Scrisoare deschisa lui George Bush


Domnule Presedinte GW Bush

Suntem un grup de romani veniti pe pamant american in diverse perioade de istorie cu credinta ca vom gasi in America valorile democratiei si respectul fata de legile statale si internationale, apanaj ce ne-a fost refuzat in tara natala de catre regimul comunist totalitar, impus tarii noastre de tancurile armatei sovietice, dar suntem deosebit de ingrijorati de politica de destabilizare promovata recent de unele state europene cat si de Administratia Statelor Unite, prin impunerea si sustinerea independentei enclavei Kosovo, ca stat in stat.

Am emigrat in Statele Unite si cu speranta ca devenind cetateni americani vom putea contribui si noi, prin munca si ideile noastre, la consolidarea democratiei americane, model de respect fata de om si lege, dar si cu credinta ca vom putea influenta institutiile Statelor Unite sa sprijine procesul de democratizare din tara noastra natala!

Nu ne-am imaginat insa niciodata ca politica tarii noastre adoptive va putea aduce prejudicii tarii noastre natale prin crearea premiselor dezmembrarii statului unitar roman si declansarea sau accentuarea unor conflicte interetnice pentru care de-a lungul a multor zeci de ani au fost gasite solutii de convietuire fara ca divergentele sa escaladeze si fara ca ele sa duca la dezmembrarea tarii !

Politica actualei Administratii de la Washington, prin impunerea si sustinerea independentei enclavei Kososvo, parte a Serbiei, stat suveran, este un precedent foarte periculos si cu urmari foarte neplacute pentru Romania, stat membru al Uniunii Europene, cat si pentru alte state europene si ale Asiei centrale.

Va reamintim ca in Europa si in alte parti de lume exista multe regiuni asemanatoare enclavei Kosovo care vor incerca sa urmeze exemplul acestei regiuni declansand conflicte regionale cu urmari greu de prevazut.

Suntem cu atat mai surprinsi de politica actualei Administratii de la Washington fata de Romania stiind ca in prezent soldatii romani se afla in teatrele de conflict din Orientul Mijlociu, alaturi de soldatii americani, iar aeronavelor americane li s-a oferit adapost pe teritoriul tarii noastre.

Trebuie oare sa va reamintim ca si in timpul dictaturii comuniste si apartanentei Romaniei la Tratatul de la Varsovia, chiar si guvernantii de atunci ai tarii noastre natale au practicat o deschidere – destul de incomoda pentru tarile din blocul sovietic -, fata de Occident si in special fata de Statele Unite?

Dorim, Domnule Presedinte, sa va revizuiti politica fata de Europa si sa nu permiteti ca Statele Unite ale Americii sa fie intelese ca sursa generatoare de conflicte si destabilizare in lume.

Speram, Domnule Presedinte, ca veti intelege dreptul nostru la opinie si ca veti da demersului nostru interpretarea corecta, ca nu ne veti considera ostili Americii si poporului american din care facem acum parte si noi, ci dimpotriva, ca veti vedea in el doar „dorinta noastra de mai bine”.

======================================================
Mr. President George W. Bush

We represent a group of concerned Romanian-Americans who have come to this great land with the hope that we will find, in America, those democratic values and respect of local and international laws, which were denied us in our native country. We are
especially worried about recent de-stabilizing policies promoted by some European sates as well as the US Administration as it relates to support of Kosovo’s independence as a state within a state.

We immigrated to the United States with the hope that once we become citizens we can contribute, through our work and our ideas, to the strengthening of American Democracy as well as having the ability to do something about promoting democracy in our native country as well.

We never imagined however, that the politics of our adoptive country would accentuate and irritate old internal conflicts for which solutions were developed without dismembering the country.

The current administration’s politics, by imposing and sustaining the independence of Kosovo, which is part of Serbia, sets a very dangerous precedent and stands to have very unpleasant ramifications for Romania as well as other European and Middle Asia
nations. We would like to remind you that in Europe as well as other parts of the world, there are regions similar to Kosovo, which will try and follow their example, setting off unpredictable regional conflicts.

We are even more surprised by Washington’s politics towards Romania, knowing that presently Romanian soldiers are fighting side by side with American ones in the Middle East and American warplanes have been offered shelter on Romanian territory.

We ask you, Mr. President, to review your policies towards Europe and not allow the United States to become known as the source of conflict and de-stabilization in the world.
We We hope, Mr. President, that you will understand and allow us our opinion as well as Give our concerns the proper interpretation. We only wish for the best, for everyone involved.

Respectfully yours

Virgil Ciuca, Engineer, New York
Neculai Popa, Romanian American Council, California
Mihai Gheorghiu, Romanian World, Editor
Alexandru Zsombat-Canada
Radu Popa, businessman, Los Angeles
Claudiu Pater, businessman, Los Angeles
Victor Popa, businessman, Los Angeles
Elena Popa, housewoman, Los Angeles
Marian Simion, Dirirector Assistant, Boston
Ovidiu Creanga, Engineer , Canada
Gabriel Bostan …………California

,

22 de răspunsuri la “Scrisoare deschisa lui George Bush”

  1. Da-a-a…. Din tot textul mi-a placut numai:

    Victor Popa, businessman, Los Angeles
    Elena Popa, housewoman, Los Angeles

    Frumos, nu?!!

