Au ajuns la noi niste texte scandaloase despre care putem doar ghici cine le-a elaborat, dar nu avem certitudinea ca sunt acte oficiale. Totusi le propunem atentiei Dvs, poate stiti mai multe despre ele si vreti sa ne spuneti si noua, va invitam de asemenea sa le comentati daca vi se par importante.
O.Brega
———————–
De la Istoria Romanilor la Istoria Moldovei
(Conceptie stiintifico-ideologica)
Caracterizarea situatiei-problema
Nota: nu toti termenii istorici au fost verificati.
Problema introducerii cursului de Istorie a Moldovei se imparte clar in trei aspecte: politica, stiintifica si organizationala. Fiecare aspect este complicat in felul sau si necesita o atentie speciala. Ignorarea importantei oricaruia dintre ele poate avea drept consecinta pericole imprevizibile si poate, in cele din urma, compromite afirmarea acestei discipline in sistemul invatamintului mediu si superior. In actuala conceptie se examineaza primele doua aspecte ale introducerii cursului de Istorie a Moldovei.

Este important de inteles ca insasi dilema “Istoria Romanilor sau Istoria Moldovei” este generata de specificul evolutiei istorice a tarii si a pozitiei sale geopolitice. Nici una dintre tarile postsovietice nu cunoaste o problema – cel putin partial – asemanatoare cu a noastra. ªi in Ucraina, si in Azerbaigean, si in tarile Baltice cursurile de istorie a statelor suverane au trecut simplu, in mod automat, la inlocuirea Istoriei URSS prin istoriile republicilor sovietice. Mai mult, in aceste tari istoriile nationale au un caracter de opunere directa atit cursurilor «extraideologizate» de istorie din epoca sovietica, cit si istoriilor nationale ale vecinilor geopolitici. Pentru toate istoriile nationale este caracteristica prezenta a trei componente ideologice obligatorii, care se opun cu incapatinare atit valorilor umane, cit si datelor stiintifice directe. Acesta e principiul dreptului istoric, principiul autohtonismului (adica argumentarea continuitatii vietuirii de catre o anumita populatie in frontierele unui sau altui stat modern pe parcursul mileniilor), principiul etnocentrismului (adica examinarea evenimentelor istorice numai de pe pozitiile unei etnii, principale, dominante acum). Adica, indeplinind functii strict ideologice, de formare a statului, aceste istorii nationale ramin, in majoritatea cazurilor, din punct de vedere stiintific, destul de primitive si provoaca inacceptare si critici justificate din partea comunitatii stiintifice, la fel ca si insesi ideologiile statale ale multor state postsovietice, construite pe principiile exclusivismului si ale xenofobiei exclusiviste.

in pofida absentei in sistemul invatamintului superior si liceal din Moldova a cursului de Istorie a Moldovei, toate aceste momente negative sint absolut caracteristice actualului curs de Istorie a Romanilor, indiferent in ce tara se preda – in Romania sau in Moldova. Diferenta rezida doar in faptul ca acest curs serveste nu o tara, ci doua, folosind, practic, si principiul dreptului istoric, si pe cel al autohtonismului in proportii fara precedent.

Aceasta imprejurare se subliniaza, in primul rind, pentru ca nu avem doar sarcina schimbarii cursului de Istorie a Romanilor prin cursul de Istorie a Moldovei, ci sarcina reviziei continutistice fundamentale a insusi cursului Istoriei Moldovei, pentru ca acesta sa corespunda intru totul atit principiilor si metodelor moderne ale stiintei istorice, cit si valorilor general-umane. Garantul acestei reformari a cursului de Istorie a Moldovei poate fi numai afirmarea, in Moldova moderna, in numele majoritatii politice, a unei ideologii statale principial noi care neaga, prin definitie, incercarile de definitivare stiintifica a cursului de istorie, fie si sub denumirea de Istorie a Moldovei.

CONTEXTUL POLITIC ªI IDEOLOGIA DE STAT

Necesitatea introducerii cursului de Istorie a Moldovei se motiveaza in mod absolut justificat prin circumstanta ca este un fel de element al ideologiei statale a RM. Este adevarat si ca rezistenta opusa introducerii acestui curs sau eforturile de aparare a actualului curs de Istorie a Romanilor in sistemul de astazi al invatamintului superior si mediu este o dovada directa a activitatii antistatale.

Exista opinia ca Moldova nu are nevoie de nici un fel de ideologie, inclusiv de ideologie statala. Aceasta o afirma cu precadere cei carora le impiedica insusi faptul statalitatii moldovenesti. Se ignoreaza, astfel, ca ideologia de stat exista – in forma deschisa sau ascunsa – in orice tara. Ea indeplineste functia de program national, de mijloc mobilizator in conditiile de criza si de conflicte externe, de teren pentru consolidarea cetatenilor, de baza etica pentru aprecierea a insasi statului drept o conditie a existentei sociale si a succesiunii.

Constructia nationala de stat in Republica Moldova s-a manifestat initial in alte tendinte. insusi faptul statalitatii era apreciat de clasa politica drept un fel de cazus in calea unionismului vestic (unirea cu Republica Romania) sau estic (refacerea URSS). in constiinta sociala, la nivelul propagandei oficiale, al programelor de studii, s-a afirmat ideea statalitatii moldovenesti ca o enclava politico-administrativa romaneasca periferica, ce nu dispune nici de trecut, nici de trasaturile actuale ale unui subiect istoric integral. Diversitatea etnica interna a Moldovei era apreciata ca un fenomen ce reduce din securitatea tarii, iar in purtatorii concreti de culturi etnice se vedeau doar potentiali agenti de influenta ai Rusiei, Ucrainei, Bulgariei sau Turciei. in functie de aceasta, se elabora o ideologie de stat artificiala, confuza si lipsita de perspectiva, incluzind, ca elemente de baza, xenofobia si principiul dreptului istoric. Ca urmare, statul s-a lipsit, practic, de un sprijin eficient atit din partea populatiei moldolingve, cit si din partea altor componente etnice. Fara indoiala, o atare ideologie este o violare a traditiilor istorice ale popoarelor Moldovei, a principiilor lor social-psihologice. Desigur, ea nu corespunde nici valorilor umane, nici intereselor autentice ale constructiei de stat.

insa falimentul acestei ideologii a devenit o realitate nu in virtutea eforturilor constientizate ale oamenilor politici sau ale opiniei publice. El s-a produs din cauza absentei in Moldova a unor premize obiective pentru o practica a segregarii reusita si de durata. Interactiunea constructiva etnica, dialogul stabil al culturilor au invins in Moldova exact la nivelul cotidianului, in calitate de mijloc spontan de rezistenta a politicii social-economice a statului. Este rezultatul la care tind multe tari prin masuri si programe bune, cu o destinatie clara. in Moldova, pacea interetnica a devenit posibila in ciuda actiunilor cu destinatie speciala ale statului.

in aceste conditii, ale revizuirii radicale a prioritatilor economice si sociale, statul trebuie sa-si trateze diversitatea etnoculturala si pacea interetnica drept principala avere nationala, ce formeaza intreaga Istorie a Moldovei. Statul trebuie sa contribuie la maximum la propagarea acestui principiu, sa impiedice rispindirea, in numele statului, a intepretarilor nationale inguste ale mostenirii istorico-culturale a Moldovei, construite pe bazele etnocentrismului, autohtonismului si dreptului istoric. Ideologia statala a Republicii Moldova trebuie sa includa constatarea diversitatii si a pacii interetnice, ca manifestare a unicitatii prestigioase si a unui avantaj incontestabil la scara zonala.

Statul trebuie sa treaca la integrarea treptata a relatiilor interetnice si a constiintei etnice in forma unei natiuni politice/civile unice, cu pastrarea diversitatii etnoculturale a Moldovei (obiectie marginala – pe marginea paginii: na-ti-o buna ca ti-am dres-o – asta din ce opera e? E vreo idee de-a lui Tulbure?) Definirea statala si institutionala a natiunii politice trebuie sa serveasca scopurile de perspectiva ale popoarelor Moldovei, ca cetateni ai unui stat unic si suveran, trebuie sa fie o sursa fireasca de reducere a incordarii interetnice, o resursa a influentei constructive asupra culturilor inrudite dincolo de hotarele Republicii Moldova. in felul acesta, diversitatea etnoculturala, materializata in forma natiunii politice/civile, nu trebuie examinata ca factor de reducere a securitatii, ci ca o puternica premiza a promovarii unei politici externe active.

