunea ca el si multa lume de treaba nu pot publica din cauza lui, ca nu vor sa scrie alaturi de un asemenea personaj.
Acum el nu mai publica, dar patriotii ti intelighentia stau cu mainile in san.
Alex, de ceva timp, din motive tehnice, nu am acces la pagina admin. Deci, nu pot interveni si sa te ajut cu ceva ca adineaoara. Totodata sunt preocupat si de alte lucruri. Poate ceva mai incolo, daca va fi aceasta necesitatea.
sorry.
Eu credeam ca te razbuni iar pe mine,eri am perdut o multime de comentarii din cauza ca nu le-am salvat din timp,faceti ceva,astazi din nou.