  2. Rahat cu perje!

    In primul rand v-ati gasit cui sa scrieti! Bietul Bush are un grad de aprobare sub 30% in SUA.

    In al doilea rand mergeti contra istoriei. Faptul independentei este deja realizat.

    In al treilea rand nu aveti nici un motiv valabil decat ca va temeti ca Secuimea sa nu se proclame independenta, ceea ce nu este un motiv valabil.

    Parerea mea de fost clujean: este adevarat ca a existat candva in Cluj o mafie minoritara care controla pozitiile libere la angajari si altfel. De atunci majoritatea romaneasca s-a impus. Acum este necesar sa vegem ca rromanii verzi sa nu sara peste cal.

    In secuime, unde in realitate ungurii sunt nu numai majoritatea absoluta, dar in multe parti chiar majoriatea exclusiva, e normal sa fie ei stapani pe vointza si drepturile lor.

    O Secuime independenta nu este in interesul lor, iar a te opune fericirii altora este o prostie. E mult de scris aici. N-am timp.

  3. Sa-ti f—i neamul american cu vegherea ta, ungurii nu au ce sa ceara NIMIC.
    Atit timp cit sint pe teritoriul Romaniei sint romani si beneficiaza de drepturile romanilor care sint date pentru romani.
    Cind o sa faca si Ungaria autonomie pentru romanii de la ei atunci vorbeste.

  4. Sa-ti f*ti neamul american cu vegherea ta, ungurii nu au ce sa ceara NIMIC.
    Atit timp cit sint pe teritoriul Romaniei sint romani si beneficiaza de drepturile romanilor care sint date pentru romani.
    Cind o sa faca si Ungaria autonomie pentru romanii de la ei atunci vorbeste.

  5. numarul de romani depaseste 600 mii in italia, sa ceara si ei autonomie ?
    Bravo sarbilor ca nu tac si inghit toate rahaturile impuse de americani. Muie SUA

  6. Iar vorbesti prostii anonimule Ionas. Dar m-am obisnuit cu lipsa ta de creier. Romanii din Ungaria sunt putini, foarte putini comparati cu numarul ungurilor din Romania, pentru ca in 1920 la Trianon anumite regiuni unguresti (langa Carei, langa Salonta si in Secuime) au fost acordate Romaniei. Altfel nici nu se putea. Dar nu poti compara situatia astazi!. Judecata ta e deficitara, ca si la altele.Si renuntza te rog la steagul american cand nu esti in America! Incearca sa fi sincer macar odata in viata!

  7. raspunde la ce te-am intrebat
    daca in italia numarul de romani se majoreaza evident e cazul de autonomie istetimea ta ?

  8. Wow,nu as comenta aici ,dar nu ma pot retine !

    Ingrijorati ??? my,my,my god !

    Multi au fugit din Romania de dupa 89 cu saci de bani,si foarte multi au fost si trimisi de Romania sa dezbine ,si sa urmareasca si sai toarne victemele comunismului.

    Sincer,as prefara ca acest articol find sters de pe curaj,ca ne facem si de mai mult kk,si ura ,ce poate fi si o mai mare perdere pentru cei ce vor o Romanie mai libera si democrata !

    Nu poti fi si de partea rusei criminale ,aliatii lor si de partea occidentului,ori una ,ori alta ,nu intelegeti ???

    Sarbii au ucis mii si mii de oameni ,natiuni ce fac asa cu timpul se pedepsesc si se distrug de ei insine !

    Aici si acum ar trebui sa fie o scrisoare deschisa lui Bush ,occidentului, ca vrem sa ne recuperam si noi BANATUL sarbesc,care ne apartine,find si momentul potrivit !!

  9. „Sorry Carolina,vroiau sa zica housewife !”

    Eu desigur inteleg. Dar ce va spune Bush despre romanii si romanca, care au semnat aceasta petitie???

  10. ba mu*stule de ionescu sau cum p mea iti mai spui in 99\’ americanii vostri aveau pozitie diametral opusa fata de kosovo ca separare, dupa asta s-au schimbat in mod \”miraculos\”, au vazut ca pot sa f*ta si ei ceva ce le sta in coaste incomod.
    Lasa fuga de la imparatie, nu are nimic cu teritoriul unei tari, voi va dati ma cu curu la gard cei mai mari patrioti din afara ?
    Daca kosovo voia autonomie, sau independenta, autonomia trebuia acordata de Serbia ca patron de drept al pamantului respectiv, e al ei ce p mea, nu de americani, nu e pamantul americanilor sa hotarasca ei ce vor, pamanatul e al sarbilor, sint unicii indreptatiti sa hotarasca ce vor sa faca cu el. spre cunostintele tale sarbii (in particular) au sarit in 89 sa ne ajute contra armatei, stii asta ? stii pe dracu.