Scopul natiunii politice nu e modelul conservator-restaurationist al constructiei de stat, ci o structura constructiva optimista a noului stat, reusit, social-orientat, bazat pe principiile integritatii si asigurarii garantate a egalitatii drepturilor si a posibilitatilor in realizarea sociala, culturala si profesionala, a pluralismului politic si etnocultural, a egalitatii tuturor formelor de proprietate. Numai un asemenea stat poate fi subiectul si scopul unei dezvoltari stabile. Numai o asemenea natiune il poate face real.

Trebuie, insa, sa recunoastem ca actuala situatie postelectorala demonstreaza confuzia noastra ideologica totala si adincirea practicii dublelor standarde. Premizele obiective de formare a natiunii polietnice (politice) unice se ignoreaza in mod grosolan, se intensifica practica inlocuirii sovinismului romanesc prin sovinismul moldovenesc de tip agrarian, care reproduce in mod inevitabil si repetat starile de spirit unioniste. in loc sa experimentam, pe exemplul Moldovei, modelul prestigios de pluralism etnic, care este o componenta permanenta a intregii istorii moldovenesti, noi demontam cuceririle spontane ale societatii civile si punem cruce pe solutionarea pozitiva a formarii strategiei generale nationale constructive a statului. Aceasta circumstanta poate fi factorul in virtutea caruia introducerea cursului de Istorie a Moldovei in locul Istoriei Romanilor se va pomeni in exact miinile fortelor interesate doar in pastrarea practicii xenofobiei de stat, dar deja sub alt drapel.

ASPECTELE PRINCIPIALE ALE ISTORIEI MOLDOVEI, ELIMINATE DE CURSUL DE ISTORIE A ROMaNILOR.

in primul rind, actualul curs este nesatisfacator inclusiv din punctul de vedere al denumirii sale. Titlul „Istoria Romanilor” ar insemna ca obiect de studiu trebuie sa fie numai un etnos, dar in integralitatea sa. Asemenea cursuri exista in unele tari cu istorie specifica. Astfel, in Israel, este obiect de studiu „Istoria poporului evreu”, care include date istorice despre evreii ce locuiesc (locuiau) in orice tara din lume. incepe cu prima mentiune a evreilor, pentru care se ia mitul biblic despre Avraam. Unele compartimente ale cursului sint consacrate comunitatilor evreiesti sin Anglia, Germania, Reci Pospolita, Rusia, SUA din Evul Mediu. in schimb, istoria Palestinei in acele perioade cind in tara, practic, nu exista populatie evreiasca (de exemplu, in epoca bizantina), in acest curs nu intra. La fel se construieste cursul „Istoria poporului armean”, care include intreaga istorie a Armeniei (spre deosebire de evrei, armenii nu au disparut niciodata integral de pe teritoriul lor etnic), dar si a Armeniei Kilikiene (?), din secolele XI-XIV, si a comunitatilor armenesti din Iran si din tarile europene, si activitatea cercului de iluminare armenesc din Madras. Asa se construieste cursul de istorie, consacrat comunitatii etnice, nu teritoriale.

Din acest punct de vedere, cursul „Istoria Romanilor” este in interior contradictoriu. in pofida obiectului anuntat, acesta, de la inceput pina la sfirsit, este limitat nu de cadrul etnic, ci teritorial – de frontierele „Romaniei Mari” din perioada 1922-1940. Expunerea materialului incepe cu aparitia in paminturile carpato-dunarene a primilor oameni. intr-o asemenea adincime in istorie nu apare nici un etnos, fie vechi sau contemporan, de aceea, din punctul de vedere al istoriei etnice, mentiunile despre paleolitic apar ca stranii. in schimb, grupurile etnice ale romanilor estici, care locuiau sau au locuit in afara cadrului „Romaniei Mari” ramin in afara cadrului de expunere. Astfel, de obicei, intr-o singura fraza, se amintesc macedo-romanii, megleno-romanii si istro-romanii, nu sint deloc amintiti vlahii din Moravia. Nu se amintesc prin nici un cuvint mentiunile din sursele bizantine despre vlahi pe teritoriul insusi al Bizantului. Nu este greu de inteles, de ce: aceste date contravin teoriei patriotice a continuitatii romane in teritoriul carpato-dunarean. intre timp, vlahii de pe Peninsula Balcanica au jucat un rol vizibil in istoria vecinilor. Este suficient sa amintim de taratul al doilea bulgar, a carui dinastie domnitoare (Asenizii) avea o provenienta vlaha. insa o asemenea pagina, atit de remarcabila in istorie, este omisa in curs, pentru ca nu se inscrie spiritului autohtonist comun al cursului.

La fel, este exclus din examinare totul ce e legat de populatia romanica de la est de Nistru. intre timp, ramine o mare pata alba chiar si istoria moldovenilor de pe malul sting al Nistrului: ceea ce e mai mult si important se aminteste in treacat – ca moldovenii fugeau spre aceasta zona salvindu-se de jugul turcesc. Iese ca elevii moldoveni trebuie sa stie mai mult de vecina Transilvania, decit despre o parte a propriei tari. Cu atit mai putin se vorbeste despre populatia moldoveneasca din sud-vestul Ucrainei. intre timp, hartile etnice, editate inainte razboiului al doilea mondial, de exemplu, Putzers Schul-Atlas, ca sa nu mai spunem despre hartile editate in Imperiul Rus, – redau o zona de convietuire cu alternante asemanatoare fisiilor cu moldoveni (romani) si ucraineni pina la Nistru, in raionul Cerkasi. Nu se spune un cuvint despre diaspora moldoveneasca din Rusia si din alte tari.

Toate acestea demonstreaza ca denumirea actualului curs – „Istoria Romanilor” – nu este, in realitate, altceva decit un camuflaj, indaratul caruia se ascunde fosta „Istorie a Romaniei Mari”, cu toate viciile sale. in caz contrar, toate problemele amintite nu puteau sa nu devina parte organica a acestui curs.

Pe de alta parte, viziunea asupra exact acestei istorii etnice le permite autorilor sa ignore totul ce e legat de majoritatea etnosurilor, care au locuit in vremuri diferite in paminturile carpato-dunarene. Ei se sacrifica de dragul teoriei continuitatii, in cel mai simplist si vulgarizat tip – ca teorie ce afirma existenta unei comunitati etnice unice, care populeaza aceasta zona de la cuceririle romane pina in zilele noastre, fara ca sa-si schimbe trasaturile esentiale. Aceasta teorie ii recunoaste ca pe unici ancestrali ai romanilor moderni (inclusiv al moldovenilor) pe tracii de nord (geto-dacii) si pe romani, insa de geto-daci se spune ca au locuit cica aici cel putin din epoca culturii Tripolie (epoca de piatra si cupru), daca nu si mai devreme.
Toate celelalte etnosuri sint considerate migrante, care nu au lasat urme. Apropo, chiar si un asemenea savant roman, cu stari de spirit patriotice, cum e A.D.Xenopol, considera ca un merit deosebit al sau exact descoperirea rolului slavilor in entnogeneza romanilor.

