Domnul Alexandru Dorojuc aparent e un autoinstrainat de colegii sai, un ostracizat, un autoexilat. Surghinul si-l ispaseste in grupa al carui mentor este.
Grupa e turnul sau de fildes, e micul sau Parnas, unde „amarul mai dulce e asa” (Cosbuc).
in sinul ei, asemeni unui fluviu in albia sa, se simte impacat a-si duce povara bunatatii.
„Fuga” de lume nu este o apostazie premeditata si nici o travestire spectaculoasa: e „Regasirea-i, e felul lui de a fi si nu alt fel,”… cu blocul de argint el s-a facut totuna si pe-amandoi necontenit ii zguduie furtuna” (Hasdeu). Ciudat fenomen: vremea nu erodeaza dualitatea intregului, ci viceversa – il consolideaza. ªi aceasta gratie liantului din fibrele de aur ale dragostei si beatitudinii binecuvantate Omului si Maistrului de Pronia Cereasca – intruchipare vie al nepieritorului precept din Marea Carte a lumii: unde este dragoste nimic nu lipseste. Ramin consecvent si recalcitrant in convingerea-mi „Nu exista decit un singur Lux – cel al relatiilor omenesti” (A. Exupery). Rutina cotidiana: micele si marile mizerii, urcusurile si caderile, dezamagirile si infimele bucurii – iata o secventa cu „eterna alegere” unde „mingaie dulce si-alina usor Speranta pe toti muritorii” (Eminescu). Aici, sub acest firmament isi acordeaza maistrul A. Dorojuc vibratiile sufletesti cu framintarile invataceilor. Reuseste, or aspiratiile lor isi iau inceputurile din dorintele mutuale spre bine, iar sufletele lor se adapa din inocenta izvorului cristalin neintinat de impuritatile falsului,indiferentei si ipocriziei. invataceii raspund prin incredere si atasament, nestemate de tot rare in zestrea de recompensa pedagogica, nestemate rivnite de multi chemati, dar de care se bucura numai cei alesi. E o apropiere de Absolutul divin deosebit de pregnant acum cand tinerii sunt grav afectati de insuficienta comunicarii si caldurii parintesti, cu sechele acute de deficiente ale receptivitatii la bine si frumos si cu lejere cedari inumanului si degradarii.
O inadvertenta.
in proectele de lunga si de scurta durata ale domnului maistru, la capitolul „Deziderate si eficiente” lipsesc initierile-model „de anvengura”, scenarii-exemple (invatatura pentru toti). La rubrica „Sanctiuni”- e loc virgin. Nici portofoliul domniei sale nu exceleaza prin acumulari „importante si impresionante”. in pofida „carentelor” mentionate si nementionate grupa e inaintemergatoare fara „cazuri” si „necazuri”, unde frecventa e in limetele bunului simt, iar disciplina e la cotele maxime ale decentei si bunei cuviinte. O constatare inerenta: in microscopul grupei, cu nimicniciile ei, cu efemerele incompatibilitati, cu tensiuni inevitabile, dar si in clipe de maxima coeziune, de energie debordanta si euforie juvenila, maistrul e in clocotul ei, e coparticipant activ si iminent. „Numai dand din sufletul nostru traim deplin si cit dam mai mult, traim mai deplin” (V. Parvan). Maistrul Alexandru Dorojuc cade sub aceasta incidenta. „De-ar fi sa-i dati… odihna dezmierdata… l-ati omori pe data” (Hajdeu). Grupa… ”Acolo-i tara lui, acolo vrea el sa traiasca” (I. Nentescu).
Astazi in peisajul scolii domnul Alexandru Dorojuc e o adevarata somitate a carui activitate inspirata e atinsa de aripa nobletei nemuritoare. Oamenii cu astfel de calitati sunt prea putini in institutiile de resort, pacatul e al vremurilor contemporane ce au inchis ferm usa celor haraziti daruirii, e pacatul celor care au scos din scoala Altarul Credintei si al Demnitatii cauzind degringolada cu animozitati cangrenoase, iar pentru cineva oportunitati propice cu iz de negot pecuniar. Consternat, dar cu aleasa veneratie in fata maistrului Alexandru Dorojuc exclam franc: jos palaria-mi!

Leon Bacu, maistru, gr. N 7 „c”, SP n. 9