  11. Lui bush un bush in cur din partea romanilor poate si ceva oua clocite in moaca, sa spuna multumesc ca nu e mai mult, sa-si salveze maimutele din america si sa lasa in pace UE

  12. celor ce va plac sarbii,pupatii in c*rrrrrrrrrrrr cum iati pupat si pe rusi !
    popoarele ce au macelarit si continua nu se protecteaza ,ci se distrug,se sterg de pe harti !

    cei ce nui cunoasteti si nati stat prin temnitile lor ,mergeti si acum la belgrad sa va dea arme,sa formati batalioane cum ati mai facuto ajutandul pe Milosovici sa macelareasca inpedecand romania si romanasii cu cel putin 10 ani in urma de a fi admisa in comunitatea europeana .

  13. tu ar trebui ma sa le saruti curu sarbilor, ai ce invata cum sa ai o spinare nu sa fugi prin canada si sa comentezi ce ar trebui noi sa facem de patriot ce esti.
    Daca se va intampla la fel cu ungurii de aici va curge singe, nu de al tau in orice caz. nu-ti cer sa ma aprobi atit timp cit ai fugit te doare unde te durea si cind ai plecat.

  14. Si SU(l)A ta ar trebui data afara din UE, relatii strict externe cu UE, prea isi ia nasul la purtare sa impuna niste pretentii unde nu sint treburile ei.
    UE-ul nu poate sa devina o forta dadacita peste tot de SUA cu fa asa sau asa.
    Asta si intentioneaza sa strice rosturile uniunii pentru a nu avea competitor. A reusit sa atate si rusii sa bage zazanie pesate tot unde nu era treaba ei fuck of

  15. ANONYMOUS ,,TUUU AR TREBUI MHAAAA SA LE SaRuTi CuRu sArbIlor … ,, WOW !

    Bhaaaaaaa dar tu esti destept rau.
    Cum bre sa pup IO in CuR pe sarbi care e un kk rusesc bolsevic si in balcani ??

    Ce sa invat BhaaaAAAA ? stiu tot de ce am nevoie !!

    Singurul punct unde ai dreptate mhaaaa este,ca de comunisti ,calai,lingai,tortionari,securisti ,kgb-sti si criminali ma doare exact cum ma durut cand am plecat di Rumunia lu Ceausecov,si amuuuuuuu !

    IO stat in puscariile sarbilor ,AIIII-III stat si you ?
    Poi IO am fost dat si inapoi in Romania lu Ceausista si acelui BRAV bopor de sarbii tai ,tu nai FO … Iata ca blestemul meu e implinit,al tau este ? va fi ?

    IO inca mai sper ca o sa esiti in strazi,la o mare revolutie,asa cam 10-12 milioane dintre voi[fara mine unu,IO facut tot ce am putut] sa scapati de ei ,ei criminaliiii,sa uniti tara,si sa no dezbinati,inpartiti si sa vindeti si mai mult !!

    Stiti voi ca unde domineaza comunismul, coruptia ,crima,teroarea ,ticalosia = saracia si mizeria siiiiiiiii se pot intampla de toate felurile ?

    Transylvania arde asteptand,si anii trec si nimic nu se face,se fac multe in balcani Bucuresti,drumuri mai bune ,palate mai luxoase etc,etc ,etc din taxele si inpozitele Transylvanene si inafara de limba nau nimic alta !

    Sangeeeeeeeeeee ? cu cat mai mult se concentreaza in dezbinare ,comunism,tradare,coruptie ,teroare = saracie si mizerie ,cu atat ceansele devin mai mari,iar inpotriva occidentului si Americi,nici China,nici Rusia,nici India ,nici Sarbia,nici Rumunia toate la un loc nu fac faza,d s t e p t u l i !!

  16. SORRY,uitat o virgulita.

    … domineaza comunismul ……= saracia si mizeria siiiiii,

    se pot intampla de toate felurile ???

  17. dute ma in p calului cu SUA ta, de cind trebuie sa vina SUA sa faca ordine in UE ?
    De ce se amesteca ?
    Rusii se amesteca tot din cauza voastra, a americanilor, daca intra un rahat intra si altul dupa el, vi s-a permis voua se permite tuturor.
    Sarbii trebuiau convinsi sa adere in UE nu sa bagati zazanie cu separatisme.
    E mai aproape SUA fata de noi, UE, cum e Serbia, ca sa ne intereseze mai mult ce face si spune SUA ?
    pe noi ne intereseaza ce face Serbia si in ce parte va merge, e in mijlocul UE, nu poti sari capra peste ea sau sa inghiti un razboi pe acolo, pe voi va doare\’n cur ca de obicei, nu aveti nici o tangenta dar interveniti, nu v-ati respectat nici cuvantul si mai ai tupeul sa spui ceva de bine fata de SUA.
    Si ce daca ai stat in inchisorile sarbesti ? in cele din SUA cind stai sa faci o comparatie ?
    muie si la mai mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.