Aceasta se vede bine si din hartile ce ilustreaza manualele (majoritatea sint, pur si simplu, preluate din “Atlasul pentru istoria Romaniei”, romanesc, din 1983, cu redactari insignifiante). Astfel, hartile consacrate “Mileniului migratiilor” (sec.III-XII, dupa cum spune C.Giurescu), arata, practic, identic pe fundaul unei inscriptii uriase “DACO-ROMANII” sau “ROMaNII” – impletire a unor sageti subtiri reprezentind tranzitul triburilor migratoare. Harta, in general, e mai accesibila decit textul tiparit, deoarece actioneaza nu numai asupra constiintei, dar si asupra perceperii in imagini a cititorului. Iar imaginea ce apare la privirea acestei harti este stinca “DACO-ROMANII”, prin care, nelasind nici o urma, au trecut “migrantii”. insa o asemenea reprezentare este, in fond, injusta, drept marturie servind nu numai arheologia, dar si stadiul actual al limbii romane, ce include straturi intregi de termeni slavi, turcici, germanici s.a. Deformarile materialului istoric incep inca in cultura Tripolie. Autorii incearca sa-i vada, de regula, in creatorii culturii tripoliene pe stramosii tracilor. Oricit de patriotica ar fi o asemenea abordare, stiinta nu ofera pentru aceasta nici o argumentare. Limba tripolienilor nu ne e cunoscuta, in schimb, se cunoaste ca tracii erau indoeuropeni – iar “indoeuropenizarea” Europei revine deja epocii bronzului (mileniul II i.e.n.), fapt recunoscut de toti cercetatorii. Nu e reusita nici corelarea printr-un fir comun de continuitate a traditiei culturale, a triburilor tripoliene cu tracii istorici, deoarece epoca bronzului in teritoriile carpato-danubiene abunda in discontinuitati ale acestei continuitati. Culturile epocii bronzului sint aici atit de diferite de cea tripoliana, incit nu pot fi considerate continuitate directa a acesteia, nicicum. Chiar daca unele elemente ale culturii tripoliene (bunaoara, cultul zimbrului/boului), tipul de gospodarie au fost mostenite de catre unii dintre succesori, aceasta e prea putin pentru a vedea in ea continuatori directi ai stramosilor tracilor (ca nici ai scitilor, slavilor sau ai altor grupuri etnice). Asemenea elemente puteau fi mostenite de la stramosi, dar puteau fi si imprumutate de la vecini (propagarea religiilor lumii este un exemplu elocvent in acest sens), fapt pentru care ele nu pot servi drept marturie de inrudire genetica. in plus, trebuie luat in considerare ca harta etnica a Europei a fost compromisa de mai multe ori din cauza migratiilor (sec.XIII i.e.n., sec. IX-VIII i.e.n.), nemaivorbind de cele anterioare), de aceea nu putem urmari continuitatea etnica a popoarelor europene in perioada inaintea aparitiei scrisului. Din aceeasi cauza, nu pot fi considerate ca fiind tracice nici culturile epocii bronzului in regiunea respectiva. Ca sa nu mai vorbim ca aceste culturi nu seamana intre ele: unele se bazeaza pe cresterea vitelor si pe agricultura, altele (ca Sabatinovca) sint tipic nomade. Fiecare dintre aceste culturi ocupa un areal atit de mic (in imbinare cu termenul de existenta scurt), incit aceasta poate induce doar parerea despre o mare eterogenitate etnica a teritoriilor carpatine din epoca bronzului. in schimb, exista marturii sigure ca in aceasta epoca depresiunea muntoasa a Carpatilor a devenit un important centru metalurgic si ca mesterii-turnatori de pe teritoriile carpatine practicau cu placere aceasta munca si in teritorii mai indepartate. Descoperirea formelor pentru turnare (unelte de productie ale unor asemenea mesteri) si obiectele fabricate din cupru transilvanean (natura acestui cupru e confirmata de analiza chimica a amestecurilor) in aceste forme pe suprafata unei jumatati de Europa – pina la Volga si mai departe), demonstreaza existenta unui intreg grup (etnic sau de casta) de atari mesteri, care au lucrat cel mai des departe de casa, cu care, insa, ei mentineau legaturi strinse. Un asemenea mod de organizare a productiei era destul de caracteristic tinuturilor noastre pe parcursul intregii istorii. El este fixat si in epoca romana, dar a disparut in zilele noastre. El nu denota continuitatea ETNICa, ci CULTURALa.
Deja din epoca bronzului se contureaza clar o particularitate ce avea sa determine destinele teritoriilor carpatine – iN PRIMUL RiND al Moldovei – in toate celelalte epoci: rolul acestor teritorii sau paminturi ca zone ale contactelor culturale. Spre sfirsitul epocii bronzului se formeaza definitiv civilizatiile culturale: mediteraneana (strins legata de Asia anterioara si civilizatiile ei vechi), central-europeana, est-europeana, de stepa. Frontierele acestor patru civilizatii se intersecteaza in Moldova, situata la chiar capatul “coridorului de stepa”, ce se intindea prin zona de nord invecinata Marii Negre. tara situata in asemenea conditii geografice nu numai ca se afla in calea tuturor cuceritorilor, oriunde acestia se indreptau, dar a devenit si o rascruce comerciala foarte importanta si un loc de schimb cultural intens. Traditiile aici nu dureaza mult, pentru ca sint maturate de valurile cuceritoare. insa, aici nu exista loc pentru turnuri etnice solitare stabile. Aici poate supravietui doar o cultura capabila sa acumuleze si sa valorifice in mod creator orice elemente suprapuse, incorporindu-i si asimilindu-i pe orice venetici, asa ca migrantii de ieri devin indistinctibili fata de autohtoni. ªi chiar istoria recenta (de exemplu, a ultimilor 200 de ani) confirma ca in Moldova exact asa s-a intimplat. Dar tocmai aceasta nu-i aranjeaza pe creatorii cursului de Istorie a Romanilor, in varianta de astazi. Avind orientarea spre o continuitate inteleasa in mod grosolan, indaratul careia se intrevede o comanda politica.

Astfel, in istoria epocii timpurii a fierului in Moldova un mare rol il jucau migratorii – cimerienii si scitii. incaierarea hotaritoare dintre ei s-a dat, asa cum arata Herodot in Cartea IV din “Istoria” sa, pe malul Tirasului (Nistrului). Mai departe, dupa cum marturiseste Herodot, regele persan Darius, in timpul campaniei impotriva scitilor iNAINTE de a trece Dunarea, i-a invins pe traci, dintre care i-au opus rezistenta numai getii. Ceea ce inseamna ca pe geti el i-a intilnit mai la sud de Dunare – in actuala Bulgarie – sau, in cel mai bun caz, – in Dobrogea. Dupa trecerea pe malul de nord al Dunarii, Darius a avut de a face doar cu scitii. Dupa infringerea lor, scitii au pus stapinire pe toate teritoriile aflate mai la nord de Dunare, pina la actuala Ungarie si chiar mai departe.
Cum este, insa, expus acest episod in cursul nostru? Despre incorelarea geografica autorii tac, in schimb citeaza caracterizarea getilor ca fiind ”cei mai puternici si cei mai drepti dintre traci”. intre timp, aceasta fraza antologica nu e chiar atit de clara precum pare. Numindu-i pe geti ca “cei mai drepti” Herodot putea avea in vedere una din doua: sau ca rinduielile lor aminteau foarte mult de cele grecesti (sau acel ideal al rinduielilor grecesti, ce ii era mai aproape lui insusi Herodot), sau ca puterea getilor, consacrata prin religie, era mai puternica decit altor triburi. Rupta, insa, din context, aceasta fraza se transforma intr-o banala “apreciere inalta a unui observator strain”.
Mai departe, pentru a demonstra continuitatea, se introduce termenul “geto-dacii”, lipsit de o fundamentare strict stiintifica: cica grecii ii numeau pe toti tracii de nord drept geti, iar romanii – daci. Pe cind din chiar textul lui Herodot se vede ca getii erau doar unul dintre triburile tracice. Despre daci, pentru prima oara aminteste doar Cezar, nici denumirea intregii tari ca Getica sau Dacia nu ne spune mare lucru. in geografia antica sint frecvente cazurile cind o tara, populata de zeci de triburi, capata doar denumirea unuia dintre ele, si nu intotdeauna a celui mai important. Asa sint Africa (de la numele tribului libian al afrilor, desi populatia provinciei era, in general, feniciana), Aquitania, Dalmatia, Retia si alte provincii romane.
in schimb, pe fundalul acestui masiv daco-tracic, se pierd etnosurile fixate in izvoare si care au jucat un rol destul de mare in istorie. Astfel, in secolele IV-II i.e.n., in Transilvania si pe Dunarea de jos, au aparut celtii, care au adus cultura lor si o originala organizare sociala, ale carei trasaturi le intilnim pina in Evul Mediu. in majoritatea cursurilor de Istorie a Romanilor, incursinunea celtilor nu este decit un episod. Nu mai tirziu de sec. II i.e.n. in Moldova apar bastarnii, care au ocupat partea forestiera a actualei republici pentru cel putin 200 de ani. Acest trib, a carui origine tine de teritoriile ale actualei Danemarci, Slezvig si Holstein, a distrus imparatia tracilor de nord si a jucat un rol important in razboaiele ultimilor regi macedonieni impotriva Romei. Cu toate acestea, in cursul de Istoirie a Romanilor, bastarnii sint caracterizati, in cel mai bun caz, ca niste straini insignifianti. La fel, in treacat, sint amintiti sarmatii si alte triburi iranolingve care, in epoca romana, dominasera toata zona de stepa, iar aceasta perioada atinge vreo 500 de ani!

O problema vulnerabila pentru teoria continuitatii este puterea romanilor de la est de Carpati. De fapt, ea a existat mai putin de zece ani, dupa care romanii au controlat numai Transilvania, Banatul, iar la est de Prut – doar orasul grecesc Tirul. Pe teritoriul Moldovei au fost gasite obiecte romane (aduse sau lasate de soldati in timpul campaniilor militare), nu si monumente, care sa vorbeasca despre o asimilare trainica a acestui teritoriu. Maximum ce pot face in acest caz adeptii teoriei continuitatii, este sa constate monumentele real existente ca fiind, probabil, de origine romana. Dar aceasta e o denaturare grosolana: o parte din asezarile despre care e vorba sint situate pe malul sting al Nistrului de mijloc, unde administratia romana nu a fost nici macar episodic.

Tot atit de neclar e si in ce masura populatia Daciei Romane a fost continuatoarea locuitorilor de mai inainte de pe aceste teritorii – a tracilor de nord („geto-dacilor”). Potrivit izvoarelor, dacii au opus romanilor o rezistenta disperata si aproape ca au fost distrusi definitiv, dupa care au fost adusi in provincie colonisti din alte zone ale Peninsulei Balcanice (mai ales ilirii). A respinge total acest fapt nu se poate, tot asa cum nu e posibil nici sa-l accepti integral. Monumente scrise ale limbii tracice nu s-au pastrat. Iar asa-numitul strat tracic in limba romana se deduce pur logic, prin metoda excluderii sau pe calea paralelelor cu limba albaneza – ultima relicva lingvistica a antichitatii in Balcani. insa originea albanezilor nu tine de triburile tracice si tocmai de cele ilirice!

Dupa ce pe arena istoriei apar „daco-romanii”, atentia autorilor cursului se concentreaza exclusiv asupra lor. Un intreg „mileniu de migratiuni” se examineaza doar in treacat. Astfel, dupa plecarea romanilor in anul 271, teritoriul Moldovei a facut parte timp de 100 de ani din statul gotilor (statul Germanarih), care a jucat un rol foarte important in pierirea Imperiului Roman. Epoca gotilor si a altor triburi germanice nu a trecut fara urme pentru istoria etnica a romanilor si a moldovenilor, dar in curs ea nu este, de regula, nici macar amintita. Este amintit doar in doua cuvinte primul val al slavilor (sec.VI), insa si aceasta numai pentru ca unul dintre capeteniile lor vorbea in limba romanica. intre timp, doar acest unic fapt ne putea conduce la o concluzie cu largi implicatii de perspectiva. La fel de putin se vorbeste de kaganatul avarilor, despre primul tarat bulgar. Se evita in mod rusinos chestiunea legaturilor Moldovei cu Rusia veche: despre triburile ulicilor si tivertilor (ultimii erau in mod evident un trib amestecat, care vorbea una sau mai multe limbi, judecind dupa informatiile despre ei din „Povestea anilor de alta data”, ca despre traducatori – „tiverti iaje suti tolkovini”); despre campaniile lui Sviatoslav si despre incercarea lui de a fonda capitala Rusiei pe Dunarea de Jos (in Pereiaslavet); despre gonasii galitieni de pe Nistrul de sus si de mijloc, despre asezarile Alcedar si Ekimaut; in fine, despre acel rol important, pina la stranietate, pe care l-a jucat orasul-centru comercial Berlad in politica interna a Rusiei. Toate acestea sint o istorie „straina” din punctul de vedere al autorilor cursului.

Multi autori ai cursului de Istorie a Romanilor se straduie sa ocoleasca problema legaturilor slavo-moldave, ca si cum, in acest caz, cineva i-ar putea invinui de „uneltiri ale Moscovei”. intre timp, si aici se vede ca nu e vorba numai de o noua influenta a altei culturi, ci de o interactiune culturala pe sol autohton. Astfel, este imposibil sa negi faptul evident ca limba de stat a Moldovei si a Valahiei, pina in sec.XVII, a fost limba slavona. Dar monumentele demonstreaza ca aceasta nu era nici limba rusa veche, nici limba slavona bisericeasca (bulgara veche), ci o varianta locala a limbii slavone bisericesti, diferita de cea acceptata in Bulgaria. Asa ceva in Evul Mediu nu s-a pomenit nici in Europa de Vest, cu latina ei unica pentru toti. Faptul acesta, care la o abordare corecta indica asupra caracterului specific al culturii tarii noastre, capata, in expunerea autorilor cursului, o tratare diametral opusa.

Trecind la perioada existentei cnezatelor medievale ale Moldovei si a Valahiei, noi sintem nevoiti sa mentionam tendentiozitatea in selectia faptelor. Astfel, in expunerea cauzelor formarii cnezatelor in sec. XIV (in pragul Evului Mediu tirziu), este, practic, ignorata situatia internationala: deplasarea legaturilor comerciale la Marea Neagra (legat de cuceririle turcilor), slabirea puterilor mari de mai inainte din regiune – Ungaria si Hoarda de Aur. Este total ignorat rolul oraselor Hoardei (Orheiul Vechi si Costesti), ca prime centre urbane din zona (fara a lua in calcul Tirul si orasele Dobrogei). La explicarea cauzelor dezvoltarii teritoriale rapide a cnezatului Moldovei, ce aparuse recent, nu se tine cont de rolul knejilor tatari, care l-au sustinut pe Bogdan I si pe urmasii lui in lupta impotriva pretentiilor ungare si care treceau de buna voie uneori sub obladuirea moldoveneasca, in timp ce materialele despre aceasta sint suficient de convingatoare. Acelasi lucru se refera la istoria Valahiei: daca e drept ca numele „Basarab” este de provenienta poloveta (judecind dupa sufixul ab), aceasta vorbeste si despre rolul important al nomazilor in formarea acestui cnezat. „intirzierea” formarii statalitatii romanesti in comparatie cu alte tari europene nu capata nici o explicatie: probabil, autorii cursului considera ca este incomoda si poate suscita frustrari nationale. in cel mai rau caz vina pentru aceasta se da pe aceiasi „nomazi”. intre timp, o asemenea explicatie exista si ea ii apropie pe romani si pe moldoveni, bunaoara, de un popor cu o cultura atit de inalta cum sint celtii insulari. Totul consta in faptul ca si la vlahi, si la celti s-a creat o structura sociala diferita de cea a germanilor sau slavilor: societatea era condusa nu de virfurile militare, ci de virfurile preotesti. in asemenea conditii, puterea politico-militara era de prisos. Ei nu-i revenea nici o functie, de aceea nici nu aparea timp indelungat.

La fel de selectiv este descrisa „epoca eroica” a istoriei: vremea lui Alexandru cel Bun si al lui ªtefan cel Mare in Moldova si al lui Mircea cel Batrin si Vlad tepes in Valahia. Sint puse in evidenta, in general, victoriile militare ale acestor domnitori, dar nu politica lor complexa interna si externa. Se vorbeste mult despre victoriile lui ªtefan asupra turcilor, mult mai putin despre frecventele sale razboaie cu Valahia si foarte putin despre alianta (fie si fortata, dar nu mai mult decit alte aliante), pe care ªtefan a mentinut-o cu Turcia la sfirsitul vietii. Nu se spune nimic despre faptul ca relatiile dintre „ambele cnezate romanesti” nu erau atit de senine cum ar fi trebuit sa rezulte din orientarea teoretica generala a cursului. Astfel, spre mijlocul sec.XIV, Basarab I al Valahiei a pus stapinire pe zona de stepa pe malul de nord al Dunarii, numita dupa cum il chema – Basarabia, dar deja dupa jumatate de secol, in timpul lui Alexandru cel Bun, aceste paminturi se dovedesc a fi deja moldovenesti. Nu e clar cum s-a intimplat aceasta, dar e putin credibil ca Valahia i-a cedat de buna voie Moldovei controlul asupra unui punct atit de important strategic, precum sint gurile Dunarii. in sec. XV, domnitorii moldoveni si valahi incheiau aliante intre ei mai rar decit cu terte tari, unul impotriva celuilalt. ªi aceste aliante rare nu depaseau cadrul politicii feudale curente. Aici nu se constata nici o constiinta etnica speciala.

Aproape ca o idee de baza a dezvoltarii ulterioare a statalitatii romane se dovedeste a fi „visul de veacuri” despre unirea principatelor. Aceasta e mitologizata pina la limite. Astfel, nu am intilnit vreo mentiune ca pentru prima oara proiectul unirii celor trei cnezate (Moldova, Valahia si Transilvania) sub un singur sceptru, pe care l-a avansat Ioan Iacob Heraclid (Despot-voda), pentru ca acest aventurier grec in trecere, cu toate virtutile unui domnitor iluminat, nu se potrivea evident pentru rolul de lider national. in schimb, episodul de trei luni de unire a cnezatelor sub puterea lui Mihai Viteazul, s-a transformat intr-un mit national, indaratul caruia se oculteaza figura reala a lui Mihai, bunaoara rolul sau in consolidarea serbiei (in timpul sau a fost anulat dreptul de trecere a taranilor de la un stapin la altul). Dupa cum se stie, nationalismul masoara inflorirea sau decaderea tarii conducindu-se doar de harta geografica. in cazul lui Mihai Viteazul, conturul frumos al domniei efemere pe harta este unicul argument in favoarea rolului sau de unificator. Dar impotriva acestui fapt vorbeste deja aceea ca insusi Mihai a acceptat triplul titlu „Yo, Mihai voivod, din mila lui Dumnezeu, domn al tarii Romanesti, al Ardealului si a toata tara Moldovei”. in acest titlu nicidecum nu se reflecta ideea unui stat sau natiuni unice: probabil, ea nici nu exista la acea vreme. ªi mai elocvent e faptul ca in vara lui 1600, cind in Transilvania au navalit austriecii, iar in Moldova si Valahia – polonezii -, domnitorul nu a gasit, practic, nici un sprijin si a fost repede distrus, pierzind toate cele trei coroane. Pe cind generatia sa era inca in viata, programul lui Mihai nu a fost preluat mai mult de nimeni. Doar mitologia istorica din sec.XIX i-a putut crea lui Mihai gloria de premergator al „Marii Uniri”. in realitate, statul sau nu se afla alaturi de o Romanie moderna, ci de Burgundia lui Carol Temerarul, de Imperiul enjuez si de alte unificari feudale instabile, aparute in virtutea unor imprejurari accidentale, dar disparute dupa aceasta fara nici o urma.

La fel de tendentios sint expuse faptele istoriei noi si contemporane. Nu vom mai vorbi atit de amanuntit despre toate lucrurile cunoscute, nu o data discutate in ultimii ani. Astfel, se subliniaza in permanenta caracterul cuceririi ilegale a Basarabiei de catre Rusia in anii 1806-1812. Ilegal din ce punct de vedere? La inceputul sec. XIX inca nu erau in vigoare normele actuale ale dreptului international. Anexarea de catre Rusia a Basarabiei la acea vreme nu era mai putin ilegala decit anexarea de catre Franta a Lotaringiei sau de catre Germania a partii daneze Slezvig. Nu a fost nici „rapire”, nici „misiune eliberatoare”, a fost o obisnuita politica imperiala, un act ce nu a provocat atunci nici un fel de proteste internationale sau nedumeriri. Desigur, in zilele noastre un asemenea act ar fi ilegal, dar sa te indignezi cu o intirziere de 200 de ani este, cel putin, absurd. in schimb, aprecierea unirii Basarabiei cu Rusia ca „rapt” ii impiedica pe multi autori ai cursurilor de Istorie a Romanilor sa vada efectele pozitive ale acestui act – de exemplu, un progres economic si tehnic rapid al tinutului in componenta Rusiei. Ea impiedica si observarea istoriei adevaratelor relatii etnice in Basarabia de atunci, unde nu erau conflicte nationale, in schimb reprezentantii diferitelor etnosuri cooperau la nivelul traiului cotidian (inclusiv impotriva politicii autoritatilor: se stie ca taranii moldoveni ii ascundeau pe serbii rusi care fugeau in acest tinut fiind cautati de politie). Trebuie sa mentionam si situatia privilegiata a Basarabiei in sistemul Imperiului Rus, ca tinut care trebuia sa serveasca drept „vitrina” a Rusiei in ochii popoarelor balcanice si, de aceea, a fost scutit de reminiscentele serbiei. Sint cunoscute cuvintele lui V.I. Lenin ca Basarabia arata drumul pe care ar putea merge intreaga Rusie, daca nu ar impiedica-o urmarile feudalismului. in felul acesta, urmarile Actului de la 1912 nu au fost deloc univoce, dar, in ansamblu, avantajoase pentru tinut.

Acest lucru nu poate fi spus tot atit de definit despre consecintele unificarii principatelor romanesti in 1959, in urma carui fapt Moldova de peste Prut a devenit o provincie inapoiata a Romaniei. Se stie ca, la inceputul sec.XIX, Moldova, in plan cultural, era superioara Valahiei. Este suficient sa amintim originea marilor clasici ai literaturii romane – Negruzzi, Hasdeu, Creanga, Eminescu. Se stie ca multi oameni politici si oameni de cultura din Moldova aveau o atitudine destul de prudenta fata de planurile unificarii nationale, temindu-se ca, in acest caz, tinutul lor va deveni un apendice slab dezvoltat al Valahiei (precum s-a si intimplat). O nemultumire aparte au provocat planurile latinizatorilor bucuresteni, ajungindu-se pina acolo incit un sir de calugari din Manastirea Neamt chiar au trecut cu traiul in Rusia (in Manastirea Noul Neamt din Chitcani), pentru a se pastra cultura moldoveneasca.

Sa mentionam doar ca e tot atit de lipsita de echilibru aprecierea activitatii Sfatului tarii, a „Marii Uniri” din 1918, a „Pactului Molotov-Ribbentrop”, a intregii perioade sovietice in istoria Moldovei, alte chestiuni.

Prin ce se explica abordarea atit de tedentioasa de catre autori a cursurilor existente de Istorie a Romanilor fata de obiectul lor? Nu e vorba doar de orientarea stiintifica incorecta (la urma urmei, teoria continuitatii in forma sa grosolana nu a aparut pe loc gol). Este mai important ca acesti autori abordeaza istoria poporului lor cu o masura deja stabilita din timp, preluata din cu totul alte izvoare. De aceea, ei nu observa partile cu adevarat puternice ale istoriei moldovenesti, specificul ei: interculturalitatea, flexibilitatea, primatul spiritualitatii fata de puterea militaro-politica. Manifestind parca jena pentru unele fapte ce ar trebui sa fie obiect de mindrie, ei incearca sa ajusteze istoria moldoveneasca la standardul nationalist invechit al unei Europe idealizate, cu notiulile ei despre statalitatea nationala (adica monoetnica) si a unui stat puternic ce se manifesta, in primul rind, prin puterea militara. ªi deoarece asemenea trasaturi in istoria moldoveneasca sint putine – pentru ca, repetam, cultura moldoveneasca e orientata spre cu totul altceva, – rezulta, ca urmare, o imagine a tarii ce ar dori sa imite Europa, dar nu poate face asta din cauza vecinilor rai si a destinului sau nefericit. Aceasta imagine nu e prea simpatica, dar, din fericire, este falsa. Europa moderna nu-l accepta. Pentru stiinta europeana de astazi – germana, franceza, poloneza – cursul de istorie, ce neaga influenta traditiilor celtice, germanice, slave, iraniene si turcice – sint un indiciu al inapoierii stiintifice si a caracterului reactionar doar pentru ca nu sint inrudite cu actualul etnos sl „romanilor”.

PROVINCIALISMUL MILITARIST si COMPLEXUL INFERIORITatII ETNICE, ce deriva din el, este totul ce ii poate invata o asemenea istorie pe tineri. Un rezultat firesc al acestei educatii istorice poate fi numai vesnica stare de inapoiere si razboaiele interetnice. Daca nu dorim o asemenea soarta pentru patria noastra, ne trebuie un alt fel de curs al istoriei Moldovei, care sa-i uneasca pe oameni si sa trezeasca in ei sentimentul propriei demnitati, a mindriei legitime pentru tara si cultura sa, pentru valorile sale acumulate, care au in timpurile noastre deja o valoare universala.

MOªTENIREA CULTURAL-ISTORICa A MOLDOVEI, CA RESURSa A IDEOLOGIEI DE STAT ªI A FORMaRII IMAGII POZITIVE A taRII

in felul acesta, se dovedeste ca Istoria Moldovei, accentuata de pe pozitiile stiintifice moderne, mostenirea ei culturala se arata ca o resursa a insasi ideologiei statale. Mai mult, Istoria Moldovei, pozitionata abil, va fi unul dintre factorii fundamentali ai schimbarii imagini tarii, al transformarii ei din imaginea de fundatura „romano-ucraineana” intr-o intersectie a lumilor si a civilizatiilor, care dispune de o fata proprie, irepetabila si placuta.

Repetam: de zece ani republica incearca sa-si cistige un loc sub soare, sa-i arate lumii fata sa, sa-si demonstreze sie si altora ca este o parte inalienabila si originala a paletei culturale, politice si economice planetare. insa cautarile acestei raison d”etat nu s-au incununat deocamdata de succes: majoritatea propriilor initiative informationale nu-si ating scopul nici in interiorul tarii, nici dincolo de hotarele ei.

Cauzele acestei situatii sint evidente. Se incearca a forma fata noii Moldove din stampuri vechi, patriarhale: peisaje, vin, tutun, folclor. Exista si o alta cale, pe care merg acum mai multe foste republici sovietice (fara a exclude Rusia), – o cale a imitarii si a plagiatului, cind noile state incearca sa implementeze la ele acasa modele aprobate cindva si pe undeva de catre altii. Aceasta abordare nu e lipsita de sens acolo unde, pentru un asemenea experiment cultural, exista niste temeiuri cit de cit serioase de ordin istoric, politic, psihologic si de alt ordin, dar sint inacceptabile acolo unde asemenea temeiuri lipsesc si e foarte mare pericolul de respingere a „corpurilor straine” de catre organismul cultural autohton. Daca Moldova este, pur si simplu, una dintre micile tari europene, alaturi de altele de acest fel, atunci, privindu-se de originalitate, de unicitate, daca vreti, noi pierdem interesul pe care l-ar putea manifesta fata de noi nu numai tarile vecine Ucraina si Romania, dar si Occidentul confortabil. Noi nu gasim sprijin din partea celor pe care incercam sa-i imitam, noi pierdem investitiile.

Dar sa lasam deocamdata investitiile. Treburile stau cu mult mai grav: noi sintem lipsiti de cel mai important lucru: de insusi sensul existentei acestui straniu organism politic, mai exact de ideea nationala, care sa fie pe intelegerea fiecarui cetatean al acestui stat. in cazul Moldovei ar trebui chiar sa fim mai corecti – de ideea nationala comuna. Foametea, frigul, greutatile si inconfortul cotidian se suporta incomensurabil mai usor, daca e clar de ce suporti aceste incercari si lipsuri. in numele carui viitor? Sa fie irealizabil, dar al nostru, sa nu fie pentru noi, sa fie pentru copiii nostri. Fara o idee constructiva, orientata spre viitor, orice tara e sortita a fi o adunatura de oameni pomeniti intimplator unul alaturi de altul.

Orice nationalism este mai rau decit natiunea, ale carei interese el are de gind sa le reprezinte. Iar orice idee, ce pretinde la statut de nationala, e mereu mai ampla si mai internationala decit natiunea, in sinul careia s-a nascut. Pentru eroii anului 1789 ideile erau patriotice: „Traiasca republica” si „Traiasca natiunea” – in gura lor asta insemnind acelasi lucru. insa ei nu incercau sa fie numai francezi – si ce rezonanta a avut faptul! in cazul Moldovei acesta e un imperativ.

in actualele conditii, ea nu poate rezolva nici o problema proprie, caci locuitorii ei nu se concep ca un tot intreg, iar problemele Moldovei – ca pe probleme proprii. inca putin, si tara – care este o gura de rai in Europa – se va transforma intr-un bantustan al gastarbaiterilor, intr-un „rezervor” de mina de lucru sezoniera si ieftina. in acest caz o asteapta puterea criminalului si „sistemul” economic primitiv, cu nivelul de trai si modul de lucru corespunzatoare.

Oare acest lucru sa-l fi visat noi, acum zece ani, cind obtineam independenta? Aparitia Moldovei suverane nu a fost un rezultat al dezvoltarii economice firesti, asa ca in fostele colonii, sau al unei puternice miscari nationale. Ea a fost rezultatul in primul rind, al culturii catastrofale, al crizei spirituale, care a afectat fosta metropola – URSS. Ideea nationala a URSS era ideea comunismului. Ca era buna, ca era rea, dar ea solicita eforturi comune si, cit isi mentinea forta vitala, traia si tara bazata pe aceasta idee. Apoi a inceput caderea ei vertiginoasa. Ea continua, daca nu o vom opri, asa cum a prorocit H.Wells, „a sasea parte a uscatului” se va transforma intr-o groapa gigantica, ce va absoarbe intreaga lume. A preveni aceasta catastrofa pot numai ideile noi – rusa, moldoveneasca, uzbeca s.a., capabile sa vorbeasca in limbi reciproc intelese.

Nu se poate spune ca politicienii de astazi nu inteleg acest lucru. insa solutiile propuse de ei sint medicamente ce, deocamdata, agraveaza boala.

inca de pe acum este evident ca o sursa a noii idei nationale poate fi numai mostenirea culturala, numai o adevarata istorie stiintifica a MOLDOVEI. Dar cel mai des ea este inteleasa exact si numai ca mostenire nationala – doar a natiunii titulare. Pentru celelalte se rezerva, in cel mai bun caz, statutul de toleranta – o rezervatie a rusilor, ucrainenilor, evreilor, bulgarilor, statut de emigranti la ei acasa. Asa cum s-a exprimat intr-un atare caz Talleirand, „este mai mult decit o crima – este o greseala”: o asemenea politica e tot atit de infertila ca si indignarea morala in legatura cu ea. Nu e un secret ca asa-zisa „cultura nationala” este creata, de fapt, de catre intelectualitatea de creatie, selectind, din trecutul chiar al poporului sau, ceea ce, in opinia sa, ar fi potrivit doar pentru simbol, si stergind restul. ªtefan cel Mare, care i-a biruit pe turci, face parte din aceasta „cultura nationala”, iar acelasi ªtefan cel Mare, care ii biruie pe valahii de acelasi singe, care incheie cu turcii un tratat si care, inainte de moarte, ii insarcineaza cu tutela mostenitorului sau minor, – nu. Este o sumedenie de asemenea exemple. O asemenea abordare comporta provincialism, cind „national” se intelege numai ca „avantajos din punct de vedere politic” sau „exotic”. intr-adevar – oare nu sintem buni decit sa dansam, pentru a-i inveseli pe gura-casca veniti in trecere? Mai mult – o asemenea idee este distructiva in esenta: ea este orientata spre dezmembrarea locuitorilor tarii, sortarea lor in „stapini” si „cei cu unele plafoane”. Este o ideologie ce se potriveste pentru razboiaele civile, dar nici un viitor mai ca lumea nu poti construi pe aceasta.

intre timp, mostenirea culturala autentica a Moldovei este unica. Oricit ne-am adinci in trecut, pamintul moldovenesc este intotdeauna locul unde au tangente si interactioneaza civilizatii culturale puternice. Aici erau in dialog cultura Mediteraneana, a Europei Centrale, a Asiei Mici si a Orientului Apropiat, a Europei Orientale si a Marii Stepe Eurasiatice. Ca rezultat, a fost si ramine amestecul uluitor al popoarelor si limbilor, dintre care nu intilnesti in Europa. Provenienta de la stramosi cu diferite radacini, posedarea libera in egala masura a doua-trei limbi era aici intotdeauna o norma pentru majoritatea populatiei. Nu are sens sa-i imparti pe locuitorii Moldovei in „autohtoni” si „venetici”: sintem cu totii autohtoni, cu totii sintem venetici. ªi care e deosebirea daca unul dintre noi a venit aici ieri, altii – alaltaieri, iar ceilalti vor veni miine? Acum aceasta este Patria noastra comuna.

O asemenea situatie, la intersectia unor culturi foarte neinrudite, posibilitatea permanenta a dialogului cultural concomitent cu citeva civilizatii au creat in Moldova un fenomen unic al dezvoltarii culturale accelerate. Moldova niciodata nu a incercat sa fie lider. Dar a devenit – intr-o sfera nu prea vizibila, dar foarte importanta in zilele noastre – in experienta coexistentei pasnice a oamenilor, in experienta culturii cotidiene a comunicarii. Un fapt paradoxal – razboiul transnistrean s-a terminat uimitor de repede: nu pentru ca a fost oprita de un general eroic, ci, pur si simplu, pentru ca nimeni nu dorea sa lupte. Moldova a avut mereu posibilitatea de a alege dintre citeva repere cel mai potrivit pentru sine, de a asimila mostenirea mondiala si de a-si lua pretutindeni ce-i al sau, oriunde s-ar afla. Este suficient sa amintim numele eminente ale originarilor altor culturi – ca succesori ai moldovenilor romanolingvi (pentru Rusia ei sint Milescu-Spataru, D.Cantemir, A.Cantemir, Heraskov, Mecinikov, Sklifosovski), precum si a altora (Berg, Fiodorov, ªestakov), pentru a simti marele potential spiritual al acestui pamint. Nu este oare aceasta o mostenire culturala? Nu este oare o sursa de optimism, de care acum au atita nevoie oamenii – care nu mai sint sovietici, dar nici inca nu se simt intru totul moldoveni? Optimism si pentru cei carora le este „daunator nordul” (este scris, intre altele, la Chisinau)?

Este pacat sa nu observam intreg potentialul acestei ideii, este pacat sa nu intelegem ca majoritatea populatiei o simte si e gata sa o impartaseasca, de indata ce va fi pronuntata si va deveni identificabila.

Ideea nationala nu poate fi inventata. Ea este si, numai datorita ei, sintem cu totii vii.

Ideea nationala nu poate fi inventata, insa ea poate fi descoperita si transformata intr-un mijloc instinctiv si constientizat de supravietuire.

Acestei sarcini umane si patriotice trebuie sa-i fie consacrata studierea Istoriei Moldovei in scoli si in universitati.

SCOPURILE EDUCAtIONALE ALE CURSULUI DE ISTORIE A MOLDOVEI

Scopul fundamental al introducerii cursului de Istorie a Moldovei este crearea premiselor pentru o rasturnare informationala in constiinta mostenirii culturale a Moldovei, a locului acestei tari si a cetatenilor sai in istorie si in lume. La rindul sau, cursul de istorie a Moldovei include trei sarcini legate indisolubil:

1.„Terapia istorica” – eliminarea „petelor albe” din istoria zonei. Asa cum am amintit, prin straduintele actualilor jucatorilor de ideologii, din trecutul teritoriului etnogenetic prielnic au fost aruncate fara nici o mila numele a zeci de popoare ce au trait aici: scitii, celtii, bastarnii, sarmatii. Pe harta istorica lipseste marele regat gotic Germanarih, iar triburile slave sint descrise ca sageti ale migratiunilor, aidoma curentelor oceanice. Se trece minutios sub tacere contributia gigantica a popoarelor turcice nu numai in calitate de ingredient exotic intr-un koktail etnic, dar si in calitate de creatori ai primelor centre urbane din Moldova. Sehr al-Gedid al Mahrusa (actualul Orhei vechi), aparut in secolul XIV, a devenit un model unic de viata urbana avansata – cu bai, cu apeducte, cu cea mai mare mecete de atunci in Hoarda de Aur (pe o suprafata de 3000 de metru patrati). Sintem convinsi ca si o oglindire istorica simpla poate trezi o rezonanta pozitiva imediata.

2.”Dobindirea Patriei” este constientizarea tuturor locuitorilor tarii ca pe reprezentanti ai natiunii politice unice, dupa principiul cetateniei, si nu al limbii sau provenientei, constientizarea a tot ce ne inrudeste, si nu a ceea ce ne separa, dincolo de toate frontierele artificiale. Asemenea trasaturi sint multe, ele sint in vazul tuturor, nici nu are sens sa le enumeram. Ramine doar sa aratam ca acesta este un bun, ca in aceasta consta chezasia viitorului nostru comun demn.

3.„Fara cotropiti si fara cotropitori” este reconstructia locului pe care Moldova l-a ocupat si il ocupa in lume. Cunoastem cu totii canavaua istorica traditionala a relatiilor dintre Moldova si imperii: Hoarda de Aur, Otoman, Austriac, Rus si altele. insa o asemenea abordare nu are perspectiva: lista bataliilor si a cotropitorilor inca nu inseamna mostenire. Problema e alta: ce i-a dat aceleiasi Moldove Turcia sau Austria, sau Rusia? ªi ce le-a dat Moldova lor, prin ce poate ea interesa aceste tari si, mai departe, – deja nu ca obiect de cotropire, ci ca partener? Aceasta si determina situatia actuala – relatiile Moldovei cu restul lumii „fara cotropiri si fara cotropitori”.

Consideram ca exact o sarcina formulata astfel de introducere a cursului de Istorie a Moldovei, exact o asemenea critica a adeptilor cursului de Istorie a Romanilor, tocmai scopurile educationale propuse vor crea solul potrivit pentru consolidarea comunitatii stiintifico-pedagogice in vederea solutionarii reusite a problemei puse. Mai mult – presupunem ca numai in acest mod istoria accentuata a statului moldovenesc va intruni un sprijin serios din partea cercurilor stiintifice largi din Europa, si, in final, va izola comunitatile pseudostiintifice ale istoricilor cu stari de spirit unioniste. -o-

————————————-

Consecutivitatea propusa a actiunilor pentru infaptuirea proiectului de inlocuire a disciplinei scolare “Istoria Romanilor” cu disciplina “Istoria Moldovei”

– Aparitia in presa a ministrului invatamintului despre necesitatea educarii tineretului in spiritul raspunderii civice si al patriotismului. Una dintre cele mai importante componente ale ideii sale trebuie sa fie problema despre manualele de istorie, in general, si de Istorie a Moldovei, in special.
– Dupa aceasta, in presa se desfasoara discutii bine dirijate pe tema “Cine sintem?”, “De ce istorie avem nevoie?” s.a.m.d. Trebuie sa se pronunte public in aceasta problema adeptii introducerii in programele scolare a cursului de Istorie a Moldovei, cu argumentarea pozitiilor lor.
– Este clar, va urma, ca raspuns la aceasta, reactia lagarului nationalist de dreapta si, atunci, va avea loc o confruntare deschisa de opinii. In aceste conditii, pe parcursul unei perioade destul de indelungate de timp, in organele de presa care se pronunta pentru consolidarea statalitatii moldovenesti, va trebui sa apara o masa critica de articole de popularizare a stiintei (ai caror autori trebuie sa fie nu atit lucratorii scolii superioare sau ai institutelor stiintifice academice, cit profesori de la scolile medii), care sa argumenteze necesitatea introducerii cursului de Istorie a Moldovei. Concomitent, in aceleasi publicatii, trebuie sa apara si opiniile unor cetateni de rind, inclusiv sub forma de scrisori colective. Nu trebuie sa ramina la o parte de la aceasta munca nici presa electronica.
– Ar fi foarte util sa se publice in vreo citeva gazete necomuniste o scrisoare semnata de un sir de inalti functionari publici, nemembri ai PCRM, cu argumentarea necesitatii introducerii cursului de Istorie a Moldovei. Este, de asemenea, foarte rezonabil sa se publice o apreciere a unui grup de experti din rindurile juristilor de inalta calificare, nemembri ai PCRM, care sa argumenteze din punct de vedere juridic ideea despre faptul ca predarea istoriei altui stat si a altui popor ca pe o istorie a sa, nu este, “pe putin spus”, intru totul legal si nici intru totul constitutional, deoarece aceasta submineaza baza spirituala a statalitatii moldovenesti.
– Pe acest fundal, “va apare” o treia parte “moderata”, care va propune “un compromis” – manualele de istorie trebuie sa fie integrate, adica Istoria Moldovei si Istoria universala sa se studieze in cadrul unui singur manual, asa cum se practica in mai multe tari straine. Deoarece cel mai vulneabil moment, care poate comporta complicatii nedorite in toata aceasta actiune este problema excluderii cursului de “Istorie a Romanilor” in calitate de disciplina scolara de baza si inlocuirea lui cu disciplina “Istoria Moldovei” urmeaza a fi introdusa, in programa scolara, in cadrul cursului de “Istorie Universala”, o studiere mai aprofundata a “Istoriei Romaniei”. Se crede ca, pentru cea mai mare parte a istoricilor din republica noastra, o asemena varianta poate deveni o baza pentru compromis (aceasta concluzie a fost trasa pe baza sondarii precaute a opiniilor unora dintre ei).
– in paralel, in etapa a treia, se intreprind masuri pentru scrierea intregului complex de manuale de istorie pentru scoli si licee (cind va fi anuntat concursul de catre Minister, acestea, in principiu, vor fi de acum gata. Pot fi scrise si unele manuale de alternativa).
– De la 1 septembrie curent, se propune de acum introducerea in toate institutiile de invatamint superior din republica studierea, la anul II, a cursului obligatoriu de “Istorie a Moldovei”. Manualul pentru aceasta deja exista, desi sint posibile niste obiectii referitor la el. Nici un om rezonabil (cu exceptia doar a unei grupari mici de nationalisti extremisti, nu se vor opune unui asemenea pas). Mai mult, nu o vor face nici majoritatea profesorilor de la Catedrele de “Istorie a Romanilor”, deoarece, pe an ce trece, numarul de ore pentru ei se micsoreaza: disciplina lor se preda numai la anul I si, cu timpul, va fi exclusa din scoala superioara (din cauza ca admiterea in universitati se va face numai in baza bacalaureatului). Totodata, aceasta actiune intreprinsa va servi si ca verificare a reactiei diferitelor medii din societate la intentia de schimbare a cursului scolar de “Istorie a Romanilor” cu “Istoria Moldovei”.
– Este firesc faptul ca realizarea acestei idei (adica inlocuirea cursului de “Istorie a Romanilor” cu “Istoria Moldovei”) trebuie sa se efectueze treptat si numai pe fundalul imbunatatirii situatiei social-economice a populatiei, instituirii unei elementare ordini de drept in republica si, in acest context, trebuie acordata atentia, in primul rind, ridicarii bunastarii materiale a profesorilor nostri, a statutului lor social si moral in societate. Numai in asemenea caz ideea propusa se va bucura de o incuviintare generala in mijlocul profesorilor scolilor medii si ai liceelor, partial – si in rindul profesorilor scolii superioare, iar inamicii ei se vor pomeni in izolare. Este stiut ce importanta le acorda invatatorilor V.I.Lenin. in acest sens, Bismark spunea ca unificarea Germaniei a fost facuta, mai intii, de profesorii scolari, in mintile elevilor. ªi cind opinia publica va fi mai favorabila, prin Decret prezidential sau prin alta metoda (poate si in urma unui referendum), se poate efectua aceasta inlocuire.

P.S. Cit priveste componenta Comisiei, candidaturile propuse de Dumneavoastra (A.Roman, G.E.Rusnac*, A.Galben** s.a.) sint cele mai potrivite, deoarece prezenta in aceasta a unui ministru-adjunct si a rectorilor a doua universitati importante va atrage in cadrul ei multe persoane necesare (in ceea ce priveste componenta nominala a Comisiei – nici unul nefiind membru al PCRM), exista unele propuneri, desi ele au un caracter foarte preliminar: V.Pasat (1), Dragnev D.M. (2), Nicolaev G.I. (3), ªiscanu I.(4), Niculita I.T. (5), Chicus N.E. (6), Gonta G.V. (7), Parasca P.F. (8), Muraru E.I. (9), Cozma V.N. (10), Tudoreanu N.L. (11), Dergaciov (12), Cernenco M. (13), Bulmaga L. (14). Eremia I. (15). Cocirla P.S. (16), Certan E.E. (17), Morari A.G. (18), Esanu Const. (19), Laiu N.G. (20), Cebotari N.G. (21), turcanu Ion (22), Drahenberg C.M. (23), Potlog V.I. (23), Stavila I. (24), tvercun V. (25), Solomon C. (26), Polivtev V. (27), Ilasciuc D.V. (28), Sprinceana M.V. (29), Semeniuc Iu. (30), ªarov I.M. (31), Stan Valentina (32), Spinei F. (32), Gavrilita Galina (33), Nistreanu Tatiana (33), Moldovan Lidia (34), Strah D.I. (35), Moiseev I. (36), Josan T.I. (36), Custreabova P.F. (36), Culea S.S. (37), Tverdohleb A.I. (38), Petrenco A.M. (39), Zuza V.F. (40), Cornetchii S.P. (41), Gorea-Costin Iu. (42), Sirghi D. (43) s.a., inclusiv unii membri din Comisia “veche”, precum si multi dintre functionarii ce au acum “locsoare calde”. Desigur, cu fiecare dintre acesti oameni va trebui sa se lucreze individual, insa cu mult tact si diplomatie si nimeni dintre ei nici sa nu banuiasca faptul ca la mijloc este o lucratura***. Desigur, nici pe departe, nu toti sint gata sa accepte un asemenea compromis. insa o parte din ei – fara indoiala ca vor merge. Pur si simplu, fiecare isi are pretul si „locul vulnerabil”. in plus, aprecierile noastre sint subiective si putem sa gresim in ceva. Pe de alta parte, nu este deloc obligatoriu ca toti membrii Comisiei pentru adoptarea hotaririi despre inlocuirea Cursului de „Istorie a Romanilor” cu „Istoria Moldovei” sa fie si autori de manuale. Mai mult, colectivul de autori va fi creat pe o cu totul alta baza, mai exact – pe baza profesionala. Cu aceasta, in cazul solutionarii pozitive a problemei Comisiei, nu va fi absolut nici o problema. in asemenea caz, problema principala nu este scrierea manualului, ci componenta „normala” a Comisiei, care va lua decizia respectiva. Cind se va intimpla aceasta, vor fi de doua ori mai multi doritori decit va fi nevoie.
————-
*Este un adept convins al necesitatii inlocuirii cursului de „Istorie a Romanilor” cu disciplina de „Istorie a Moldovei”. Romanofob inveterat. Foarte iubitor de putere, este convins ca trebuie sa conduca. ii este greu sa isi inchipuie sa nu fie rector, desi uneori, de fata cu oamenii, declara ca ii este totuna. Universitatea, pentru care nu a facut putin, este viata lui. Pentru el nu e mai putin importanta cariera fiului in MAE. ii plac banii, insa ascunde acest fapt. Este extrem de ambitios – un fel de napoleonas. Desigur, cu un asemenea om trebuie sa vorbeasca personal V.Voronin.

** Este un oponent permanent al lui Rusnac. il invidiaza puternic pentru intiietate printre rectori. Un statut egal in Comisie cu cel al rectorului Universitatii de stat l-ar inalta in propriii ochi. Reactioneaza extrem de bolnavicios la „subaprecierile meritelor sale”. in cercurile academice nu este recunoscut drept om de stiinta, il considera un „cioban”. insa capacitatile sale organizatorice sint in afara indoielii. ªi cu el trebuie sa vorbeasca numai Presedintele republicii.

***Roman este cel care va si trebui sa se ocupe de asta – scop pentru care e desemnat in Comisie. Iar pentru a „nu fi date pe fata cartile” mai devreme, nimeni dintre conducatorii comunisti nu trebuie – pina una-alta – sa faca acest lucru in locul lui. Nici el nu trebuie sa stie nimic despre aceasta Nota si despre autorii ei, insa acest material ii poate indica directia activitatii si dezvalui tehnologia ei.

(1) Absolut fara principii. Nu stim care, dar credem ca aveti „argumente” de natura „sa-l convinga” de a-si pune semnatura pe decizia necesara si chiar sa participe in a-i convinge pe altii sa faca acelasi lucru.
(2) Director al Institutului de Istorie. Este un profesionist de cea mai inalta clasa. Este destept. insa este un conformist extraordinar, tine foarte mult la bunastarea sa materiala. Contra unor conditii – mentinerea in functie, oferirea a ceva pretios fiului sau (sa zicem, o functie buna sau o stagiere peste hotare), el ar putea sa accepte sa participe in componenta Comisiei si sa voteze „pentru”. El deja se zbate in incertitudine, nestiind la ce liman sa traga. Dupa el vor merge multi colaboratori de la Institutul de Istorie. Pentru a-l face mai vorbaret, ar trebui izolat de adeptii din PPCD, care l-au considerat intotdeauna drept carierist lipsit de principii si transfug. Foarte multi il banuiesc de pregatirea unei „noi tradari”. Deci, iata, – pentru a intensifica aceste stari de spirit si a crea in jurul lui un anume vacuum, este nevoie de publicat un articol elogios despre activitatea sa in perioada Puterii Sovietice si de adaugat in el ca, in suflet, el a fost intotdeauna „suveranist”, trecind de partea PPCD numai sub presiune. Iar autor al acestui articol trebuie sa fie cineva dintre adeptii convinsi si cunoscuti ai statalitatii moldovenesti. Mai mult decit toate, el de exact aceasta se teme. Dupa aceea, demoralizat. Dragnev este al nostru. Daca il va invita Voronin si ii va da anumite garantii, treaba va fi considerata ca si facuta.
(3) Director-adjunct al Institutului de Istorie. Are o vointa slaba, in toate il urmeaza pe Dragnev. Sotia sa este consilier in Guvern pentru probleme economice si tine mult la aceasta functie a sa. De aceea, credem, ea va fi pentru ca el sa participe la activitatea Comisiei. Nu este nici o indoiala ca, daca va dori, ea il poate „convinge”, deoarece el se afla sub controlul ei total.
(4) Rectorul Universitatii de stat din Cahul. Este destept, pare a fi un unionist convins, insa, totodata, este prieten al lui Roman. in plus, este rector, iar aceasta este o pirghie serioasa pentru a-l face „mai rezonabil”. Daca nu va sprijini ideea introducerii cursului de „Istorie a Moldovei”, cel putin sa taca.
(5) Decanul Facultatii de Istorie a USM, un profesionist de inalta calificare. Este un om cu ambitii hipertrofiate intr-un mod exceptional – doarme si se vede purtator de ordine, rector al vreunei institutii de invatamint superior, director al Institutului de Arheologie sau membru-corespondent al AªM. insa este destept. Locul sau vulnerabil este dorinta